Cuvântul lui Iehova continuă să circule cu repeziciune (1976–1992)
Capitolul 9
Cuvântul lui Iehova continuă să circule cu repeziciune (1976–1992)
„În sfârşit, fraţilor, să nu încetaţi să vă rugaţi pentru noi, pentru ca cuvântul lui Iehova să continue să circule cu repeziciune şi să fie glorificat, aşa cum este, de altfel, printre voi.“ — 2 Tes. 3:1, NW.
CU ACESTE cuvinte, apostolul Pavel i-a îndemnat pe colaboratorii săi în credinţă din Tesalonic să se roage ca el şi tovarăşii lui să reuşească să proclame cuvântul lui Iehova fără piedici. Iehova a răspuns la acea rugăciune. Aceasta nu a însemnat însă că apostolul nu a trebuit să înfrunte unele probleme. El s-a izbit de o opoziţie violentă din partea lumii şi a avut de-a face cu fraţi falşi care acţionau în mod perfid (2 Cor. 11:23–27; Gal. 2:4, 5). Cu toate acestea însă, după aproape zece ani Pavel a putut scrie că, graţie binecuvântării lui Dumnezeu, vestea bună ‘aducea rod şi creştea în toată lumea’. — Col. 1:6, NW.
Tot aşa în zilele noastre, vestea bună aduce rod, dar la un nivel fără precedent. Numărul celor care au auzit vestea bună şi au acceptat-o este mai mare ca în orice moment din trecut. Împlinirea celor prezise în Cuvântul lui Dumnezeu înaintează rapid, la fel ca un alergător în cursă. — Is. 60:22.
Modificări de ordin organizatoric
În 1976, fratele Knorr lucra cu asiduitate ca preşedinte al Societăţii Watch Tower de peste treizeci de ani. El făcuse de mai multe ori înconjurul lumii, vizitându-i şi încurajându-i pe misionari, învăţând şi instruind personalul filialelor. Avusese privilegiul să asiste la creşterea numărului de Martori activi de la 117 209 în 1942, la 2 248 390 în 1976.
Dar, în vara anului 1976, la vârsta de 71 de ani, Nathan Knorr a observat că avea tendinţa să se lovească de obiectele din jur. În urma unor investigaţii, s-a constatat că avea o tumoare inoperabilă pe creier. Timp de câteva luni a luptat pentru a-şi continua lucrul, dar condiţia fizică nu îl favoriza. Oare şubrezirea sănătăţii sale avea să împiedice înaintarea lucrării?
Mat. 28:19, 20). La 4 decembrie 1975, Corpul de Guvernare a aprobat în unanimitate una dintre cele mai importante modificări organizatorice din istoria modernă a Martorilor lui Iehova.
În 1971 începuse deja lărgirea Corpului de Guvernare. În 1975, erau 17 membri. În cea mai mare parte a acestui an, Corpul de Guvernare a examinat cu seriozitate şi sub rugăciune modul în care se putea îngriji cel mai bine de tot ceea ce includea lucrarea mondială de predicare şi predare prevăzută de Cuvântul lui Dumnezeu pentru timpurile noastre (Începând de la 1 ianuarie 1976, toate activităţile Societăţii Watch Tower şi ale congregaţiilor Martorilor lui Iehova de pe întregul pământ au trecut sub supravegherea a şase comitete administrative ale Corpului de Guvernare. În armonie cu această măsură, la 1 februarie 1976 a avut loc o modificare similară în toate filialele Societăţii. De acum înainte, nici o filială nu mai era dirijată de un singur supraveghetor de filială, ci de un comitet de filială format din trei sau mai mulţi bărbaţi maturi, unul dintre ei fiind coordonator permanent *. După câteva luni de funcţionare a comitetelor, Corpul de Guvernare a făcut următoarea remarcă: „S-a dovedit a fi util să existe un anumit număr de fraţi care se sfătuiesc împreună pentru a examina interesele lucrării Regatului. — Prov. 11:14; 15:22; 24:6“.
În toamna anului 1976, cu toate că starea sănătăţii sale nu se ameliorase, fratele Knorr a participat la instruirea membrilor comitetelor de filială şi a altor membri ai personalului filialelor din întreaga lume, în cadrul unor întruniri ţinute la sediul mondial. Pe lângă faptul că participa la întruniri în timpul zilei, fratele Knorr îi invita pe aceşti fraţi seara, în grupuri mici, în camera sa. În felul acesta, el şi soţia sa, Audrey, s-au bucurat de compania intimă a celor care-l cunoşteau şi-l iubeau şi cu care avusese legături strânse de-a lungul anilor. După aceste întruniri, starea sănătăţii fratelui Knorr s-a înrăutăţit tot mai mult, până când a murit la 8 iunie 1977.
La două săptămâni după moartea fratelui Knorr, în ziua de 22 iunie 1977, Frederick Franz, în vârstă de 83 de ani, a fost ales preşedinte al Societăţii Watch Tower. Referitor la fratele Franz, Turnul de veghere din 1 august 1977, în engleză, afirma: „Remarcabila sa reputaţie de eminent biblist şi activitatea sa neobosită în favoarea intereselor Regatului i-au atras încrederea şi sprijinul loial al Martorilor lui Iehova de pretutindeni“.
În acea perioadă de tranziţie, erau deja în vigoare noi măsuri de ordin organizatoric care asigurau înaintarea lucrării.
Satisfacerea necesităţilor spirituale cu literatură biblică
Înainte de 1976, Martorii lui Iehova erau bine hrăniţi spiritualiceşte. Dar o examinare a ceea ce a avut loc de atunci încoace sub îndrumarea Corpului de Guvernare şi a Comitetului său de redactare dezvăluie că apele adevărului s-au revărsat cu mai mare abundenţă şi diversificare.
Multe dintre publicaţiile editate au satisfăcut chiar necesităţi concrete ale Martorilor. Un interes deosebit le-a fost arătat tinerilor. Pentru a-i ajuta să aplice principiile biblice în situaţiile cu care se confruntau în viaţă, în 1976 a fost publicată cartea Încununează-ţi cu succes tinereţea (1987, în română), iar în 1989 (1993, în română), Tinerii se întreabă — Răspunsuri practice. Publicaţia ilustrată Cartea mea cu relatări biblice, pregătită în mod special pentru copii, a fost publicată în 1978 (1983, în română). În acelaşi an au fost prezentate sfaturi practice şi îndrumări pentru întărirea familiilor în cartea Fă-ţi fericită viaţa de familie (1983, în română).
Uneori, anumite necesităţi ale poporului lui Iehova au fost satisfăcute prin intermediul unor sfaturi oportune date în Turnul de veghere. De exemplu, raportul mondial al activităţii Martorilor lui Iehova pentru 1977/1978 a indicat o scădere a numărului de participanţi la lucrarea de predicare. Se datora această descreştere, cel puţin în parte, deziluziei în ce priveşte aşteptările legate de anul 1975? S-ar putea. Dar existau şi alţi factori care influenţaseră această descreştere. Ce se putea face?
Corpul de Guvernare a luat măsuri pentru a întări în rândurile Martorilor lui Iehova convingerea că era necesar ca ei să continue în mod zelos proclamarea Regatului din casă în casă. Turnul de veghere din 15 iulie 1979, în engleză, *. — Fap. 20:20; Col. 3:23.
conţinea articolele „Zel pentru casa lui Iehova“, „Să predicăm într-o lume nelegiuită“, „Ei au predicat din casă în casă“ şi „Ce spun alţii despre mărturia din casă în casă“. Aceste articole, precum şi altele, au reafirmat faptul că predicarea din casă în casă are o bază scripturală solidă şi au îndemnat la o participare plină de zel şi din tot sufletul în această activitate importantăMai era o situaţie care necesita atenţie. În jurul anului 1980, un număr de persoane care participau de câţiva ani la activităţile Martorilor lui Iehova, inclusiv unii care avuseseră sarcini importante în organizaţie, au încercat în diverse moduri să cauzeze sciziuni şi să se împotrivească lucrării pe care o efectuau Martorii lui Iehova. Pentru a fortifica poporul lui Iehova ca să înfrunte această influenţă apostată, în Turnul de veghere au fost inserate articole cum ar fi: „Rămâneţi «tari în credinţ㻓 (1 ianuarie 1982), „Introducând în mod discret secte distructive“ (1 decembrie 1984) şi „Respingeţi apostazia, aderaţi la adevăr!“ (1 octombrie 1984), în timp ce cartea „Să vină regatul tău“ (1981, publicată în română în 1987) prezenta dovezi că Regatul este aproape, fiind stabilit în ceruri în 1914. Corpul de Guvernare nu a permis ca eforturile împotrivitorilor să-l distragă de la obiectivul principal al Martorilor lui Iehova — proclamarea Regatului lui Dumnezeu!
Ce se poate spune însă despre necesitatea ca Martorii lui Iehova să continue să aprofundeze cunoaşterea adevărului biblic? Pentru efectuarea unui studiu serios al Bibliei, în 1984 a fost publicată o ediţie revizuită a versiunii New World Translation, care conţinea ample referinţe marginale, note de subsol şi un apendice. Patru ani mai târziu, în 1988 poporul lui Iehova a avut emoţionanta bucurie de a primi cartea Apocalipsul — Grandiosul său apogeu este aproape! (1991, în română), un comentariu actualizat verset cu verset al cărţii Apocalipsa, precum şi enciclopedia biblică în două volume Insight on the
Scriptures (Perspicacitate pentru înţelegerea Scripturilor). Apoi, în 1991 a fost publicată cartea frumos ilustrată Cel mai mare om care a trăit vreodată (1995, în română), un studiu aprofundat al vieţii şi învăţăturilor lui Isus Cristos.Dar cum stau lucrurile cu necesităţile celor care nu sunt Martori ai lui Iehova? Un manual pentru instruirea celor nou-interesaţi a fost cartea Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ, publicată în 1982 (1986, în română). Ea era menită să-i ajute pe cercetătorii Bibliei să îndeplinească cerinţele prevăzute de Iehova pentru viaţa într-un paradis pământesc. Pentru a-i ajuta pe cei care aveau, poate, întrebări în legătură cu originea şi scopul vieţii pe pământ, în 1985 a fost editată cartea Cum a apărut viaţa — Prin evoluţie sau prin creaţie? (1988, în română). După aceasta a urmat, în 1989, o carte care ne întăreşte credinţa: Biblia — Cuvântul lui Dumnezeu sau al oamenilor? (1991, în română).
S-a acordat totodată atenţie persoanelor umile care s-ar fi putut să aibă nevoie de ajutor special având în vedere mediul cultural sau religios din care proveneau. Pentru a le preda adevărul despre Regat celor analfabeţi sau celor care citeau greu, în 1982 s-a publicat broşura de 32 de pagini intitulată Bucură-te pentru totdeauna de viaţă pe pământ! Până în 1992 se tipăriseră peste 76 000 000 de exemplare din această broşură şi erau distribuite în întreaga lume în 200 de limbi, ea devenind astfel publicaţia pe care Societatea a tradus-o în cele mai multe limbi.
În 1983 au fost editate trei broşuri pentru a-i ajuta în mod special pe musulmani, pe budişti şi pe hinduşi. Pentru a sensibiliza astfel de persoane şi pe cele aparţinând altor medii religioase este util să cunoşti ceva despre învăţăturile şi istoria religiei lor. În scopul satisfacerii acestei necesităţi, în 1990 a fost publicată cartea Mankind’s Search for God (Omenirea în căutarea lui Dumnezeu).
Corpul de Guvernare a fost viu interesat ca mesajul Regatului să ajungă la cât mai mulţi oameni posibil, „din orice neam, din orice seminţie . . . şi de orice limbă“ (Apoc. 7:9). În acest scop s-au luat măsuri ca literatura să fie tradusă în multe alte limbi. De exemplu, din 1976 până în 1992, numărul limbilor în care era editat Turnul de veghere a crescut cu 42 la sută. În octombrie 1992, acest număr era de 111 limbi. Pentru a permite o traducere rapidă, în acel an participau la această lucrare peste 800 de traducători pe întregul glob.
Programe de instruire îmbogăţite şi diversificate
Sub îndrumarea Corpului de Guvernare şi a Comitetului de învăţământ al acestuia, programele de instruire
pentru personalul de la sediul Societăţii şi pentru familiile Betel de la filialele din întreaga lume au fost îmbogăţite, dându-li-se o mai mare varietate. La închinarea de dimineaţă, pe lângă citirea Bibliei şi a Anuarului, a fost introdusă o analiză aprofundată a capitolelor din Biblie citite în săptămâna precedentă, precum şi aplicarea materialului la cei care slujeau la Betel. S-a introdus totodată prezentarea cu regularitate a unor rapoarte de la diverse departamente ale Betelului, precum şi a mai multor rapoarte ale supraveghetorilor de zonă.Pentru a satisface necesităţile celor care aveau responsabilităţi suplimentare în cadrul organizaţiei au fost concepute şi puse în aplicare alte programe de instruire. În 1977, s-au luat măsuri ca toţi bătrânii să frecventeze un curs de 15 ore în cadrul Şcolii pentru Ministerul Regatului (Fap. 20:28). De atunci, cursuri asemănătoare, cu o durată variabilă, au fost organizate la interval de câţiva ani, iar din 1984, şi slujitorii ministeriali au primit instruire în cadrul Şcolii pentru Ministerul Regatului. În decembrie 1977, a început la Brooklyn un curs special de cinci săptămâni pentru membrii comitetelor de filială.
Un interes special s-a acordat celor care depuneau eforturi pentru a participa la ministerul cu timp integral ca pionieri. În decembrie 1977 s-a inaugurat în Statele Unite Şcoala Serviciului de Pionier — un curs de instruire cu durata de două săptămâni pentru miniştrii pionieri —, iar ulterior aceasta a fost extinsă în toată lumea. În următorii 14 ani, numărul pionierilor a crescut de mai bine de cinci ori, de la 115 389 la 605 610!
În toamna anului 1987 au început cursurile unei noi şcoli: Şcoala de Instruire Ministerială. Această şcoală a fost instituită pentru a califica fraţi celibatari care aveau deja experienţă ca bătrâni şi slujitori ministeriali şi care erau dispuşi să slujească oriunde era nevoie pe terenul mondial. Până în 1992 se ţinuseră cursuri în Australia, Austria, El Salvador, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Mexic, Nigeria, Spania, Suedia şi Statele Unite. Rezultatul a fost, nu o clasă de persoane considerate superioare celor din congregaţie, ci mai degrabă o creştere a numărului de bărbaţi cu o bună calificare pentru a le sluji fraţilor lor.
Pentru a promova lucrarea mondială de instruire biblică, au fost organizate congrese internaţionale în anumite oraşe situate în poziţii strategice, unele dintre acestea în ţări unde Martorii lui Iehova fuseseră sub interdicţie. Congresele i-au întărit pe fraţii din aceste ţări şi au dat un impuls puternic predicării veştii bune *.
Edificii pentru a face faţă creşterii
Pe măsură ce Cuvântul lui Dumnezeu continua să circule cu repeziciune, au fost necesare unele acţiuni impresionante în ce priveşte construcţiile şi tipărirea, domenii aflate sub supravegherea Corpului de Guvernare şi a Comitetului de editare.
Martori cu experienţă în construcţii şi-au oferit în mod voluntar serviciile, iar eforturile lor au fost coordonate astfel încât să poată fi construite în întreaga lume edificii noi şi mai mari pentru filiale. Din 1976 până în 1992, s-au construit edificii complet noi pentru filialele din 60 de ţări. În afară de aceasta, în 30 de ţări au început lucrări de extindere a edificiilor deja existente. Modul în care s-au efectuat lucrările (cu voluntari veniţi din multe congregaţii, uneori chiar din alte ţări) a contribuit la întărirea legăturilor de iubire şi unitate între slujitorii lui Iehova *.
Pentru a satisface necesităţile crescânde ale Societăţii de a tipări literatură în mai multe limbi, Martori cu experienţă în informatică au conceput un sistem computerizat pentru munca premergătoare tipăririi numit MEPS (Sistem Multilingv de Fotoculegere Electronică). Sistemul a fost terminat în 1986. Ca urmare a acestei realizări, în 1992 Turnul de veghere a fost tipărit simultan în 66 de limbi. Marea majoritate a Martorilor lui Iehova au putut primi astfel aceeaşi hrană spirituală în acelaşi timp *.
În timp ce continuau să se construiască edificii noi, la sediul Societăţii Watch Tower din Brooklyn, precum şi la filialele din întreaga lume, era nevoie de tot mai mulţi voluntari. Din 1976 până în 1992, familia internaţională Betel s-a triplat: de la aproximativ 4 000, la peste 12 900 de membri care slujeau pe întregul pământ. Corpul de Guvernare şi Comitetul pentru personal s-au îngrijit de necesităţile spirituale şi materiale ale acestei mari armate de voluntari cu timp integral.
Grija faţă de congregaţii şi faţă de lucrarea de evanghelizare
Întrucât cuvântul lui Iehova circula cu repeziciune, Corpul de Guvernare şi Comitetul pentru serviciu şi-au canalizat eforturile spre edificarea congregaţiilor de pretutindeni şi spre extinderea lucrării mondiale de evanghelizare.
Nu se putea oare face mai mult pentru a ajuta numeroasele persoane noi care se botezau în fiecare an? La începutul anului 1977 s-au luat măsuri pentru
a-i întări spiritualiceşte pe noii Martori. Serviciul pentru Regat, în engleză, explica: „Credem că ar trebui studiate cel puţin două cărţi cu toate persoanele care vin la adevăr. . . . Astfel, studiul ar trebui să continue după botez, până când este terminată cea de-a doua carte“. În felul acesta, Martorilor botezaţi de curând li se dădea o mai mare posibilitate de a dobândi cunoştinţă şi înţelegere şi de a aprecia mai mult ce înseamnă faptul de a fi botezat. Această nouă măsură favoriza totodată o colaborare mai strânsă între Martorii noi şi cei care îi ajutaseră să studieze Biblia la domiciliu.Pentru a se îngriji de numărul mare al celor care veneau în organizaţia lui Iehova, între 1976 şi 1992 s-au format pe întregul glob 29 000 de congregaţii noi (Mica 4:1). Au fost numiţi de Corpul de Guvernare şi trimişi să acorde ajutor mai mulţi supraveghetori de circumscripţie şi de district. Numărul acestor supraveghetori itineranţi a crescut de la aproximativ 2 600, câţi erau în 1976, la circa 3 900 în 1992.
Odată cu creşterea numărului congregaţiilor, a crescut şi necesitatea de a avea mai multe săli de întrunire. Exista vreo modalitate de a construi mai repede săli ale Regatului? În anii ’70, Martorii lui Iehova din Statele Unite au organizat un program de construcţii potrivit căruia lucrători calificaţi în domeniul construcţiilor din diverse zone ale ţării au fost invitaţi să-i ajute pe Martorii din alte locuri să-şi construiască propriile lor săli ale Regatului. Cu concursul a sute de voluntari, o sală putea fi terminată repede, adeseori în numai două sau trei zile. În anii ’80, au fost construite Săli ale Regatului după metoda rapidă şi în alte părţi ale pământului.
Schimbările politice din Europa Răsăriteană au avut influenţă şi asupra Martorilor lui Iehova. Ce emoţie trebuie să fi simţit fraţii noştri din ţări ca fosta Germanie de Est, Polonia, România, Ungaria şi ţările fostei Uniuni Sovietice, când au aflat că le-a fost acordată recunoaştere legală, în unele cazuri după 40 de ani de interdicţie! Graţie libertăţii obţinute, Martorilor din aceste ţări le era acum mai uşor să ajungă cu vestea bună la circa 380 000 000 de persoane! Martorii lui Iehova n-au întârziat să profite de libertatea nou-dobândită pentru a lua parte la activitatea de predicare publică.
Care au fost rezultatele? Cuvântul lui Iehova a circulat cu repeziciune! De exemplu, în aprilie 1992, numărul proclamatorilor din Polonia care dădeau raport era de 106 915. Iar perspectivele de creştere din viitor erau extraordinare: În aceeaşi lună, asistenţa la Comemorarea morţii lui
Cristos a fost de 214 218 persoane. Tot aşa, în ţările fostei Uniuni Sovietice, 173 473 de persoane au asistat la Comemorarea din 1992, ceea ce a însemnat o creştere de 60 la sută faţă de anul precedent.În unele ţări însă, persecuţiile neîntrerupte şi dezastrele naturale au creat obstacole. În 1992, activitatea Martorilor lui Iehova era încă sub restricţii din partea guvernelor în 24 de ţări. Comitetul preşedintelui din cadrul Corpului de Guvernare face tot ce este posibil pentru a sprijini şi pentru a informa fraternitatea mondială despre modalităţile prin care le pot acorda ajutor colaboratorilor lor care lucrează într-un climat de ostilitate (compară cu 1 Corinteni 12:12–26). Nici valurile de persecuţii, nici dezastrele naturale nu au reuşit să oprească predicarea cuvântului lui Iehova!
„Un popor care să fie al Său propriu“
Astfel, între anii 1976 şi 1992, cuvântul lui Iehova a circulat într-adevăr cu repeziciune. Organizaţia aproape s-a dublat, ajungând la peste 4 470 000 de vestitori ai Regatului.
Poporul lui Iehova a continuat să proclame în mod zelos Regatul lui Dumnezeu, în mai multe limbi ca oricând. Folosindu-se de publicaţiile furnizate, membrii săi şi-au aprofundat cunoştinţa biblică şi i-au ajutat pe cei interesaţi să înveţe adevărurile Bibliei. Ei au tras foloase din programele de instruire instituite pentru cei cu responsabilităţi suplimentare din cadrul organizaţiei. Fără îndoială că Iehova a binecuvântat lucrarea de proclamare a Regatului Său pe care o efectuau ei.
Din anii 1870 până în prezent, unii bărbaţi au adus o contribuţie remarcabilă la înaintarea lucrării Regatului, printre aceştia numărându-se Charles Russell, Joseph Rutherford, Nathan Knorr şi Frederick Franz, precum şi alţii care au slujit ca membri ai Corpului de Guvernare. Însă Martorii lui Iehova nu au devenit în nici un caz o sectă care gravitează în jurul personalităţii unuia dintre aceşti bărbaţi. Dimpotrivă, ei nu au decât un singur conducător, „Hristosul“ (Mat. 23:10). El este Capul acestor Martori ai lui Iehova organizaţi, cel căruia ‘i-a fost dată toată autoritatea’ pentru a dirija această lucrare „în toate zilele, până la sfârşitul veacului“ (Mat. 28:18–20). Ei sunt hotărâţi să se supună autorităţii lui Cristos, să rămână ataşaţi de Cuvântul lui Dumnezeu şi să urmeze îndrumarea spiritului sfânt pentru a putea continua să-i aducă închinare singurului Dumnezeu adevărat şi să demonstreze că sunt „un popor care să fie al său propriu, zelos pentru lucrări excelente“. — Tit 2:14, NW.
Dar care sunt câteva dintre învăţăturile fundamentale şi normele de conduită care îi deosebesc pe Martorii lui Iehova de toate celelalte religii? Cum au ajuns ei să fie cunoscuţi ca Martori ai lui Iehova? Cum sunt finanţate activităţile lor? De ce se menţin ei strict separaţi de alte biserici şi de lume în general? De ce au fost ei ţinta unor intense persecuţii în atâtea părţi ale pământului? La aceste întrebări, precum şi la multe altele, vom primi răspuns în capitolele care urmează.
[Note de subsol]
^ par. 10 Vezi capitolul 15, „Dezvoltarea structurii organizatorice“.
^ par. 18 Din 1980 până în 1985 a existat o creştere de 33 la sută a numărului celor care participau la lucrarea de predicare, iar din 1985 până în 1992, o creştere de 47,9 la sută.
^ par. 30 Vezi capitolul 17, „Congresele — O dovadă a fraternităţii noastre“.
^ par. 33 Vezi capitolul 20, „Construiesc împreună la scară mondială“.
^ par. 34 Vezi capitolul 26, „Producerea publicaţiilor biblice pentru minister“.
[Text generic pe pagina 117]
Nu sunt o sectă care gravitează în jurul personalităţii unui om
[Chenarul/Graficul de la pagina 110]
Din 1976 până în 1992, numărul de limbi în care era publicat „Turnul de veghere“ a crescut cu 42 la sută
[Graficul]
(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)
111
78
1976 1992
[Chenarul de la pagina 111]
Date biografice despre Frederick Franz
Frederick William Franz s-a născut la 2 septembrie 1893, în Covington (Kentucky, S.U.A.). În 1899 familia lui s-a mutat la Cincinnati, unde Frederick a absolvit liceul în 1911. Apoi a intrat la Facultatea de Litere a Universităţii din Cincinnati. Hotărâse să devină predicator presbiterian, fapt pentru care s-a dedicat cu asiduitate studiului limbii greceşti biblice. La Universitate a fost propus pentru o bursă de studii Rhodes care-i dădea posibilitatea să fie admis la Universitatea Oxford din Anglia. Însă, înainte de a fi anunţat rezultatul examenelor, Frederick şi-a pierdut tot interesul pentru bursa de studii şi a cerut ca numele său să fie şters de pe lista concurenţilor.
Fratele său Albert îi trimisese o broşură pe care o obţinuse de la Studenţii Internaţionali în Biblie. Mai târziu, Albert i-a dat primele trei volume de „Studii în Scripturi“. Frederick a fost entuziasmat de ceea ce aflase şi a decis să rupă legăturile cu Biserica Presbiteriană şi să frecventeze congregaţia Studenţilor în Biblie. La 30 noiembrie 1913 s-a botezat. În mai 1914 a părăsit Universitatea şi a făcut imediat demersuri pentru a deveni colportor (pionier).
În iunie 1920 a devenit membru al familiei Betel din Brooklyn. După moartea fratelui Nathan Knorr, în iunie 1977, fratele Franz a fost ales preşedinte al Societăţii. El a slujit cu fidelitate ca membru al Corpului de Guvernare până la moartea sa, survenită la 22 decembrie 1992, la vârsta de 99 de ani.
[Graficul de la pagina 112]
(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)
Creşterea în rândurile pionierilor
1992
600 000
400 000
1986
200 000
1981
1976
[Graficul de la pagina 113]
(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)
Creşterea familiei Betel la nivel mondial
1992
12 000
9 000
1986
6 000
1981
1976
3 000
[Graficul de la pagina 114]
(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)
Creşterea numărului congregaţiilor
80 000
1992
60 000
1986
1981
1976
40 000
20 000
[Graficul de la pagina 115]
(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)
Creşterea numărului de proclamatori ai Regatului
1992
4 000 000
1986
3 000 000
1981
1976
2 000 000
1 000 000
[Legenda fotografiei de la pagina 109]
Fiecare filială a Societăţii este coordonată de un comitet de fraţi, la fel ca acesta care supraveghează lucrarea din Nigeria
[Legenda fotografiilor de la pagina 116]
Corpul de Guvernare al Martorilor lui Iehova în ianuarie 1992
Carey Barber
John Barr
Lloyd Barry
John Booth
Frederick Franz
George Gangas
Milton Henschel
Theodore Jaracz
Karl Klein
Albert Schroeder
Lyman Swingle
Daniel Sydlik