Lanțul estic al ansamblului muntos al Libanului, alcătuit din două catene. Lanțul Antiliban se întinde paralel cu lanțul Liban pe o distanță de aproximativ 100 km, de la platoul Basanului, aflat la est de teritoriul lui Dan, până la vasta câmpie Emesa (Homs), terminându-se nu departe de locul unde s-a aflat Ribla. Între cele două catene se află o vale lungă, formată de râurile Oronte și Litani, numită în trecut Coelesiria („Siria goală”), astăzi Beqaʽ (Ios 11:17).

Sectorul nordic al lanțului muntos este îngust și are o serie de vârfuri înalte. Sectorul central este mai lat, mai înalt și cu terenul mai accidentat, iar sectorul sudic este brăzdat de văi lungi, formate de torenți, care coboară spre est și spre sud. Pe partea de est a masivului principal se întâlnesc mai multe terase, care coboară treptat până la nivelul câmpiilor Damascului. În sectorul sudic se află muntele Hermon, care atinge o altitudine de 2 814 m. Structura geologică a munților Antiliban este asemănătoare cu cea a munților Liban. Ei sunt alcătuiți în principal din roci calcaroase și se remarcă prin cenușiul stâncilor și al culmilor rotunjite.

Din câte se pare, lanțul Antiliban este numit „Amana” în textul ebraic al Cântării Cântărilor 4:8, unde este menționat în legătură cu muntele Hermon. Deși unii consideră că Amana era un anumit vârf, se pare că acest nume desemna mai degrabă întregul lanț Antiliban sau un sector al lui. Este demn de remarcat că în inscripțiile regilor asirieni Tiglat-Pileser III și Sanherib lanțurile muntoase „Libana” și „Ammanana” sunt menționate împreună. Râul Abana (actualul Barada) este numit și el „Amana” în 2 Regi 5:12 în Peshitta (în siriacă) și în targumurile aramaice, iar acest râu, cel mai important dintre râurile Damascului, izvorăște din sectorul sudic al munților Antiliban. Prin urmare, numele „Amana” s-ar putea referi fie la acest sector, fie la întregul lanț muntos.

Întrucât majoritatea crestelor Antilibanului nu sunt acoperite cu zăpadă, în acești munți nu există decât puține râuri sau cursuri de apă. Vegetația este rară. În zilele noastre n-au mai rămas decât puțini cedri. Totuși, pe unele pante se întâlnesc ienuperi și păduri răzlețe de stejar. La altitudini mai joase se găsesc, la fel ca în timpurile biblice, vii, livezi și plantații de măslini.