Arbore căruia îi priau condițiile din pustiul în care au peregrinat israeliții. Din el se puteau confecționa scânduri destul de lungi (de aproape 4,5 m, potrivit cu Ex 36:20, 21), pe care israeliții le-au folosit la construirea tabernacolului demontabil. Arborele nu mai este menționat în relatarea biblică după intrarea poporului Israel în Țara Promisă, ceea ce ar putea denota că nu era răspândit pe tot cuprinsul Palestinei. Aceste aspecte se potrivesc tipurilor Acacia seyal și Acacia tortilis mult mai bine decât altor arbori din zonă. Aceste tipuri există și actualmente în Neghev și în regiunea Sinai și pot fi întâlnite și în Valea Iordanului, la sud de Marea Galileei, dar nu și în partea de nord a Palestinei.

Este demn de remarcat că seyal este termenul arab pentru „torent”, iar habitatul acaciei îl reprezintă văile în care curg torente, sau ueduri, în sezonul ploios, văi prezente de regulă în regiunile aride, deșertice din jurul Mării Moarte, precum și în sud, în Deșertul Arabiei și în peninsula Sinai. De aceea, în profeția lui Ioel (3:18) se spune: „Din casa lui Iehova va țâșni un izvor care va uda Valea Acaciilor”, evident un loc care altminteri ar fi fost predominant uscat. (Vezi SITIM 2.) În Isaia 41:19, Iehova spune: „Voi planta în deșert cedrul, acacia, mirtul și pinul”. În termeni profetici, Iehova promite că, în urma intervenției sale de a uda solul deșertic, trei arbori care, în mod normal, cresc în soluri fertile vor sta alături de acacie, care preferă solurile deșertice. (Is 41:17, 18)

Ramurile extinse ale acaciei sunt pline de spini lungi. De obicei, acestea se întrepătrund cu cele ale acaciilor învecinate, formând adevărate rețele. Aceasta explică de ce aproape de fiecare dată când arborele este menționat în Biblie se folosește pluralul şittím. Arborele atinge de regulă o înălțime de 6-8 m, dar multe exemplare au aspect de arbust. Are frunze moi, catifelate și este acoperit cu flori galbene, înmiresmate, ce produc păstăi subțiri, curbate. Scoarța dură, de culoare neagră acoperă un lemn de esență tare, cu striații fine, imun la atacul insectelor. Datorită acestor caracteristici, precum și prezenței lui în deșert, lemnul de acacie a fost un material de construcție foarte potrivit pentru realizarea tabernacolului și a altor obiecte de la tabernacol. Din el au fost construite arca legământului (Ex 25:10; 37:1), masa pentru pâinea de prezentare (Ex 25:23; 37:10), altarele (Ex 27:1; 37:25; 38:1), drugii folosiți la transportarea acestora (Ex 25:13, 28; 27:6; 30:5; 37:4, 15, 28; 38:6), stâlpii pentru perdeaua dintre Sfânta și Sfânta Sfintelor și pentru perdeaua de la intrarea în cort (Ex 26:32, 37; 36:36), precum și cadrele de scândură pentru tabernacol (Ex 26:15; 36:20) și drugii folosiți la fixarea acestora (Ex 26:26; 36:31).

Datorită esenței lui tari, culorii lui de un portocaliu-arămiu și durabilității lui, lemnul de acacie este și în ziua de azi foarte apreciat în construcția de mobilier din lemn masiv. Egiptenii din Antichitate foloseau lemnul de acacie la realizarea ambarcațiunilor și a cepurilor cu care fixau sarcofagele mumiilor. Anumite tipuri de acacie produc guma arabică.