Șenațar
[din akkadiană; înseamnă „Sin (zeul-lună), ocrotește!”]
Fiu al regelui Ioiachin (Ieconia), al patrulea menționat în enumerarea fiilor ce i s-au născut acestuia în perioada în care s-a aflat în exilul babilonian (1Cr 3:17, 18; vezi ȘEȘBAȚAR).