Capitolul 8

Anunţaţi fără încetare vestea bună! (1942–1975)

„CĂTRE TOŢI CEI CARE IUBESC TEOCRAŢIA:

La 8 ianuarie 1942, iubitul nostru frate Joseph Rutherford şi-a încheiat în mod fidel cursa pământească . . . Pentru el era o bucurie şi o mângâiere să vadă şi să ştie că toţi Martorii Domnului urmează drept conducător al lor nu un om, ci pe Regele Cristos Isus, şi că vor continua lucrarea într-o deplină unitate de acţiune.“ — Scrisoarea care anunţa moartea fratelui Rutherford *.

VESTEA despre moartea fratelui Rutherford a fost, pentru moment, ca un şoc pentru Martorii lui Iehova din întreaga lume. Mulţi ştiau că era bolnav, dar nu se aşteptau să moară atât de repede. Deşi foarte întristaţi de pierderea dragului lor frate, ei erau hotărâţi să ‘continue lucrarea’ — proclamarea Regatului lui Dumnezeu. Ei nu îl considerau pe Joseph Rutherford drept conducătorul lor. Charles Wagner, care lucrase în biroul fratelui Rutherford, menţiona: „Fraţii de pretutindeni aveau ferma convingere că lucrarea lui Iehova nu depindea de nici un om“. Totuşi, cineva trebuia să-şi asume responsabilitatea de preşedinte al Societăţii Watch Tower pe care o îndeplinise fratele Rutherford.

„Hotărâţi să rămânem ataşaţi de Domnul“

Dorinţa fierbinte a fratelui Rutherford era ca Martorii lui Iehova să anunţe vestea bună fără încetare. De aceea, pe la mijlocul lunii decembrie 1941, cu câteva săptămâni înainte de moartea lui, fratele Rutherford a convocat patru directori de la cele două societăţi principale folosite de Martorii lui Iehova şi le-a sugerat ca, imediat după moartea sa, toţi membrii celor două consilii de administraţie să fie convocaţi în sesiune comună pentru a alege un preşedinte şi un vicepreşedinte.

 În după-amiaza zilei de 13 ianuarie 1942, la numai cinci zile după moartea lui Rutherford, toţi membrii consiliilor celor două societăţi s-au întrunit la Betelul din Brooklyn. Cu câteva zile mai înainte, vicepreşedintele Societăţii, Nathan Knorr în vârstă de 36 de ani, le sugerase să caute cu fervoare înţelepciunea divină prin rugăciune şi meditare. Membrii consiliilor îşi dădeau seama că, deşi fratele care avea să fie ales ca preşedinte urma să se ocupe de problemele juridice ale Societăţii Watch Tower, el urma să slujească şi ca supraveghetor principal al organizaţiei. Cine întrunea cerinţele spirituale necesare pentru a îndeplini această dificilă responsabilitate de a se ocupa de lucrarea lui Iehova? Întrunirea comună a fost deschisă cu o rugăciune şi, după o reflectare atentă, fratele Knorr a fost ales în unanimitate preşedinte al celor două societăţi, iar Hayden Covington, juristul Societăţii, în vârstă de 30 de ani, a fost ales vicepreşedinte *.

Mai târziu, în aceeaşi zi, William Van Amburgh, secretarul-trezorier al Societăţii, a comunicat familiei Betel rezultatele alegerii. Richard Abrahamson, care a fost prezent cu acea ocazie, a reprodus cuvintele lui Van Amburgh astfel: ‘Îmi amintesc de momentul în care a murit Charles Russell şi a fost înlocuit de Joseph Rutherford. Domnul a continuat să-Şi dirijeze lucrarea şi să-i dea prosperitate. Acum sunt pe deplin convins că, sub preşedinţia lui Nathan Knorr, lucrarea va merge înainte, deoarece este lucrarea Domnului, nu a unui om’.

Ce gândeau membrii familiei Betel din Brooklyn despre rezultatele alegerii? O scrisoare emoţionantă datând din  14 ianuarie 1942, ziua care a urmat alegerii, răspunde: „Schimbarea nu ne va face să încetinim ritmul în ce priveşte efectuarea sarcinii pe care ne-a încredinţat-o Domnul. Suntem hotărâţi să rămânem ataşaţi de Domnul, precum şi unii de alţii, împingând cu fermitate lupta până la porţi, luptând umăr la umăr. . . . Colaborarea noastră strânsă cu fratele Knorr, care durează de aproape douăzeci de ani, . . . ne ajută să recunoaştem îndrumarea Domnului în ce priveşte alegerea fratelui Knorr ca preşedinte, iar prin aceasta, modul iubitor în care Domnul veghează asupra poporului Său“. În scurt timp, la sediul mondial au sosit din toate colţurile lumii o mulţime de scrisori şi telegrame de susţinere.

Nu exista nici un sentiment de nesiguranţă în legătură cu ceea ce era de făcut. Un articol special a fost pregătit pentru Turnul de veghere din 1 februarie 1942, în engleză, acelaşi număr în care se anunţa moartea lui Joseph Rutherford. Aici se spunea: „Strângerea finală efectuată de Domnul este în desfăşurare. Nimic, nici măcar pentru un moment, să nu întrerupă înaintarea poporului de legământ care este în serviciul Său. . . . Acum, lucrul CEL MAI IMPORTANT este să ţinem ferm la integritatea noastră faţă de Dumnezeul Atotputernic“. Martorii lui Iehova erau îndemnaţi să continue să anunţe cu zel vestea bună.

Dar faptul de ‘a ţine ferm la integritatea lor’ era o adevărată încercare la începutul anilor ’40. Lumea era încă în război. În multe părţi ale pământului, restricţiile cauzate de război făceau dificilă predicarea Martorilor lui Iehova. Arestările şi atacurile împotriva lor au continuat fără încetare. În calitate de jurist al Societăţii, Hayden Covington a dirijat lupta pe plan juridic, uneori din biroul său de la sediul din Brooklyn, alteori din tren, în timp ce călătorea pentru a se ocupa de procese. Colaborând cu unii avocaţi locali, cum ar fi Victor Schmidt, Grover Powell şi Victor Blackwell, fratele Covington a depus eforturi asidue pentru recunoaşterea drepturilor constituţionale ale Martorilor lui Iehova de a predica din casă în casă şi de a distribui literatură biblică fără vreun amestec din partea oficialităţilor locale *.

Se lansează apelul: „Înainte!“

În pofida raţionalizării unor alimente şi a benzinei, din cauza războiului, la începutul lunii martie 1942 s-a anunţat că pentru zilele de 18–20 septembrie a fost planificată Adunarea Teocratică a Lumii Noi. Pentru a înlesni călătoria au fost selectate 52 de oraşe de congres de pe tot cuprinsul Statelor Unite, multe dintre ele fiind conectate prin telefon cu oraşul principal, Cleveland (Ohio). Aproape în aceeaşi perioadă, Martorii lui Iehova s-au întrunit în alte 33 de oraşe de pe întregul glob. Care a fost obiectivul acestei adunări?

‘Nu ne-am adunat aici pentru a medita la trecut, sau la ceea ce au făcut unele persoane’, a declarat preşedintele congresului, fratele Covington, în cuvintele introductive  ale sesiunii de deschidere. Apoi, el a anunţat discursul-cheie, intitulat „Singura lumină“, bazat pe capitolele 59 şi 60 din cartea lui Isaia şi prezentat de fratele Franz. Referindu-se la porunca profetică a lui Iehova consemnată de Isaia, vorbitorul a declarat pe un ton vibrant: „Înainte! Apelul pe care ni-l adresează Cea mai înaltă Autoritate este să continuăm [lucrarea] sa de mărturie, indiferent ce se va întâmpla înainte de a veni Armaghedonul“ (Is. 6:1–12). Nu era momentul nici pentru încetinirea activităţii, nici pentru relaxare.

„Mai este de lucru; şi încă mult!“, a afirmat Nathan Knorr în următoarea cuvântare din program. Pentru a-i ajuta pe cei prezenţi să răspundă la apelul „Înainte!“, fratele Knorr a anunţat apariţia unei ediţii a Bibliei King James, tipărită în tipografia Societăţii, şi a unei concordanţe, concepută în mod special pentru a fi folosită de Martorii lui Iehova în ministerul de teren. Această publicaţie reflecta interesul deosebit manifestat de fratele Knorr în ce priveşte tipărirea şi distribuirea Bibliei. De fapt, după ce devenise preşedinte la începutul acelui an, fratele Knorr a făcut demersuri urgente pentru a obţine dreptul de tipărire a acestei traduceri şi pentru a coordona pregătirea concordanţei şi a altor materiale. În câteva luni, această ediţie specială a versiunii King James era gata pentru a fi lansată la adunare.

În ultima zi a adunării, fratele Knorr a rostit discursul „Pace — Putea-va ea dura?“. El a prezentat dovada convingătoare din Apocalipsa 17:8 care arăta că al doilea război mondial, care era atunci în toi, nu avea să culmineze cu Armaghedonul, după cum credeau unii, ci avea să fie urmat de o perioadă de pace. Era încă de lucru la proclamarea Regatului lui Dumnezeu. Cei prezenţi la congres au fost anunţaţi că, pentru a fi ajutaţi să facă faţă creşterii prevăzute a membrilor organizaţiei, Societatea urma să trimită începând din luna următoare „slujitori ai fraţilor“ care să colaboreze cu congregaţiile. Fiecare congregaţie urma să fie vizitată o dată la şase luni.

„Adunarea Teocratică a Lumii Noi a consolidat unitatea organizaţiei lui Iehova în vederea lucrării care o aştepta“, spune Marie Gibbard, care a asistat împreună cu părinţii ei la adunarea de la Dallas (Texas). Mai era mult de lucru. Martorii lui Iehova se gândeau la perioada de pace care urma să vină. Ei erau hotărâţi să înainteze cu fermitate, anunţând fără încetare vestea bună în pofida opoziţiei şi a persecuţiei!

O perioadă de instruire amplă

În lucrarea din casă în casă, Martorii lui Iehova foloseau fişa de mărturie şi fonograful, dar nu puteau ei în mod individual să-şi îmbunătăţească capacitatea de a  explica pe baza Scripturilor motivele speranţei lor? Cel de-al treilea preşedinte al Societăţii, Nathan Knorr, credea că lucrul acesta era posibil. James Woodworth, al cărui tată fusese ani de zile redactor-şef al revistelor Epoca de Aur şi Mângâiere, afirma: „Dacă pe timpul fratelui Rutherford se pusese accent pe faptul că «Religia este o cursă şi o escrocherie», acum se iveau zorii unei extinderi mondiale, iar instruirea — atât cea biblică, cât şi cea organizatorică — a luat o amploare nemaiîntâlnită până atunci de poporul lui Iehova“.

Perioada de instruire a început aproape imediat. La 9 februarie 1942, după aproape o lună de la alegerea lui Nathan Knorr ca preşedinte al Societăţii, la Betelul din Brooklyn s-a făcut un anunţ foarte important. Se făcuseră demersuri pentru a se ţine la Betel un „curs superior de minister teocratic“, în care să se predea modul de a cerceta Biblia şi de a vorbi în public.

În anul următor s-au pus bazele ţinerii unui curs similar în cadrul congregaţiilor locale ale Martorilor lui Iehova. La Adunarea „Chemare la acţiune“, care s-a ţinut pe tot cuprinsul Statelor Unite în zilele de 17 şi 18 aprilie 1943, a fost lansată broşura Course in Theocratic Ministry (Curs de minister teocratic). Toate congregaţiile au fost îndemnate să organizeze această nouă şcoală, iar Societatea a numit instructori care urmau să prezideze şi să dea sfaturi constructive cursanţilor la cuvântările rostite de aceştia. Îndată ce a fost posibil, cursul a fost tradus şi introdus şi în alte ţări.

Drept rezultat, vorbitori calificaţi, instruiţi la această şcoală de minister, au început să ia parte la o campanie mondială de cuvântări publice pentru a proclama mesajul despre Regat. Mai târziu, mulţi dintre ei au putut să dea o bună întrebuinţare instruirii lor, slujind ca oratori la congrese şi îndeplinind responsabilităţi dificile de ordin organizatoric.

Printre ei s-a aflat Angelo Manera jr, care slujea de aproape 40 de ani ca supraveghetor itinerant. El a fost unul dintre primii din congregaţia sa care s-au înscris la această şcoală şi a făcut următoarea remarcă: „Aceia dintre noi care asistaseră la întruniri şi participaseră la serviciul de teren mulţi ani de zile, fără acest curs, au ajuns să-l considere un mare pas înainte atât în progresul lor personal, cât şi în ce priveşte organizarea“.

Referitor la instruirea primită în cadrul şcolii inaugurate în 1942 la Betelul din Brooklyn, iată ce a spus mai târziu George Gangas, care pe atunci traducea publicaţiile în limba greacă: „Îmi amintesc de ziua în care am ţinut prima mea cuvântare de şase minute. Nu eram sigur pe mine, de aceea am scris-o. Dar, când m-am ridicat s-o ţin, m-a cuprins teama de auditoriu, m-am bâlbâit şi m-am încurcat, uitând ce voiam să spun. Atunci am început să citesc din manuscris, însă mâinile îmi tremurau atât de tare, încât rândurile parcă-mi jucau înaintea ochilor!“ Totuşi, nu s-a dat bătut. Cu timpul, el a ţinut cuvântări la congrese mari şi chiar a devenit membru al Corpului de Guvernare al Martorilor lui Iehova.

 O şcoală întemeiată pe credinţă

La 24 septembrie 1942 s-a făcut un alt mare pas înainte în această perioadă de instruire amplă. La o întrunire comună a consiliilor de administraţie ale celor două societăţi, fratele Knorr a propus să se instituie o altă şcoală, utilizându-se în acest scop o clădire construită la Ferma Regatului de la South Lansing, localitate situată la 410 km nord-vest de New York. Scopul acestei şcoli urma să fie acela de a pregăti misionari care să slujească în ţări străine, acolo unde exista o mai mare nevoie de proclamatori ai Regatului. Propunerea a fost aprobată în unanimitate.

Albert Schroeder, care avea pe atunci 31 de ani, a fost numit secretar al şcolii şi a slujit ca preşedinte al comitetului însărcinat cu organizarea ei. „Ce surpriză!“, spunea el. „Inimile noastre au tresăltat de bucurie la primirea acestei noi şi extraordinare misiuni.“ Instructorii s-au apucat imediat de lucru; aveau la dispoziţie numai patru luni pentru a elabora cursurile, pentru a-şi pregăti cuvântările şi pentru a înfiinţa o bibliotecă. „Acest curs de învăţământ creştin superior dura 20 de săptămâni, manualul principal fiind Biblia“, explica fratele Schroeder, care slujeşte în prezent ca membru al Corpului de Guvernare.

Luni, 1 februarie 1943, într-o zi rece de iarnă, în nordul statului New York şi-a început cursurile prima clasă, formată din 100 de studenţi. Era o şcoală întemeiată cu adevărat pe credinţă. În toiul celui de-al doilea război mondial, existau puţine zone pe glob unde puteau fi trimişi misionari. Totuşi, viitorii misionari au fost pregătiţi, cu încrederea deplină că urma o perioadă de pace în timpul căreia aceştia puteau fi folosiţi.

Reorganizare după război

În mai 1945, ostilităţile celui de-al doilea război mondial au încetat în Europa. Patru luni mai târziu, în septembrie, luptele au încetat şi în Pacific. Cel de-al doilea război mondial luase sfârşit. La 24 octombrie 1945, la mai bine de trei ani după ce preşedintele Societăţii rostise discursul „Pace — Putea-va ea dura?“, a intrat în vigoare Carta Naţiunilor Unite.

Veştile referitoare la activitatea Martorilor lui Iehova începuseră deja să circule în Europa. În pofida războiului, în unele ţări europene proclamarea Regatului se extinsese într-o măsură care îi uluia pe ceilalţi fraţi şi surori din întreaga lume. În Turnul de veghere din 15 iulie 1945, în engleză, se spunea: „În 1940, Franţa avea 400 de vestitori; acum există 1 100 de persoane care vorbesc despre Regat. . . . În 1940, Olanda avea 800 de vestitori. Patru sute dintre ei au fost deportaţi în lagărele de concentrare din Germania. Cei care au rămas au vorbit despre Regat. Rezultatul? În această ţară există acum  2 000 de vestitori ai Regatului“. Uşa deschisă a libertăţii oferea acum posibilitatea de a declara vestea bună nu doar în Europa, ci în întreaga lume. În primul rând însă era nevoie de reconstruire şi reorganizare.

Preocupat să afle care erau necesităţile Martorilor lui Iehova din ţările ce fuseseră devastate de război, preşedintele Societăţii împreună cu secretarul său, Milton Henschel, au întreprins în noiembrie 1945 un turneu în Marea Britanie, Franţa, Elveţia, Belgia, Olanda, şi Scandinavia pentru a-i încuraja pe fraţi şi pentru a vizita filialele Societăţii *. Obiectivul lor era reorganizarea după război. S-au luat  măsuri pentru a li se trimite fraţilor aflaţi în nevoi literatură, precum şi alimente şi îmbrăcăminte. Au fost redeschise filialele.

Fratele Knorr şi-a dat seama că era necesară o bună organizare a filialelor pentru a ţine pasul cu progresul lucrării de predicare. El şi-a folosit pe deplin aptitudinile de organizator pentru a face să crească numărul filialelor Societăţii pe întregul glob. Când devenise preşedinte în 1942, existau 25 de filiale. În 1946, în pofida interdicţiilor şi obstacolelor cauzate de cel de-al doilea război mondial, existau filiale în 57 de ţări. În următorii 30 de ani, până în 1976, numărul filialelor a crescut la 97.

Pregătiţi pentru a fi învăţători

În urma călătoriilor întreprinse la scurt timp după război, preşedintele Societăţii a constatat că Martorii lui Iehova aveau nevoie de o mai bună pregătire pentru a fi învăţători ai Cuvântului lui Dumnezeu. Era necesară mai multă instruire biblică, precum şi instrumente adecvate pentru a fi folosite în ministerul de teren. Aceste necesităţi au fost satisfăcute în perioada postbelică.

La Adunarea Teocratică „Naţiuni vesele“, care a avut loc la Cleveland (Ohio), în zilele de 4–11 august 1946, fratele Knorr a ţinut cuvântarea „Pregătiţi pentru orice lucrare bună“. El a stârnit interesul întregii asistenţe atunci când a pus următoarele întrebări: „Nu ne-ar fi de un extraordinar ajutor să avem imformaţii despre fiecare dintre cele şaizeci şi şase de cărţi biblice? Nu ne-ar ajuta la înţelegerea Scripturilor faptul de a şti cine a scris fiecare carte a Bibliei, precum şi data şi locul redactării ei?“ Publicul aştepta cu nerăbdare să audă ce avea să spună în continuare; atunci el a anunţat: „Fraţilor, veţi găsi aceste informaţii, şi încă multe altele, în noua carte intitulată «Pregătiţi pentru orice lucrare bună» (în engleză)!“ Anunţul a fost urmat de un ropot de aplauze. Noua publicaţie avea să servească drept manual pentru Şcoala de minister care se ţinea în congregaţii.

Martorii lui Iehova au primit nu numai o publicaţie care să-i ajute să-şi aprofundeze cunoştinţa din Scripturi, ci şi excelente auxiliare pentru a fi folosite pe teren. Congresul din 1946 va rămâne mult timp în amintire datorită lansării primului număr al revistei Treziţi-vă!, în engleză. Această nouă revistă a înlocuit revista Mângâiere (cunoscută anterior sub numele de Epoca de Aur). O altă apariţie a fost cartea „Let God Be True“ („Dumnezeu să fie găsit adevărat“) *. Henry Cantwell, care a slujit mai târziu ca supraveghetor itinerant, explică: „De câtva timp aveam foarte mare nevoie de o carte care să poată fi folosită cu eficienţă în conducerea de studii biblice cu persoanele interesate, o carte care să cuprindă doctrinele şi adevărurile biblice fundamentale.  Acum, odată cu apariţia cărţii «Let God Be True» aveam exact ceea ce ne trebuia“.

Echipaţi cu aceste manuale valoroase de instruire, Martorii lui Iehova se aşteptau la o creştere şi mai rapidă. Vorbind la congres despre „Problemele reconstrucţiei şi extinderii“, fratele Knorr a explicat că pe parcursul anilor de război nu a existat nici un moment de întrerupere a eforturilor în activitatea de depunere a mărturiei. Din 1939 până în 1946, numărul proclamatorilor Regatului crescuse cu peste 110 000. Pentru a satisface cererea crescândă de literatură la nivel mondial, Societatea şi-a propus să lărgească tipografia şi Betelul din Brooklyn.

Perioada de pace mondială care fusese prevăzută începuse, iar perioada de creştere mondială şi de instruire biblică era în plin avânt. Martorii lui Iehova se întorceau de la Adunarea Teocratică „Naţiuni vesele“ şi mai bine pregătiţi pentru a fi învăţători ai veştii bune.

Proclamarea Regatului se intensifică

Având în vedere creşterea mondială, preşedintele Societăţii şi secretarul său, Milton Henschel, au pornit la 6 februarie 1947 într-un turneu de serviciu în jurul lumii de aproape 77 000 de kilometri. Cu ocazia acestei călătorii au ajuns în insulele din Pacific, în Noua Zeelandă, Australia, Asia de Sud-Est, India, Orientul Mijlociu, Europa Centrală şi Occidentală, Scandinavia, Anglia şi Terra Nova. Era pentru prima dată, după anul 1933, când reprezentanţi ai sediului mondial al Societăţii din Brooklyn reuşeau să-şi viziteze fraţii din Germania. Martorii lui Iehova din întreaga lume au urmărit itinerariul celor doi călători pe măsură ce relatările referitoare la călătorie au fost publicate în Turnul de veghere pe parcursul anului 1947 *.

„Am avut pentru prima dată ocazia să facem cunoştinţă cu fraţii din Asia şi din alte locuri şi să observăm necesităţile existente“, explică fratele Henschel, în prezent membru al Corpului de Guvernare al Martorilor lui Iehova. „Intenţionam să trimitem misionari, de aceea trebuia să ştim cu ce condiţii urmau să se confrunte şi de ce anume aveau nevoie.“ În urma acestui turneu, un flux continuu de misionari instruiţi la Şcoala Galaad a ajuns în ţări străine pentru a iniţia acolo lucrarea de proclamare a Regatului. Rezultatele au fost impresionante. În următorii cinci ani (1947–1952), numărul predicatorilor Regatului de pe glob a crescut de peste de două ori, de la 207 552 la 456 265.

Creşterea teocraţiei

La 25 iunie 1950, forţele militare ale Republicii Populare Democrate Coreene au invadat Republica Coreea. În cele din urmă, alte 16 ţări şi-au trimis  trupe în Coreea. Dar, în timp ce războiul întărâta marile naţiuni unele împotriva altora, Martorii lui Iehova se pregăteau pentru un congres internaţional care urma să demonstreze atât unitatea lor mondială, cât şi faptul că Iehova îi binecuvânta dându-le creştere. — Is. 60:22.

Adunarea „Creşterea Teocraţiei“ a fost planificată pentru perioada 30 iulie–6 august 1950. Aceasta urma să fie cea mai mare adunare ţinută până atunci de Martorii lui Iehova într-o singură localitate. Aproximativ 10 000 de delegaţi străini veniţi din Europa, Africa, Asia, America Latină şi insulele Pacificului — în total 67 de ţări — s-au întâlnit pe Yankee Stadium, din New York. Chiar asistenţa record de peste 123 000 de persoane prezente la discursul public — în comparaţie cu cifra record de 80 000 de persoane prezente la Adunarea Teocratică a naţiunilor vesele, care avusese loc cu numai patru ani înainte — a fost o dovadă impresionantă a creşterii înregistrate.

Un factor determinant al creşterii de care s-au bucurat Martorii lui Iehova l-a constituit tipărirea şi difuzarea Cuvântului lui Dumnezeu. Un moment de cotitură în această privinţă a fost atins la 2 august 1950, când fratele Knorr a anunţat apariţia în limba engleză a Scripturilor greceşti creştine — Traducerea Lumii Noi. Cei prezenţi la congres au fost entuziasmaţi când au aflat că această nouă traducere restabilea în text numele divin, Iehova, în 237 de locuri, de la Matei la Apocalipsa. În discursul de încheiere, vorbitorul a adresat un apel mobilizator: „Luaţi această traducere. Citiţi-o de la un capăt la altul. Studiaţi-o, deoarece ea vă va ajuta să înţelegeţi mai bine Cuvântul lui Dumnezeu, şi distribuiţi-o“. În deceniul următor s-au tradus alte părţi, astfel încât, în cele din urmă, Martorii lui Iehova au ajuns în posesia unei traduceri exacte şi uşor de citit a întregii Biblii, pe care o puteau oferi cu entuziasm altora.

Înainte de a pleca din oraşul de congres, delegaţii au fost invitaţi să viziteze noul sediu al Betelului, de pe Columbia Heights nr. 124, precum şi tipografia, de pe Adams Street nr. 117, care fusese mult lărgită. Construite cu sprijinul financiar al Martorilor din întreaga lume, noile edificii completau vastul program de extindere, anunţat şi aprobat cu entuziasm la congresul de la Cleveland din 1946. Atunci, Martorii lui Iehova nu-şi dăduseră pe deplin seama cât de mare avea să fie extinderea, nu numai la Brooklyn, ci pe întregul glob. Pentru a satisface necesităţile vestitorilor Regatului, al căror număr era în continuă creştere, era nevoie de tipografii mai multe şi mai mari.

O instruire intensivă pentru ministerul din casă în casă

La Adunarea Societăţii Lumii Noi, ţinută la New York în perioada 19–26 iulie 1953, Martorii lui Iehova au primit noi publicaţii, pentru  a le folosi în mod special în proclamarea Regatului din casă în casă. De exemplu, lansarea cărţii „Make Sure of All Things“ („Convingeţi-vă de toate lucrurile“) a declanşat aplauze furtunoase din partea celor 125 040 de persoane prezente luni, 20 iulie. Instrument util pentru serviciul de teren, această carte de 416 pagini, format de buzunar, conţinea peste 4 500 de versete grupate în 70 de teme principale. Martorii lui Iehova aveau acum la îndemână răspunsuri scripturale la întrebările care li se puneau în predicarea din casă în casă.

Miercuri dimineaţa, cu ocazia discursului „Lucrarea principală a tuturor slujitorilor“, fratele Knorr a anunţat o nouă etapă în ce priveşte instruirea Martorilor lui Iehova: un intens program de învăţământ pentru predicarea din casă în casă, care urma să se desfăşoare în toate congregaţiile. Vestitorii mai experimentaţi au fost rugaţi să-i ajute pe cei cu mai puţină experienţă să devină proclamatori ai Regatului regulari şi eficienţi în ministerul din casă în casă. Acest program de mari proporţii a început la 1 septembrie 1953. Jesse Cantwell, un supraveghetor itinerant care a participat la această lucrare de instruire, a spus: „Acest program i-a ajutat cu adevărat pe vestitori să devină mai eficienţi“.

În lunile care au urmat după congresul din iulie 1953, pe toate cele cinci continente s-au ţinut congrese cu acelaşi program, dar adaptat situaţiilor locale. Astfel, instruirea intensă pentru ministerul din casă în casă a fost iniţiată în congregaţiile Martorilor lui Iehova din întreaga lume. În acelaşi an, numărul proclamatorilor Regatului a atins cifra maximă de 519 982.

Satisfacerea necesităţilor extinderii mondiale

Pe la mijlocul anilor ’50 s-au luat alte măsuri pentru a face faţă creşterii rapide a organizaţiei. Timp de mai bine de zece ani, Nathan Knorr călătorise în toată lumea pentru a verifica activitatea filialelor. Aceste călătorii au contribuit mult la asigurarea unei bune supravegheri a lucrării din fiecare ţară şi la întărirea unităţii mondiale a Martorilor lui Iehova. Fratele Knorr avea o afecţiune  profundă pentru misionari şi pentru cei care slujeau la filialele din întreaga lume. Oriunde se ducea, îşi făcea timp să discute cu ei despre problemele şi necesităţile lor şi să-i încurajeze în minister. Dar în 1955 existau 77 de filiale ale Societăţii Watch Tower şi 1 814 misionari instruiţi la Şcoala Galaad care slujeau în 100 de ţări. Dându-şi seama că nu putea face totul singur, fratele Knorr a luat măsuri pentru a-i include şi pe alţii în această importantă activitate de vizitare a filialelor şi a căminelor de misionari.

S-a făcut o împărţire a globului în zece zone, fiecare cuprinzând mai multe filiale ale Societăţii. Fraţi calificaţi de la biroul din Brooklyn şi supraveghetori de filială cu experienţă au fost numiţi slujitori de zonă (cunoscuţi azi sub numele de supraveghetori de zonă) şi au fost instruiţi pentru această lucrare de fratele Knorr. La 1 ianuarie 1956, primii slujitori de zonă au inaugurat acest nou serviciu care consta în vizitarea filialelor. În 1992, mai bine de 30 de fraţi, printre care şi membri ai Corpului de Guvernare, slujeau ca supraveghetori de zonă.

Învăţarea voinţei divine

În vara anului 1958, războiul ameninţa să izbucnească în Orientul Mijlociu. În pofida tensiunii existente în relaţiile internaţionale, Martorii lui Iehova se pregăteau să se întâlnească la un congres internaţional care avea să-i înveţe şi mai bine voinţa divină. Acesta a fost totodată cel mai mare congres ţinut vreodată într-un singur oraş.

Un număr record de 253 922 de delegaţi veniţi din 123 de ţări au umplut Yankee Stadium şi Polo Grounds din New York, cu ocazia Adunării Internaţionale „Voinţa Divină“, care a durat din 27 iulie până în 3 august. „Martorii lui Iehova continuă să sosească în număr mare şi umplu stadioanele“, se spunea în cotidianul new-yorkez Daily News din 26 iulie 1958. „Opt trenuri speciale, 500 de autocare închiriate şi 18 000 de automobile i-au adus pe Martori, fără a mai socoti cele două vapoare şi cele 65 de avioane închiriate.“

Misionarii instruiţi la Şcoala Galaad comunicaseră la sediul Societăţii dificultăţile cu care se confruntau în predarea adevărului biblic celor care nu cunoşteau convingerile şi doctrinele bisericilor creştinătăţii. Ei doreau, dacă era posibil, să aibă o publicaţie care să prezinte doar învăţăturile biblice adevărate şi care să fie totuşi uşor de citit şi de înţeles. Spre bucuria celor 145 488 de delegaţi prezenţi în după-amiaza zilei de joi, 31 iulie, fratele Knorr a anunţat publicarea unei noi cărţi, intitulată From Paradise Lost to Paradise Regained (De la Paradisul pierdut la Paradisul recâştigat).

Fratele Knorr i-a îndemnat pe toţi să folosească noua carte în ministerul de teren. El le-a sugerat de asemenea părinţilor să se servească de această publicaţie, pentru a le preda copiilor lor adevărul. Mulţi părinţi au urmat această sugestie. Grace Estep, o învăţătoare care crescuse într-un orăşel din apropiere de Pittsburgh (Pennsylvania), a spus: „O întreagă generaţie de copii au crescut răsfoind cartea Paradise, ducând-o cu ei la întruniri, vorbind despre  ea cu colegii lor de joacă, fiind în stare să istorisească, cu mult înainte de a învăţa să citească, o serie întreagă de relatări biblice numai pe baza ilustraţiilor“.

A fost furnizat însă şi un material substanţial pentru cercetătorii avansaţi ai Cuvântului lui Dumnezeu. În încheierea mobilizatorului discurs intitulat „Facă-se voia ta“, fratele Knorr a stârnit entuziasmul auditoriului când a anunţat apariţia unei cărţi noi, intitulată „Your Will Be Done on Earth“ (‘Facă-se voia ta pe pământ’). Această nouă publicaţie, care conţinea un studiu amplu al cărţii lui Daniel, îi învăţa pe cititori modul în care a fost şi este înfăptuită voinţa divină. „Vă veţi bucura nespus de mult de această carte!“, a declarat vorbitorul. Cele 175 441 de persoane au izbucnit în aplauze furtunoase, exprimându-şi astfel satisfacţia pentru primirea acestui nou instrument, menit să le ajute să înţeleagă mai profund voinţa divină.

În cuvintele de încheiere, fratele Knorr a anunţat alte programe speciale de învăţământ de care urma să beneficieze organizaţia mondială. „Lucrarea de învăţământ nu este în declin, a declarat Knorr, ci mai degrabă este în plin avânt.“ El a prezentat în linii mari un proiect care prevedea ţinerea la Brooklyn a unui curs de instruire de zece luni pentru supraveghetorii tuturor filialelor Societăţii. De asemenea, în multe ţări ale lumii, urmau să se ţină cursuri de o lună pentru supraveghetorii itineranţi şi pentru supraveghetorii congregaţiilor. De ce toată această instruire? „Dorim, a explicat el, să ajungem la un nivel mai înalt de înţelegere, astfel încât să pătrundem mai profund gândurile lui Iehova, exprimate în Cuvântul său.“

S-a început imediat lucrul pentru pregătirea acestor programe de instruire. Şapte luni mai târziu, la 9 martie 1959, s-a inaugurat la South Lansing (New York), în clădirea Şcolii Galaad, prima clasă a unei noi şcoli — Şcoala pentru Ministerul Regatului. Noua şcoală iniţiată aici s-a extins în scurt timp în întreaga lume, servind la instruirea supraveghetorilor din congregaţii.

 Fortificaţi pentru a rămâne „fermi în credinţă“

În anii ’60, un val de schimbări religioase şi sociale s-a abătut peste societatea umană. Unii clerici etichetau anumite porţiuni din Biblie drept mituri sau istorisiri învechite. Ideologia potrivit căreia „Dumnezeu este mort“, câştiga popularitate. Societatea umană se cufunda din ce în ce mai mult în mocirla imoralităţii sexuale. Prin intermediul Turnului de veghere şi al altor publicaţii, precum şi al programelor de congres, membrii poporului lui Iehova au fost fortificaţi pentru a rămâne „fermi în credinţă“ în această perioadă agitată. — 1 Cor. 16:13, NW.

La seria de congrese ţinute în întreaga lume în 1963, cuvântarea intitulată „Cartea «veştii bune veşnice» este utilă“ a apărat Biblia de atacurile criticilor. „Nu este necesar ca criticii Bibliei să atragă atenţia că această carte a fost scrisă de oameni simpli“, a explicat vorbitorul. „Biblia însăşi ne informează cu onestitate despre acest lucru. Dar ceea ce deosebeşte această carte de orice altă carte scrisă de oameni este faptul că Sfânta Biblie este «inspirată de Dumnezeu»“ (2 Tim. 3:16, 17). Această cuvântare stimulatoare a prefaţat lansarea cărţii „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi utilă“. Noua publicaţie conţinea o trecere în revistă a fiecărei cărţi biblice, prezentând date despre carte, cum ar fi numele scriitorului, locul şi data redactării, precum şi dovezi ale autenticităţii ei. După un rezumat al cărţii biblice respective, urma o parte intitulată „De ce este utilă“, unde se arăta modul în care cartea biblică respectivă se dovedeşte a fi de mare valoare pentru cititor. Instrument preţios în vederea continuării instruirii biblice a Martorilor lui Iehova, această publicaţie este folosită şi azi, după 30 de ani de la apariţia ei, ca manual la Şcoala de Minister Teocratic *.

Martorii lui Iehova nu au rămas neafectaţi de revoluţia sexuală a anilor ’60. Astfel, a trebuit ca în fiecare an, câteva mii — adică un mic procentaj din numărul lor total — să fie excluşi pentru imoralitate sexuală. Pe bună dreptate, aşadar, cu ocazia seriei de congrese de district care s-au ţinut în 1964, poporul lui Iehova a primit sfaturi directe în acest sens. Lyle Reusch, un supraveghetor itinerant originar din Saskatchewan (Canada), îşi aminteşte de cuvântarea intitulată „Să păstrăm organizaţia de slujitori publici pură şi castă“. El spune: „Folosind un limbaj direct, cuvântarea a explicat în mod simplu şi clar lucrurile privitoare la moralitate“.

Conţinutul cuvântării a fost publicat în Turnul de veghere din 15 noiembrie 1964, în engleză, unde, printre altele, se spunea: „Fetelor, nu deveniţi nişte prosoape de folosinţă publică, la îndemâna mâinilor murdare ale oricărui libertin, ale oricărui «câine» simbolic“. — Compară cu Apocalipsa 22:15.

Aceste sfaturi directe erau menite să-i ajute pe Martorii lui Iehova, ca popor, să rămână într-o stare morală curată, apţi pentru a continua să proclame mesajul Regatului. — Compară cu Romani 2:21–23.

 „Spune-mi, ce înseamnă acest 1975?“

Martorii aveau de mult timp convingerea că, după 6 000 de ani de istorie umană, va urma Domnia de O Mie de Ani a lui Cristos. Dar când aveau să ia sfârşit cei 6 000 de ani de existenţă umană? Cartea Life Everlasting — In Freedom of the Sons of God (Viaţă veşnică în libertatea fiilor lui Dumnezeu), lansată la seria de congrese de district din 1966, indica anul 1975. Chiar la congres, în timp ce fraţii îi examinau conţinutul, noua carte a suscitat multe discuţii cu privire la anul 1975.

La congresul din Baltimore (Maryland), Frederick Franz a rostit cuvântarea de încheiere. El a început cu cuvintele: „Chiar înainte de a urca pe podium, un tânăr a venit la mine şi m-a întrebat: «Spune-mi, ce înseamnă acest 1975?»“ Fratele Franz s-a referit apoi la numeroasele întrebări care fuseseră puse pentru a afla dacă materialul din noua carte sugera că în 1975 va lua sfârşit Armaghedonul şi Satan va fi legat. În esenţă, el a spus: ‘S-ar putea. Dar noi nu spunem acest lucru. Totul este posibil la Dumnezeu. Dar noi nu spunem acest lucru. Şi nici unul dintre voi nu ar putea spune în mod concret ce se va întâmpla de acum până în 1975. Însă, dragi fraţi, punctul important al acestei discuţii este următorul: Timpul este scurt. Timpul expiră, despre acest lucru nu încape nici o îndoială’.

În anii care au urmat după 1966, mulţi dintre Martorii lui Iehova au acţionat în armonie cu spiritul acestui sfat. Totuşi, au fost publicate şi alte declaraţii în legătură cu acest subiect, iar unele dintre ele au fost mai categorice decât ar fi trebuit. Acest lucru a fost recunoscut în Turnul de veghere din 15 martie 1980 (pagina 17), în engleză. Însă Martorii lui Iehova au fost totodată îndemnaţi să se concentreze în principal asupra înfăptuirii voinţei lui Iehova şi să nu fie exagerat de preocupaţi de date şi de perspectivele unei proxime salvări *.

Un instrument pentru accelerarea lucrării

Spre sfârşitul anilor ’60, Martorii lui Iehova anunţau vestea bună cu sentimentul aşteptării şi al urgenţei. În 1968, numărul vestitorilor Regatului crescuse, ajungând la 1 221 504 în 203 ţări. Totuşi, nu de puţine ori, se întâmpla ca unele persoane să studieze Biblia ani la rând, fără să acţioneze potrivit cunoştinţei dobândite. Exista oare vreun mijloc de accelerare a lucrării de facere de discipoli?

Răspunsul a venit în anul 1968, odată cu apariţia unui nou auxiliar de studiu biblic intitulat Adevărul care conduce la viaţă eternă. Această carte de 192 de pagini şi cu format de buzunar fusese pregătită pentru cei nou-interesaţi.  Ea conţinea 22 de capitole captivante care tratau subiecte cum ar fi: „De ce suntem înţelepţi dacă ne examinăm religia“, „De ce îmbătrânim şi murim“, „Unde sunt morţii?“, „Din ce motive a permis Dumnezeu răutatea până în ziua de azi?“, „Cum identificăm religia adevărată“ şi „Să cultivăm fericire în viaţa familială“. Cartea Adevărul era concepută să-i încurajeze pe cei care studiau Biblia să reflecteze asupra materialului examinat şi să-l aplice în propria lor viaţă.

Această nouă publicaţie urma să fie folosită în cadrul unui program de studiu biblic de şase luni. Ministerul pentru Regat din septembrie 1968, în limba engleză, explica modul în care avea să se desfăşoare noul program: „Ar fi bine să încercaţi să studiaţi un capitol întreg din cartea «Adevărul» în fiecare săptămână, deşi acest lucru s-ar putea să nu fie posibil la toate capitolele cărţii sau cu toţi locatarii . . . Dacă după şase luni de studiu intensiv şi de eforturi conştiincioase de a determina persoana respectivă să vină la întruniri aceasta nu frecventează totuşi congregaţia, atunci ar fi mai bine să vă folosiţi timpul pentru a studia cu alte persoane care doresc realmente să înveţe adevărul şi să facă progrese. Propuneţi-vă drept obiectiv să prezentaţi în aşa fel vestea bună cu ocazia studiilor biblice, încât persoanele interesate să acţioneze în şase luni!“

Şi, într-adevăr, au acţionat! Într-o perioadă scurtă de timp, programul de studiu biblic de şase luni a avut un succes extraordinar. În trei ani de serviciu, de la 1 septembrie 1968 până la 31 august 1971, s-au botezat în total 434 906 persoane — mai mult decât dublul numărului celor botezaţi în precedenţii trei ani de serviciu! Venind într-un moment în care în rândurile Martorilor lui Iehova se făcea simţit sentimentul aşteptării şi al urgenţei, cartea Adevărul şi campania de studii biblice de şase luni au contribuit în mare măsură la accelerarea lucrării de facere de discipoli. — Mat. 28:19, 20.

„Trebuie să meargă; doar vine de la Iehova“

Timp de mulţi ani, congregaţiile Martorilor lui Iehova fuseseră organizate astfel: un bărbat calificat spiritualiceşte era numit de Societate ca slujitor al congregaţiei, sau „supraveghetor“, şi era ajutat de alţi „slujitori“ numiţi * (1 Tim. 3:1–10, 12, 13). Aceşti bărbaţi trebuiau să slujească turmei, nu să stăpânească asupra ei (1 Pet. 5:1–4). Dar era oare posibil ca congregaţiile să se conformeze mai mult structurii congregaţiilor creştine din secolul I?

În 1971, cu ocazia seriei de congrese ţinute pe întregul glob, a fost prezentată cuvântarea intitulată „Organizaţia  teocratică între democraţie şi comunism“. În 2 iulie, fratele Frederick Franz a prezentat această cuvântare pe Yankee Stadium, din New York. El a subliniat faptul că, acolo unde existau suficienţi bărbaţi calificaţi, congregaţiile din secolul I aveau mai mulţi supraveghetori (Filip. 1:1). „Grupul de supraveghetori ai congregaţiei, a afirmat el, constituia un «corp de bătrâni». . . . Membrii unui astfel de «corp [sau adunare] de bătrâni» erau toţi egali şi ocupau aceeaşi poziţie oficială; nici unul dintre ei nu era cel mai important, cel mai proeminent sau cel mai puternic din congregaţie“ (1 Tim. 4:14). Această cuvântare i-a entuziasmat realmente pe toţi cei prezenţi. Ce efect urmau să aibă aceste informaţii asupra congregaţiilor Martorilor lui Iehova din întreaga lume?

Răspunsul a venit două zile mai târziu, în cuvântarea de încheiere ţinută de Nathan Knorr. Începând de la 1 octombrie 1972, urmau să intre în vigoare unele modificări în supravegherea congregaţiilor de pretutindeni. Nu avea să mai fie doar un singur slujitor, sau supraveghetor al congregaţiei. Însă, în lunile care mai rămâneau până la 1 octombrie 1972, bărbaţi maturi şi de încredere din fiecare congregaţie trebuiau să recomande Societăţii numele celor care urmau să slujească în calitate de corp de bătrâni (şi numele celor care urmau să slujească în calitate de slujitori ministeriali), în vederea numirii acestora. Un bătrân avea să fie desemnat ca preşedinte *, însă toţi bătrânii urmau să aibă autoritate egală şi să-şi asume în comun responsabilitatea în luarea deciziilor. „Aceste modificări în materie de organizare, a explicat fratele Knorr, vor permite ca modul de funcţionare al congregaţiilor să fie adus în şi mai strânsă armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu şi, cu certitudine, de aici vor rezulta binecuvântări şi mai mari din partea lui Iehova.“

Cum au fost primite de cei prezenţi la congres aceste modificări referitoare la organizare? Un supraveghetor itinerant s-a simţit impulsionat să spună: „Trebuie să meargă; doar vine de la Iehova“. Un alt Martor cu multă experienţă a adăugat: „Pentru toţi bărbaţii maturi aceasta va fi o încurajare ca să-şi asume responsabilităţi“. Într-adevăr, toţi cei calificaţi puteau acum ‘să aspire la sarcina de supraveghetor’ şi să fie numiţi (1 Tim. 3:1, NW). Astfel, un număr mai mare de fraţi puteau dobândi o experienţă valoroasă, asumându-şi responsabilităţi în congregaţie. Deşi la început nu şi-au dat seama de acest lucru, avea să fie nevoie de toţi aceştia pentru a păstori numărul mare de persoane noi care urmau să fie adunate în anii următori.

Materialele prezentate la congres conţineau şi unele clarificări şi modificări care vizau Corpul de Guvernare. La 6 septembrie 1971, s-a hotărât ca fiecare membru al Corpului de Guvernare să preia preşedinţia prin rotaţie şi în ordine alfabetică. Câteva săptămâni mai târziu, la 1 octombrie 1971,  Frederick Franz a devenit preşedinte al Corpului de Guvernare pentru un an.

În anul următor, în septembrie 1972, au început primele transferuri de responsabilităţi în cadrul congregaţiilor, iar la 1 octombrie, rotaţia se efectuase în majoritatea acestora. În următorii trei ani, Martorii lui Iehova au cunoscut o creştere remarcabilă: s-au botezat mai bine de 750 000 de persoane. Dar, iată că îi aştepta toamna anului 1975. Dacă nu aveau să se realizeze toate aşteptările lor cu privire la anul 1975, ce efect urma să aibă acest lucru asupra zelului lor pentru activitatea mondială de predicare şi asupra unităţii lor mondiale?

De asemenea, timp de decenii, Nathan Knorr, om cu o personalitate dinamică şi cu remarcabile aptitudini de organizator, avusese un rol important în promovarea învăţământului în cadrul organizaţiei, în răspândirea Bibliei şi în acordarea de ajutor pentru înţelegerea ei. Ce efect urma să aibă asupra acestor obiective trecerea la o supraveghere mai strictă din partea Corpului de Guvernare?

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 92]

Se predica în pofida arestărilor şi atacurilor

[Text generic pe pagina 94]

‘Extinderea mondială şi instruirea au luat o amploare nemaiîntâlnită’

[Text generic pe pagina 103]

Apărarea Bibliei de atacurile criticilor

[Text generic pe pagina 104]

‘Dragi fraţi, punctul important al acestei discuţii este următorul: Timpul este scurt’

[Text generic pe pagina 106]

„Pentru toţi bărbaţii maturi, aceasta va fi o încurajare ca să-şi asume responsabilităţi“

[Chenarul de la pagina 91]

Date biografice despre Nathan Knorr

Nathan Homer Knorr s-a născut la 23 aprilie 1905, în Statele Unite, la Bethlehem (Pennsylvania). La vârsta de 16 ani a început să frecventeze congregaţia Studenţilor în Biblie din Allentown. În 1922 a asistat la congresul de la Cedar Point (Ohio), în cursul căruia a luat hotărârea să se retragă din Biserica Reformată. În anul următor, la 4 iulie 1923, după cuvântarea de botez ţinută de Frederick Franz, de la Betelul din Brooklyn, tânărul Nathan, în vârstă de 18 ani, s-a aflat printre cei care s-au botezat în râul Little Lehigh, din estul Pennsylvaniei. La 6 septembrie 1923, fratele Knorr a devenit membru al familiei Betel din Brooklyn.

Fratele Knorr a lucrat cu asiduitate în cadrul Departamentului expediţie şi, nu peste mult timp, aptitudinile sale organizatorice au fost remarcate. La moartea lui Robert Martin, responsabilul tipografiei Societăţii, survenită la 23 septembrie 1932, fratele Knorr a fost numit în locul lui. La 11 ianuarie 1934, fratele Knorr a fost ales membru al consiliului de administraţie al Asociaţiei Peoples Pulpit (acum Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc.), iar în anul următor a fost numit vicepreşedinte al acesteia. La 10 iunie 1940 a devenit vicepreşedinte al Watch Tower Bible and Tract Society (of Pennsylvania). În ianuarie 1942 a fost ales preşedinte al ambelor societăţi şi al societăţii britanice International Bible Students Association.

În anii care au urmat, unul dintre colaboratorii cei mai apropiaţi şi dintre consilierii cei mai de încredere ai fratelui Knorr a fost Frederick Franz, un bărbat mai în vârstă decât el, care ştia câteva limbi şi avea un bagaj remarcabil de cunoştinţe biblice, lucruri care se dovediseră deja foarte preţioase pentru organizaţie.

[Chenarul de la pagina 93]

O previziune încurajatoare

Delegaţii la Adunarea Teocratică a Lumii Noi, care a avut loc în septembrie 1942 la Cleveland (Ohio), au fost bucuroşi să-l asculte pe secretarul-trezorier al Societăţii, William Van Amburgh, ajuns la o vârstă înaintată. Fratele Van Amburgh a amintit că primul congres la care asistase fusese cel ţinut în 1900 la Chicago, un congres „mare“, la care au asistat aproape 250 de persoane. După ce a enumerat şi alte congrese „mari“ ţinute de-a lungul anilor, el a încheiat cu această previziune încurajatoare: „Acest congres ni se pare «mare» acum, dar, după cum acest congres este mare în comparaţie cu cele la care am asistat în trecut, tot aşa prevăd că acest congres va fi foarte mic în comparaţie cu cele pe care ni le rezervă viitorul, când Domnul va începe să-şi adune poporul din toate colţurile pământului“ *.

[Notă de subsol]

[Chenarul/Hărţile de la pagina 96]

Turnee de serviciu ale lui Nathan Knorr, din 1945 până în 1956

1945–1946: America Centrală, America de Sud, America de Nord, Europa şi Antile

1947–1948: America de Nord, insulele din Pacific, Orient, Orientul Mijlociu, Europa şi Africa

1949–1950: America de Nord, America Centrală, America de Sud şi Antile

1951–1952: America de Nord, insulele din Pacific, Orient, Europa, Orientul Mijlociu şi Africa

1953–1954: America de Sud, Antile, America de Nord şi America Centrală

1955–1956: Europa, insulele din Pacific, Orient, America de Nord, Orientul Mijlociu şi Africa de nord

[Hărţile]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

[Chenarul de la pagina 105]

„Azi, am reînceput să reflectez“

Cartea „Adevărul care conduce la viaţă eternă“, publicată în 1968, a fost folosită pe scară largă de Martorii lui Iehova la efectuarea de studii biblice cu persoanele interesate. Acest auxiliar oportun a ajutat sute de mii de persoane înclinate spre reflecţie să dobândească o cunoştinţă exactă din Scripturi. Într-o scrisoare de apreciere din partea unei cititoare din Statele Unite, primită în 1973, se spunea: „O doamnă foarte amabilă a venit astăzi la uşa mea şi mi-a dat o carte intitulată «Adevărul care conduce la viaţă eternă». Tocmai am terminat-o de citit. Pentru prima dată în viaţa mea am citit 190 de pagini într-o singură zi. La 29 iunie 1967 am încetat să mai cred în Dumnezeu. Azi, am reînceput să reflectez“.

[Legenda fotografiei de la pagina 95]

Şcoala Galaad de la South Lansing (Statul New York)

[Legenda fotografiei de la pagina 97]

Fratele Knorr, aici în vizită în Cuba, a făcut de multe ori înconjurul lumii

[Legenda fotografiilor de la pagina 98]

Fratele Knorr considera că fiecare Martor trebuie să fie capabil să predice din casă în casă

Anglia

Liban

[Legenda fotografiei de la pagina 99]

Ca preşedinte al Societăţii, fratele Knorr a colaborat strâns cu fratele Franz timp de peste 35 de ani

[Legenda fotografiei de la pagina 100]

Consiliul de administraţie al Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania, pe la jumătatea anilor ’50. (De la stânga la dreapta) Lyman Swingle, Thomas Sullivan, Grant Suiter, Hugo Riemer, Nathan Knorr, Frederick Franz, Milton Henschel

[Legenda fotografiilor de la pagina 102]

În 1958, delegaţi din 123 de ţări au umplut Yankee Stadium cu ocazia Adunării Internaţionale „Voinţa Divină“

[Legenda fotografiei de la pagina 107]

Publicaţii pentru pregătirea Martorilor lui Iehova în vederea ministerului

[Legenda fotografiei de la pagina 107]

Câteva publicaţii destinate ministerului de teren

[Legenda fotografiei de la pagina 107]

Cărţi care ofereau o hrană solidă pentru întărirea spirituală a poporului lui Iehova

[Legenda fotografiei de la pagina 107]

Auxiliare pentru studiu şi cercetare