Atitudinea unei persoane care își atribuie importanță exagerată, arogându-și drepturi care nu i se cuvin sau care nu-i aparțin; îndrăzneală exagerată manifestată în cuvânt sau faptă; atitudinea cuiva care își ia libertăți nelegitime sau care acționează sfidător. Termenul „înfumurare” este înrudit ca sens cu trufia, aroganța, mândria și insolența. Calitățile opuse sunt umilința și modestia.

Mândria și mânia duc la înfumurare. Termenul ebraic zadốn, tradus „înfumurare”, derivă din verbul zid, care înseamnă „a fierbe, a se aprinde, a se îndârji”. (Ge 25:29; Ex 21:14) O persoană condusă de mânie sau mândrie poate acționa pripit sau necuviincios ori își poate depăși atribuțiile. Un proverb spune: „Un înfumurat, un arogant și un lăudăros, așa este numit cel care acționează cu nesăbuință și înfumurare”. (Pr 21:24) În Deuteronomul 1:43 verbul descrie răzvrătirea poporului Israel, care nu a respectat porunca lui Dumnezeu și a urcat pe munte fără aprobarea sa. Moise le-a spus israeliților: „Eu v-am vorbit, dar voi n-ați ascultat, ci v-ați răzvrătit împotriva poruncii lui Iehova și, plini de înfumurare, ați încercat să urcați pe munte”. Același episod este relatat și în Numerele 14:40-44, de această dată fiind folosit termenul ebraic ʽafál: „Dar Moise a zis: «. . . Nu urcați, pentru că Iehova nu este cu voi; veți fi înfrânți de dușmanii voștri». . . . Totuși, plini de înfumurare, ei s-au îndreptat spre vârful muntelui”. Acolo, locuitorii acelei regiuni i-au înfrânt. Israeliții se umflaseră de mândrie, având o încredere nejustificată în propriile forțe. (Compară cu Hab 2:4, n.s.)

Mânia poate duce la înfumurare, care este distructivă și poate determina o persoană să încalce flagrant legea lui Dumnezeu, așa cum o dovedește porunca dată de Dumnezeu israeliților: „Dacă un om se mânie foarte tare [o formă a verbului zid] pe semenul său și îl omoară intenționat, să fie omorât, chiar dacă va trebui să-l iei de la altarul meu”. (Ex 21:14)

Să ne păzim de înfumurare. Dumnezeu l-a tratat cu multă bunăvoință pe regele David și i-a dat o mare autoritate; totuși, David și-a dat seama că putea ajunge să se înfumureze. El s-a rugat astfel: „Cine poate să-și vadă greșelile? Declară-mă nevinovat de păcatele de care nu sunt conștient! Păzește-l pe slujitorul tău de faptele de înfumurare, nu le lăsa să pună stăpânire pe mine. Atunci voi fi desăvârșit, nu mă voi face vinovat de păcate grave”. (Ps 19:12, 13) Așadar, înfumurarea reprezintă un pericol serios, de care trebuie să ne păzim. Un act de înfumurare este un păcat mai grav decât o greșeală oarecare. A ne lua singuri unele libertăți este detestabil în ochii lui Iehova, indiferent de poziţia pe care o ocupăm. Ozia, un rege puternic care a avut parte de binecuvântări de la Iehova, a fost lovit cu lepră deoarece s-a înfumurat și și-a arogat dreptul de a îndeplini sarcini rezervate preoților. (2Cr 26:16-21) Înfumurarea l-a făcut și pe regele Saul să se răzvrătească împotriva lui Iehova. Saul și-a permis să aducă singur o jertfă, fără să-l mai aștepte pe Samuel. (1Sa 13:8-14) Saul s-a bazat pe propria judecată și atunci când l-a cruțat pe regele amalecit Agag și tot ce era mai bun din pradă, deși Iehova poruncise ca amaleciții să fie distruși cu desăvârșire. Deoarece s-a înfumurat, Saul a fost respins ca rege. (1Sa 15:8, 9, 11, 18, 19)

Un exemplu bine cunoscut de înfumurare este și cel al lui Uza, un israelit care nu făcea parte din familia regală. Arca legământului era transportată la Ierusalim într-un car tras de vite, contrar procedurii stabilite clar de Iehova. Când arca a fost pe punctul de a se răsturna din cauza vitelor, Uza a întins mâna și a apucat-o, ca să nu cadă. Din cauza acestui act de înfumurare ce dovedea lipsă de respect, Iehova l-a lovit pe Uza, iar el a murit. (2Sa 6:6, 7)

O persoană care nu este sigură cum ar trebui să acționeze într-o anumită situație sau care nu știe dacă are dreptul să facă un anumit lucru, ar trebui să se consulte cu alții care dispun de cunoștința și discernământul necesare, înainte de a acționa. În Biblie se afirmă: „Înfumurarea duce doar la ceartă, dar înțelepciunea este a celor care cer sfaturi”. (Pr 13:10) Înfumurarea duce la dezastru; modestia salvează. Un bărbat înțelept a spus: „Când vine înfumurarea, vine și dezonoarea, dar înțelepciunea este cu cei modești”. (Pr 11:2)

Înfumurarea dovedește lipsă de respect față de suveranitatea lui Dumnezeu. Cine acționează cu înfumurare în legătură cu Dumnezeu manifestă lipsă de respect față de suveranitatea şi divinitatea lui Iehova. Cea mai condamnabilă conduită este a celor ce pretind că-i slujesc lui Dumnezeu, dar îl reprezintă în mod fals. Iehova a spus despre profeții falși: „Dacă un profet spune cu înfumurare în numele meu un cuvânt pe care nu i-am poruncit să-l spună . . ., profetul acela trebuie să moară. . . . Când profetul vorbește în numele lui Iehova și cuvântul nu se împlinește sau nu se adeverește, atunci . . . profetul l-a spus din înfumurare”. (De 18:20-22)

De asemenea, lipsa de respect față de slujitorii numiți de Iehova trădează lipsă de respect față de Iehova însuși. La baza acestei atitudini poate sta înfumurarea. În Israel, cazurile dificil de judecat erau aduse ʻla locul ales de Iehovaʼ (începând din timpul lui David, acest loc a fost Ierusalimul). Oricine nesocotea sentința dată acolo trebuia omorât, deoarece a-i sfida pe reprezentanții lui Dumnezeu însemna a-l sfida pe Dumnezeu însuși. Legea spunea: „Să acționezi potrivit legii pe care ți-o vor arăta și potrivit deciziei pe care ți-o vor aduce la cunoștință ... Bărbatul care se va purta cu înfumurare neascultând de preotul care îi slujește lui Iehova, Dumnezeul tău, sau de judecător trebuie să moară. Să îndepărtezi ce este rău din Israel. Tot poporul va auzi și se va teme; și ei nu se vor mai purta cu înfumurare”. (De 17:8-13; compară cu Nu 15:30.) Apostolul Petru i-a descris pe cei ce manifestau o lipsă crasă de respect față de Dumnezeu și față de slujitorii săi unși astfel: „Îndrăzneți [derivat al termenului grecesc tolmētḗs, «înfumurați», BF] și încăpățânați, ei nu se tem să vorbească în mod ofensator despre cei glorioși”. Petru a spus că astfel de oameni „vor fi distruși de propria lor cale distructivă”. (2Pe 2:10, 12)

A ne îngâmfa datorită relațiilor de familie poate fi o capcană. Ioan Botezătorul a sesizat modul de gândire al iudeilor care veneau la el și i-a avertizat: „Să nu îndrăzniți să ziceți în sinea voastră: «Tatăl nostru este Avraam». Pentru că vă spun că Dumnezeu poate să-i ridice copii lui Avraam din pietrele acestea”. (Mt 3:9) Termenul grecesc redat în acest verset prin „îndrăzniți” este dóxēte, derivat al lui dokéō, al cărui sens de bază este „a gândi; a-și face o părere (corectă sau greșită)”.

Sfârșitul înfumurării. Babilonul antic s-a remarcat prin înfumurarea sa față de Dumnezeu, motiv pentru care Dumnezeu l-a dezaprobat pentru totdeauna. Profetul Ieremia i-a transmis Babilonului următorul mesaj: „«Iată că sunt împotriva ta, sfidătorule», zice Domnul Suveran . . . . «Sfidătorule, te vei poticni și vei cădea»”. (Ier 50:29, 31, 32) Cetatea simbolică a Babilonului cel Mare s-a dovedit a fi cel mai înverșunat și mai înfumurat dușman al lui Dumnezeu pe pământ; ea îi îmbată pe locuitorii pământului „cu vinul imoralității ei sexuale” și este vinovată de „sângele profeților, al sfinților și al tuturor celor ce au fost înjunghiați pe pământ”. (Is 13:11) De aceea va fi distrusă pentru totdeauna. (Re 17:2, 5; 18:7, 8, 20, 24) Aceasta este în armonie cu promisiunea lui Iehova de a pune capăt tuturor formelor de înfumurare asemănătoare celei manifestate de Babilon: „Voi face să înceteze mândria celor înfumurați și voi înjosi trufia tiranilor”. (Is 13:11)