Capitolul 32

„Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei“

ERA 14 Nisan, anul 33 e.n., ultima noapte a vieţii pământeşti a lui Isus. El ştia că moartea sa era aproape, dar nu la sine însuşi se gândea el. Nu, ci el a profitat de această ocazie pentru a-i încuraja pe discipolii săi.

Isus ştia că după plecarea sa nu avea să le fie uşor. Ei aveau să fie „urâţi de toate popoarele“ din cauza numelui său (Mat. 24:9). Satan avea să încerce să-i divizeze şi să-i corupă (Luca 22:31). Apostazia avea să atragă după sine apariţia falşilor creştini (Mat. 13:24–30, 36–43). Şi ‘din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi avea să se răcească’ (Mat. 24:12). Dar, în pofida tuturor acestor lucruri, ce urma să menţină unitatea adevăraţilor săi discipoli? Mai presus de toate, iubirea faţă de Iehova avea să le slujească drept legătură unificatoare (Mat. 22:37, 38). Dar ei trebuiau, de asemenea, să se iubească unii pe alţii şi să facă lucrul acesta într-un mod care să-i distingă de restul lumii (Col. 3:14; 1 Ioan 4:20). Potrivit cuvintelor lui Isus, ce fel de iubire avea să-i identifice în mod clar pe adevăraţii săi continuatori?

În acea ultimă seară, Isus le-a zis: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul! Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste între voi“ (Ioan 13:34, 35). Isus a vorbit despre iubire de peste 20 de ori în acea noapte. Şi de trei ori el a repetat porunca de a ‘se iubi unul pe altul’ (Ioan 15:12, 17). Evident, Isus nu s-a gândit numai la cei 11 apostoli fideli ai săi care erau cu el în seara respectivă, ci la toţi cei care aveau să îmbrăţişeze în cele din urmă adevăratul creştinism (compară cu Ioan 17:20, 21). Adevăraţii creştini trebuiau să respecte porunca de a se iubi unii pe alţii „în toate zilele, până la sfârşitul veacului“. — Mat. 28:20.

Dar a vrut Isus să spună că absolut orice om din orice parte a lumii care arăta amabilitate şi iubire faţă de semenul său avea să fie, astfel, identificat drept unul dintre adevăraţii săi discipoli?

‘Să aveţi dragoste între voi’

În aceeaşi seară, Isus a vorbit mult şi despre unitate. „Rămâneţi în [unitate cu, NW] Mine“, le-a spus el discipolilor săi (Ioan 15:4). El s-a rugat ca  discipolii săi „toţi să fie una“ şi a adăugat, „cum Tu, Tată, eşti în [unitate cu, NW] Mine şi Eu în [unitate cu, NW] Tine; ca şi ei să fie una în Noi“ (Ioan 17:21). În acest context, el le-a poruncit: ‘Să aveţi dragoste între voi’ (Ioan 13:35). Astfel, ei nu aveau să-şi exprime iubirea doar faţă de câţiva prieteni apropiaţi sau în sânul unei singure congregaţii. Făcându-se ecoul poruncii lui Isus, apostolul Petru a scris mai târziu: „Să aveţi iubire pentru întreaga asociaţie a fraţilor [fraternitate, Kingdom Interlinear]“ (1 Pet. 2:17, NW; compară cu 1 Petru 5:9). Aşadar, ei aveau să constituie o familie mondială unită. În familia mondială de credincioşi trebuia să se manifeste o iubire cu totul specială unii faţă de alţii, deoarece ei aveau să se considere fraţi şi surori.

Cum avea să se manifeste această iubire? Ce avea să fie atât de caracteristic, atât de deosebit în iubirea lor reciprocă, încât alţii să vadă clar în ea semnul adevăratului creştinism?

„Cum v-am iubit eu“

„Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“, declara Legea pe care o dăduse Dumnezeu Israelului cu peste 1 500 de ani înainte ca Isus să fi trăit pe pământ (Lev. 19:18). Însă această iubire de aproapele nu era genul de iubire care urma să-i distingă pe discipolii lui Isus. Isus avea în minte o iubire care implica mult mai mult decât faptul de a-i iubi pe alţii ca pe tine însuţi.

Porunca de a se iubi unii pe alţii era, aşa cum a spus Isus, „o poruncă nouă“. Nouă nu pentru că era mai recentă decât Legea mozaică, ci nouă în ce priveşte măsura în care trebuia manifestată. Să vă iubiţi unii pe alţii „cum v-am iubit Eu“, a explicat Isus (Ioan 13:34). Iubirea sa faţă de discipolii săi era puternică, statornică. Era o iubire plină de sacrificiu de sine. El a demonstrat-o făcând mai mult decât doar câteva fapte bune pentru ei. El i-a hrănit spiritualiceşte şi, când a fost necesar, s-a îngrijit de necesităţile lor fizice (Mat. 15:32–38; Mar. 6:30–34). Şi ca dovadă supremă a iubirii sale, el şi-a dat viaţa pentru ei. — Ioan 15:13.

Acesta este genul remarcabil de iubire pe care îl pretinde ‘porunca nouă’, iubire pe care trebuie să o manifeste unii faţă de alţii adevăraţii discipoli ai lui Isus (1 Ioan 3:16). Cine demonstrează în prezent supunere faţă de această „poruncă nouă“? Dovezile prezentate anterior în această publicaţie indică fără echivoc o singură asociaţie mondială de creştini.

Ei sunt cunoscuţi nu printr-o îmbrăcăminte specială sau prin unele obiceiuri neobişnuite, ci prin ataşamentul puternic şi călduros pe care îl au unii faţă de alţii. Ei au reputaţia de a demonstra o iubire care depăşeşte diferenţele rasiale şi barierele naţionale. Ei sunt cunoscuţi pentru refuzul lor de a lupta unii împotriva altora chiar şi atunci când naţiunile în care trăiesc sunt în război. Alţii au fost impresionaţi de modul în care se îngrijesc unii de alţii în împrejurări dificile, de pildă când au loc catastrofe naturale sau când unii fraţi  de-ai lor sunt persecutaţi din cauza integrităţii faţă de Dumnezeu. Ei sunt gata să suporte greutăţi sau să înfrunte pericole pentru a-i ajuta pe fraţii şi surorile lor pentru care Cristos şi-a dat viaţa. Şi, da, ei sunt dispuşi să moară unii pentru alţii. Iubirea pe care o manifestă ei este unică într-o lume din ce în ce mai egoistă. Aceştia sunt Martorii lui Iehova *.

O astfel de iubire în acţiune a fost văzută după ce uraganul Andrew a devastat coasta Floridei (S.U.A.) în primele ore ale dimineţii de luni, 24 august 1992. El a lăsat în urma lui circa 250 000 de oameni fără adăpost. Printre victime s-au aflat mii de Martori ai lui Iehova. Aproape imediat, Corpul de Guvernare al Martorilor lui Iehova a acţionat numind un comitet de ajutorare şi punând la dispoziţie fondurile necesare. Supraveghetorii creştini din zona afectată au luat imediat legătura cu toţi Martorii pentru a evalua necesităţile lor şi a le oferi ajutor. Chiar luni dimineaţa, în ziua uraganului, Martorii din Carolina de Sud, aflaţi la sute de kilometri depărtare, au trimis spre zona sinistrată un camion încărcat cu generatoare electrice, ferăstraie cu lanţ şi apă potabilă. Marţi, odată cu sosirea altor produse care fuseseră donate, sute de voluntari din alte regiuni s-au prezentat pentru a-i ajuta pe fraţii locali la repararea sălilor Regatului şi a locuinţelor particulare. Referitor la aceste ajutoare, o femeie care nu era martoră şi care locuia în apropierea unei săli a Regatului a făcut observaţia: „Cu adevărat, aceasta este iubirea creştină despre care vorbeşte Biblia“.

Avea să scadă această iubire după unul sau două acte de bunătate? Avea ea să fie orientată numai spre oameni de aceeaşi rasă sau naţionalitate? Cu siguranţă, nu! În Zair, din cauza condiţiilor economice şi politice instabile, pe parcursul anului 1992 peste 1 200 de Martori şi-au pierdut locuinţele şi tot ce aveau. Alţi Martori din Zair le-au venit repede în ajutor. Deşi se aflau într-o situaţie dificilă, ei şi-au împărţit, de asemenea, bunurile cu refugiaţii veniţi din Sudan. Nu peste mult timp au sosit ajutoare din Africa de Sud şi Franţa; acestea au inclus făină de porumb, peşte în saramură şi medicamente — produse ce le erau realmente utile. De repetate ori au fost trimise ajutoare suplimentare, în funcţie de necesităţi. Şi, în acelaşi timp, un ajutor similar se oferea în multe alte ţări.

Totuşi, Martorii lui Iehova nu se mulţumesc doar să manifeste această iubire. Ei îşi dau seama că, în calitate de discipoli ai lui Isus, trebuie să continue să vegheze.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 710]

Ce fel de iubire a spus Isus că avea să-i identifice în mod clar pe adevăraţii săi discipoli?

[Text generic pe pagina 711]

Ei aveau să constituie o familie mondială unită

[Chenarul de la pagina 712]

„Martorii se îngrijesc de ai lor — şi de alţii“

Sub acest titlu, „The Miami Herald“ a scris despre ajutoarele oferite de Martorii lui Iehova în sudul Floridei după distrugerea cauzată de uraganul Andrew în august 1992. Articolul declara: „În această săptămână nimeni din Homestead nu le trânteşte uşa Martorilor lui Iehova — chiar dacă încă au uşi. Circa 3 000 de voluntari Martori din toată ţara s-au îndreptat spre zona sinistrată, în primul rând pentru a-i ajuta pe ai lor, iar apoi pentru a-i ajuta pe alţii. . . . De la un centru de distribuire de la Sala de Adunări din comitatul Broward au fost trimise aproximativ 150 de tone de alimente şi articole de primă necesitate la două săli ale Regatului din Homestead. Da la aceste săli, în fiecare dimineaţă pleacă echipe pentru a repara casele avariate ale fraţilor Martori. . . . O bucătărie improvizată oferă rapid masa pentru mai bine de 1 500 de persoane, de trei ori pe zi. Şi nu numai hot dogs şi gogoşi. Voluntarii sunt serviţi cu pâine de casă, lasagne proaspete, salată verde, tocăniţă, clătite şi friganele — totul fiind pregătit din produsele donate“. — 31 august 1992, p. 15A.