Capitolul 20

Construiesc împreună la scară mondială

SENTIMENTUL de autentică fraternitate pe care îl au Martorii lui Iehova se manifestă în multe moduri. Cei ce asistă la întrunirile lor observă dovada acestui fapt. La congresele lor, el este demonstrat la scară şi mai mare. De asemenea, acest sentiment este foarte evident atunci când ei lucrează împreună pentru a furniza locuri adecvate de întrunire pentru congregaţiile lor.

La începutul anilor ’90, pe întregul glob existau peste 60 000 de congregaţii ale Martorilor lui Iehova. În deceniul precedent, se adăugaseră, în medie, 1 759 de congregaţii noi în fiecare an. La începutul anilor ’90, rata creşterii a ajuns la peste 3 000 de congregaţii pe an. Furnizarea unor locuri adecvate de întrunire pentru toate acestea a fost o sarcină uriaşă.

Săli ale Regatului

La fel ca în cazul creştinilor din secolul I, multe congregaţii ale Martorilor lui Iehova au folosit iniţial locuinţe particulare pentru majoritatea întrunirilor lor. În Stockholm (Suedia), puţinele persoane care au început să ţină cu regularitate întruniri utilizau un atelier de tâmplărie ce fusese închiriat pentru a fi folosit după terminarea zilei de lucru. Din cauza persecuţiei, un mic grup din provincia La Coruña (Spania) şi-a ţinut primele întruniri într-o mică magazie sau hambar.

Când a fost nevoie de mai mult spaţiu, în ţările în care exista libertate în acest sens, congregaţiile locale ale Martorilor lui Iehova au închiriat un loc de întrunire. Însă, dacă o sală era folosită şi de alte organizaţii, echipamentul necesar pentru fiecare întrunire trebuia transportat şi instalat cu ocazia fiecărei întruniri, iar adeseori rămânea un miros persistent de fum de ţigară. Acolo unde era posibil, fraţii închiriau un magazin nefolosit sau o încăpere de la etaj, care urma să fie utilizată numai  de congregaţie. Cu timpul însă, în multe zone, din cauza costului ridicat al chiriilor şi a imposibilităţii de a găsi locuri adecvate, au trebuit luate alte măsuri. În unele cazuri au fost cumpărate şi renovate anumite clădiri.

Înainte de cel de-al II-lea război mondial, câteva congregaţii şi-au construit lăcaşuri de întrunire, concepute special pentru acest scop. Încă din 1890, un grup de Studenţi în Biblie din Mount Lookout (Virginia de Vest, S.U.A.) şi-au construit primul lor lăcaş de întrunire *. Dar construirea de săli ale Regatului pe scară largă nu a început până în anii ’50.

Numele de Sala Regatului a fost sugerat în 1935 de Joseph Rutherford, care era pe atunci preşedinte al Societăţii Watch Tower. El luase măsuri ca, alăturat Filialei Societăţii din Honolulu (Hawai), fraţii să construiască o sală în care să poată fi ţinute întruniri. Când James Harrub l-a întrebat pe fratele Rutherford cum avea să se numească clădirea, el a răspuns: „Ce ziceţi, n-ar trebui să o numim «Sala Regatului», dat fiind că aceasta facem noi: predicăm vestea bună a Regatului?“ După aceea, acolo unde era posibil, sălile care erau folosite cu regularitate de Martori au început în mod treptat să fie marcate cu inscripţia „Sala Regatului“. Astfel, când Tabernacolul din Londra a fost renovat în anii 1937 şi 1938, el a primit numele de Sala Regatului. Cu timpul, locul principal de întrunire a congregaţiilor de pe întregul pământ a ajuns să fie cunoscut sub numele de Sala Regatului a Martorilor lui Iehova.

Metode diferite

Decizia de a închiria sau de a construi o Sală a Regatului este luată pe plan local de către fiecare congregaţie. Acestea îşi asumă totodată toate cheltuielile de construcţie şi de întreţinere. Pentru a economisi bani, marea majoritate a congregaţiilor au făcut tot posibilul să efectueze lucrările de construcţie fără a recurge la firme de specialitate.

Sălile pot fi construite din cărămidă, piatră, lemn sau alte materiale, în funcţie de preţul şi de posibilităţile de procurare a acestora pe plan local. În Katima  Mulilo (Namibia), fraţii au folosit ierburi lungi pentru acoperiş şi noroi din furnicare (ce se întăreşte foarte mult prin uscare) pentru pereţi şi duşumea. Martorii din Segovia (Columbia) şi-au fabricat singuri panourile de ciment. La Colfax (California) a fost folosită lavă brută din muntele Lassen.

În 1972, când numărul celor prezenţi la întruniri a depăşit cifra de 200, fraţii din congregaţia Maseru (Lesotho) au înţeles că trebuiau să construiască o Sală a Regatului adecvată. Toţi au contribuit la realizarea construcţiei. Unii fraţi în vârstă au parcurs aproximativ 32 de kilometri pe jos pentru a-şi aduce şi ei contribuţia. Copiii au cărat apă rostogolind butoaiele până la şantier. Surorile au pregătit masa. De asemenea, înainte de a fi turnată placa de beton, ele au bătătorit pământul cu picioarele, în tot acest timp cântând cântările Regatului şi bătând cu picioarele în ritmul muzicii. Pentru pereţi a fost folosită gresie extrasă chiar de ei din munţii din apropiere. Rezultatul a fost o Sală a Regatului cu o capacitate de aproximativ 250 de locuri.

Uneori, Martorii din congregaţiile vecine au sprijinit lucrările de construcţie. Astfel, în 1985, când Martorii lui Iehova din Imbali, un oraş cu populaţie de culoare din Africa de Sud, au construit o sală care urma să aibă o capacitate de 400 de locuri, colaboratorii lor în credinţă din oraşele vecine Pietermaritzburg şi Durban le-au venit în ajutor. Vă puteţi imagina cât de uimiţi au fost vecinii când au văzut o mulţime de Martori albi, metişi şi indieni inundând oraşul şi lucrând umăr la umăr cu fraţii lor africani de culoare, în acea perioadă în care în Africa de Sud abundau conflictele rasiale? Primarul local a declarat: „Acest lucru se poate face numai cu iubire“.

Chiar dacă fraţii au avut un spirit binevoitor, congregaţiile au constatat că situaţia locală le impunea limite. Bărbaţii din congregaţie aveau responsabilităţi familiale şi, de obicei, nu puteau lucra la o asemenea construcţie decât la sfârşit de săptămână şi, poate, puţin seara. Multe congregaţii nu dispuneau decât de puţini fraţi calificaţi în domeniul construcţiilor sau chiar de nici unul. Dar o construcţie relativ simplă, deschisă, adecvată zonei tropicale, putea fi ridicată în câteva zile sau în câteva săptămâni. Cu ajutorul Martorilor din congregaţiile învecinate, au putut fi construite în cinci sau şase luni clădiri mult mai solide. În alte cazuri, a fost nevoie, poate, de un an sau doi.

Totuşi, la începutul anilor ’70, pe întregul glob, numărul congregaţiilor Martorilor lui Iehova a crescut într-un ritm de două sau trei congregaţii pe zi. La începutul anilor ’90, rata creşterii a fost de nouă congregaţii pe zi. Putea fi oare satisfăcută această necesitate enormă de noi săli ale Regatului?

Dezvoltarea unor tehnici de construire rapidă

La începutul anilor ’70, în Statele Unite, peste 50 de Martori din congregaţiile vecine au contribuit la construirea unei Săli a Regatului în Carterville (Missouri), pentru un grup care se întrunea în oraşul Webb. La un sfârşit de săptămână, ei au ridicat structura principală şi au pus o mare parte din acoperiş. Mai era însă mult de lucru şi au fost necesare luni de zile pentru terminarea  lucrării; totuşi, o parte importantă a acesteia fusese realizată într-o perioadă foarte scurtă.

În deceniul care a urmat, în timp ce fraţii au lucrat împreună la construirea a aproximativ 60 de săli ale Regatului, au fost depăşite obstacole şi au fost adoptate metode mai eficiente. Cu timpul, ei şi-au dat seama că, după punerea fundaţiei, aproape că puteau să termine o Sală a Regatului într-un singur sfârşit de săptămână.

Mai mulţi supraveghetori de congregaţie, toţi originari din Vestul Mijlociu al Statelor Unite, au început să lucreze pentru realizarea acestui obiectiv. Când congregaţiile solicitau ajutor pentru a-şi construi o Sală a Regatului, unul sau mai mulţi dintre aceşti fraţi discutau cu acestea proiectul şi le furnizau detalii referitoare la pregătirile care trebuiau făcute pe plan local înainte de a se începe lucrarea. Printre altele, trebuia să se obţină o autorizaţie de construcţie, să se pună fundaţia şi să se toarne placa de beton, să se asigure furnizarea energiei electrice, să se instaleze reţeaua de conducte subterane şi să se facă demersuri sigure în vederea livrării materialelor de construcţie. Apoi, se putea stabili o dată pentru construirea propriu-zisă a Sălii Regatului. Clădirea nu era prefabricată; ea urma să fie construită direct pe locul stabilit.

Cine urma să efectueze lucrările de construcţie propriu-zise? În măsura în care era posibil, ele se făceau cu ajutorul voluntarilor a căror muncă nu este retribuită. Adeseori participau familii întregi. Cei ce organizau lucrările luau legătura cu Martorii care erau meseriaşi şi care îşi exprimaseră dorinţa de a participa la aceste lucrări de construcţie. Mulţi aşteptau cu nerăbdare fiecare nouă construcţie. Alţi Martori, care auziseră vorbindu-se despre acest lucru, voiau să ia şi ei parte; sute de voluntari din zonele învecinate şi din locuri mai îndepărtate soseau pe şantiere, fiind nerăbdători să-şi ofere serviciile în orice mod posibil. Majoritatea nu erau constructori de meserie, dar, fără îndoială, dovediseră că ei corespundeau descrierii făcute susţinătorilor Regelui mesianic al lui Iehova în Psalmul 110:3: „Poporul tău se va oferi de bunăvoie“ (NW).

Joi seara, înainte de a se începe partea cea mai însemnată a lucrărilor, coordonatorii lucrării se întâlneau pentru a reglementa ultimele detalii. În seara următoare, erau prezentate diapozitive care explicau procedura care trebuia urmată, astfel încât lucrătorii să înţeleagă modul în care aveau să se desfăşoare lucrările. Era subliniată importanţa calităţilor spirituale. Fraţii erau încurajaţi să lucreze împreună cu iubire, să fie amabili, să manifeste răbdare şi consideraţie. Toţi erau îndemnaţi să lucreze într-un ritm constant, dar fără grabă şi să nu ezite să facă o pauză de câteva minute pentru a împărtăşi o experienţă încurajatoare vreunuia dintre colaboratori. A doua zi, dis-de-dimineaţă, începeau lucrările de construcţie.

La o oră stabilită de la începutul dimineţii de sâmbătă, toţi se opreau din lucru pentru a asculta comentariul textului scriptural al zilei. Apoi, se rostea o rugăciune, deoarece era pe deplin recunoscut faptul că succesul întregii lucrări depindea de binecuvântarea lui Iehova. — Ps. 127:1.

 Odată începute, lucrările se desfăşurau rapid. Într-o oră erau ridicaţi pereţii. Apoi erau fixaţi căpriorii acoperişului. Era efectuată finisarea exterioară a zidurilor. Electricienii începeau să monteze cablurile electrice. Apoi erau instalate ţevile pentru aer condiţionat şi pentru încălzire. Erau confecţionate şi montate toate accesoriile din lemn. Uneori, pe tot parcursul sfârşitului de săptămână ploua sau vremea devenea excesiv de rece sau de caldă, dar lucrările continuau. Nu exista nici concurenţă, nici rivalitate între lucrători.

De multe ori, a doua zi înainte de apusul soarelui, Sala Regatului era gata: frumos decorată în interior, poate chiar şi cu un spaţiu verde amenajat de jur împrejur. Dacă se dovedea a fi mai practic, lucrările erau planificate pentru trei zile sau poate pentru două sfârşituri de săptămână. La terminarea proiectului, mulţi lucrători — obosiţi, dar fericiţi — rămâneau pentru a se bucura de prima întrunire regulară a congregaţiei, Studiul Turnului de veghere.

Având îndoieli în ce priveşte calitatea unor lucrări efectuate într-un timp atât de scurt, diferite persoane din Guymon (Oklahoma, S.U.A.) l-au chemat pe inspectorul de construcţii civile. „Le-am spus că, dacă voiau să vadă o lucrare bine făcută, trebuiau să viziteze sala!“, s-a exprimat inspectorul când le-a relatat mai târziu Martorilor această întâmplare. „Voi lucraţi bine chiar şi ceea ce este ascuns şi nu se vede!“

Pe măsură ce necesitatea de a avea săli ale Regatului a crescut, fraţii care adoptaseră diverse metode de construire rapidă i-au instruit şi pe alţii. Vestea despre aceste realizări s-a răspândit şi în alte ţări. Oare se puteau folosi şi acolo astfel de metode de construire?

Metoda construirii rapide pe plan internaţional

În Canada, construirea sălilor Regatului rămăsese mult în urmă faţă de necesităţile congregaţiilor. Martorii din Canada i-au invitat pe fraţii care organizau construirea rapidă în Statele Unite să le explice care era modul lor de procedare. La început, canadienii au avut îndoieli că acest lucru s-ar putea realiza în ţara lor, dar au decis să încerce. Prima Sală a Regatului din Canada construită după această metodă a fost cea de la Elmira (Ontario), în 1982. În 1992, în Canada existau 306 săli ale Regatului construite în acest mod.

Martorii din Northampton (Anglia) s-au gândit că şi ei ar putea folosi această metodă. Construcţia lor, realizată în 1983, a fost prima de acest fel din Europa. Fraţi cu experienţă în ce priveşte această metodă de construire s-au deplasat din Statele Unite şi Canada pentru a supraveghea lucrările şi a-i ajuta pe Martorii locali să înveţe cum să procedeze. Erau prezenţi şi alţi Martori veniţi tocmai din Japonia, India, Franţa şi Germania. Ei erau cu toţii voluntari neretribuiţi. Cum a fost posibil acest lucru? Supraveghetorul unei echipe de Martori irlandezi care a lucrat la o construcţie de acest fel a spus: ‘A fost un succes pentru că toţi fraţii şi surorile cooperează sub influenţa spiritului lui Iehova’.

Martorii au constatat adeseori că, şi atunci când reglementările locale referitoare la construcţii par să facă imposibilă construirea după această metodă,  după ce li se explică unele detalii oficialităţilor locale, acestea se bucură să coopereze.

După construirea rapidă a unei săli în Norvegia, la nord de Cercul Polar Arctic, în ziarul Finnmarken se exclama: „Este absolut fantastic. Este singura expresie pe care o putem găsi pentru a descrie ceea ce au făcut Martorii lui Iehova la ultimul sfârşit de săptămână“. Tot astfel, când Martorii din Noua Zeelandă au ridicat în două zile şi jumătate o atrăgătoare Sală a Regatului în Insula de Nord, pe prima pagină a ziarului local a apărut titlul: „O construcţie aproape miraculoasă“. Articolul adăuga: „Probabil că aspectul cel mai extraordinar al construcţiei a fost organizarea şi desfăşurarea lucrărilor într-o linişte perfectă“.

Faptul că locul unde este necesară o Sală a Regatului se află la mare depărtare nu constituie un obstacol insurmontabil. În Belize a fost ridicată o sală prin metoda de construire rapidă, deşi aceasta a presupus transportarea tuturor materialelor, fără nici o excepţie, pe o insulă aflată la 60 de kilometri depărtare de oraşul Belize. Când la Port Hedland, în vestul Australiei, s-a construit o Sală a Regatului dotată cu instalaţii de aer condiţionat, aceasta a fost realizată cu materiale şi cu forţă de muncă ce proveneau aproape în întregime de la o distanţă de 1 600 de kilometri sau mai mult. Lucrătorii au călătorit pe cont propriu. Majoritatea celor care au participat la lucrările de construcţie nu-i cunoşteau personal pe nici unul dintre Martorii aparţinând congregaţiei din Port Hedland şi puţini dintre ei aveau să asiste vreodată la întruniri în această sală. Însă aceasta nu i-a împiedicat să-şi exprime iubirea în acest mod.

Chiar şi acolo unde numărul Martorilor este relativ mic, acest fapt nu a constituit un obstacol în folosirea unor astfel de metode de construire a sălilor. În 1985, aproximativ 800 de Martori din Trinidad s-au oferit voluntar să se deplaseze în Tobago pentru a-i ajuta pe cei 84 de fraţi şi surori creştine de acolo să-şi construiască o sală în Scarborough. Şi cei 17 Martori (în majoritate femei şi copii) din Goose Bay (Labrador) aveau nevoie în mod sigur de ajutor pentru a avea o Sală a Regatului proprie. În 1985, Martorii din alte părţi ale Canadei au închiriat trei avioane pentru a-i transporta la Goose Bay pe cei 450 de voluntari din rândurile lor, în scopul realizării acestui obiectiv. După două zile de muncă asiduă, duminică seara, la terminarea sălii, s-a ţinut programul de dedicare a acesteia.

Aceasta nu înseamnă că toate sălile Regatului sunt clădite în prezent după metoda de construire rapidă, dar aşa stau lucrurile în cazul unui număr tot mai mare dintre ele.

Comitetele regionale de construcţii

Pe la mijlocul anului 1986, necesitatea de a construi noi săli ale Regatului a crescut într-un ritm foarte accelerat. În anul precedent, fuseseră înfiinţate pe întregul glob 2 461 de congregaţii noi; 207 dintre ele se aflau în Statele Unite. Unele săli ale Regatului erau folosite de trei, patru sau chiar cinci congregaţii. Aşa cum fusese prezis în Scripturi, Iehova accelera într-adevăr lucrarea de strângere. — Is. 60:22.

 Pentru a asigura cea mai bună folosire posibilă a personalului şi pentru a le da posibilitatea tuturor celor ce construiau săli ale Regatului să beneficieze de experienţa dobândită în acest domeniu, activitatea a început să fie coordonată de Societate. Pentru început, în 1987, au fost înfiinţate 60 de comitete regionale de construcţii, repartizate pe tot cuprinsul Statelor Unite. Toate aveau foarte mult de lucru; nu peste mult timp, unele dintre ele aveau planificate proiecte pentru un an sau mai mult. Cei numiţi pentru a sluji în aceste comitete erau bărbaţi care, mai presus de toate, erau calificaţi din punct de vedere spiritual, bătrâni de congregaţie exemplari în ce priveşte manifestarea roadelor spiritului lui Dumnezeu (Gal. 5:22, 23). Mulţi dintre ei aveau experienţă în materie de afaceri imobiliare, inginerie, construcţii, management, prevenirea accidentelor în rândurile muncitorilor şi în alte domenii înrudite.

Congregaţiile au fost încurajate să se consulte cu Comitetul Regional de Construcţii înainte de a alege un teren pentru o nouă Sală a Regatului. Dacă într-un oraş erau mai multe congregaţii, ele erau îndemnate, de asemenea, să se consulte cu supraveghetorul (supraveghetorii) de circumscripţie, cu supraveghetorul de oraş şi cu bătrânii din congregaţiile vecine. Congregaţiile care îşi propuneau o renovare capitală sau construirea unei noi Săli a Regatului erau sfătuite să tragă foloase din experienţa fraţilor care făceau parte din Comitetul Regional de Construcţii din zona lor, precum şi din îndrumările furnizate acestora de Societate. Prin intermediul acestui comitet urmau să fie luate măsuri în vederea strângerii unui personal calificat în aproximativ 65 de meserii, din rândurile fraţilor şi surorilor care se oferiseră deja ca voluntari pentru a sprijini aceste proiecte.

Pe măsură ce procedura s-a perfecţionat, a fost posibilă reducerea numărului de lucrători implicaţi într-o singură construcţie. În loc să fie prezente pe şantier mii de persoane care stăteau să privească sau voiau să-şi ofere serviciile, rareori erau prezente mai mult de 200 odată. În loc să-şi petreacă tot sfârşitul de săptămână pe şantier, lucrătorii veneau numai atunci când era nevoie de mână de lucru în meseria lor. Astfel, ei aveau mai mult timp la dispoziţie pentru familia lor şi pentru activităţile din congregaţia lor locală. Când fraţii locali puteau efectua anumite tipuri de lucrări într-un timp rezonabil, s-a constatat că era mai practic să se asigure intervenţia echipei de construire rapidă numai în acele faze ale lucrării în care era nevoie de ei în mod mai urgent.

Întreaga operaţiune se desfăşura cu o rapiditate uluitoare, dar nu aceasta era principala preocupare. De o importanţă şi mai mare era construirea unor săli ale Regatului de calitate, deşi modeste, menite să satisfacă cerinţele locale. În acest scop era efectuată o planificare atentă, menţinându-se în acelaşi timp şi cheltuielile la un nivel minim. Au fost luate măsuri pentru a se acorda o maximă prioritate securităţii lucrătorilor, vecinilor, trecătorilor, precum şi securităţii viitorilor beneficiari ai Sălii Regatului.

Când vestea despre acest program de construire a sălilor Regatului a ajuns în alte ţări, filialele Societăţii care considerau că acesta ar putea fi avantajos în zona lor au primit informaţiile necesare. În 1992, comitetele regionale de  construcţii desemnate de Societate au ajutat la construirea de Săli ale Regatului în Africa de Sud, Argentina, Australia, Canada, Franţa, Germania, Japonia, Marea Britanie, Mexic şi Spania. Metodele de construire au fost adaptate situaţiei locale. Dacă pentru construirea unei Săli a Regatului a fost nevoie de sprijin din partea unei alte filiale, s-au luat măsuri prin intermediul sediului mondial al Societăţii. În unele părţi ale lumii au fost construite săli noi în câteva zile; în alte locuri au fost necesare săptămâni sau poate chiar câteva luni. Cu o planificare exactă şi cu eforturi coordonate, timpul necesar pentru construirea unei Săli a Regatului a fost redus considerabil.

Activităţile Martorilor lui Iehova în domeniul construcţiilor nu s-au limitat la construirea de săli ale Regatului. Când congregaţiile se întrunesc în cadrul adunărilor anuale de circumscripţie şi al adunărilor speciale de o zi, sunt necesare săli mai spaţioase.

Satisfacerea necesităţii de a avea săli de adunări

De-a lungul anilor, pentru adunările de circumscripţie au fost utilizate tot felul de săli. Martorii lui Iehova au închiriat săli publice, şcoli, teatre, arsenale, stadioane, pavilioane de expoziţii. În unele localităţi au putut fi obţinute săli foarte bune la un preţ rezonabil. Cel mai adesea însă trebuia alocat mult timp şi depuse multe eforturi pentru curăţarea sălii, pentru montarea instalaţiilor de sonorizare şi a podiumului şi pentru transportarea scaunelor. Uneori, contractele erau anulate în ultimul moment. Pe măsură ce numărul congregaţiilor a crescut, a devenit din ce în ce mai dificil să se găsească suficiente locuri adecvate. Ce se putea face?

Şi de data aceasta, soluţia era ca Martorii lui Iehova să aibă propriile lor săli. Aceasta ar fi presupus renovarea unor clădiri adecvate şi construirea altora noi. Prima Sală de Adunări de acest fel din Statele Unite a fost un teatru din Long Island City (New York), pe care Martorii lui Iehova l-au renovat şi au început să-l folosească la sfârşitul anului 1965.

Aproape în acelaşi timp, Martorii din Guadelupa, o insulă din Caraibe, proiectau construirea unei Săli de Adunări adecvată necesităţilor lor. Ei considerau că ar fi fost avantajos să ţină adunările de circumscripţie în mai multe localităţi, dar majoritatea oraşelor nu dispuneau de săli suficient de mari. De aceea, Martorii au construit o structură portabilă confecţionată din ţevi de oţel şi acoperită cu plăci de aluminiu, având o capacitate de 700 de locuri şi care putea fi montată oriunde era disponibilă o suprafaţă de teren relativ plană. Au trebuit să mărească de mai multe ori capacitatea sălii, până când aceasta a ajuns la 5 000 de locuri. Vă puteţi imagina ce însemna transportul, montarea şi demontarea a 30 de tone de materiale pentru fiecare adunare! Această Sală de Adunări a fost montată şi demontată de mai multe ori pe an, timp de 13 ani, până când a devenit dificil de găsit un teren pentru această sală portabilă şi a trebuit să fie cumpărat un teren pe care să fie construită o Sală de Adunări permanentă, ce serveşte în prezent atât pentru adunările de circumscripţie, cât şi pentru congresele de district.

 În câteva locuri, pentru proiectele unor săli de adunări au fost folosite clădiri deja existente. În Anglia, la Hays Bridge (Surrey), a fost cumpărat şi renovat un complex şcolar care avea o vechime de 50 de ani şi se întindea pe un frumos teren de ţară. Au mai fost transformate şi date în folosinţă: foste săli de cinema şi un depozit industrial de mărfuri, în Spania; o fabrică de textile scoasă din folosinţă, în Australia; o sală de dans, în Quebec (Canada); o popicărie, în Japonia; un depozit, în Republica Coreea. Toate aceste clădiri au fost transformate în atrăgătoare săli de adunări care puteau servi ca mari centre de instruire biblică.

Alte săli de adunări au fost complet noi, construite de la temelie. Sala din South Yorkshire (Anglia), cu un design octogonal unic şi realizată în cea mai mare parte prin muncă voluntară, a constituit subiectul unui articol dintr-un periodic al inginerilor constructori (Journal of the Institution of Structural Engineers). Sala de Adunări din Saskatoon (Saskatchewan, Canada) are o capacitate de 1 200 de locuri; dar, când sunt fixate unele ziduri interioare, clădirea devine un grup de patru săli ale Regatului dispuse una lângă alta. Sala de Adunări din Haiti (prefabricată şi expediată din Statele Unite) are două laturi deschise, astfel încât cei aflaţi în interior se pot bucura în permanenţă de răcoarea vântului, ceea ce aduce o binevenită înviorare sub soarele arzător din Haiti. Sala din Port Moresby (Papua-Noua Guinee) a fost concepută în aşa fel încât unele secţiuni din zid pot fi deschise asemenea unor uşi, pentru a face loc unui număr mai mare de persoane decât ar încăpea în mod normal în ea.

Decizia de a construi o sală de adunări nu se ia de către un grup mic de supraveghetori care se aşteaptă apoi ca toţi ceilalţi să o susţină. Înainte de a fi construită o sală de adunări, Societatea se interesează dacă s-a analizat cu atenţie această necesitate şi în ce măsură va fi folosită sala. Se ia în considerare nu numai entuziasmul pe care-l suscită proiectul pe plan local, ci şi necesităţile generale în domeniul predicării. Toate congregaţiile implicate discută proiectul, pentru a se asigura că fraţii doresc şi pot să susţină acest proiect.

 Astfel, când lucrările încep, Martorii lui Iehova din zonă le susţin din toată inima. Fiecare proiect este finanţat de Martorii înşişi. Li se arată care sunt cerinţele din punct de vedere financiar, însă contribuţiile sunt voluntare şi anonime. Mai înainte, se face o planificare atentă, proiectul beneficiind de experienţa dobândită deja în construirea de săli ale Regatului şi, de multe ori, chiar în construirea unor săli de adunări în alte locuri. Dacă este necesar, unele faze ale lucrării pot fi încredinţate unor firme de specialitate, dar, de obicei, majoritatea acestora sunt efectuate de Martori entuziaşti. Aceasta poate reduce cheltuielile la jumătate.

Cu echipe alcătuite din meseriaşi calificaţi şi din alţi fraţi care îşi oferă voluntar timpul şi aptitudinile, lucrările în ansamblu înaintează, de obicei, repede. La unele construcţii s-ar putea ca lucrările să dureze mai bine de un an. Dar în 1985, pe insula Vancouver din Canada, cei aproximativ 4 500 de voluntari au terminat o Sală de Adunări de 2 300 de metri pătraţi în numai nouă zile. Clădirea include şi o Sală a Regatului cu 200 de locuri, care este folosită de congregaţiile locale. În 1984, în Noua Caledonie, din cauza tulburărilor politice, guvernul a decretat stare excepţională, totuşi, cei aproximativ 400 de voluntari au lucrat toţi în acelaşi timp la construirea Sălii de Adunări şi aceasta a fost terminată în numai patru luni. În apropiere de Stockholm (Suedia), în şapte luni a fost construită o frumoasă şi practică Sală de Adunări, cu 900 de scaune capitonate, din lemn de stejar.

Uneori a trebuit să se recurgă în mod repetat la tribunale pentru obţinerea autorizaţiilor de construire a acestor săli de adunări. Aşa s-a întâmplat la Surrey (Columbia Britanică, Canada). Când a fost cumpărat terenul, regulile de urbanism permiteau construirea pe el a unui astfel de lăcaş de închinare. Dar, în 1974, după ce a fost înaintat proiectul clădirii, Consiliul districtual din Surrey a adoptat o reglementare care stipula că puteau fi construite biserici şi săli de adunări numai în Zona P-3, zonă care nu exista! Totuşi, în district fuseseră construite anterior, fără nici o dificultate, 79 de biserici. Cazul a fost adus în faţa instanţei. Au fost emise mai multe sentinţe în favoarea Martorilor lui Iehova. În cele din urmă, după ce au fost eliminate obstacolele ridicate de unele oficialităţi care nutreau prejudecăţi, voluntarii au început lucrările cu un asemenea entuziasm, încât au terminat construcţia în aproape şapte luni. La fel cum s-a întâmplat pe timpul când Neemia se străduia să reconstruiască zidurile Ierusalimului antic, şi ei au simţit că ‘mâna lui Dumnezeu era peste ei’ pentru a-şi îndeplini lucrarea. — Neem. 2:18.

Când Martorii lui Iehova au achiziţionat Teatrul Stanley din Jersey City (New Jersey), clădirea era considerată monument istoric naţional. Cu toate că se afla într-o stare foarte deteriorată, clădirea avea un potenţial excelent pentru a fi folosită ca sală de adunări. Dar, când Martorii au vrut să efectueze lucrările de renovare necesare, oficialităţile municipale au refuzat să le acorde autorizaţie. Primarul nu voia să-i aibă pe Martorii lui Iehova în acea zonă; el avea alte planuri cu clădirea. A fost necesară intentarea unui proces pentru a-i  împiedica pe funcţionari să-şi folosească în mod ilegal autoritatea. Tribunalul s-a pronunţat în favoarea Martorilor. La scurt timp după aceea, populaţia locală a votat împotriva primarului, care a fost destituit. Lucrările de restaurare a sălii au înaintat cu rapiditate. Rezultatul a fost o minunată Sală de Adunări cu o capacitate de peste 4 000 de locuri, cu care se mândresc deopotrivă oamenii de afaceri şi locuitorii oraşului.

În ultimii 27 de ani, în multe părţi ale pământului, Martorii lui Iehova au construit săli de adunări practice şi atrăgătoare, pentru a servi drept centre de instruire biblică. În prezent, asemenea săli se găsesc în număr din ce în ce mai mare în America de Sud şi în America de Nord, Europa, Africa şi Orient, precum şi pe numeroase insule. În anumite ţări, de exemplu în Nigeria, Italia şi Danemarca, Martorii lui Iehova au construit chiar arene neacoperite, mai mari şi permanente, care pot fi folosite pentru congresele de district.

Dar sălile de adunări şi sălile Regatului nu sunt singurele construcţii realizate de Martorii lui Iehova cu scopul de a promova proclamarea Regatului lui Dumnezeu.

Birouri, tipografii şi Beteluri în întreaga lume

În 1992 existau în întreaga lume 99 de filiale ale Societăţii Watch Tower, fiecare filială servind la coordonarea activităţii Martorilor lui Iehova din propria sa zonă. Mai mult de jumătate dintre aceste filiale execută diverse lucrări de tipărire pentru promovarea lucrării de instruire biblică. Majoritatea celor care lucrează la aceste filiale locuiesc ca o mare familie în Beteluri, nume care înseamnă „Casa lui Dumnezeu“. Datorită creşterii numerice a Martorilor lui Iehova şi intensificării activităţii lor de predicare, a fost necesar ca aceste clădiri să fie extinse şi să fie construite altele noi.

Creşterea organizaţiei a fost atât de rapidă, încât adeseori s-au desfăşurat simultan 20 până la 40 dintre aceste programe de extindere a filialelor. Aceasta a pretins un vast program internaţional de construcţii.

Având în vedere volumul enorm al lucrărilor de construcţie aflate în desfăşurare pe întregul glob, la sediul mondial al Societăţii Watch Tower din New York există un Departament de Proiectare. Ingineri cu mulţi ani de experienţă şi-au abandonat munca laică şi s-au oferit voluntar să se ocupe cu timp integral de proiectele de construcţii legate direct de activitatea Regatului. În plus, cei cu experienţă au instruit alţi bărbaţi şi femei în ce priveşte lucrarea de inginerie, proiectare şi elaborare de proiecte. Coordonând lucrarea prin intermediul acestui departament, experienţa dobândită într-o anumită parte a lumii în ce priveşte construirea de filiale le poate fi de folos celor care lucrează la construirea de filiale în alte ţări.

Cu timpul, volumul mare de lucrări a făcut necesară deschiderea în Japonia a unui Birou Regional de Proiectare care se ocupă de elaborarea proiectelor pentru Orient. Alte birouri regionale de proiectare funcţionează în Europa şi Australia, având personal din diferite ţări. Aceste birouri funcţionează în strânsă  cooperare cu Biroul de la sediul mondial, iar datorită serviciilor existente aici şi sprijinului tehnologiei computerizate, se reduce numărul personalului de proiectare necesar pentru fiecare şantier de construcţii.

Unele proiecte sunt de proporţii relativ modeste. Acest lucru a fost valabil în cazul clădirii Filialei din Tahiti, construită în 1983. Ea include birouri, depozite şi locuinţe pentru opt lucrători voluntari. La fel au stat lucrurile şi în cazul clădirii cu patru etaje care a fost construită între 1982 şi 1984 pentru a servi ca filială în insula Martinica, din Marea Caraibilor. Poate că aceste construcţii nu păreau extraordinare pentru locuitorii marilor oraşe din alte ţări, dar ele au atras atenţia publicului. În ziarul France-Antilles se declara că această clădire a Filialei din Martinica era „o capodoperă de arhitectură“ care reflecta „o mare iubire pentru munca bine efectuată“.

La polul opus în ce priveşte proporţiile, clădirile care au fost terminate în 1981 în Canada includeau o tipografie de 9 300 de metri pătraţi şi o clădire cu locuinţe pentru 250 de voluntari. La Cesario Lange (Brazilia), complexul Watch Tower, terminat tot în 1981, includea opt clădiri, cu o suprafaţă de aproximativ 46 000 de metri pătraţi. Pentru construirea lui au fost necesare 10 000 de camioane de ciment, piatră, nisip şi stâlpi de susţinere din beton care, puşi unul peste altul, ar fi avut o înălţime de două ori mai mare decât muntele Everest! În 1991, când în Filipine a fost construită încă o tipografie mare, a fost necesar să se construiască şi o clădire cu 11 etaje pentru locuinţe.

În Nigeria, pentru a face faţă necesităţilor impuse de numărul mereu crescând al proclamatorilor Regatului, în 1984 a fost întreprins un vast proiect de construcţii la Igieduma. Acesta urma să includă o tipografie, o clădire spaţioasă pentru birouri, patru clădiri legate între ele pentru locuinţe şi alte clădiri necesare. Potrivit proiectului, pentru tipografie urmau să se folosească în exclusivitate prefabricate expediate din Statele Unite, dar fraţii s-au confruntat cu unele probleme aparent insurmontabile în ce priveşte respectarea termenului de import. Când aceste probleme au fost rezolvate şi totul a ajuns în bună stare pe şantier, Martorii nu şi-au atribuit nici un merit, ci i-au adus mulţumiri lui Iehova pentru binecuvântarea sa.

O extindere rapidă în întreaga lume

Însă lucrarea de proclamare a Regatului a cunoscut o creştere atât de rapidă, încât în unele ţări, chiar şi după ce fuseseră efectuate lucrări importante de extindere a filialei, adeseori a fost necesar să se reînceapă lucrările de construcţie după relativ puţin timp. Să examinăm câteva exemple.

În Perú, la sfârşitul anului 1984 a fost terminată o nouă şi foarte frumoasă filială, cuprinzând birouri, 22 de dormitoare şi alte spaţii necesare pentru membrii familiei Betel, precum şi o Sală a Regatului. Dar reacţia faţă de mesajul Regatului în această ţară din America de Sud a fost mai favorabilă decât se anticipase. Patru ani mai târziu, complexul existent a trebuit să fie mărit de două ori, de data aceasta ţinându-se cont şi de criterii antiseismice.

 În Columbia a fost construit în 1979 un complex de filială nou şi spaţios. Se părea că acesta va satisface necesităţile pentru încă mulţi ani. Totuşi, în decurs de şapte ani, numărul Martorilor din Columbia aproape că s-a dublat, iar acum, filiala tipărea revistele La Atalaya şi ¡Despertad! nu numai pentru Columbia, ci şi pentru patru ţări vecine. În 1987 au trebuit reîncepute lucrările de construcţie, de această dată având la dispoziţie mai mult teren pentru extindere.

Pe parcursul anului 1980, Martorii lui Iehova din Brazilia au dedicat 14 000 000 de ore pentru predicarea mesajului despre Regat. În 1989 s-a atins cifra de aproximativ 50 000 000 de ore. Un număr crescând de persoane manifestau dorinţa de a-şi satisface setea spirituală. Vastele clădiri ale filialei, care fuseseră dedicate în 1981, nu mai erau suficiente. În septembrie 1988 începuseră deja excavările pentru construirea unei noi tipografii. Aceasta urma să asigure un spaţiu cu 80 la sută mai mare decât cel al tipografiei existente şi, desigur, erau necesare şi alte spaţii de locuit pentru familia Betel aflată în creştere.

La Selters/Taunus (Germania), a fost dedicat în 1984 un complex tipografic care este al doilea ca mărime după cel de la Societatea Watch Tower. Cinci ani mai târziu, datorită creşterii înregistrate în Germania şi datorită ocaziilor de extindere a lucrării de mărturie în unele dintre ţările pentru care Filiala din Germania tipăreşte literatură, s-au iniţiat lucrările de extindere cu 85 la sută a spaţiului tipografiei, precum şi de adăugare a altor edificii pentru personal.

În 1972, Filiala din Japonia a fost transferată din Tokio în noile şi spaţioasele clădiri de la Numazu. În 1975 s-au efectuat alte lucrări importante de extindere. În 1978 a fost achiziţionată o altă proprietate la Ebina, iar în scurt timp s-a început construcţia unei noi tipografii, de peste trei ori mai mare decât cea de la Numazu. Aceasta a fost terminată în 1982. Dar încă nu era suficient; în 1989 au fost adăugate şi alte clădiri. Nu ar fi fost posibil să se construiască o singură dată o tipografie care să fie suficient de mare? Nu. Numărul proclamatorilor Regatului din Japonia se dublase de mai multe ori într-un mod pe care nici un om nu-l putuse prevedea. De la 14 199 în 1972, numărul lor a ajuns la 137 941 în 1989, iar o mare parte dintre ei s-au dedicat ministerului cu timp integral.

Şi în alte părţi ale globului se observă acelaşi lucru. La mai puţin de un deceniu, uneori chiar la numai câţiva ani după construirea unor filiale mari, dotate cu tipografie, au trebuit întreprinse lucrări importante de extindere. Aşa s-a întâmplat, printre altele, în Mexic, Canada, Africa de Sud şi Republica Coreea.

Dar cine efectuează de fapt lucrările de construcţie? Cum sunt realizate acestea?

Mii şi mii de Martori sunt dornici să ajute

În Suedia, în perioada în care s-a construit Filiala de la Arboga, erau 17 000 de Martori, dintre care aproximativ 5 000 s-au oferit voluntar să ajute la lucrările de construcţie. Majoritatea erau simpli muncitori voluntari, dar erau şi suficient de mulţi lucrători calificaţi care să supravegheze efectuarea corectă a lucrărilor. Care era motivaţia lor? Iubirea pentru Iehova.

 În Danemarca, atunci când un funcţionar de la Biroul de Amenajări Teritoriale a auzit că întreaga construcţie a noii filiale a Martorilor lui Iehova de la Holbæk urma să fie realizată numai de Martori, a manifestat îndoieli. Cu toate acestea, în rândurile Martorilor care se oferiseră să ajute ca voluntari se găseau toţi lucrătorii calificaţi necesari. Totuşi, ar fi fost oare mai avantajos să se recurgă la o firmă de construcţii pentru efectuarea lucrării? Când construcţia a fost terminată, experţi locali în domeniul urbanismului au vizitat aceste clădiri şi au făcut comentarii asupra calităţii excelente a lucrării: este ceva rar întâlnit azi la lucrările efectuate de firmele de construcţii. Cât despre funcţionarul care manifestase la început îndoieli, acesta a zâmbit şi a spus: „Ştiţi, pe atunci nu ştiam ce fel de organizaţie aveţi“.

Marile oraşe din Australia sunt foarte departe unele de altele; de aceea, majoritatea celor 3 000 de voluntari care au lucrat la filiala de la Ingleburn, între anii 1978 şi 1983, au trebuit să parcurgă o distanţă de cel puţin 1 600 de kilometri. S-au luat însă măsuri ca grupurile de voluntari să efectueze călătoria cu autobuzul, iar congregaţiile de pe traseu au dat dovadă de ospitalitate faţă de fraţi, oferindu-le hrană şi ţinându-le companie la punctele de poposire. Unii fraţi şi-au vândut locuinţele, şi-au lichidat afacerile, şi-au luat concediu şi au făcut diverse alte sacrificii pentru a lua parte la lucrări. Au venit şi echipe de meseriaşi cu experienţă, unele dintre ele chiar de mai multe ori, pentru a turna betonul, pentru a fixa plafonul şi a ridica gardul. Alţii au donat materiale.

Majoritatea voluntarilor care au participat la aceste construcţii erau necalificaţi, dar, după ce au primit puţină instruire, unii dintre ei şi-au asumat mari responsabilităţi şi au făcut o treabă bună. Ei au învăţat să confecţioneze ferestre, să conducă tractorul, să amestece betonul şi să pună cărămizi. În comparaţie cu cei care nu sunt Martori şi fac acelaşi lucru profesându-şi meseria, ei s-au bucurat însă de un avantaj net. Care anume? Martorii cu experienţă erau dispuşi să le împărtăşească din cunoştinţele lor. Nimeni nu se temea că un altul îi va lua locul de muncă; pentru fiecare era de lucru din abundenţă. În plus, ei prestau o muncă de calitate superioară deoarece aveau o motivaţie puternică: în felul acesta îşi exprimau iubirea pentru Dumnezeu.

Pe toate şantierele de construcţii, unii Martori formează nucleul „familiei“ de constructori. În timpul lucrărilor de la Selters/Taunus (Germania), între anii 1979 şi 1984, acest nucleu a fost constituit din câteva sute de lucrători. Alte mii li s-au alăturat pentru diferite perioade de timp, mulţi dintre ei venind la sfârşit de săptămână. Exista o planificare exactă, astfel încât, odată sosiţi, voluntarii să aibă mult de lucru.

Atâta timp cât oamenii sunt imperfecţi, vor exista şi probleme, dar cei care lucrează la aceste construcţii caută să le rezolve pe baza principiilor biblice. Ei ştiu că a efectua lucrurile într-o manieră creştină este mai important decât a fi eficient. Ca semne de aducere aminte, pe şantierul de construcţii de la Ebina (Japonia), existau afişe mari care înfăţişau lucrători cu cască, iar pe fiecare cască era scris în limba japoneză unul dintre roadele spiritului lui Dumnezeu: iubire, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunăvoinţă, bunătate, credinţă, blândeţe, stăpânire de sine  (Gal. 5:22, 23). Cine vizitează şantierele de construcţii poate auzi şi vedea diferenţa. Exprimându-şi observaţiile, un jurnalist care a vizitat şantierul de construcţii al Filialei din Brazilia a spus: „Nu există dezordine sau lipsă de cooperare . . . Această atmosferă creştină determină deosebirea dintre ceea ce este aici şi ceea ce se vede de obicei pe şantierele de construcţii din Brazilia“.

O extindere constantă la sediul mondial

În timp ce filialele Societăţii Watch Tower îşi măreau spaţiile în întreaga lume, au trebuit făcute extinderi şi la sediul mondial. Lucrări importante de lărgire a tipografiei şi a birourilor din Brooklyn şi din alte localităţi din Statul New York au avut loc de peste zece ori, de la cel de-al doilea război mondial încoace. Pentru cazarea personalului a fost necesară construirea sau cumpărarea şi renovarea a numeroase clădiri, mari şi mici. O altă extindere de mari proporţii a fost anunţată în august 1990 şi în ianuarie 1991, deşi la nord de New York începuse în 1989 construirea unui mare Centru Educaţional Watchtower, destinat să găzduiască 1 200 de persoane, atât personal permanent, cât şi studenţi.

Începând din 1972, lucrările de construcţie s-au desfăşurat fără întrerupere atât la sediul mondial din Brooklyn, cât şi în cadrul altor clădiri strâns legate de acesta, care sunt situate în alte părţi ale statului New York şi în New Jersey. Cu timpul, a devenit evident că, deşi existau sute de lucrători, constructorii permanenţi nu reuşeau să efectueze toate lucrările prevăzute. De aceea, în 1984 a fost instituit un program, aflat încă în curs, care prevedea folosirea unor lucrători temporari. Au fost trimise scrisori celor 8 000 de congregaţii existente pe atunci în Statele Unite, pentru a-i invita pe fraţii calificaţi să vină şi să dea o mână de ajutor timp de o săptămână sau mai mult. (Un program asemănător funcţiona deja cu succes în cadrul unor filiale, printre care cea din Australia, unde fraţii care puteau să lucreze timp de două săptămâni erau invitaţi să vină ca voluntari.) Fraţilor le era oferită cazare şi masă, dar trebuiau să-şi achite singuri cheltuielile de transport şi nu erau retribuiţi pentru munca efectuată. Cine avea să accepte?

În 1992, fuseseră deja înregistrate 24 000 de cereri! Cel puţin 3 900 dintre acestea aparţineau unor Martori care reveneau pentru a doua, a treia, a zecea sau a douăzecea oară. Majoritatea lor erau bătrâni de congregaţie, slujitori ministeriali sau pionieri, persoane cu calităţi spirituale excelente. Toţi se ofereau voluntar să efectueze orice sarcină necesară, indiferent că era sau nu vorba de meseria lor. Munca era uneori dificilă şi murdară. Dar ei considerau un privilegiu să contribuie în felul acesta la promovarea intereselor Regatului. Unii au simţit că aceasta i-a ajutat să aprecieze mai mult spiritul de sacrificiu care caracterizează lucrarea ce se desfăşoară la sediul mondial. Toţi s-au simţit bogat răsplătiţi ca urmare a faptului că au fost prezenţi la programul închinării de dimineaţă a familiei Betel şi la studiul familial săptămânal al Turnului de veghere.

Voluntari internaţionali

Deoarece necesitatea unei extinderi rapide creştea, în 1985 a fost iniţiat un program de formare a unor echipe internaţionale de voluntari. Nu era pentru  prima oară când avea loc o cooperare internaţională, dar acum, acest program era coordonat cu atenţie de la sediul mondial. Toţi cei care fac parte din aceste echipe sunt Martori voluntari dispuşi să ajute la realizarea unor construcţii în afara graniţelor ţării lor. Ei sunt lucrători capabili, iar soţiile îi însoţesc pe partenerii lor, făcând tot ce pot pentru a-şi aduce contribuţia. Majoritatea îşi achită singuri cheltuielile de transport; nici unul nu este retribuit pentru munca efectuată. Unii dintre ei participă pentru scurt timp, în general, pentru o perioadă cuprinsă între două săptămâni şi trei luni. Alţii sunt voluntari pe termen lung, care rămân pe şantier un an sau mai mult, probabil până la terminarea lucrărilor. Peste 3 000 de Martori ai lui Iehova din 30 de ţări au participat la acest program în primii cinci ani, iar mulţi alţii erau dornici să participe, dacă era nevoie de meseriile lor. Ei consideră că este un privilegiu să se dăruiască pe ei înşişi şi resursele lor pentru a promova astfel interesele Regatului lui Dumnezeu.

Voluntarilor internaţionali li se asigură cazare şi masă. Confortul este uneori limitat. Martorii locali sunt foarte recunoscători pentru ceea ce fac fraţii lor veniţi din străinătate şi, acolo unde este posibil, îi găzduiesc în locuinţele lor, oricât de modeste ar fi acestea. De cele mai multe ori, mesele sunt servite chiar pe şantier.

Fraţii din străinătate nu vin pentru a face totul. Obiectivul lor este de a colabora cu echipa locală de constructori. Iar sute sau chiar mii de alţi voluntari din ţară pot veni, de asemenea, pentru a da ajutor la sfârşit de săptămână, sau timp de o săptămână, sau mai multe săptămâni. În Argentina, 259 de voluntari din alte ţări au colaborat cu mii de fraţi locali, dintre care unii au fost prezenţi în fiecare zi, alţii câteva săptămâni, iar un număr şi mai mare, la sfârşit de săptămână. În Columbia, peste 830 de voluntari internaţionali au lucrat pentru diferite perioade de timp. În afară de aceştia, peste 200 de voluntari locali au participat cu  timp integral la realizarea proiectului, iar la fiecare sfârşit de săptămână au dat ajutor alţi 250 de fraţi sau mai mulţi. În total, au luat parte la lucrări peste 3 600 de lucrători.

Diferenţa de limbă poate ridica unele probleme, dar ea nu împiedică grupurile internaţionale să lucreze împreună. Limbajul semnelor, expresia feţei, un excelent simţ al umorului şi dorinţa de a efectua o însărcinare care îl va onora pe Iehova, toate acestea le permit să ducă la bun sfârşit lucrarea.

Creşterea extraordinară a organizaţiei, şi implicit necesitatea de a dispune de filiale mai mari, se face simţită uneori şi în ţări în care numărul persoanelor calificate în domeniul construcţiilor este limitat. Dar acesta nu este un obstacol în rândurile Martorilor lui Iehova, care se ajută cu bucurie unii pe alţii. Ei lucrează împreună în calitate de membri ai unei familii mondiale care nu este dezbinată din cauza naţionalităţii, a limbii sau a culorii pielii.

În Papua-Noua Guinee, voluntarii veniţi din Australia şi din Noua Zeelandă au instruit, fiecare în meseria lui, pe câte un Martor indigen, potrivit dispoziţiilor Ministerului Muncii din această ţară. Astfel, în timp ce Martorii locali se dăruiau pe ei înşişi, ei învăţau şi meserii care-i puteau ajuta să se îngrijească de ei şi de familiile lor.

Când a fost necesară o nouă filială în El Salvador, fraţilor locali li s-au alăturat 326 de voluntari din străinătate. Pentru lucrările de construcţie din Ecuador, 270 de Martori din 14 ţări au lucrat alături de surorile şi fraţii lor ecuadorieni. Unii voluntari internaţionali au ajutat la diverse construcţii aflate în curs de desfăşurare în acelaşi timp. Ei s-au deplasat prin rotaţie în diverse şantiere de construcţie din Africa şi Europa, în funcţie de momentul în care era nevoie de mână de lucru în meseria lor.

În 1992, voluntarii internaţionali au fost trimişi în 49 de ţări pentru a ajuta echipele locale de constructori. În unele cazuri, cei care au primit sprijin prin intermediul acestui program au avut posibilitatea, la rândul lor, să-i ajute pe alţii. Astfel, după ce la construirea filialei din Filipine au beneficiat de sprijinul celor aproximativ 60 de slujitori internaţionali, care au lucrat aici o perioadă îndelungată, şi al celor peste 230 de voluntari, care au ajutat pentru perioade mai scurte, unii Martori filipinezi s-au oferit să ajute şi ei la unele lucrări de construcţie din Asia de Sud-Est.

Martorii lui Iehova desfăşoară aceste lucrări de construcţie ca urmare a necesităţilor pe care le ridică predicarea veştii bune. Cu ajutorul spiritului lui Iehova, ei doresc să depună mărturie în cea mai mare măsură posibilă, în timpul care a mai rămas până la Armaghedon. Ei sunt convinşi că lumea nouă a lui Dumnezeu este foarte aproape şi au credinţa că vor supravieţui ca popor organizat pentru a intra în această lume nouă, sub domnia Regatului mesianic al lui Dumnezeu. De asemenea, ei nutresc speranţa că multe dintre clădirile minunate pe care le-au construit şi i le-au dedicat lui Iehova vor continua să fie folosite şi după Armaghedon ca centre din care cunoştinţa singurului Dumnezeu adevărat poate fi răspândită până ce va umple efectiv pământul. — Is. 11:9.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 322]

Martorii din congregaţiile vecine au dat o mână de ajutor

[Text generic pe pagina 323]

Lucrările de construcţie s-au efectuat prin muncă voluntară, nu prin muncă retribuită

[Text generic pe pagina 324]

S-a pus accentul pe calităţile spirituale

[Text generic pe pagina 326]

Muncă de calitate, securitate, preţ de cost minim, rapiditate

[Text generic pe pagina 328]

O Sală de Adunări portabilă!

[Text generic pe pagina 331]

A trebuit să se recurgă la tribunale

[Text generic pe pagina 332]

O extindere internaţională pe scară largă

[Text generic pe pagina 333]

Lucrătorii i-au atribuit meritul lui Iehova, nu lor înşişi

[Text generic pe pagina 334]

Creşterea a avut loc într-un ritm pe care nici un om nu-l putuse prevedea

[Text generic pe pagina 336]

Ei considerau un privilegiu să contribuie la lucrările de construcţie de la sediul mondial

[Text generic pe pagina 339]

Ei lucrează ca o familie mondială, care nu este dezbinată din cauza naţionalităţii, a limbii sau a culorii pielii

 [Chenarul/Fotografiile de la paginile 320, 321]

Ei lucrează împreună pentru a construi cu rapiditate săli ale Regatului

În fiecare an se formează mii de congregaţii noi. În majoritatea cazurilor, noile săli ale Regatului sunt construite chiar de Martori. Aceste fotografii au fost făcute cu ocazia construirii, în 1991, a Sălii Regatului din Connecticut (S.U.A.)

Vineri, ora 7.40 dimineaţa

Vineri, orele 12

 Sâmbătă, orele 19.41

Cea mai mare parte a lucrării este terminată duminică, orele 18.10

Toţi sunt voluntari neretribuiţi, bucuroşi să lucreze umăr la umăr

Ei cer binecuvântarea lui Iehova şi îşi fac timp să examineze sfaturile din Cuvântul său

 [Chenarul/Fotografiile de la pagina 327]

Săli ale Regatului din diverse ţări

De obicei, sălile de întrunire folosite de Martorii lui Iehova sunt modeste. Ele sunt curate, confortabile şi cu un exterior atrăgător

Perú

Filipine

Franţa

Republica Coreea

Japonia

Papua-Noua Guinee

Irlanda

Columbia

Norvegia

Lesotho

 [Chenarul/Fotografiile de la pagina 330]

Săli de adunări ale Martorilor lui Iehova

Pentru a-şi ţine adunările periodice, Martorii lui Iehova din anumite zone au constatat că este practic să-şi construiască propriile lor săli de adunări. Lucrările de construcţie au fost efectuate în mare parte de Martorii locali. Iată câteva dintre sălile existente la începutul anilor ’90

Marea Britanie

Venezuela

Italia

Germania

Canada

Japonia

 [Chenarul/Fotografiile de la pagina 338]

Programul internaţional de construcţii satisface necesităţi stringente

Creşterea rapidă a organizaţiei a necesitat o extindere continuă a birourilor, a tipografiilor şi a Betelurilor din întreaga lume

Voluntari internaţionali îi ajută pe Martorii locali

Spania

Metodele de construire folosite le-au permis multor voluntari cu experienţă limitată să presteze o muncă preţioasă

Puerto Rico

Lucrători calificaţi sunt bucuroşi să-şi ofere serviciile

Noua Zeelandă

Grecia

Brazilia

Folosirea materialelor durabile reduce la minimum şi pe termen lung cheltuielile de întreţinere

Marea Britanie

O muncă de calitate superioară este rezultatul preocupării personale din partea celor care o prestează; astfel ei îşi exprimă iubirea pentru Iehova

Canada

Aceste lucrări de construcţie sunt ocazii de mare bucurie; se leagă multe prietenii durabile

Columbia

Afişe folosite în Japonia pentru a le reaminti lucrătorilor de măsurile de protecţie şi de necesitatea de a manifesta roadele spiritului lui Dumnezeu

[Legenda fotografiei de la pagina 318]

Prima clădire care a fost numită Sala Regatului, în Hawai

[Legenda fotografiilor de la pagina 319]

Multe dintre primele săli ale Regatului erau clădiri închiriate sau simple încăperi aflate deasupra unor magazine; puţine dintre ele erau construite de Martori

[Legenda fotografiilor de la pagina 329]

Două dintre primele săli de adunări

New York

Guadelupa

[Legenda fotografiilor de la pagina 337]

Constructori abia sosiţi pentru a lucra temporar la sediul mondial din New York

Fiecărui grup i se reaminteşte că a fi o persoană spirituală şi a presta o muncă de calitate sunt lucruri mai importante decât a lucra repede