Fiul întâi născut este cel mai mare fiu al unui tată (dar nu întâiul născut al unei mame), „primul rod al puterii lui de procreare”. (De 21:17) Termenul se referă și la primul descendent masculin al unui animal. (Ge 4:4)

Încă din cele mai vechi timpuri, fiul întâi născut a deținut o poziție de onoare în familie și a fost cel care l-a succedat pe tată în calitate de cap al familiei. El moștenea o parte dublă din tot ce avea tatăl. (De 21:17) Cu ocazia unei cine, Ruben a stat așezat lângă Iosif, potrivit dreptului său de întâi născut. (Ge 43:33) Dar Biblia nu menționează întotdeauna fiii în ordinea nașterii, acordându-i astfel onoare întâiului născut. Deseori, fiul menționat primul nu este întâiul născut, ci cel mai important și mai fidel dintre fii. (Ge 6:10; 1Cr 1:28; compară cu Ge 11:26, 32; 12:4; vezi DREPTUL DE ÎNTÂI NĂSCUT; MOȘTENIRE)

Fiului întâi născut a început să i se acorde o importanță deosebită în perioada în care Iehova și-a eliberat poporul din sclavia egipteană. La egipteni, fiul întâi născut era consacrat zeului-soare Amon-Ra, considerat protectorul întâilor născuți. A zecea plagă adusă de Iehova asupra egiptenilor a avut drept scop discreditarea acestui zeu și demascarea incapacității lui de a-i ocroti pe întâii născuți. Întrucât israeliții au respectat instrucțiunile lui Dumnezeu referitoare la înjunghierea unui miel și stropirea cu sângele lui a ușorilor și a părții de deasupra a tocului ușii, întâii născuți ai israeliților nu au fost uciși, spre deosebire de întâii născuți ai egiptenilor, atât ai oamenilor, cât și ai animalelor. (Ex 12:21-23, 28, 29) Este clar că, în majoritatea cazurilor, este vorba de fiul întâi născut din fiecare familie, nu de capul familiei respective, deși e posibil ca acesta să fi fost un întâi născut. Deși însuși faraonul era, probabil, un întâi născut, lui nu i-a fost luată viața. E posibil să nu fi existat în fiecare familie egipteană un întâi născut propriu-zis (poate cuplul căsătorit nu avea copii sau poate că fiul întâi născut murise deja). Totuși, având în vedere declarația din Exodul 12:30, „nu era casă în care să nu fie un mort”, e posibil ca, în astfel de cazuri, distrugerea să-l fi atins pe cel care ocupa poziția de întâi născut.

Întrucât fiii întâi născuți ai israeliților urmau să devină capi ai diverselor familii israelite, ei reprezentau întreaga națiune. De fapt, Iehova a numit întreaga națiune ‘întâiul său născut’, aceasta fiind întâi născută în virtutea legământului avraamic. (Ex 4:22) Având în vedere că păstrase în viață „orice întâi născut de sex bărbătesc dintre fiii lui Israel, atât dintre oameni, cât și dintre animale”, Iehova a poruncit ca aceștia să fie sfințiți pentru el. (Ex 13:2) Prin urmare, fiii întâi născuți îi erau dedicați lui Dumnezeu.

Mai târziu, Iehova i-a luat în locul întâilor născuți ai Israelului pe leviții de sex masculin care aveau de la o lună în sus, evident în afara celor 300 de întâi născuți ai leviților. (Compară Nu 3:21, 22, 27, 28, 33, 34 cu 3:39.) Lui Aaron și fiilor lui trebuia să le fie plătit un preț de răscumpărare de cinci sicli (11 $) pentru fiecare dintre cei 273 de întâi născuți care depășeau numărul leviților. De asemenea, Iehova a luat animalele domestice ale leviților în locul întâilor născuți ai animalelor domestice ale celorlalte triburi. (Nu 3:40-48) De atunci, un fiu întâi născut trebuia prezentat înaintea lui Iehova la tabernacol sau la templu, după încheierea perioadei de necurăție a mamei, și trebuia răscumpărat prin plătirea prețului stabilit pentru băieții care aveau între o lună și cinci ani, și anume „cinci sicli de argint, după siclul locului sfânt”. (Le 12:1-3; 27:6; Nu 18:15, 16)

Întâii născuți ai animalelor curate, precum taurul, mielul sau iedul, nu trebuiau răscumpărați. Un astfel de taur nu trebuia pus la muncă, iar un astfel de miel nu trebuia tuns. Ei trebuiau să fie prezentați înaintea lui Iehova ca jertfă la tabernacol sau la templu, în a opta zi de la naștere. (Ex 22:30; Nu 18:17; De 15:19, 20) Dar, dacă animalul avea un defect grav, el nu trebuia jertfit pentru Iehova, ci trebuia consumat acasă. (De 15:21-23)

Întâiul născut al unui măgar, un animal necurat, nu putea fi adus ca jertfă și, prin urmare, trebuia răscumpărat aducându-se în locul lui o oaie. În caz contrar, trebuia să i se frângă gâtul, întrucât îi aparținea lui Iehova și nu trebuia folosit de om. (Ex 13:12, 13; 34:19, 20) Totuși, în Leviticul 27:27 citim: „Dacă este un animal necurat și trebuie să-l răscumpere potrivit valorii stabilite, atunci să adauge la aceasta o cincime. Dar dacă nu este răscumpărat, atunci să fie vândut potrivit valorii stabilite”. Unii critici consideră că acest pasaj constituie o modificare a instrucțiunilor referitoare la răscumpărarea unui măgar. După cât se pare, Leviticul 27:27 se referă la altceva, construcția „un animal necurat” referindu-se nu la un animal necurat precum măgarul, ci la un animal care era necurat în sensul că era nepotrivit pentru a fi adus ca jertfă, întrucât avea un defect.

De ce îl numește Iehova întâi născut pe ‘David, slujitorul său’, din moment ce David nu era un fiu întâi născut?

În Psalmul 89, Iehova îl menționează pe ‘David, slujitorul său’, și reamintește legământul pentru un regat încheiat cu acesta. În acest context, apare declarația: „Eu îl voi pune ca întâi născut, cel mai mare dintre regii pământului”. (Ps 89:20, 27) David nu era un fiu întâi născut. (1Cr 2:13-15) Prin urmare, se pare că Iehova vorbește în mod profetic despre cel prefigurat de David, Fiul „întâi născut” din cer al lui Dumnezeu, căruia îi dă o poziție de rege superioară oricărei poziții deținute de vreun conducător uman. (Compară cu Eze 34:24, unde Mesia este numit „slujitorul meu David”.)

Isus Cristos este numit în Biblie „întâiul născut din toată creația”, precum și „întâiul născut din morți”, nu doar pentru că se distinge între cei pe care Dumnezeu i-a creat sau i-a înviat, ci și pentru că a fost literalmente prima ființă creată și prima ființă înviată din morți la viață nemuritoare. (Col 1:15, 18; Rev 1:5; 3:14) Pe pământ, el a fost fiul întâi născut al Mariei, fiind prezentat la templu potrivit cerințelor legii lui Dumnezeu. (Lu 2:7, 22, 23) Apostolul Pavel vorbește despre continuatorii lui Isus Cristos care au fost înscriși în ceruri ca alcătuind „congregația întâilor născuți”, primii acceptați de Dumnezeu în virtutea credinței lor în jertfa lui Isus și primii continuatori ai lui Cristos care aveau să fie înviați fără să mai moară. (Ev 12:23)

În Iov 18:13, expresia „întâiul născut al morții” este folosită cu referire la cea mai ucigătoare dintre boli.