Antipatrida
[a lui Antipater]
Oraș reconstruit de Irod cel Mare în anul 9 î.e.n. și numit astfel în onoarea tatălui său, Antipater (II). Este identificat cu Ras el-ʽAin (Tel Afeq), aflat într-o zonă fertilă, bine udată a câmpiei Saron. Se crede că Antipatrida a fost construită pe locul vechiului oraș Afec, menționat în 1 Samuel 4:1; săpăturile arheologice efectuate acolo în 1946, 1961 și 1974 par să confirme acest lucru. (Vezi AFEC 3.)
Antipatrida a fost orașul unde Pavel a fost dus cu o mare escortă de soldați romani. Ei au plecat din Ierusalim noaptea și au călătorit circa 50 km printr-o regiune muntoasă (Fa 23:31). Antipatrida se afla la întretăierea a două drumuri militare romane ce legau Ierusalimul și Lida de capitala romană Cezareea. De la Antipatrida, Pavel a fost escortat la Cezareea doar de 70 de călăreți, parcurgând un drum de circa 40 km printr-o zonă de câmpie.