1. Oraș din Siria întemeiat de Seleucos I (Nicator) la scurt timp după bătălia decisivă de la Ipsos (Frigia, Asia Mică), din 301 î.e.n., bătălie în care Seleucos și generalii Cassandru și Lisimah au ieșit învingători. Orașul a fost construit pe malul estic al râului navigabil Oronte, într-un loc unde râul face o cotitură, la aproximativ 32 km de Marea Mediterană. Seleucos a ales locul datorită poziției sale avantajoase din punct de vedere militar și a numit orașul „Antiohia”, în onoarea tatălui său, Antioh. În prezent, în acest loc se află orașul turcesc Antakya. Datorită poziției sale geografice, Antiohia putea controla cu ușurință comerțul din tot nord-vestul Siriei, desfășurat pe rutele dintre Eufrat și Mediterană. În scurt timp, Antiohia a devenit un important centru comercial; la bogăția și prosperitatea acestui oraș cosmopolit au contribuit semnificativ produsele de lux fabricate aici. De asemenea, Seleucos a construit pe coasta Mediteranei un port pentru Antiohia, pe care l-a numit „Seleucia”, după numele său. Înainte de a fi asasinat în 281 î.e.n., el și-a mutat sediul regal din Babilon în Antiohia, care a devenit noua sa capitală, în Siria. Regii din dinastia seleucidă au continuat să domnească de aici până în 64 î.e.n., când generalul roman Pompei a transformat Siria în provincie romană. Antiohia a devenit capitala provinciei romane Siria. În plus, era al treilea oraș ca mărime din imperiu, după Roma și Alexandria.

Construită după planul arhitectonic al Alexandriei, Antiohia avea străzi largi, care se întretăiau și erau mărginite de colonade, ceea ce punea în valoare splendidele edificii ale orașului. Numită „Regina Orientului”, „Antiohia cea frumoasă” și „A treia metropolă a Imperiului Roman”, Antiohia era singurul oraș care avea un sistem de iluminare stradală. Însă, în pofida frumuseții și a dinamismului său, orașul a devenit notoriu pentru degradarea morală a locuitorilor, care practicau ritualuri religioase orgiastice. Folosind un limbaj figurativ, Iuvenal spunea în Satira a III-a că râul Oronte s-a revărsat în Tibru, inundând Roma cu superstițiile și moravurile Orientului.

Menționarea orașului în Biblie. Potrivit lui Josephus, seleucizii i-au încurajat pe evrei să se stabilească în Antiohia și le-au acordat drepturi cetățenești depline, astfel că aici s-a format o comunitate evreiască mare. Antiohia este amintită prima dată în Biblie când este menționat Nicolae din Antiohia, un prozelit devenit creștin (Fa 6:5). Însă creștinii au început efectiv lucrarea în Antiohia când unii discipoli au ajuns aici din cauza persecuției declanșate după moartea lui Ștefan (Fa 11:19, 20). Întrucât mulți vorbitori de limbă greacă deveneau creștini, congregația din Ierusalim l-a trimis la Antiohia pe Barnaba. Acesta, observând cât de mare era interesul locuitorilor, s-a dus la Tars și l-a adus și pe Pavel, iar cei doi au rămas în Antiohia timp de un an ca să predea adevărul (Fa 11:21-26). În Antiohia, „prin îngrijire divină”, discipolii au fost numiți pentru prima oară „creștini” (Fa 11:26). În jurul anului 46 e.n., membrii congregației de aici și-au dovedit generozitatea trimițând prin Pavel și Barnaba un ajutor material corpului de guvernare din Ierusalim (Fa 11:29). Acest lucru s-a întâmplat în timpul marii foamete de pe vremea lui Claudiu, foamete ce fusese profețită de Agab (Fa 11:27, 28). După ce s-au întors la Antiohia, Pavel și Barnaba au fost desemnați de spiritul sfânt pentru o lucrare specială, astfel că au pornit într-o călătorie misionară, cunoscută drept prima călătorie misionară a lui Pavel (c. 47-48 e.n.). În aproximativ 49 e.n., în timp ce Pavel se afla în Antiohia (înainte de a doua sa călătorie misionară), s-a ridicat problema circumciderii oamenilor din națiuni. Corpul de guvernare din Ierusalim a luat atunci o hotărâre, care a fost transmisă congregației din Antiohia prin intermediul lui Pavel și al lui Barnaba (Fa 15:13-35). A doua călătorie misionară a lui Pavel (c. 49-52 e.n.) a început și s-a terminat tot la Antiohia. De fapt, Antiohia a fost un fel de bază pentru Pavel în călătoriile sale misionare. Tot aici, Pavel l-a corectat pe Petru, care acționase greșit făcând discriminare între evrei și oamenii din națiuni (Ga 2:11, 12).

2. Oraș din Pisidia întemeiat tot de Seleucos I (Nicator) și numit „Antiohia”, în onoarea tatălui său, Antioh. Ruinele acestui oraș se găsesc lângă Yalvac (Turcia) (IMAGINE, vol. 2, p. 748, engl.). Orașul era situat la hotarul dintre Frigia și Pisidia și de aceea este posibil ca uneori să fi făcut parte dintr-o provincie, iar alteori din cealaltă. Astfel, geograful grec Strabon face referire la el ca la un oraș al Frigiei, dinspre Pisidia (Geografia, XII, VIII, 13, 14), în timp ce, așa cum afirmă un dicționar biblic (Funk and Wagnalls New Standard Bible Dictionary, 1936, p. 51), „majoritatea scriitorilor se referă la el ca fiind pisidian”, cum, de altfel, l-a considerat și Luca. Menționarea provinciei era necesară pentru a se putea face deosebirea dintre acest oraș și Antiohia din Siria. (Vezi PISIDIA.) Antiohia din Pisidia se afla pe ruta comercială ce lega Cilicia de Efes și avea o populație mixtă, care includea mulți evrei. Aceștia își construiseră acolo o sinagogă. Antiohia era un oraș complet elenizat, ai cărui locuitori vorbeau limba greacă. Pavel a vizitat de două ori acest oraș împreună cu Barnaba în prima sa călătorie misionară (c. 47-48 e.n.) și a predicat în sinagogă, unde mulți au manifestat interes față de mesajul său (Fa 13:14; 14:19-23). Totuși, unii iudei, văzând mulțimile care-l ascultau pe Pavel, s-au umplut de gelozie și i-au instigat pe unii dintre bărbații și femeile de seamă din oraș, astfel că aceștia i-au alungat pe Pavel și pe Barnaba de acolo (Fa 13:45, 50; 2Ti 3:11).