Viziunile lui Ioan consemnate în cartea Revelația cuprind mesaje de judecată împotriva ‘Babilonului cel Mare’, precum și descrierea lui și a căderii sale. (Re 14:8; 16:19; cap. 17, 18; 19:1-3)

În Revelația 17:3-5, Babilonul cel Mare este descris drept o femeie înveșmântată în purpură și stacojiu, bogat împodobită, care stă pe o fiară de culoare stacojie, cu șapte capete și zece coarne. Pe fruntea ei este scris un nume, „un mister: «Babilonul cel Mare, mama prostituatelor și a lucrurilor dezgustătoare ale pământului»”. Totodată, ea este înfățișată stând pe „multe ape”, care „reprezintă popoare, mulțimi, națiuni și limbi”. (Re 17:1-15)

Având în vedere luxul și puterea atribuite Babilonului cel Mare, acesta nu ar putea fi identificat cu orașul Babilon, din Mesopotamia. După ce a căzut în mâinile lui Cirus Persanul în 539 î.e.n., anticul Babilon și-a pierdut poziția de putere mondială dominantă, captivii acestuia, inclusiv evreii, fiind eliberați. Deși a continuat să existe chiar și după perioada apostolică, și deci exista în zilele lui Ioan, nu mai era un oraș de importanță mondială, iar în cele din urmă a intrat în declin, ajungând complet în ruină. Așadar, Babilonul cel Mare trebuie considerat un oraș simbolic, orașul literal Babilon fiind prototipul acestuia. Întrucât acest oraș mistic își trage numele de la anticul oraș, e util să luăm în considerare pe scurt principalele caracteristici ale Babilonului de pe Eufrat, care ne vor permite să identificăm orașul simbolic din viziunea lui Ioan.

Caracteristici ale anticului Babilon. Fondarea orașului Babilon în câmpiile Șinearului a coincis cu încercarea oamenilor de a construi Turnul Babel. (Ge 11:2-9) La baza construirii turnului și a orașului nu a stat intenția constructorilor de a preamări numele lui Dumnezeu, ci dorința lor de ‘a-și face un nume’. Ziguratele descoperite nu doar în ruinele anticului Babilon, ci și în alte locuri din Mesopotamia par să confirme natura în esență religioasă a turnului original, indiferent de forma sau stilul acestuia. Intervenția imediată a lui Iehova Dumnezeu de a zădărnici construirea templului constituie o dovadă clară că acesta avea legătură cu religia falsă. În timp ce numele ebraic dat orașului, Babel, înseamnă „Confuzie”, numele sumerian (Ka-dingir-ra) și cel akkadian (Bab-ilu) înseamnă, ambele, „Poarta lui Dumnezeu”. Astfel, locuitorii care au mai rămas în oraș au schimbat numele acestuia pentru a evita sensul original de condamnare, însă și noul nume punea orașul în legătură cu religia.

Când vorbește despre ‘începuturile regatului lui Nimrod’, Biblia enumeră mai întâi Babelul. (Ge 10:8-10) De la un capăt la altul al Scripturilor ebraice, anticul oraș Babilon este prezentat, în principal, ca un vechi dușman al lui Iehova Dumnezeu și al poporului Său.

Deși Babilonul a devenit capitala unui imperiu politic în secolele al VII-lea și al VI-lea î.e.n., de-a lungul întregii sale istorii s-a remarcat drept centru religios influent. El și-a extins influența sa religioasă în mai multe direcții.

Iată ce spune profesorul Morris Jastrow Jr în lucrarea sa The Religion of Babylonia and Assyria (1898, p. 699-701): „În lumea antică, înainte de apariția creștinismului, Egiptul, Persia și Grecia au simțit influența religiei babiloniene. . . . În Persia, cultul lui Mithra dezvăluie influența incontestabilă a conceptelor babiloniene; și dacă vom lua în considerare importanța misterelor legate de acest cult la romani, vom identifica o nouă legătură între ramificațiile culturii antice și civilizația din valea Eufratului”. În final, autorul remarcă „puternica amprentă pe care au lăsat-o asupra lumii antice manifestările remarcabile ale gândirii religioase din Babilonia și activitatea religioasă predominantă în acea regiune”.

Urme ale influenței religioase babiloniene se întâlnesc înspre Orient, până-n India, după cum afirmă arheologul V. Childe în cartea New Light on the Most Ancient East (1957, p. 185). Printre altele, el spune: „Svastica și crucea, întâlnite adesea pe sigilii și tăblițe, erau simboluri religioase sau magice atât în Babilonia, cât și în Elam la începutul perioadei preistorice, însă și-au păstrat această caracteristică și în India modernă, ca de altfel și în alte părți”. Astfel, influența religioasă a anticului Babilon s-a făcut simțită în multe popoare și națiuni, a fost mult mai răspândită și a avut un impact mai mare și mai de durată decât puterea sa politică.

Asemenea Babilonului simbolic, anticul oraș Babilon stătea, într-un fel, pe ape, fiind situat pe malurile fluviului Eufrat și având diverse canale și șanțuri pline de apă. (Ier 51:1, 13; Re 17:1, 15) Acestea serveau drept sistem de apărare pentru oraș, constituind calea de transport pe care vasele aduceau bogății și articole de lux din alte părți. Demnă de remarcat este mențiunea că apele Eufratului seacă înainte ca asupra Babilonului cel Mare să se abată mânia judecății divine. (Re 16:12, 19)

Caracteristici ale Babilonului simbolic. Femeia simbolică ce poartă numele de Babilonul cel Mare este „cetatea cea mare care are un regat peste regii pământului”, regat ce îi permite să stea, de fapt, pe „popoare, mulțimi, națiuni și limbi”. (Re 17:1, 15, 18) Un regat care stăpânește peste alte regate și națiuni este, prin definiție, un „imperiu”. Babilonul cel Mare domină regii pământului, exercitându-și puterea și influența asupra acestora. El stă pe simbolica fiară cu șapte capete, iar, în alte pasaje din Biblie, fiarele sunt un simbol al puterilor politice mondiale. (Vezi ANIMALE SIMBOLICE.)

Unii erudiți consideră că Babilonul cel Mare este un imperiu politic, fie cel babilonian, fie cel roman. Însă am văzut deja că Babilonul ca imperiu politic nu mai exista de mult timp când Ioan a primit viziunea profetică. Cât despre Imperiul Roman, natura politicii sale de guvernare nu corespunde modului de a acționa al Babilonului cel Mare și metodelor lui de guvernare. Acesta este o prostituată, care comite imoralitate sexuală cu regii pământului, făcându-i să se îmbete cu vinul imoralității ei, și care înșeală națiunile prin ‘practicile ei spiritiste’. (Re 17:1, 2; 18:3, 23) Roma însă și-a câștigat și și-a păstrat dominația prin puterea sa militară de fier și prin aplicarea cu strictețe a legii romane în provinciile și coloniile ei. Ținând cont de acest fapt, într-o lucrare de referință se spune: „Identificarea Romei cu Babilonul este limitativă. Babilonul înseamnă mai mult decât un imperiu sau o cultură. Se distinge mai degrabă printr-o idolatrie prevalentă decât prin limite geografice sau temporale. Babilonul are aceeași amploare ca regatul fiarei care a corupt și a înrobit omenirea și pe care Mielul va trebui să o învingă (Rev. 17:14) pentru a elibera omenirea”. (The Interpreter’s Dictionary of the Bible, editat de G. Buttrick, 1962, vol. 1, p. 338)

În Scripturile ebraice apare des simbolul unei prostituate, sau femei imorale. Națiunea Israel a fost avertizată să nu încheie vreun legământ cu națiunile canaanite întrucât ar fi determinat-o să aibă „relații imorale [‘să se prostitueze’, NTR] cu dumnezeii lor”. (Ex 34:12-16) Atât Israelul, cât și Iuda au devenit apostate, abandonând închinarea adevărată adusă lui Iehova Dumnezeu, și au fost condamnate de el pentru desfrâu, ele prostituându-se cu națiunile și dumnezeii lor. (Is 1:21; Ier 3:6-10, 13; Eze 16:15-17, 28, 29, 38; Os 6:10; 7:11; 8:9, 10) Este demn de remarcat că Dumnezeu nu a considerat Israelul și Iuda simple entități politice care au avut legături cu alte guverne politice. Dimpotrivă, Dumnezeu le-a mustrat, pentru că se aflau într-un legământ sacru cu el, ceea ce comporta responsabilitatea de a fi un popor sfânt, devotat lui și închinării sale curate. (Ier 2:1-3, 17-21)

Un simbolism asemănător se întâlnește în Scripturile grecești creștine. Congregația creștină este asemănată cu o fecioară promisă în căsătorie lui Cristos, Capul și Regele ei. (2Co 11:2; Ef 5:22-27) Discipolul Iacov i-a avertizat pe creștini să nu comită adulter spiritual făcându-se prieteni cu lumea. (Iac 4:4; compară cu Ioa 15:19.) Babilonul cel Mare și „fiicele” lui comit același gen de imoralitate. (Termenul „fiice” este folosit uneori în Biblie cu referire la suburbiile sau localitățile care aparțin de un oraș ori metropolă, precum „localitățile care aparțin” [literalmente „fiicele”, în ebraică] de Samaria și Sodoma; vezi Eze 16:46-48.)

Un alt factor semnificativ este că, atunci când Babilonul cel Mare va fi atacat și devastat de cele zece coarne ale fiarei simbolice, căderea lui va fi deplânsă de regii pământului, cu care a comis imoralitate, precum și de negustorii și voiajorii pe mare cu care a avut relații de afaceri și care i-au asigurat luxul și podoabele alese. Deși acești reprezentanți politici și comerciali supraviețuiesc distrugerii Babilonului, e demn de remarcat că nu mai rămâne niciun reprezentant religios care să-i deplângă căderea. (Re 17:16, 17; 18:9-19) Biblia arată că regii pământului vor fi judecați la un timp după distrugerea Babilonului simbolic, iar distrugerea lor nu va fi cauzată de cele „zece coarne”, ci de sabia Regelui regilor, Cuvântul lui Dumnezeu. (Re 19:1, 2, 11-18)

O altă caracteristică a acestei femei simbolice, Babilonul cel Mare, este că e „beată de sângele sfinților și de sângele martorilor lui Isus”. (Re 17:4, 6; 18:24; 19:1, 2) Astfel, ea este corespondentul spiritual al anticului oraș Babilon, manifestând aceeași dușmănie față de adevărații slujitori ai lui Dumnezeu. Este semnificativ faptul că Isus i-a considerat responsabili pe conducătorii religioși de „tot sângele celor drepți vărsat pe pământ, de la sângele dreptului Abel până la sângele lui Zaharia”. Cu toate că aceste cuvinte le-au fost adresate conducătorilor religioși ai națiunii iudaice, conaționali ai lui Isus, iar continuatorii lui Isus au fost, un timp, crunt persecutați de aceștia, istoria a arătat că opoziția de care s-a lovit mai apoi adevăratul creștinism a venit din altă parte (iudeii înșiși fiind aspru persecutați). (Mt 23:29-35)

Toate acestea sunt aspecte semnificative, care trebuie luate în considerare pentru a înțelege adevărata identitate a simbolicului Babilon cel Mare și ceea ce reprezintă el.