Termenul gazerín apare doar în pasajul scris în aramaică din cartea Daniel (Da 2:4b–7:28); rădăcina cuvântului înseamnă „a tăia” și se crede că face referire la cei care împart cerul în sectoare. (Da 2:34, BVA) Unele traduceri în limba română (BVA, NTR) redau termenul arameic gazerín prin „ghicitori”. (Da 2:27; 4:7; 5:7, 11) Cultul astrelor era practicat de „cei care, pe baza poziției stelelor la momentul nașterii și prin diferite metode de calcul și divinație . . ., stabileau soarta individului”. (Gesenius’s Hebrew and Chaldee Lexicon, tradus în engleză de S. P. Tregelles, 1901, p. 166, 167) Fiind în esență politeistă, astrologia a luat naștere în Mesopotamia inferioară, foarte probabil la scurt timp după Potop, când oamenii s-au îndepărtat de închinarea curată adusă lui Iehova. Termenul „caldeean” a ajuns, cu timpul, sinonim cu „astrolog”.

Potrivit acestei pseudoștiințe, fiecare porțiune de cer era guvernată de o anumită zeitate. Dinamica astrală și fenomenele cerești, precum răsăritul și apusul soarelui, echinocțiile și solstițiile, fazele lunii, eclipsele și meteoriții, erau atribuite acestor zeități. Mișcările cosmice erau notate cu regularitate, iar apoi erau trasate hărți și întocmite tabele detaliate, pe baza cărora se făceau preziceri referitoare la oameni și la evenimente de pe pământ. Se credea că atât problemele publice, cât și cele private erau controlate de aceste zeități astrale. Prin urmare, nu se luau decizii politice sau militare până nu erau chemați astrologii pentru a se pronunța după ce citeau și interpretau semnele prevestitoare. Astfel, clasa preoțească a dobândit o mare putere și a ajuns să exercite o influență însemnată asupra vieții oamenilor. Preoții pretindeau că dețin puteri supranaturale, perspicacitate și o mare înțelepciune. Nu existau temple mari, ridicate de babilonieni, care să nu aibă propriul observator astronomic.

În secolul al VIII-lea î.e.n., profetul Isaia, prezicând distrugerea Babilonului, i-a provocat pe sfătuitorii astrologi care cercetau stelele să salveze acel oraș condamnat: „[Tu, Babilon] te-ai istovit cu mulțimea sfătuitorilor tăi. Să se ridice acum și să te salveze cei care se închină la ceruri, cei care cercetează stelele, cei care, în timpul lunilor noi, răspândesc cunoștința despre lucrurile care vor veni peste tine”. (Is 47:13)

Mai târziu, Daniel și cei trei tovarăși ai lui au ajuns captivi în această țară a astrologilor. Puși la încercare „în orice lucru care pretindea înțelepciune și pricepere”, acești evrei au fost găsiți de regele Babilonului „de zece ori mai buni decât . . . toți preoții care practicau magia și decât . . . toți cei ce chemau spiritele, din tot regatul său”. (Da 1:20) De aceea, Daniel a fost numit „căpetenie a preoților care practică magia” (Da 4:9), însă e demn de remarcat că el nu a renunțat niciodată la închinarea adusă lui Iehova pentru a cerceta stelele și a împărți cerul. De exemplu, Nebucadnețar s-a înfuriat atât de tare când astrologii și ceilalți ‘înțelepți’ nu au reușit să-i dezvăluie visul, încât a exclamat: „Veți fi tăiați în bucăți, iar casele vă vor fi transformate în latrine publice”. (Da 2:5) Daniel și tovarășii lui erau și ei vizați, însă, înainte ca acest ordin radical să fie executat, Daniel a fost adus înaintea regelui, căruia i-a spus: „Există în ceruri un Dumnezeu care este Dezvăluitorul secretelor”, „iar mie, acest secret îmi este dezvăluit nu pentru că aș avea mai multă înțelepciune decât toți cei vii”. (Da 2:28, 30)

Cine au fost magii care l-au vizitat pe copilașul Isus?

Astrologii (gr. mágoi; „magi”, BC, BVA, NTR, TLN) i-au adus daruri copilașului Isus. (Mt 2:1-16) Comentând identitatea acestor mágoi, un dicționar biblic spune: „Potrivit lui Herodot, magii erau un trib al mezilor [I, 101], care pretindeau că interpretează visele și care oficiau ritualurile sacre . . .; ei erau, altfel spus, clasa preoțească instruită, având, după cum se presupunea, capacitatea de a dobândi din cărți și din observarea stelelor o percepție supranaturală asupra evenimentelor viitoare. . . . Cercetările ulterioare tind să claseze mai degrabă Babilonul decât Media și Persia drept adevăratul centru al magiei. «Inițial, preoții mezi nu erau numiți magi. . . . Totuși, de la caldeeni își trage casta lor preoțească numele de „magi”. Așa se explică afirmația lui Herodot că magii erau un trib al mezilor» . . . (J. C. Müller în enciclopedia lui Herzog)”. (The Imperial Bible-Dictionary, editat de P. Fairbairn, Londra, 1874, vol. II, p. 139)

Iustin Martirul, Origene și Tertulian i-au considerat pe bună dreptate astrologi pe acești mágoi din Matei 2:1. În cartea sa De idolatria, IX, Tertulian a scris: „Știm că magia și astrologia fac casă bună. Așadar, cititorii în stele . . . [au fost] cei dintâi [care] i-au adus daruri [lui Isus]”. (Despre idolatrie și alte scrieri morale, ediție îngrijită de Claudiu T. Arieșan, 2001, p. 71) Numele de „magi” a ajuns să fie folosit „în Orient ca termen generic pentru astrologi”. (The New Funk & Wagnalls Encyclopedia, 1952, vol. 22, p. 8076)

Așadar, reiese cu claritate că acești mágoi care l-au vizitat pe copilașul Isus erau astrologi. De fapt, Biblia – Noua traducere în limba română (NTR) folosește termenul „magi”, precizând la nota de subsol: „Probabil astrologi, originari fie din Persia, fie din Arabia, ambele la răsărit de Canaan”. Astfel, în Traducerea lumii noi, termenul este redat în mod potrivit prin „astrologi” în Matei 2:1, la fel cum este redat și în diverse traduceri moderne în alte limbi. (AT, NE)

Nu se menționează câți astrologi „de la răsărit” i-au adus copilașului Isus „aur, tămâie albă și smirnă”; nu există dovezi care să susțină tradiția potrivit căreia erau trei. (Mt 2:1, 11) Astrologi fiind, ei erau slujitori ai unor dumnezei falși și, fie că și-au dat seama, fie că nu, au fost conduși de ceea ce li s-a părut o „stea” în mișcare. Ei l-au înștiințat pe Irod că se născuse „regele iudeilor”, iar Irod, la rândul lui, a pus la cale uciderea lui Isus. Însă complotul a dat greș. Iehova a intervenit, dovedindu-se superior divinităților demonice ale astrologilor; în loc să se întoarcă pe la Irod, aceștia s-au dus în țara lor pe alt drum după ce „primiseră în vis un avertisment de la Dumnezeu”. (Mt 2:2, 12)

Hepatoscopia și astrologia. Hepatoscopia, sau ‘cercetarea ficatului’, se pare că era o practică proprie astrologiei. (Eze 21:21) În școala unui templu din Babilon s-a descoperit un model de ficat din argilă datând de pe vremea lui Hammurabi. O parte era împărțită în zone ce reprezentau „ziua” și „noaptea”. Marginea era împărțită în 16 porțiuni, fiecare corespunzând numelui unei divinități astrale. De fapt, în cadrul acestei forme de divinație, ficatul animalelor jertfite era împărțit după pură imaginație, așa cum era împărțit și cerul. Când ofereau aceste jertfe, examinau ficatul, considerându-l o reprezentare în miniatură a cerului, pentru a vedea ce semne prevestitoare le dezvăluiau divinitățile. (Vezi GHICITORIE.)

Moloh și astrologia în Israel. Dovezile arată că astrologia era strâns legată de închinarea la Moloh, zeitate reprezentată uneori cu cap de taur. Taurul era adorat de babilonieni, canaaniți, egipteni și alte popoare ca simbol al zeităților lor: Marduk, Moloh, Baal etc. Taurul era unul dintre cele mai importante semne zodiacale. Zeul-soare era adesea reprezentat sub formă de taur, coarnele semnificând razele, iar marea putere de procreare a taurului, puterea soarelui ca „dătător de viață”. Femelei, sau vacii, i se acorda aceeași onoare, ea reprezentând zeița Iștar, sau Astarte, cum mai era numită. De aceea, când Aaron și Ieroboam au introdus în Israel o astfel de închinare (închinarea la vițel), acest lucru a constituit un păcat grav în ochii lui Iehova. (Ex 32:4, 8; De 9:16; 1Re 12:28-30; 2Re 10:29)

Regatul apostat al celor zece triburi ale lui Israel a fost condamnat pentru că a adoptat acest cult astrologic, întrucât israeliții „au părăsit toate poruncile lui Iehova, Dumnezeul lor, și-au făcut statui turnate, doi viței, au făcut un stâlp sacru și s-au plecat înaintea întregii armate a cerurilor și i-au slujit lui Baal, și-au trecut fiii și fiicele prin foc, au practicat ghicitoria, au căutat semne prevestitoare”. (2Re 17:16, 17)

În regatul sudic al celor două triburi, atât răul rege Ahaz, cât și nepotul său Manase au fost în fruntea închinării aduse divinităților astrale și își jertfeau cu cruzime copiii, arzându-i de vii. (2Re 16:3, 4; 21:3, 6; 2Cr 28:3, 4; 33:3, 6) Bunul rege Iosia însă „i-a înlăturat din serviciu pe preoții dumnezeilor străini”, care „îi înălțau fum de jertfă lui Baal, soarelui, lunii, constelațiilor zodiacului și întregii armate a cerurilor”, a dărâmat locurile înalte și a făcut Tofetul nepotrivit pentru închinare, „ca nimeni să nu-și treacă fiul sau fiica prin foc pentru Moloh”. (2Re 23:5, 10, 24) Prin profeții Țefania și Ieremia, Iehova i-a condamnat pentru practicile lor astrologice pe ‘cei ce se plecau pe acoperișuri înaintea armatei cerurilor’ și pe cei ce ‘făceau jurăminte lui Malcam [Moloh]’. (Țe 1:5; Ier 8:1, 2; 19:13)

Legătura dintre închinarea la Moloh, închinarea la vițel și astrologie este confirmată și de relatarea lui Ștefan despre răzvrătirea israeliților în pustiu. Când au strigat către Aaron: „Fă-ne dumnezei care să meargă înaintea noastră”, Iehova „i-a părăsit, lăsându-i să îndeplinească un serviciu sacru pentru armata cerului, după cum este scris în cartea profeților: «Mie mi-ați adus voi animale înjunghiate și jertfe . . .? Da, ați luat cortul lui Moloc și steaua dumnezeului Refan»”. (Fa 7:40-43)

Dumnezeu condamnă astrologia. Prin cuvinte simple este exprimat un adevăr primordial: „La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul”, ceea ce includea planetele din sistemul nostru solar, precum și stelele organizate în constelații. (Ge 1:1, 16; Iov 9:7-10; Am 5:8) Însă Iehova nu voia ca omul să divinizeze aceste minuni ale creației. De aceea, el i-a interzis categoric poporului său să se închine ‘imaginii vreunui lucru care este sus în ceruri’. (Ex 20:3, 4) Orice formă de astrologie era interzisă. (De 18:10-12)