Capitolul 21

Cum este finanţată această activitate?

LUCRAREA pe care o desfăşoară Martorii lui Iehova pretinde, evident, bani. Construirea de săli ale Regatului, săli de adunări, filiale, tipografii şi Beteluri necesită mulţi bani, iar întreţinerea acestora, şi mai mulţi bani. Editarea şi distribuirea publicaţiilor pentru studiul Bibliei, de asemenea, costă bani. Cum sunt finanţate toate acestea?

Unele persoane care se opun lucrării Martorilor lui Iehova au răspândit speculaţii neîntemeiate în această privinţă. Dar o examinare a faptelor confirmă răspunsul pe care îl dau Martorii înşişi. Care este acesta? Majoritatea lucrărilor sunt efectuate de voluntari, care nici nu aşteaptă, nici nu doresc o compensare de ordin financiar pentru serviciile lor, iar cheltuielile organizaţiei sunt acoperite prin donaţii benevole.

„Intrarea gratuită. Nu se face colectă“

Chiar în al doilea număr al revistei Turnul de veghere din august 1879, în engleză, fratele Russell a declarat: „«Turnul de veghere al Sionului» îl are, credem, pe IEHOVA ca susţinător şi, aşa stând lucrurile, nu va cerşi, nici nu va implora vreodată sprijinul oamenilor. Când Cel care spune: «Tot aurul şi tot argintul munţilor este al meu» nu va mai furniza fondurile necesare, vom înţelege că a sosit timpul să suspendăm apariţia acestei publicaţii“. Ca urmare a acestui fapt, prin publicaţiile Martorilor lui Iehova nu se cerşesc bani.

Ceea ce este valabil în cazul publicaţiilor este valabil şi în cazul întrunirilor lor. La întrunirile sau la congresele lor, nu se cer bani făcându-se apel la sentimente. Nu se trece nici o tavă pentru colectă; nu se distribuie plicuri în care să fie puşi bani; nu se expediază scrisori membrilor congregaţiei în care să fie solicitaţi bani. Congregaţiile nu recurg niciodată la bingo sau la loterii pentru a-şi spori fondurile. Încă din 1894, când Societatea Watch Tower a trimis oratori itineranţi, a fost publicat următorul anunţ în beneficiul tuturor: „Să se înţeleagă de la început că această Societate nici nu autorizează, nici nu aprobă colectele sau alte solicitări de bani“.

Astfel, chiar de la începutul istoriei moderne a Martorilor lui Iehova, invitaţiile tipărite şi alte foi volante, prin care ei invitau publicul să asiste la întrunirile lor, purtau inscripţia: „Intrarea gratuită. Nu se face colectă“.

Începând din anul 1914, Studenţii în Biblie au închiriat teatre şi alte săli şi au invitat publicul să vizioneze „Foto-Drama Creaţiunii“. Aceasta era o reprezentaţie  în patru părţi, care dura opt ore în total, constând din diapozitive şi imagini filmate sincronizate cu o coloană sonoră. Numai în primul an a fost vizionată de milioane de persoane din America de Nord, Europa, Australia şi Noua Zeelandă. Deşi unii proprietari de teatre au cerut bani pentru rezervarea locurilor, Studenţii în Biblie niciodată nu le-au cerut invitaţilor bani pentru intrare şi nu s-au făcut colecte.

Mai târziu, la New York a funcţionat timp de peste 30 de ani staţia de radio WBBR a Societăţii Watch Tower. Martorii lui Iehova s-au folosit totodată de serviciile altor sute de staţii de radio pentru a transmite programe de instruire biblică. Dar niciodată nu s-au folosit de aceste emisiuni pentru a cere bani.

Atunci, cum sunt obţinute donaţiile prin care este finanţată activitatea lor?

Susţinută prin donaţii benevole

Biblia oferă modelul. Sub Legea mozaică existau anumite donaţii benevole. Altele erau stabilite. Una dintre acestea din urmă era zeciuiala, adică oferirea celei de-a zecea părţi (Ex. 25:2; 30:11–16; Num. 15:17–21; 18:25–32). Dar Biblia indică, de asemenea, că Cristos a împlinit Legea, iar Dumnezeu i-a pus capăt; astfel, creştinii nu mai trebuie să respecte prescripţiile Legii. Ei nu dau zeciuială, nici nu sunt obligaţi să ofere alte contribuţii într-o măsură prestabilită sau la anumite date. — Mat. 5:17; Rom. 7:6; Col. 2:13, 14.

Dimpotrivă, ei sunt încurajaţi să cultive un spirit de generozitate şi largheţe, imitând exemplul minunat al lui Iehova însuşi şi al Fiului său, Isus Cristos (2 Cor. 8:7, 9; 9:8–15; 1 Ioan 3:16–18). Iată ce scria apostolul Pavel cu privire la faptul de a da, adresându-se congregaţiei creştine din Corint: „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui, nu cu părere de rău sau de nevoie, căci «pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu»“. Când fraţii erau informaţi despre o necesitate, potrivit explicaţiei lui Pavel, această situaţie ‘punea la încercare curăţia dragostei lor’. El a mai spus: „Dacă este bunăvoinţă, darul este primit, potrivit cu ce are cineva, nu cu ceea ce nu are“. — 2 Cor. 8:8, 12; 9:7.

În lumina celor de mai sus, este interesant comentariul lui Tertulian (cca 155–după 220 e.n.) referitor la întrunirile ţinute de cei care, în zilele sale, se străduiau să practice creştinismul. El a scris: „Chiar dacă există un fel de fonduri comune, ele nu sunt constituite din onorariile plătite pentru intrare, ca şi cum religia ar fi de vânzare. Fiecare aduce o monedă modestă, o dată pe lună sau oricând doreşte şi numai dacă doreşte şi dacă poate, deoarece nimeni nu este obligat; este o ofrandă voluntară“ (Apologetica, XXXIX, 5). În secolele care au  urmat însă, bisericile creştinătăţii au recurs la toate metodele imaginabile în scopul obţinerii de bani pentru finanţarea activităţilor lor.

Charles Taze Russell a refuzat să imite bisericile. El a scris: „Opinia noastră este că strângerea de bani, prin diverse metode de cerşire în numele Domnului nostru, este jignitoare şi inacceptabilă în faţa Lui şi nu le aduce binecuvântare nici donatorilor, nici lucrării efectuate“.

În loc să caute să câştige favoarea celor bogaţi, fratele Russell a afirmat cu claritate, în armonie cu Scripturile, că majoritatea celor din poporul Domnului vor fi săraci în ce priveşte bogăţiile lumii acesteia, dar bogaţi în credinţă (Mat. 19:23, 24; 1 Cor. 1:26–29; Iac. 2:5). Departe de a accentua necesitatea de a dispune de bani pentru răspândirea adevărului biblic, el a îndreptat atenţia asupra importanţei pe care o are cultivarea spiritului iubirii, a dorinţei de a dărui şi a dorinţei de a-i ajuta pe alţii, îndeosebi împărtăşindu-le adevărul. Celor care erau capabili să facă avere şi care susţineau că, dedicându-se în principal afacerilor, ar fi putut contribui mai mult din punct de vedere financiar, el le-a spus că ar fi mai bine să-şi limiteze acest fel de activitate şi să se dăruiască pe ei înşişi şi timpul lor pentru răspândirea adevărului. Acesta este şi în prezent punctul de vedere al Corpului de Guvernare al Martorilor lui Iehova *.

Dar, practic, cât donează fiecare? Este o chestiune personală. Totuşi, trebuie să remarcăm că Martorii lui Iehova nu-şi limitează donaţiile numai la bunuri materiale. La congresele lor de district din 1985–1986, ei au analizat subiectul „Să-l onorăm pe Iehova cu lucrurile noastre de valoare“ (Prov. 3:9). S-a pus accentul pe faptul că aceste lucruri de valoare includ nu numai resursele materiale, ci şi resursele fizice, intelectuale şi spirituale.

Încă din 1904, fratele Russell a subliniat că cineva care s-a consacrat pe deplin (sau s-a dedicat, cum spunem azi) lui Dumnezeu „i-a dat deja Domnului tot ce are“. Astfel, el trebuie acum „să se considere ca fiind numit de Domnul administrator al timpului său, al influenţei sale, al banilor săi etc., şi fiecare trebuie să caute să utilizeze aceste talente cât mai bine posibil, spre gloria Stăpânului“. Russell a adăugat că, îndrumat de înţelepciunea de sus, „în măsura în care iubirea şi zelul său pentru Domnul cresc zi de zi prin intermediul cunoaşterii Adevărului şi prin obţinerea spiritului său, fiecare va constata că dăruieşte din ce în ce mai mult din timpul, din influenţa şi din toate resursele de care dispune, pentru serviciul Adevărului“. — Studii în Scripturi, „Noua Creaţiune“, p. 344, 345.

În acei ani de început, Societatea Watch Tower dispunea de ceea ce se numea Fondul Societăţii pentru Tracte. Ce era acesta? Pe spatele unei mape cu hârtie de scrisori, folosită adesea de fratele Russell, au fost notate următoarele detalii interesante: „Acest fond constă din ofertele voluntare ale celor care au fost hrăniţi şi întăriţi prin «hrana la timpul potrivit» pe care publicaţiile de  mai sus [puse la dispoziţie de Societatea Watch Tower], ca instrumente ale lui Dumnezeu, o prezintă acum sfinţilor consacraţi din întreaga lume.

Acest fond este folosit în mod constant pentru a le expedia gratuit noilor cititori mii de exemplare din cele mai adecvate numere ale ZION’S WATCH TOWER [Turnul de veghere al Sionului] şi ale OLD THEOLOGY TRACTS [Tracte de teologie veche]. Acesta contribuie şi la răspândirea ediţiilor broşate ale seriei ZORII, ajutându-i pe toţi cei care sunt dispuşi să le răspândească, atât pe colportori, cât şi pe alţii. El constituie şi un «fond pentru săraci» prin intermediul căruia acei copii ai Domnului care, din cauza vârstei, sau a unei boli, sau din alte motive, nu pot să se aboneze la TURNUL DE VEGHERE îl primesc gratuit, cu condiţia să trimită la începutul fiecărui an o scrisoare sau o fişă prin care să specifice dorinţa lor şi motivul pentru care nu s-au putut abona.

Niciodată nu i se cere cuiva să contribuie la acest fond: toate donaţiile trebuie să fie benevole. Le reamintim cititorilor noştri cuvintele Apostolului (1 Cor. 16:1, 2), pe care le confirmăm spunând că aceia care pot oferi şi care oferă pentru răspândirea adevărului sunt siguri că vor fi recompensaţi cu favoruri spirituale“.

Activitatea mondială a Martorilor lui Iehova, care constă în proclamarea veştii bune a Regatului lui Dumnezeu, continuă să fie susţinută prin donaţii benevole. În afară de Martorii înşişi, multe persoane interesate, care manifestă recunoştinţă, consideră un privilegiu să susţină această lucrare creştină prin intermediul donaţiilor lor benevole.

Finanţarea întreţinerii sălilor de întrunire

Fiecare congregaţie a Martorilor lui Iehova dispune de cutii adecvate pentru donaţii, în care oricine poate pune donaţia dorită, când doreşte şi dacă are posibilitate. Acest lucru se face cu discreţie, astfel încât, de obicei, ceilalţi nu ştiu ce face un altul. Este ceva ştiut numai de el şi de Dumnezeu.

Nimănui nu i se dă salariu, dar întreţinerea unei săli de întrunire presupune anumite cheltuieli. Pentru satisfacerea acestei necesităţi, membrii congregaţiei trebuie să fie informaţi. Însă, cu peste 70 de ani în urmă, Turnul de veghere explicase că nu trebuie să se ceară sau să se solicite donaţii, ci trebuie doar ca lucrurile să fie expuse în mod clar şi onest. În armonie cu acest punct de vedere, la întrunirile congregaţiei nu se vorbeşte foarte des despre chestiuni financiare.

Însă uneori se ivesc necesităţi speciale. S-ar putea să se planifice renovarea sau extinderea unei Săli a Regatului sau poate construirea unei săli noi. Pentru a şti ce fonduri vor avea la dispoziţie, bătrânii i-ar putea invita pe membrii congregaţiei să noteze fiecare pe un bileţel suma pe care consideră că ar putea să o doneze pentru proiect sau, eventual, să o ofere împrumut pentru un anumit număr de ani. În plus, bătrânii ar putea invita fiecare membru al congregaţiei sau fiecare familie să precizeze pe un bilet suma pe care consideră  că ar putea-o dona săptămânal sau lunar, cu binecuvântarea lui Iehova. Nu se trece nici un nume şi nu este vorba despre o obligaţie contractuală, ci aceasta constituie doar o bază pentru stabilirea unei planificări raţionale. — Luca 14:28–30.

La Tarma (Liberia), congregaţia a obţinut fondurile necesare într-un mod puţin diferit. Unii fraţi au cultivat orez pentru un Martor pe terenul său, în timp ce el a tăiat copaci timp de un an întreg, făcând manual scânduri, care au fost apoi vândute în scopul obţinerii banilor necesari pentru lucrările de construcţie. La Paramaribo (Surinam), o congregaţie, chiar dacă a trebuit să cumpere materialele necesare, nu a mai avut nevoie de bani pentru teren, deoarece o Martoră şi-a donat proprietatea pentru construirea unei Săli a Regatului. Ea a cerut doar ca locuinţa ei să fie mutată în partea din spate a proprietăţii. La Tokio (Japonia), din cauza preţurilor exorbitante, congregaţiilor le-a fost dificil să obţină terenurile necesare pentru construirea de săli ale Regatului. Pentru a contribui la rezolvarea acestei probleme, diverse familii au oferit în acest scop terenul pe care erau construite locuinţele lor. Ei nu au cerut decât să le fie acordat şi lor un apartament la etaj, după ce avea să fie construită Sala Regatului în locul casei lor.

Pe măsură ce congregaţiile au crescut şi s-au format altele noi, cele care se aflau în aceeaşi zonă au încercat adeseori să se ajute reciproc pentru a avea săli ale Regatului adecvate. Deşi exista acest spirit generos, mai era nevoie de ceva. Preţurile terenurilor şi cheltuielile de construcţie creşteau atingând cote astronomice, iar congregaţiile erau adeseori în imposibilitatea de a le onora. Ce se putea face?

La Congresele de district „Unitatea Regatului“ din 1983, Corpul de Guvernare a prezentat un sistem care prevedea aplicarea principiului expus în 2 Corinteni 8:14, 15, principiu care încurajează să se procedeze într-o aşa manieră încât surplusul de care dispun unii să suplinească lipsurile altora, astfel „încât să fie o egalitate“. În felul acesta, cei care aveau puţin nu urmau să aibă atât de puţin încât să le fie împiedicate eforturile de a-i sluji lui Iehova.

Fiecare congregaţie a fost invitată să utilizeze o cutie cu inscripţia „Fondul Societăţii pentru Sălile Regatului“. Tot ce se strângea în aceste cutii urma să fie folosit numai în acest scop. Banii donaţi în întreaga ţară erau puşi astfel la dispoziţie pentru a suplini lipsurile congregaţiilor care aveau nevoie în mod urgent de o Sală a Regatului, dar care nu puteau face faţă condiţiilor cerute de băncile locale. După ce a examinat cu atenţie cazurile cele mai urgente, Societatea a început să pună aceşti bani la dispoziţia congregaţiilor care trebuiau să construiască sau să achiziţioneze noi săli ale Regatului. Pe măsură ce se primeau alte donaţii şi (în ţările în care a fost posibil acest lucru) împrumuturile erau restituite, au putut fi ajutate şi mai multe congregaţii.

 Această metodă a fost pusă în aplicare mai întâi în Statele Unite şi Canada, apoi în peste 30 de ţări din Europa, Africa, America Latină şi Extremul Orient. În 1992, în opt dintre aceste ţări fuseseră deja puşi la dispoziţie banii necesari pentru a sprijini achiziţionarea sau construirea a 2 737 de săli ale Regatului, folosite de 3 840 de congregaţii.

Chiar şi în ţări în care acest sistem nu era încă aplicat, dar era nevoie în mod urgent de săli ale Regatului şi ele nu puteau fi finanţate pe plan local, Corpul de Guvernare a încercat să aplice alte măsuri pentru a furniza ajutorul necesar. În felul acesta s-a realizat o egalitate, aşa încât cei care aveau puţin nu au avut prea puţin.

Extinderea sediului mondial

Şi activitatea de la sediul mondial a necesitat fonduri. După primul război mondial, când Watch Tower Bible and Tract Society a considerat că era avantajos să-şi tipărească şi să-şi lege ea însăşi cărţile, pentru maşinile necesare s-a recurs la metoda cumpărării pe numele unor persoane particulare, slujitori ai lui Iehova. În loc să plătească o companie comercială pentru producerea cărţilor, Societatea folosea lunar această sumă pentru a reduce împrumutul făcut în vederea achiziţionării aparaturii. Pe măsură ce s-au realizat beneficii, preţul multor publicaţii prezentate publicului a fost redus la jumătate. Ceea ce se făcea servea la promovarea predicării veştii bune, nu la îmbogăţirea Societăţii Watch Tower.

În câţiva ani a devenit evident că la sediul mondial erau necesare edificii mai mari pentru a putea fi coordonată lucrarea mondială de predicare a Regatului. Pe măsură ce organizaţia a crescut, iar activitatea de predicare s-a intensificat, a fost nevoie să se adauge noi şi noi clădiri la cele existente deja. În loc să se adreseze băncilor pentru obţinerea fondurilor necesare extinderii şi dotării birourilor şi tipografiilor de la sediul mondial, precum şi a altor clădiri asociate din New York şi din împrejurimi, Societatea le-a explicat fraţilor această necesitate. Acest lucru nu s-a întâmplat prea des, doar de 12 ori în 65 de ani.

Societatea n-a făcut niciodată vreo solicitare. Cine dorea să facă o donaţie, era invitat să o facă. Cei care alegeau să dea bani sub formă de împrumut erau asiguraţi că, în cazul în care se ivea o necesitate neaşteptată şi urgentă, împrumutul le era restituit la cerere. Astfel, Societatea s-a străduit să nu le creeze niciodată dificultăţi persoanelor şi congregaţiilor care, cu bunăvoinţă, puneau la dispoziţie fonduri. Sprijinul acordat de Martorii lui Iehova prin donaţiile lor i-a permis întotdeauna Societăţii să-şi achite toate împrumuturile făcute. Donaţiile care îi sunt trimise nu sunt considerate drept ceva ce i se cuvine. În măsura în care este posibil, Societatea confirmă primirea lor prin scrisori şi alte exprimări de apreciere.

Lucrarea organizaţiei nu este susţinută prin donaţiile unui grup de donatori bogaţi. Majoritatea lor provin de la persoane care dispun doar de venituri  modeste, mulţi donatori deţinând chiar foarte puţin din bunurile acestei lumi. Printre ei se află şi copii care doresc să participe în felul acesta la susţinerea lucrării Regatului. Inima tuturor acestor donatori este impulsionată de aprecierea lor profundă faţă de bunătatea lui Iehova şi de dorinţa de a-i ajuta pe alţii să înveţe despre modul său minunat de a se îngriji de noi. — Compară cu Marcu 12:42–44.

Finanţarea lucrărilor de extindere a filialelor

Pe măsură ce, în diverse părţi ale lumii, lucrarea de predicare a Regatului a luat proporţii tot mai mari, au trebuit întreprinse lucrări de extindere a filialelor organizaţiei. Aceste lucrări s-au desfăşurat sub conducerea Corpului de Guvernare.

Astfel, după examinarea recomandărilor primite de la Filiala din Germania, în 1978 s-au dat instrucţiuni pentru achiziţionarea unei proprietăţi adecvate pe care să se construiască un complex în întregime nou. Puteau Martorii din Germania să acopere cheltuielile implicate? Le-a fost oferită ocazia s-o facă. În 1984, când au fost încheiate lucrările de construcţie de la Selters, la vest de munţii Taunus, Filiala a raportat: „Zeci de mii de Martori ai lui Iehova, bogaţi şi săraci, tineri şi vârstnici, au oferit [echivalentul a] milioane de dolari pentru a susţine cheltuielile implicate în noua construcţie. Datorită generozităţii lor, întregul complex a putut fi realizat fără a fi nevoie de împrumuturi bancare şi fără înglodare în datorii“. În plus, aproximativ unul din şapte dintre Martorii din Republica Federală Germania a participat efectiv la lucrările de construcţie de la Selters/Taunus.

În alte ţări, economia locală sau situaţia financiară a Martorilor lui Iehova a făcut foarte dificilă, dacă nu chiar imposibilă, construirea filialelor necesare coordonării lucrării sau a unor tipografii în care să se editeze publicaţiile biblice în limbile locale. Martorilor din aceste ţări li s-a dat ocazia să facă ceea ce puteau (2 Cor. 8:11, 12). Dar lipsa de fonduri dintr-o ţară nu poate împiedica răspândirea mesajului despre Regat, dacă există fonduri disponibile în alte părţi.

Astfel, în multe ţări ale lumii, în timp ce Martorii locali fac ceea ce pot, o bună parte din banii necesari pentru construirea filialelor provine din donaţiile Martorilor lui Iehova din alte ţări. Aşa s-au petrecut lucrurile la construirea marilor complexe realizate în Africa de Sud (1987), în Nigeria (1990) şi în Filipine (1991). La fel a fost situaţia în Zambia, unde clădirile pentru tipografie se aflau în lucru în 1992. Şi la fel au stat lucrurile în cazul multor construcţii de proporţii mai mici, cum ar fi cele realizate în India, în 1985; în Chile, în 1986; în Costa Rica, Ecuador, Guyana, Haiti şi Papua-Noua Guinee, în 1987; în Ghana, în 1988 şi în Honduras, în 1989.

În unele ţări însă, fraţii au rămas surprinşi de ceea ce au putut realiza pe plan local, când eforturile lor unite au fost binecuvântate de Iehova. De exemplu, la începutul anilor ’80, Filiala din Spania a făcut un proiect de extindere  a spaţiilor sale. Ea a cerut Corpului de Guvernare fondurile de care avea nevoie. Dar, deoarece în acel moment erau investite sume importante în alte domenii, acest ajutor nu a putut fi acordat. Dacă li s-ar fi oferit ocazia, ar fi putut oare Martorii spanioli, cu salariile lor relativ mici, să furnizeze banii necesari pentru o asemenea acţiune?

Li s-a explicat situaţia. Ei au fost bucuroşi să aducă bijuterii, inele şi brăţări, pentru a fi transformate în bani. Când o Martoră în vârstă a fost întrebată dacă era sigură că doreşte să doneze brăţara groasă de aur pe care o oferise, aceasta a răspuns: „Frate, ea va fi mult mai utilă dacă va servi la acoperirea cheltuielilor pentru noul Betel, decât dacă va rămâne pe mâna mea!“ O altă soră în vârstă a adus un teanc de bancnote mucegăite pe care le ţinuse ascunse ani de zile sub podeaua locuinţei sale. Unele cupluri au oferit banii economisiţi pentru excursii. Unii copii şi-au trimis economiile. Un adolescent a trimis banii cu care intenţiona să-şi cumpere o chitară. La fel cum au făcut israeliţii în deşert, cu ocazia construirii tabernacolului, Martorii spanioli s-au dovedit generoşi şi gata să ofere tot ce era nevoie din punct de vedere material (Ex. 35:4–9, 21, 22). Apoi s-au oferit pe ei înşişi pentru a lucra cu timp integral, în perioada concediului sau la sfârşit de săptămână. Au venit cu miile din toată Spania. Alţi Martori, veniţi din Germania, Suedia, Marea Britanie, Grecia şi Statele Unite, pentru a menţiona doar câteva ţări, li s-au alăturat pentru a realiza ceea ce, la început, părea o sarcină aproape imposibilă.

Se obţine vreun profit de pe urma publicaţiilor?

În 1992, literatura biblică se tipărea la sediul mondial şi la 32 de filiale de pe glob. Martorilor lui Iehova le-au fost furnizate pentru distribuire cantităţi considerabile din aceste publicaţii. Dar nimic  din toate acestea nu s-a făcut pentru a obţine profit. Deciziile referitoare la limbile în care urmau să fie tipărite publicaţiile şi ţările în care urmau să fie expediate au fost luate nu pentru a obţine vreun profit comercial, ci numai pentru a îndeplini lucrarea pe care Isus Cristos le-a încredinţat-o continuatorilor săi.

Chiar în primul număr al Turnului de veghere, apărut în iulie 1879, în engleză, se afla un anunţ care spunea că oricine este prea sărac pentru a achita costul unui abonament (pe atunci numai o jumătate de dolar pe an), putea să-l obţină gratuit, dacă expedia pur şi simplu o cerere scrisă. Obiectivul principal era acela de a-i ajuta pe oameni să cunoască scopul grandios al lui Iehova.

În acest sens, începând din 1879, au fost distribuite în mod gratuit publicului cantităţi imense de literatură biblică. În 1881 şi după aceea, au fost distribuite aproximativ 1 200 000 de exemplare din publicaţia Food for Thinking Christians (Hrană pentru creştinii care gândesc). Multe dintre aceste exemplare au fost editate sub formă de cărţi de 162 de pagini, altele, în format de ziar. În anii care au urmat au fost publicate numeroase tracte de diverse dimensiuni. Marea majoritate a acestora (literalmente sute de milioane de exemplare) au fost distribuite în mod gratuit. Numărul tractelor şi al celorlalte publicaţii distribuite a crescut fără încetare. Numai în 1915, raportul arăta că fuseseră furnizate 50 000 000 de tracte în aproximativ 30 de limbi pentru a fi distribuite în mod gratuit în întreaga lume. De unde proveneau banii necesari pentru toate acestea? În mare parte din donaţiile benevole oferite Fondului Societăţii pentru Tracte.

De asemenea, în primele decenii din istoria Societăţii, anumite publicaţii au fost oferite în schimbul unei contribuţii, dar contribuţia sugerată era cât se poate de neînsemnată. Printre aceste publicaţii se aflau cărţi legate, de 350 până la 744 de pagini. Când colportorii Societăţii (cum erau cunoscuţi pe atunci predicatorii cu timp integral) ofereau aceste cărţi publicului, ei indicau şi suma care era sugerată drept contribuţie. Însă obiectivul lor nu era acela de a obţine bani, ci de a face să le parvină oamenilor importantele adevăruri biblice. Ei doreau ca oamenii să citească publicaţiile şi să tragă foloase din ele.

Chiar dacă un locatar era sărac, ei erau dispuşi să-i ofere publicaţia (punând ei înşişi contribuţia pentru ea). Se observase însă că mulţi erau mai înclinaţi să citească o publicaţie atunci când ofereau ceva pentru ea, iar contribuţiile lor, desigur, puteau fi folosite pentru a tipări şi mai multe publicaţii. Totuşi, subliniind faptul că Studenţii în Biblie nu căutau să obţină un câştig financiar, publicaţia Bulletin din 1 octombrie 1920, o foaie de instruire pentru serviciu editată de Societate, spunea: „După zece zile de la plasarea cărţii broşate [de 128 de pagini], revizitaţi fiecare persoană şi vedeţi dacă a citit cartea. Dacă nu a citit-o, rugaţi persoana să v-o înapoieze şi restituiţi-i banii. Spuneţi-i că nu sunteţi vânzători de cărţi, ci doriţi să le duceţi tuturor acest mesaj de mângâiere şi bucurie şi că, dacă nu manifestă suficient interes pentru  ceva ce o vizează atât de direct . . ., doriţi să duceţi cartea altcuiva care va manifesta interes“. Martorii lui Iehova nu au mai continuat să folosească această metodă, deoarece au constatat că, uneori, alţi membrii ai familiei găsesc publicaţiile şi trag foloase din ele; însă ceea ce se făcea pe atunci scoate în evidenţă obiectivul real al Martorilor.

Timp de mulţi ani, lucrarea de distribuire a publicaţiilor era denumită „vânzare“. Dar, întrucât acest termen a provocat o oarecare confuzie, începând din 1929 a fost abandonat. În realitate, termenul nu corespundea activităţii lor, deoarece ei nu efectuau o lucrare comercială. Obiectivul lor nu era să obţină bani. Motivaţia lor era în exclusivitate aceea de a predica Regatul lui Dumnezeu. Din acest motiv, în 1943, Curtea Supremă a Statelor Unite a decretat că Martorilor lui Iehova nu li se putea pretinde o autorizaţie de vânzare pentru a-şi distribui publicaţiile. Iar după aceea, magistratura canadiană a citat în mod aprobator argumentaţia pe care Curtea Supremă a Statelor Unite o expusese în decizia sa *.

În multe ţări, Martorii lui Iehova au oferit cu regularitate publicaţiile în schimbul unei contribuţii sugerate. Aceasta era însă atât de mică, în comparaţie cu preţul altor cărţi şi ziare, încât multe persoane ofereau mai mult. Totuşi, organizaţia a depus mari eforturi pentru a menţine aceste contribuţii la un nivel redus, astfel încât ele să rămână accesibile pentru multe milioane de persoane care dispun de foarte puţine resurse materiale, dar care sunt fericite să primească o Biblie sau publicaţii biblice. Contribuţia sugerată nu avea însă drept obiectiv îmbogăţirea organizaţiei Martorilor lui Iehova.

În toate ţările în care legea consideră orice distribuire de publicaţii biblice drept o activitate comercială dacă distribuitorul sugerează o contribuţie în schimbul publicaţiei oferite, Martorii lui Iehova sunt bucuroşi să lase publicaţii oricui manifestă un interes sincer şi promite să le citească. Cei care vor să doneze ceva pentru a susţine lucrarea de instruire biblică pot oferi cât doresc. Aşa se face, de exemplu, în Japonia. În Elveţia, până nu demult, contribuţiile pentru literatură nu erau acceptate decât în limitele sumei indicate pentru publicaţie; astfel, dacă locatarii doreau să ofere mai mult, Martorii pur şi simplu le dădeau restul sau le ofereau literatură suplimentară. Dorinţa lor era nu să strângă bani, ci să predice vestea bună a Regatului lui Dumnezeu.

În 1990, din cauza unor mari scandaluri financiare în care au fost implicate unele organizaţii religioase ale creştinătăţii şi din cauza tendinţei tot mai accentuate a autorităţilor de a considera orice activitate religioasă drept o activitate comercială, Martorii lui Iehova au făcut unele modificări în activitatea lor pentru a evita orice interpretare greşită. Corpul de Guvernare a stabilit că în Statele Unite toate publicaţiile distribuite de Martori — Biblii, tracte, broşuri, reviste şi cărţi legate care explică Biblia — le vor fi lăsate oamenilor fără  să fie sugerată vreo contribuţie, cu singura condiţie ca ei să le citească. Activitatea Martorilor lui Iehova nu este absolut deloc comercială, iar această măsură le-a permis să se diferenţieze şi mai mult de alte grupări religioase care fac din religie un comerţ. Desigur, majoritatea oamenilor îşi dau seama că tipărirea acestor publicaţii costă bani, iar cei care apreciază serviciul îndeplinit de Martori doresc să doneze ceva pentru a susţine lucrarea. Acestor persoane li se explică faptul că lucrarea mondială de instruire biblică efectuată de Martorii lui Iehova este susţinută prin donaţii benevole. Donaţiile sunt acceptate cu plăcere, dar nu sunt solicitate.

Cei care participă la ministerul de teren nu fac acest lucru pentru vreun câştig financiar. Ei dăruiesc din timpul lor şi îşi achită singuri cheltuielile de transport. Dacă cineva manifestă interes, ei îşi planifică să revină în fiecare săptămână pentru a-i furniza în mod gratuit instruire biblică. Numai iubirea pentru Dumnezeu şi pentru semeni i-a putut impulsiona să continue efectuarea acestei activităţi, uneori în pofida indiferenţei şi a unei opoziţii făţişe.

Fondurile primite la sediul mondial al Martorilor lui Iehova sau la filialele Societăţii sunt folosite nu pentru îmbogăţirea organizaţiei sau a vreunei persoane, ci pentru a promova predicarea veştii bune. În 1922, Turnul de veghere, în engleză, a menţionat că, din cauza situaţiei economice din Europa, cărţile care erau tipărite aici pentru Societate erau finanţate în principal de Biroul american, adeseori fiindu-le lăsate oamenilor în schimbul unor contribuţii inferioare preţului de cost. Deşi Martorii lui Iehova posedă în prezent tipografii în numeroase ţări, unele dintre ţările care primesc aceste publicaţii nu pot să trimită afară din ţară fondurile pentru acoperirea cheltuielilor de tipărire. Generoasele donaţii benevole ale Martorilor lui Iehova din ţările cu posibilităţi mai mari servesc la compensarea disponibilităţilor reduse ale altor ţări.

Societatea Watch Tower a căutat întotdeauna să utilizeze toate resursele aflate la dispoziţia sa pentru a promova predicarea veştii bune. În 1915, preşedintele Societăţii, Charles Taze Russell, a spus: „Societatea noastră nu a încercat să-şi strângă bogăţii pământeşti, ci ea este mai degrabă o instituţie care cheltuieşte bani. Tot ceea ce providenţa divină ne-a trimis fără ca noi să fi solicitat, am căutat să cheltuim cât mai înţelept posibil, în armonie cu Cuvântul şi Spiritul Domnului. Cu mult timp în urmă, am spus că, dacă fondurile noastre se vor sfârşi, în aceeaşi măsură vor înceta şi activităţile Societăţii, iar dacă fondurile vor creşte, şi activităţile Societăţii vor fi extinse“. Societatea a continuat să facă exact acest lucru.

Până în prezent, organizaţia foloseşte fondurile disponibile pentru a trimite supraveghetori itineranţi care să fortifice congregaţiile şi să le încurajeze în ministerul public. Ea continuă să trimită misionari şi absolvenţi ai Şcolii de Instruire Ministerială în ţările în care există necesităţi speciale. De asemenea, fondurile disponibile sunt folosite pentru a trimite pionieri speciali în zonele în care mesajul Regatului a fost predicat mai puţin sau deloc. După cum se  menţionează în 1993 Yearbook of Jehovah’s Witnesses (Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1993), în anul de serviciu precedent se cheltuiseră în acest scop 45 218 257,56 dolari americani.

Nimeni nu slujeşte pentru câştig personal

Nici membrii Corpului de Guvernare, nici funcţionarii de la societăţile legale sau alte persoane care au responsabilităţi în cadrul organizaţiei nu obţin vreun profit personal în urma lucrării Martorilor lui Iehova.

Referitor la Charles Russell, care a slujit ca preşedinte al Societăţii Watch Tower timp de peste 30 de ani, unul dintre colaboratorii săi a scris: „Pentru a observa dacă linia sa de conduită era în armonie cu Scripturile, precum şi pentru a demonstra propria sa sinceritate, el a decis să verifice dacă are aprobarea Domnului în felul următor: 1) Şi-a dedicat viaţa acestei cauze; 2) Şi-a investit averea pentru promovarea lucrării; 3) A interzis colectele la toate întrunirile; 4) A rămas dependent de donaţii nesolicitate (întru totul benevole) pentru continuarea lucrării după epuizarea averii sale“.

În loc să se folosească de activitatea religioasă pentru a se îmbogăţi personal, fratele Russell şi-a cheltuit toate resursele în lucrarea Domnului. După moartea sa, în Turnul de veghere, în engleză, se spunea: „El şi-a dedicat întreaga sa avere personală cauzei pentru care şi-a dăruit viaţa. El primea suma neînsemnată de 11 dolari pe lună pentru cheltuielile sale personale. A murit fără să lase nici o moştenire“.

Referitor la cei care urmau să efectueze lucrarea Societăţii, fratele Russell a stipulat în testamentul său următoarele: „În ce priveşte compensarea, cred că este înţelept să menţinem linia de conduită din trecut a Societăţii referitoare la salarii: nimeni nu este retribuit; celor care servesc într-un fel oarecare Societatea şi lucrarea sa le sunt acceptate numai unele cheltuieli rezonabile“. Celor care slujeau în Beteluri, în birourile şi tipografiile Societăţii, precum şi reprezentanţilor săi itineranţi, avea să le fie furnizată doar hrană, adăpost şi un mic subsidiu pentru necesităţi imediate, însă nici „o alocaţie . . . pentru a pune bani deoparte“. Aceeaşi normă se aplică şi azi.

Toţi cei care sunt acceptaţi în serviciul cu timp integral la sediul mondial al Martorilor lui Iehova fac un jurământ de sărăcie, la fel cum au făcut toţi membrii Corpului de Guvernare, precum şi toţi ceilalţi membri ai familiei Betel de acolo. Aceasta nu înseamnă că ei trăiesc o viaţă lipsită de orice bucurie şi de orice confort, ci înseamnă că toţi cei care desfăşoară acest serviciu primesc, fără deosebire, modestele îngrijiri acordate sub formă de hrană, adăpost şi subsidiu.

Astfel, organizaţia îşi înfăptuieşte lucrarea încrezându-se în mod deplin în ajutorul lui Dumnezeu. Fără să fie constrânşi, ci dintr-un sentiment real de fraternitate spirituală care se extinde în toate părţile pământului, Martorii lui Iehova îşi folosesc cu bucurie resursele pentru a înfăptui lucrarea pe care Iehova, marele lor Tată ceresc, le-a încredinţat-o.

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 340]

„Această Societate nici nu autorizează, nici nu aprobă colectele sau alte solicitări de bani“

[Text generic pe pagina 342]

A fost accentuată importanţa faptului de a le împărtăşi altora adevărul

[Text generic pe pagina 343]

Lucrurile să fie expuse în mod clar şi onest

[Text generic pe pagina 344]

Congregaţiile se ajută reciproc pentru a avea săli ale Regatului

[Text generic pe pagina 345]

Majoritatea donaţiilor provin de la persoane care dispun de venituri modeste

[Text generic pe pagina 348]

Multe publicaţii sunt distribuite în mod gratuit; cine acoperă cheltuielile?

[Text generic pe pagina 349]

Ei sunt bucuroşi să lase publicaţii oricui manifestă un interes sincer şi promite să le citească

[Text generic pe pagina 350]

Ce se face cu banii donaţi?

[Text generic pe pagina 351]

„El şi-a dedicat întreaga sa avere personală cauzei pentru care şi-a dăruit viaţa“

[Chenarul de la pagina 341]

Dumnezeu nu cerşeşte

„Cel care a spus: «Dacă Mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie, căci a Mea este lumea şi tot ce cuprinde ea. . . . Nu voi lua tauri din casa ta, nici ţapi din staulele tale. Căci ale Mele sunt toate fiarele pădurii, toate animalele de pe o mie de dealuri» (Ps. 50:12, 9, 10) este în măsură să-şi ducă la îndeplinire marea sa lucrare fără să cerşească fonduri nici din partea lumii, nici din partea copiilor săi. El nu-i va constrânge pe copiii săi să sacrifice ceva pentru serviciul său, nici nu va accepta vreo ofrandă din partea lor, dacă nu este benevolă şi făcută cu bucurie.“ — „Zion’s Watch Tower“, septembrie 1886, p. 6.

[Chenarul de la pagina 347]

Donaţiile nu au fost întotdeauna sub formă de bani

Martorii din nordul îndepărtat al statului Queensland au pregătit şi au trimis pe şantierul de construcţii al Societăţii Watch Tower din Sydney (Australia) patru semiremorci cu lemn de calitatea întâi, care valora pe atunci între 60 000 şi 70 000 de dolari australieni.

Cu ocazia extinderii tipografiei Watch Tower din Elandsfontein (Africa de Sud), într-un moment în care în ţară era penurie de ciment, un frate indian a telefonat şi a întrebat dacă Filiala nu dorea să primească o donaţie constând din 500 de saci de ciment (a 50 de kilograme fiecare). Alţii şi-au pus camioanele la dispoziţia Societăţii. O soră africană a plătit o firmă să livreze 15 metri cubi de nisip pentru construcţii.

În Olanda, cu ocazia construirii noii filiale de la Emmen, au fost donate cantităţi uriaşe de unelte şi de salopete. O soră, deşi foarte bolnavă, a tricotat pentru perioada de iarnă câte o pereche de şosete de lână pentru fiecare lucrător.

Materialele necesare pentru construirea unei noi filiale şi a unei viitoare tipografii la Lusaka (Zambia) au fost achiziţionate cu fonduri furnizate de Martori din alte ţări. Materialele şi instalaţiile care nu au fost găsite pe plan local au fost aduse în Zambia ca donaţii pentru lucrarea desfăşurată aici.

În 1977, un Martor din Ecuador a donat un teren de 34 de hectare. Aici a fost construită o Sală de Adunări şi un nou complex de filială.

În Panama, Martorii locali s-au oferit să-i găzduiască pe muncitorii voluntari; unii fraţi care posedau autobuze au asigurat transportul; alţii au participat la pregătirea a 30 000 de mese care au fost servite pe şantierul de construcţii.

O congregaţie a pregătit şi a trimis 4 500 de checuri cu stafide pentru cei care lucrau la construcţia de la Arboga (Suedia). Altele au trimis miere, fructe şi gem. Un fermier din vecinătatea şantierului, deşi nu era Martor, a furnizat două tone de morcovi.