Două orașe, Bet-Horonul de Sus și Bet-Horonul de Jos, situate în mod strategic pe drumul antic ce urca de la Iope și de la câmpia de coastă până la Betel sau până la Gabaon și Ierusalim, traversând valea Aialonului. În prezent, pe locul lor se află două sate: pe locul Bet-Horonului de Sus, Beit ʽUr el Fauqa (Bet Horon ʽElyon), iar pe locul Bet-Horonului de Jos, Beit ʽUr et Tahta (Bet Horon Tahton). Atât Bet-Horonul de Sus, aflat la aproximativ 16 km N-V de Ierusalim, cât și Bet-Horonul de Jos, aflat la 2,5 km V-N-V de Bet-Horonul de Sus, erau situate pe culmea unor dealuri.

Construirea inițială a celor două orașe, sau întemeierea lor, îi este atribuită Șeerei, o fiică sau o nepoată a lui Efraim (1Cr 7:22–24). Orașele constituiau o parte a hotarului de sud al lui Efraim (Ios 16:3, 5), în timp ce „muntele care este la sud de Bet-Horonul de Jos“ marca hotarul lui Beniamin (Ios 16:3, 5; 18:13, 14). Lucrul acesta pare să indice că ambele orașe se aflau pe teritoriul lui Efraim. Mai târziu, Bet-Horonul, probabil doar unul dintre orașe, le-a fost dat fiilor lui Chehat, din tribul lui Levi (Ios 21:20, 22; 1Cr 6:68).

Aflându-se pe un drum principal ce urca din câmpia de coastă până în ținutul deluros, aceste orașe au fost martore la mărșăluirea multor armate. Pe vremea când israeliții au cucerit țara, Iosua a învins cinci regi amoriți, care se aliaseră pentru a lupta împotriva Gabaonului, și i-a urmărit „pe drumul care urcă la Bet-Horon“. În timp ce amoriții fugeau dinaintea lui Israel și „coborau de la Bet-Horon“, Iehova a făcut să cadă din cer pietre mari de grindină, care i-au ucis pe foarte mulți dintre ei (Ios 10:6–12). Unii consideră că drumul pe care amoriții au coborât de la Bet-Horon este drumul care cobora de la Bet-Horonul de Sus la Bet-Horonul de Jos, între cele două localități fiind o diferență de altitudine de 240 m.

Mai târziu, în timpul domniei regelui Saul, „drumul Bet-Horonului“ era unul dintre cele trei drumuri folosite de cetele de prădători filisteni campate la Micmaș (1Sa 13:16–18). Regele Solomon a construit, sau fortificat, ambele orașe și le-a întărit cu ziduri, cu porți și cu zăvoare, fără îndoială pentru a fi o barieră în calea armatelor invadatoare din Egipt și din Filistia (2Cr 8:5). Șișac al Egiptului, care a invadat Iuda în timpul domniei lui Roboam, a menționat Bet-Horonul printre orașele pe care pretindea că le-a cucerit sau că le avea în stăpânire (1Re 14:25; 2Cr 12:2–9). Când regele Amația al lui Iuda, înainte de a lupta cu edomiții, a trimis înapoi trupele efraimite, acești mercenari din regatul de nord, cu capitala la Samaria, s-au aprins de mânie și au făcut incursiuni în multe orașe ale lui Iuda, până la Bet-Horon (2Cr 25:5–13).