Cultivarea pământului și creșterea animalelor. Potrivit Bibliei, omul a început să practice agricultura încă din Eden. După ce a fost creat de Dumnezeu, Adam a fost pus în grădina Edenului „ca să o cultive și să o îngrijească”. (Ge 2:5, 15) Însă, din cauza infidelității primei perechi umane, Adam nu a mai extins Paradisul edenic pe tot pământul; dimpotrivă, pământul a ajuns sub blestemul lui Dumnezeu, astfel că omul avea să asude şi să trudească pentru a obţine din el cele necesare vieţii. (Ge 3:17-19)

Primul fiu al lui Adam și al Evei, Cain, „cultiva pământul”, iar Abel era păstor. (Ge 4:2-4) După Potop, „Noe a început să cultive pământul și a plantat o vie”. (Ge 9:20) Mai târziu, Avraam, Isaac și Iacob au dus îndeosebi o viață nomadă, ocupându-se cu păstoritul, probabil asemenea lui Iabal, care a trăit înainte de Potop. (Ge 4:20) Totuși, există dovezi că Isaac și Iacob cultivau și cereale, grâul fiind menționat în mod concret în relatările biblice. (Ge 26:12; 27:37; 30:14; 37:7)

Agricultura israelită. În urma săpăturilor arheologice s-a dovedit că teritoriul Palestinei a fost unul dintre primele centre agricole din lume. Pământul din Țara Promisă era foarte fertil. În zilele lui Lot, tot ținutul Iordanului, până la Țoar, „era ca grădina lui Iehova, ca țara Egiptului”. (Ge 13:10) Cât au locuit în Egipt, unde se cultivau grâu, in, orz, castraveți, pepeni, praz, ceapă, usturoi și alte plante, israeliții au dobândit experiență în practicarea agriculturii. (Ex 9:25, 26, 31, 32; Nu 11:5; De 11:10) Apoi, timp de 40 de ani, ei au dus o viață nomadă în pustiu, având puține legături cu popoarele păgâne.

După ce a intrat în Țara Promisă, națiunea s-a stabilit acolo și a început să cultive pământul și să crească animale. Faptul că pământul pe care trebuiau să-l lucreze fusese deja cultivat a fost un mare avantaj. Aproape toți evreii care practicaseră agricultura în Egipt pieriseră în pustiu, astfel că printre ei rămăseseră puțini agricultori pricepuți, cu experiență, pentru a cultiva pământul în acea țară nouă și necunoscută. (Nu 14:22-30; Ev 3:16, 17) Prin urmare, a fost, categoric, în avantajul lor să primească drept moștenire ʻcase pline de tot felul de lucruri bune, rezervoare săpate, vii și măslini care erau deja plantați și dădeau rodʼ. (De 6:10, 11; 8:6-9)

După împărțirea țării pe teritorii tribale, israeliților le-au fost repartizate loturi de pământ bine delimitate cu ajutorul „sforii de măsurat”. (Ps 78:55; Eze 40:3; Am 7:17; Mi 2:4, 5) Odată fixate, hotarele trebuiau respectate cu strictețe. (De 19:14; 27:17; Pr 22:28; Os 5:10; compară cu Iov 24:2.)

Agricultura era un domeniu bine reglementat prin legile date Israelului. Pământul îi aparținea lui Iehova, astfel că nimeni nu trebuia să-l folosească contrar voinței sale. (Le 25:23) Pământul nu putea fi vândut pentru totdeauna. Cu excepția proprietăților din interiorul orașelor împrejmuite cu ziduri, terenurile vândute din cauza unor necazuri sau a unor dificultăți economice trebuiau returnate proprietarului inițial în anul Jubileului. (Le 25:10, 23-31) La fiecare șapte ani trebuia ținut un an sabatic, de odihnă, în timpul căruia pământul rămânea necultivat pentru a se regenera, ceea ce în prezent se realizează prin rotația culturilor. (Ex 23:10, 11; Le 25:3-7) Această cerință ar fi putut părea riscantă și reprezenta cu siguranță un test pentru credința poporului în promisiunea lui Dumnezeu că le va asigura din belșug cele necesare până la recolta din anul următor. În același timp, această dispoziție îi încuraja pe israeliți să dea dovadă de înțelepciune și prevedere. Jubileul (fiecare al 50-lea an) era, de asemenea, un an de odihnă pentru pământ. (Le 25:11, 12)

Iehova i-a poruncit națiunii Israel să celebreze trei sărbători anuale, a căror dată coincidea cu sezoanele agricole: Sărbătoarea Turtelor Nedospite la secerișul orzului, Penticosta la secerișul grâului și Sărbătoarea Colibelor, care marca încheierea lucrărilor de strângere a recoltei din anul respectiv. (Ex 23:14-16) Pentru israeliți, sezoanele agricole și strângerea recoltelor constituiau repere temporale, ei raportându-se mai degrabă la acestea decât la lunile calendaristice. De altfel, faptul că ei își asigurau cele necesare vieții prin agricultură era și o protecție spirituală, întrucât puteau să fie în mare măsură independenți de celelalte popoare și să limiteze la minimum legăturile comerciale cu națiunile vecine.

Israelul urma să fie pentru israeliți o țară în care „curge lapte și miere” doar prin binecuvântarea lui Dumnezeu. Fără această binecuvântare, practicarea agriculturii nu era lipsită de dificultăți. Doar dacă ascultau de Dumnezeu, ei nu aveau nevoie de sisteme de irigare extinse. (De 8:7; 11:9-17) Anotimpul ploios începea odată cu primele ploi de la jumătatea lunii octombrie și dura până la ploile târzii, care încetau pe la jumătatea lunii aprilie. (De 11:14) Deși urmau cinci luni în care nu ploua aproape deloc, efectele căldurii și ale secetei erau diminuate de roua bogată care se forma în timpul nopții și care înviora solul și plantele. (Ge 27:28; De 33:28; vezi ROUĂ.)

Pentru conservarea terenurilor agricole pe versanți, israeliții construiau terase susținute de ziduri din piatră care împiedicau erodarea stratului de suprafață fertil. În urma săpăturilor arheologice, pe versanții unor coline au fost descoperite peste 60 de astfel de terase, construite în trepte. Pentru a păzi culturile, în mijlocul viilor și pe câmpuri se construiau colibe sau uneori chiar turnuri permanente, de unde un paznic putea supraveghea terenurile din jur. (Is 1:8; 5:2; Mt 21:33)

Biblia menționează că regelui Ozia „îi plăcea agricultura [lit. pământul, solul]”. (2Cr 26:10)

Ulterior, din cauza neascultării, poporul Israel a pierdut binecuvântarea lui Dumnezeu, ceea ce a avut consecințe dezastruoase pentru agricultură: recolte compromise, secetă, invazii de lăcuste, mană și alte pagube. În plus, defrișările masive și sutele de ani în care solul n-a mai fost conservat prin terasare au dus la erodarea solului de suprafață pe terenuri extinse din Palestina. Cu toate acestea, solul acestei țări continuă să fie foarte fertil și în prezent. (Vezi SECERIȘ, CULES; SEMĂNĂTOR; SEMĂNAT; TREIERAT; și alte articole similare.)