Numele lui Dumnezeu şi traducătorii Bibliei

LA ÎNCEPUTUL secolului al doilea, după moartea ultimului apostol, a început în mod serios să se afirme abaterea de la credinţa creştină, după cum a fost profeţit de către Isus şi continuatorii săi. Filozofiile şi doctrinele păgîne s-au infiltrat în adunare; s-au ivit secte şi dezbinări iar puritatea originală a credinţei a fost coruptă, numele lui Dumnezeu încetînd să mai fie utilizat.

Din cauza extinderii creştinismului apostat s-a ivit necesitatea de a traduce Biblia din limbile originale ebraică şi greacă în alte limbi. Cum au redat traducătorii numele lui Dumnezeu în traducerile lor? În mod obişnuit ei au folosit echivalentul „Domnul“. O versiune cu foarte mare influenţă în acel timp a fost Vulgata latina‚ o traducere a Bibliei realizată de către Ieronim în limba latină comună. Ieronim a redat tetragrama (YHWH) prin substituirea ei cu Dominus adică „Domnul“.

În cele din urmă, au început să-şi facă apariţia în Europa noile limbi ca franceza, engleza şi spaniola. Însă Biserica Catolică a descurajat traducerea Bibliei în aceste limbi noi. Astfel că, în timp ce iudeii care foloseau Biblia în limba ebraică originală refuzau să rostească numele lui Dumnezeu, măcar că îl vedeau scris, majoritatea „creştinilor“ ascultau citirea Bibliei în traduceri latine care nu utilizau numele divin.

Cu timpul numele lui Dumnezeu s-a reîntors în uz. În 1278 el apare într-o lucrare scrisă în limba latină de un călugăr spaniol, Raymundus Martini, intitulată Pugio fidei (Pumnalul credinţei). Raymundus Martini folosea varianta Yohoua. * Curînd după aceea, în 1303, Porchetus de Salvaticis, îşi încheia lucrarea intitulată Victoria Porcheti adversus impios Hebraeos (Victoria lui Porchetus împotriva evreilor lipsiţi de devoţiune sfîntă). În această lucrare şi el menţiona numele lui Dumnezeu, transcriindu-l în diferite forme: Iohouah, Iohoua şi Ihouah. Apoi, în 1518, Petrus Galatinus a publicat o lucrare intitulată De arcanis catholicae veritatis (Cu privire la secretele adevărului  universal), în care el transcria numele lui Dumnezeu în forma Iehoua.

Numele a apărut pentru prima dată într-o Biblie engleză în 1530, cînd William Tyndale a publicat o traducere a primelor cinci cărţi ale Bibliei. El a inclus aici numele lui Dumnezeu o singură dată, la Exod 6:3, în varianta Iehouah. Într-o notă din această ediţie, traducătorul scria: „Iehovah este numele lui Dumnezeu (. . .) De altminteri ori de cîte ori vedeţi DOMNUL cu litere mari (exceptînd unele erori de tipărire), în ebraică este Iehovah.“ De aici a apărut obiceiul de a folosi numele de Iehova numai în cîteva versete şi de a scrie „DOMNUL“ sau DUMNEZEU“ în majoritatea celorlaltor locuri unde apărea tetragrama în textul ebraic.

În 1611 a fost publicată Authorized Version care a devenit cea mai larg utilizată traducere în limba engleză. În această versiune numele divin apărea de patru ori în cîteva texte principale (Exod 6:3; Psalm 83:18; Isaia 12:2; 26:4). Abrevierea poetică a numelui divin, „Iah“ apărea în Psalm 68:4. Numele apărea integral în denumirile unor locuri cum ar fi „Iehova-jireh“ (Geneza 22:14; Exod 17:15; Judecători 6:24). Totuşi, după exemplul lui Tyndale, traducătorii înlocuiau în cele mai multe locuri numele lui Dumnezeu cu „DOMNUL“ sau „DUMNEZEU“. Dar dacă numele lui Dumnezeu putea să apară în patru versete, de ce n-ar fi putut să apară în toate celelalte mii de versete care conţin acest nume în originalul ebraic.

Ceva asemănător s-a petrecut şi în limba germană. În 1534, Martin Luther a publicat traducerea sa completă a Bibliei, care avea la bază limbile originale. Din anumite motive, el nu a inclus numele lui Dumnezeu, ci a utilizat înlocuitori, cum ar fi HErr („DOmnul“). Însă el cunoştea numele divin, deoarece într-o cuvîntare avînd la bază textul din Ieremia 23:1–8, pe care a publicat-o în 1526, el spunea: „Acest nume, Iehova, Domnul, aparţine în exclusivitate adevăratului Dumnezeu.“

În 1543 Luther scria cu francheţea sa caracteristică: „Prin faptul că ei [iudeii] pretind acum că numele lui Iehova nu trebuie rostit, ei nici nu ştiu ce vorbesc (. . .) Dacă numele poate fi scris cu pană şi cu cerneală, de ce să nu poată fi rostit, ceea ce ar fi cu mult mai bine decît să fie scris cu pană şi cu cerneală? De ce nu pretind ei şi că acest nume nu trebuie scris sau citit sau gîndit? Oricum am considera lucrurile, este ceva incorect.“ Totuşi Luther nu a rectificat situaţiile din propria sa traducere a Bibliei.

 

O traducere germană a Bibliei realizată în 1537 de dr. Johannes Eck conţinea numele divin într-o referinţă marginală la  Exod 6:3. Alte Biblii germane, de-a lungul anilor, au conţinut numele divin în textul de la Exod 6:3, iar în 1575 a fost publicată în Germania o Biblie latină care conţinea în toate locurile numele lui Iehova.

În secolele care au urmat traducătorii s-au orientat în două direcţii. Unii au evitat orice folosire a numelui lui Dumnezeu, în timp ce alţii l-au utilizat pe larg în Scripturile ebraice, fie în forma Iehova fie în forma Yahweh. Să examinăm două traduceri care au evitat utilizarea numelui şi să vedem de ce s-a procedat aşa, potrivit exprimării traducătorilor lor.

De ce a fost înlăturat numele divin

Cînd J. M. Powis Smith şi Edgar J. Goodspeed au realizat o traducere modernă a Bibliei în 1935, cititorii au constatat că DOMNUL şi DUMNEZEU au fost termenii folosiţi în majoritatea locurilor, pentru înlocuirea numelui lui Dumnezeu. Motivul era explicat în prefaţă: „În această traducere noi am urmat tradiţia iudaică ortodoxă şi am înlocuit numele «Yahweh» cu «Domnul» iar grupul «Domnul Yahweh» cu «Domnul Dumnezeu». În toate cazurile în care «Domnul» şi «Dumnezeu» reprezintă originalul «Yahweh», sînt folosite litere majuscule de format mic.“

Apoi, printr-o inversare neobişnuită a tradiţiei iudeilor, care vedeau scris YHWH dar rosteau „Domnul“, prefaţa spunea: „Aşadar, oricine doreşte să păstreze savoarea textului original, nu are decît să citească «Yahweh» oriunde vede scris DOMNUL sau DUMNEZEU“!

 Citind aceste rînduri, se iveşte imediat în minte următoarea întrebare: „Dacă prin citirea numelui «Yahweh» în loc de «DOMNUL» se păstrează «savoarea textului original», atunci de ce nu folosesc traducătorii în traducerea lor numele «Yahweh»? De ce, potrivit propriilor lor cuvinte, «au înlocuit» numele lui Dumnezeu cu «DOMNUL» ascunzînd astfel savoarea textului original?“

Traducătorii afirmă că ei au urmat tradiţia iudaică ortodoxă. Dar este înţelept lucrul acesta pentru un creştin? Să nu uităm că tocmai păstrătorilor tradiţiei iudaice, fariseilor care l-au respins pe Isus, le-a adresat el cuvintele: „Aţi făcut fără efect cuvîntul lui Dumnezeu din cauza tradiţiei voastre“ (Matei 15:6). O asemenea substituire într-adevăr slăbeşte Cuvîntul lui Dumnezeu.

În 1951 a fost publicată Revised Standard Version care utilizează şi ea înlocuitori ai numelui lui Dumnezeu şi care de fapt este o revizuire a traducerii originale American Standard Version care însă folosea numele lui Dumnezeu Iehova peste tot în Scripturile ebraice. Prin urmare, omiterea numelui lui Dumnezeu nu am putea-o numi nicidecum un lucru de mică importanţă. De ce s-a procedat în felul acesta?

În prefaţa ediţiei Revised Standard Version citim: „Din două motive, comitetul a revenit la practica mai obişnuită a Versiunii King James [Regele Iacob], [adică aceea de a omite numele lui Dumnezeu]: 1) cuvîntul «Iehova» nu reprezintă în mod exact forma Numelui folosit întotdeauna în ebraică; şi 2) folosirea unui nume potrivit pentru singurul Dumnezeu, ca şi cum ar fi şi alţi dumnezei de care să poată fi deosebit, a fost discontinuă în iudaism, înainte de era creştină şi este totalmente nepotrivită pentru credinţa universală a Bisericii Creştine.“

Sînt oare sănătoase aceste argumente? Aşa cum am arătat anterior, numele lui Isus nu reprezintă în mod exact forma originală a numelui Fiului lui Dumnezeu, aşa cum l-au rostit continuatorii lui. Totuşi, acest fapt nu i-a determinat pe membrii Comitetului să evite folosirea acestui nume şi să folosească în locul lui un titlu cum ar fi cel de „Mediator“ sau „Cristos“. Este adevărat că aceste titluri sînt folosite, dar numai ca o adăugire la numele Isus şi nu ca înlocuitori ai acestui nume.

În ceea ce priveşte argumentul Comitetului că nu există alţi dumnezei de care să trebuiască să se diferenţieze adevăratul Dumnezeu, acest lucru pur şi simplu nu este adevărat. Există milioane de dumnezei în faţa cărora se închină omenirea. Apostolul Pavel a spus: „Există mulţi «dumnezei»“ (1 Corinteni 8:5; Filipeni 3:19). Bineînţeles că nu există decît un singur Dumnezeu adevărat, după cum spune Pavel în continuare. Prin urmare, un mare avantaj al folosirii numelui adevăratului Dumnezeu este că în acest mod el se menţine separat de toţi dumnezeii falşi. De altfel, dacă folosirea numelui lui Dumnezeu este „totalmente nepotrivită“, de ce mai apare acesta de aproape 7 000 de ori în Scripturile ebraice originale?

Mulţi traducători însă, nu au considerat că acest nume, cu pronunţarea sa modernă, ar fi nelalocul lui în Biblie. Ei l-au inclus în cadrul versiunilor redactate de ei, iar rezultatul a fost întotdeauna o traducere care a conferit mai multă onoare Autorului Bibliei şi s-a conformat mai fidel textului original. Unele versiuni de acest fel, care sînt larg utilizate şi care conţin numele divin, sînt: traducerea Valera (în spaniolă, publicată în 1602), versiunea Almeida (în portugheză, publicată în 1681), versiunea originală Elberfelder (în germană, publicată în 1871) precum şi American Standard Version (în engleză, publicată  în 1901). Unele traduceri, mai ales The Jerusalem Bible, utilizează, de asemenea, în mod consecvent numele lui Dumnezeu, dar în varianta Yahweh. În limba română o traducere care utilizează peste tot numele divin este Sfînta Scriptură 1874. Biblia Cornilescu foloseşte numele divin numai în nota de subsol de la versetele Geneza 22:14 şi Exod 17:15.

Să citim acum comentariile unor traducători care au inclus numele divin în traducerile lor şi să comparăm modul de argumentare al acestora cu acela al traducătorilor care au omis numele divin.

De ce alţii au inclus numele divin?

Iată comentariul traducătorilor ediţiei American Standard Version din 1901: „[Traducătorii] au ajuns la convingerea unanimă că o superstiţie evreiască, ce susţinea că Numele Divin este prea sacru pentru a fi folosit, nu mai trebuie să stăpînească într-o versiune engleză sau în orice altă versiune a Vechiului Testament (. . .) Acest Nume Memorial, explicat în Exod 3:14, 15 şi accentuat ca atare de repetate ori în textul original al Vechiului Testament, îl desemnează pe Dumnezeu ca persoană, ca Dumnezeu al convenţiei, Dumnezeu al revelaţiei, Eliberator, Prietenul poporului său (. . .) Acest nume personal, cu mulţimea sa de implicaţii, este acum restabilit la locul său în textul sacru, loc la care are un drept incontestabil.“

În mod asemănător, în prefaţa primei ediţii a traducerii germane Elberfelder Bibel citim: „Jehova. Am păstrat acest nume al Dumnezeului convenţiei lui Israel, deoarece cititorul s-a obişnuit cu el de ani de zile.“

Steven T. Byington, traducător al ediţiei The Bible in Living English, explica astfel de ce foloseşte el numele lui Dumnezeu: „Ortografierea şi pronunţarea nu sînt cele mai importante lucruri. Cel mai important lucru este să rămînă clar că acesta este un nume personal. Există numeroase texte care nu pot fi înţelese în mod potrivit dacă am traduce acest nume cu un substantiv comun cum ar fi «Domnul» sau, şi mai rău încă, cu un adjectiv substantivizat [de exemplu Cel Etern].“

Este interesant şi cazul unei alte traduceri, realizată de J. B. Rotherham. El a folosit numele lui Dumnezeu în traducerea sa, dar a preferat forma Yahweh. Însă, într-o lucrare de mai tîrziu a sa, intitulată Studies in the Psalms (Studii asupra Psalmilor), publicată în 1911, el a revenit la forma Iehova. De ce? Autorul explică: „JEHOVAH. — Folosirea acestei forme englezeşti a Numelui Memorial (Exod 3:18) în versiunea de faţă a Psalmilor nu decurge dintr-o greşeală, ca şi cum ar fi o pronunţare mai corectă decît ar fi Yahweh; ci am ales personal această formă numai datorită dovezilor practice. Dorinţa noastră este să menţinem o legătură ochi şi urechi cu publicul, într-o chestiune de acest fel, în care lucrul principal este să recunoască cu uşurinţă numele Divin despre care este vorba.“

În Psalmul 34:3 închinătorii lui Iehova sînt îndemnaţi: „O, preamăriţi-l pe Iehova cu mine, şi să înălţăm împreună numele său.“ Cum pot cititorii acelor traduceri ale Bibliei care omit numele lui Dumnezeu, să răspundă pe deplin la acest îndemn? Creştinii sînt fericiţi că cel puţin unii traducători au avut curajul să includă numele lui Dumnezeu în transpunerile Scripturilor ebraice realizate de ei şi să păstreze astfel ceea ce Smith şi Goodspeed numeau „savoarea textului original“.

Însă cei mai mulţi traducători, chiar şi atunci cînd includ numele lui Dumnezeu în Scripturile ebraice, îl omit din Scripturile greceşti creştine, adică „Noul Testament“. Care este motivul? Există vreo justificare pentru a include numele lui Dumnezeu în cadrul acestei ultime părţi a Bibliei?

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 17]

Autorii traducerii Authorized Version au păstrat numele lui Dumnezeu, Iehova, numai în patru versete, înlocuindu-le în rest cu DUMNEZEU şi DOMNUL

[Text generic pe pagina 22]

Dacă folosirea numelui lui Dumnezeu este „totalmente nepotrivită“, de ce mai apare acesta de aproape 7 000 de ori în textul ebraic original?

 [Chenarul/Ilustraţiile de la pagina 21]

Ostilitate faţă de numele lui Dumnezeu?

În prezent nu există nici o traducere curentă a Bibliei în limba afrikaans (vorbită de sud-africanii de origine olandeză) care să conţină numele lui Dumnezeu. Acest lucru este surprinzător, deoarece multe traduceri în limbile vorbite în această ţară de unele triburi, folosesc pe larg numele divin. Să vedem cum s-a ajuns la această situaţie.

La 24 august 1878 un insistent apel a fost adresat cu ocazia întrunirii Society of True Afrikaners (G.R.A.) şi anume ca Biblia să fie tradusă în limba afrikaans. Şase ani mai tîrziu, chestiunea a fost iarăşi ridicată şi, în cele din urmă, s-a decis să se facă un pas înainte şi să se traducă Biblia din limbile originale. Lucrarea a fost încredinţată lui S. J. du Toit, Şef al Educaţiei din Transvaal.

O scrisoare conţinînd unele instrucţiuni şi adresată lui du Toit, conţine următoarea îndrumare: „Numele propriu al Domnului, Iehova sau Iahvê, trebuie lăsat netradus [adică neînlocuit cu Domnul sau Dumnezeu] peste tot.“ S. J. du Toit a tradus şapte cărţi biblice în limba afrikaans şi numele Iehova apărea peste tot.

Şi alte publicaţii sud-africane, mai conţineau cîndva numele lui Dumnezeu. De exemplu, în De Korte Catechismus (Scurt Catehism) de J. A. Malherbe, 1914, apăreau următoarele cuvinte: „Care este Numele proeminent al lui Dumnezeu?“ Răspunsul era: „Iehova, care este scris DOMNUL, cu litere majuscule în Bibliile noastre. Acest [nume] nu a fost dat niciodată vreunei creaturi.“

În lucrarea Die Katkisasieboek (un catehism publicat de Comisia Şcolii Duminicale Federative a Bisericii Olandeze Reformate din Afrika de Sud) apărea următoarea întrebare: „Să nu folosim niciodată numele Iehova, ci DOMNUL? Aşa fac iudeii (. . .) Nu acesta este înţelesul poruncii (. . .) Noi putem utiliza numele său, dar niciodată în deşert.“ Pînă nu demult, ediţiile cărţii de imnuri Die Halleluja conţineau de asemenea, în unele imnuri, numele Iehova.

Însă traducerea lui du Toit nu s-a bucurat de popularitate, iar în 1916 a fost numită Comisia pentru Traducerea Bibliei care să supravegheze producerea unei Biblii în limba afrikaans. Această comisie urmează metoda omiterii numelui lui Iehova din Biblie. În 1971, Societatea de Biblii din Africa de Sud a publicat o „tentativă de traducere“ a cîtorva cărţi din Biblie în limba afrikaans. Deşi numele lui Dumnezeu era menţionat în introducere, el nu era folosit în textul traducerii. În mod similar, în 1979, a apărut o nouă traducere a „Noului Testament“ şi a Psalmilor şi aceasta a omis la fel numele lui Dumnezeu.

Apoi, din 1970, a fost scoasă şi menţiunea despre numele lui Iehova din lucrarea Die Halleluja. Iar a şasea retipărire a ediţiei revizuite a lucrării Die Katkisasieboek, publicată de Biserica Olandeză Reformată din Africa de Sud, omite şi ea acum numele lui Dumnezeu.

De altfel, eforturile de a elimina forma Iehova nu se limitează numai la cărţi. O biserică olandeză reformată din Paarl avea o piatră unghiulară pe care erau înscrise cuvintele JEHOVAH JIREH („Iehova va purta de grijă“). O fotografie a acestei biserici şi a pietrei sale unghiulare a apărut în ediţia din 22 octombrie 1974 a revistei Treziţi-vă! în limba afrikaans. De atunci, piatra unghiulară a fost înlocuită cu o alta care poartă cuvintele DIE HERE SAL VOORSIEN! („DOMNUL va purta de grijă“). Citatul scriptural şi data de pe piatra unghiulară au fost lăsate aceleaşi, dar numele lui Iehova a fost înlăturat.

De aceea, mulţi africani din Africa de Sud nu sînt la curent cu numele lui Dumnezeu. Membrii bisericii care îl cunosc s-au ferit să-l utilizeze. Unii chiar aduc argumente împotriva lui, spunînd că numele lui Dumnezeu este DOMNUL şi îi acuză pe Martorii lui Iehova că ar fi inventat numele Iehova.

[Legenda fotografiilor]

O biserică olandeză reformată, din Paarl, Africa de Sud. Iniţial, pe piatra unghiulară era gravat numele Jehovah (dreapta). Mai tîrziu, el a fost înlocuit (stînga)

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Numele lui Dumnezeu în forma Yohoua a apărut în 1278 în lucrarea Pugio fidei după cum se vede din acest manuscris (datat din sec. al 13-lea sau al 14-lea) provenind din colecţia Sainte Geneviève, Paris, Franţa (folio 162b)

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

În traducerea sa a primelor cinci cărţi ale Bibliei, publicată în 1530, William Tyndale a inclus numele lui Dumnezeu la Exod 6:3. El a explicat utilizarea numelui divin în lucrarea sa într-o notă de traducere.

[Provenienţa fotografiei]

(Fotografia a fost obţinută graţie amabilităţii arătate de American Bible Society Library, New York)