Acest termen înseamnă „împotriva (sau în locul) lui Cristos”. Toate cele cinci ocurențe biblice, la singular și plural, apar în două dintre epistolele lui Ioan.

Când Ioan și-a scris scrisorile (c. 98 e.n.), subiectul nu era nou pentru creștini. În 1 Ioan 2:18 se spune: „Copilașilor, este ceasul din urmă și, după cum ați auzit că vine anticristul [gr. antíkhristos], au și apărut acum mulți anticriști; din aceasta știm că este ceasul din urmă”. Din cuvintele lui Ioan reiese că sunt mulți anticriști ca persoane individuale, deși toți aceștia pot alcătui un grup denumit „anticristul”. (2Io 7) Substantivul „ceas” este folosit și în alte scrieri ale lui Ioan cu referire la o perioadă fie relativ scurtă, fie nedeterminantă. (Vezi Ioa 2:4; 4:21-23; 5:25, 28; 7:30; 8:20; 12:23, 27.) Așadar, el nu spunea că anticristul avea să apară și să activeze doar cândva în viitor, ci arăta că anticristul apăruse deja și avea să-și facă simțită prezența în continuare. (1Io 4:3)

Identificarea. În trecut s-a încercat de multe ori să se identifice „anticristul” cu o persoană, precum Pompei, Nero sau Mahomed (ultimul fiind sugerat de papa Inocențiu al III-lea în 1213 e.n.), ori cu o anumită organizație, precum papalitatea, după cum credeau protestanții. Însă cuvintele lui Ioan, consemnate sub inspirație divină, arată că termenul are o aplicabilitate mai largă, incluzându-i pe toți cei care neagă că „Isus este Cristosul” și Fiul lui Dumnezeu, care a venit „în carne”. (1Io 2:22; 4:2, 3; 2Io 7, TLN, n.s., BF; compară cu Ioa 8:42, 48, 49; 9:22.)

A nega că Isus este Cristosul și Fiul lui Dumnezeu înseamnă a nega unele învățături biblice privitoare la el sau chiar toate (originea sa, rolul său în scopul lui Dumnezeu, împlinirea în persoana sa a profețiilor din Scripturile ebraice referitoare la Mesia, serviciul, învățăturile și profețiile sale), precum și a i te împotrivi sau a încerca să-l substitui din poziția de Mare Preot și Rege numit de Dumnezeu. Acest lucru reiese cu claritate din alte pasaje biblice, care, deși nu folosesc termenul „anticrist”, exprimă în esență aceeași idee. De fapt, Isus a afirmat: „Cine nu este de partea mea este împotriva mea și cine nu strânge cu mine risipește”. (Lu 11:23) În 2 Ioan 7 se spune că astfel de persoane pot fi amăgitoare. Prin urmare, „anticristul” îi poate include pe cei care sunt „Cristoși falși” și „profeți falși”, precum și pe cei care, deși înfăptuiesc lucrări de putere în numele lui Isus, vor fi considerați de el „lucrători ai nelegiuirii”. (Mt 24:24; 7:15, 22, 23)

Isus a spus că ceea ce li se face adevăraților săi continuatori i se face lui. (Mt 25:40, 45; Fa 9:5) Drept urmare, termenul „anticrist” trebuie să se refere și la cei care îi persecută pe continuatorii săi, inclusiv la simbolicul ‘Babilon cel Mare’. (Lu 21:12; Re 17:5, 6)

Printre cei ce constituie anticristul, Ioan îi menționează în special pe apostați, care, spune el, „au ieșit dintre noi”, abandonând congregația creștină. (1Io 2:18, 19) Prin urmare, anticristul include „omul nelegiuirii”, sau „fiul distrugerii”, menționat de Pavel, și ‘învățătorii falși’ pe care Petru îi acuză că aveau să formeze secte distrugătoare și ‘să-l renege chiar pe proprietarul care i-a cumpărat’. (2Te 2:3-5; 2Pe 2:1; vezi OMUL NELEGIUIRII.)

Și regatele, națiunile și organizațiile sunt prezentate ca parte a anticristului în descrierea simbolică din Revelația 17:8-15; 19:19-21. (Compară cu Ps 2:1, 2.)

Scripturile arată că toți cei care reprezintă anticristul, menționați anterior, sunt destinați distrugerii, din cauza atitudinii lor ostile.