Concordă această carte cu ştiinţa?

Religia nu a văzut întotdeauna în ştiinţă o prietenă a ei. În secolele trecute, unii teologi s-au împotrivit descoperirilor ştiinţifice atunci când au avut impresia că acestea puneau în pericol interpretarea dată de ei Bibliei. Dar să fie oare cu adevărat ştiinţa adversara Bibliei?

DACĂ scriitorii Bibliei ar fi sprijinit cele mai răspândite concepţii ştiinţifice din vremea lor, rezultatul ar fi fost o carte cu inexactităţi ştiinţifice grosolane. Totuşi, scriitorii nu au promovat asemenea concepţii eronate din punct de vedere ştiinţific. Dimpotrivă, ei au scris o serie de afirmaţii care nu numai că sunt exacte din punct de vedere ştiinţific, dar sunt şi în contradicţie directă cu concepţiile acceptate la vremea aceea.

Care este forma Pământului?

Această întrebare i-a interesat pe oameni timp de mii de ani. Concepţia general acceptată în antichitate era că Pământul este plat. Babilonienii, de exemplu, credeau că Universul este o cutie sau o cameră în care Pământul este podeaua. Preoţii vedici din India îşi imaginau că Pământul este plat şi că numai o parte a lui este locuită. Un trib primitiv din Asia a pictat Pământul ca pe o tavă enormă de ceai.

Încă de la începutul secolului al VI-lea î.e.n., filozoful grec Pitagora a emis teoria că, întrucât Luna şi Soarele sunt sferice, şi Pământul trebuie să fie o sferă. Mai târziu, Aristotel (secolul al IV-lea î.e.n.) a fost de aceeaşi părere, explicând că sfericitatea Pământului este dovedită de eclipsele de Lună. Umbra Pământului lăsată pe Lună este arcuită.

Cu toate acestea, noţiunea unui Pământ plat (locuit doar pe partea de deasupra) nu a dispărut complet. Unii nu puteau accepta implicaţiile care decurgeau din faptul că Pământul este rotund — conceptul de antipozi *. Lactanţiu, apologet creştin din secolul al IV-lea e.n., a ridiculizat această idee. El gândea astfel: „Este cineva atât de inconştient, încât să creadă că există oameni care au paşii mai sus decât capul . . ., că holdele şi copacii cresc în jos, că ploile şi zăpada şi grindina cad în sus?“²

Conceptul de antipozi i-a pus în încurcătură pe unii teologi. Anumite teorii susţineau că, dacă ar exista antipozi, aceştia nu ar putea avea nici o legătură cu oamenii cunoscuţi, fie pentru că marea este prea întinsă pentru a naviga pe ea, fie pentru că ecuatorul este înconjurat de o zonă toridă, de netrecut. Prin urmare, de unde ar fi putut veni antipozii? Puşi în încurcătură, unii teologi au preferat să creadă că nu puteau exista antipozi sau chiar că, aşa cum susţinea Lactanţiu, este imposibil ca Pământul să fie o sferă!

 Cu toate acestea, conceptul unui Pământ sferic s-a impus şi, în cele din urmă, a fost larg acceptat. Însă numai în secolul al XX-lea, la începutul erei spaţiale, a fost posibil ca oamenii să călătorească suficient de departe în cosmos pentru a verifica printr-o observaţie directă că Pământul este un glob *.

Şi care a fost punctul de vedere susţinut de Biblie în această chestiune? În secolul al VIII-lea î.e.n., când punctul de vedere larg răspândit era acela că Pământul este plat, cu secole înainte ca filozofii greci să emită ipoteza că Pământul ar fi sferic şi cu mii de ani înainte ca oamenii să vadă Pământul din cosmos ca pe un glob, profetul evreu Isaia a afirmat cu o simplitate uluitoare: „El stă deasupra cercului pământului“ (Isaia 40:22). Cuvântul ebraic chugh, tradus aici prin ‘cerc’, poate fi redat şi prin „sferă“.³ În alte traduceri ale Bibliei se spune „globul pământului“ (Douay Version) şi „pământul rotund“. — Moffatt. *

Scriitorul biblic Isaia a evitat miturile larg răspândite despre Pământ. În schimb, el a scris o afirmaţie care nu a fost ameninţată de progresele descoperirilor ştiinţifice.

Pe ce stă Pământul?

În antichitate, oamenii au fost fascinaţi şi de alte întrebări legate de cosmos: Pe ce se sprijină Pământul? Ce anume susţine Soarele, Luna şi stelele? Ei nu cunoşteau legea atracţiei universale, formulată de Isaac Newton şi publicată în 1687. Concepţia potrivit căreia corpurile cereşti sunt, de fapt, suspendate în vidul cosmic, pe nimic, le era necunoscută. Astfel, explicaţiile lor au sugerat deseori că nişte obiecte sau substanţe palpabile susţin Pământul şi alte corpuri cereşti în aer.

De exemplu, o teorie antică, formulată probabil de oamenii de pe o insulă, spunea că Pământul este înconjurat de ape şi că pluteşte pe aceste ape. Indienii şi-au imaginat că Pământul are mai multe temelii, una deasupra celeilalte, că este susţinut de patru elefanţi care stau pe o broască ţestoasă enormă, broasca ţestoasă stă pe un şarpe uriaş, iar şarpele încolăcit pluteşte pe apele Universului. Empedocle, filozof grec din secolul al V-lea î.e.n., credea că Pământul stă pe un vârtej şi că acest vârtej este cauza mişcării corpurilor cereşti.

Unele dintre cele mai influente idei au fost cele ale lui Aristotel. Deşi a emis ipoteza că Pământul este o sferă, el a negat că ar putea fi suspendat în vidul cosmic. În tratatul Despre ceruri, în care a combătut noţiunea că Pământul stă pe ape, el a spus: „Nu stă în firea lucrurilor ca apa, cu atât mai puţin Pământul, să stea în aer: trebuie să se sprijine pe ceva“.⁴ Prin urmare, pe ce se ‘sprijină’ Pământul? Aristotel a promovat ideea că Soarele, Luna şi stelele sunt prinse pe suprafaţa unor sfere solide şi transparente. O sferă se află într-o altă sferă, având Pământul — nemişcat — în centru. În timp ce sferele se rotesc una în interiorul celeilalte, obiectele de pe ele — Soarele, Luna şi planetele — se mişcă de la un capăt la celălalt al cerului.

Explicaţia lui Aristotel părea logică. Dacă corpurile cereşti nu erau prinse bine de ceva, cum ar fi putut sta sus? Concepţiile respectabilului Aristotel au fost acceptate ca veridice timp de 2 000 de ani. Potrivit cu The New Encyclopædia Britannica, în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, învăţăturile sale „au fost ridicate la rangul de dogmă religioasă“ în ochii bisericii.⁵

Odată cu inventarea telescopului, astronomii au început să pună sub semnul întrebării teoria lui Aristotel. Cu toate acestea, răspunsul le-a scăpat până când Sir Isaac Newton a explicat că planetele sunt suspendate în vidul cosmic, fiind menţinute pe orbitele lor de o forţă invizibilă — gravitaţia. Părea de necrezut, iar unora dintre colegii lui Newton  le-a venit greu să creadă că spaţiul cosmic ar putea fi vid, lipsit în mare parte de materie. * ⁶

Ce are de spus Biblia cu privire la această întrebare? Cu aproape 3 500 de ani în urmă, Biblia a afirmat în termeni cât se poate de clari că Pământul este suspendat pe „nimic“ (Iov 26:7, NW). În originalul în ebraică, cuvântul redat prin „nimic“ (beli-máh) folosit aici înseamnă literalmente „fără nimic“.⁷ În Contemporary English Version este folosită expresia „în vidul cosmic“.

O planetă suspendată „în vidul cosmic“ nu corespundea câtuşi de puţin modului în care majoritatea oamenilor din acele zile îşi imaginau Pământul. Cu toate acestea, depăşind cu mult epoca sa, scriitorul Bibliei a consemnat o afirmaţie care este corectă din punct de vedere ştiinţific.

Concordă Biblia cu ştiinţa medicală?

Ştiinţa medicală modernă ne-a învăţat multe lucruri cu privire la răspândirea şi prevenirea bolilor. Progresele medicale înregistrate în secolul al XIX-lea au avut drept rezultat introducerea antisepticelor în practica medicală — curăţenia cu scopul reducerii infecţiilor. Rezultatul a fost extraordinar. S-a înregistrat o reducere considerabilă a infecţiilor şi a deceselor premature.

Medicii din antichitate însă nu au înţeles prea bine cum se răspândeşte o boală şi nici nu şi-au dat seama cât de importantă este igiena în vederea prevenirii îmbolnăvirilor. Nu este de mirare că multe practici medicale de atunci ar părea inumane dacă se iau în considerare standardele moderne.

Unul dintre cele mai vechi texte medicale disponibile este Papirusul lui Ebers, o compilaţie de cunoştinţe medicale egiptene, care datează aproximativ din anul 1550 î.e.n. Acest sul conţine în jur de 700 de leacuri pentru diferite afecţiuni, „de la muşcătura de crocodil la durerea unghiilor de la picior“.⁸ Iată ce se afirmă în The International Standard Bible Encyclopaedia: „Cunoştinţele medicale ale acestor medici erau pur empirice, în mare măsură magice şi în întregime neştiinţifice“.⁹ Majoritatea leacurilor erau pur şi simplu ineficiente, însă unele dintre ele erau extrem de periculoase. De exemplu, pentru tratarea leziunilor se recomanda aplicarea pe rană a unui amestec de excremente umane şi alte substanţe.¹⁰

Textul acestor leacuri egiptene a fost scris cam în aceeaşi perioadă în care au fost scrise primele cărţi ale Bibliei, care cuprindeau Legea mozaică. Moise, care s-a născut în 1593 î.e.n., a crescut în Egipt (Exodul 2:1–10). Ca membru al casei lui Faraon a fost „instruit în toată înţelepciunea egiptenilor“ (Faptele 7:22). El era obişnuit cu „doctorii“ Egiptului (Geneza 50:1–3). Au avut oare vreo influenţă asupra scrierilor sale practicile lor medicale ineficiente şi periculoase?

Nu. Dimpotrivă, Legea mozaică cuprindea reguli de igienă care depăşeau cu mult epoca lor. De exemplu, într-o lege cu privire la taberele militare se cerea îngroparea excrementelor în afara taberei (Deuteronomul 23:13). Aceasta era o măsură preventivă extrem de avansată, care avea ca scop ferirea apei de contaminare şi era o protecţie împotriva shigelozei  transmise de muşte şi a altor boli diareice care mai seceră încă milioane de vieţi în fiecare an în ţări unde condiţiile igienice lasă mult de dorit.

Legea mozaică conţinea şi alte reguli de igienă care protejau Israelul împotriva răspândirii bolilor infecţioase. O persoană care avea sau se bănuia că are o boală contagioasă era pusă în carantină (Leviticul 13:1–5). Hainele sau vasele care veneau în contact cu un animal care murise (probabil din cauza unei boli) trebuiau fie spălate înainte de a fi folosite din nou, fie distruse (Leviticul 11:27, 28, 32, 33). Orice persoană care se atingea de un cadavru era considerată necurată şi trebuia să se supună unui procedeu de curăţare care pretindea spălarea hainelor şi îmbăierea. Pe parcursul perioadei de necurăţie, care dura şapte zile, persoana respectivă trebuia să evite contactul fizic cu alţii. — Numeri 19:1–13.

Aceste norme de igienă dovedesc o înţelepciune pe care medicii naţiunilor vecine din acea vreme nu o aveau. Cu mii de ani înainte ca ştiinţa medicală să descopere modul în care se răspândesc bolile, Biblia a prescris măsuri de prevenire rezonabile, menite să ofere protecţie împotriva bolilor. Nu este de mirare că Moise a putut vorbi la modul general despre israeliţii din timpul său că trăiau până la vârsta de 70 sau 80 de ani. * — Psalmul 90:10.

Poate că sunteţi de acord că afirmaţiile biblice menţionate mai înainte sunt exacte din punct de vedere ştiinţific. Însă în Biblie există şi alte afirmaţii care nu pot fi dovedite ştiinţific. Înseamnă aceasta neapărat că Biblia nu concordă cu ştiinţa?

Să acceptăm ceea ce nu poate fi dovedit

O afirmaţie care nu poate fi dovedită nu este neapărat neadevărată. Dovezile ştiinţifice sunt limitate de capacitatea omului de a descoperi suficiente probe şi de a interpreta corect datele. Unele adevăruri însă nu pot fi dovedite deoarece nu s-a păstrat nici o probă, proba este neclară sau nedescoperită, sau posibilităţile şi expertizele ştiinţifice sunt insuficiente pentru a se ajunge la o concluzie incontestabilă. Ar putea fi valabil lucrul acesta şi în cazul anumitor afirmaţii biblice pentru care lipsesc probe fizice separate?

De exemplu, referinţele pe care le face Biblia cu privire la un domeniu invizibil, locuit de persoane spirituale, nu pot fi dovedite — sau combătute — ştiinţific. Acelaşi lucru se poate spune şi despre evenimentele miraculoase menţionate în Biblie. Nu există suficiente probe geologice clare în legătură cu Potopul din zilele lui Noe pentru a-i satisface pe unii oameni (Geneza, capitolul 7). Trebuie să tragem concluzia că acesta nu a avut loc? Evenimentele istorice pot fi ascunse vederii din cauza timpului şi a schimbărilor. Prin urmare, nu este posibil oare ca mii de ani de activitate geologică să fi şters o bună parte din mărturiile legate de Potop?

Este adevărat că Biblia conţine afirmaţii care nu pot fi dovedite sau combătute cu probele fizice disponibile. Dar ar trebui să ne surprindă lucrul acesta? Biblia nu este un manual de ştiinţă. Cu toate acestea, ea este o carte a adevărului. Am analizat deja câteva dovezi concludente care demonstrează că scriitorii ei au fost oameni integri şi sinceri. Iar atunci când menţionează chestiuni legate de ştiinţă, cuvintele lor sunt exacte şi nu au nici o legătură cu teoriile „ştiinţifice“ antice care s-au dovedit a fi simple mituri. Astfel, ştiinţa nu este o adversară a Bibliei. Există suficiente motive pentru a analiza fără prejudecăţi ceea ce spune Biblia.

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 21]

O afirmaţie care nu poate fi dovedită nu este neapărat neadevărată

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Cu mii de ani înainte ca oamenii să vadă din spaţiul cosmic Pământul ca pe un glob, Biblia a făcut referire la „cercul pământului“

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 20]

Sir Isaac Newton a explicat că planetele sunt menţinute pe orbitele lor datorită gravitaţiei