[Casa lui Dumnezeu]

1. Oraș important din Israel, menționat în Biblie mai des decât oricare alt oraș cu excepția Ierusalimului. Este identificat cu ruinele de lângă actualul Beitin, un sat aflat la aproximativ 17 km N de Ierusalim. Orașul era situat pe o culme stâncoasă din extremitatea sudică a regiunii muntoase a lui Efraim, la o altitudine de aproximativ 900 m. Zona din jur, un platou pietros cu puțină vegetație, este în prezent foarte aridă. Totuși, aici există câteva izvoare, ceea ce arată că orașul antic dispunea de o excelentă rezervă de apă.

Importanța orașului se datora în mare măsură poziției lui strategice. Situat pe coama lanțului muntos central, Betelul se afla pe principala rută N-S care urma cumpăna de ape și care, pornind de la Sihem spre sud, trecea prin Betel, prin Ierusalim, prin Betleem și prin Hebron, coborând apoi la Beer-Șeba. (Compară cu Ju 21:19.) O altă rută lega Betelul de Iope, aflat la vest, pe țărmul Mediteranei, și de Ierihon, aflat la est, lângă Iordan. Astfel, Betelul era situat la întretăierea unor drumuri, la fel ca Samaria, Ierusalimul, Hebronul și Beer-Șeba. În plus, dovezile arată că regiunea cuprinsă între Ierusalim și Betel era dens populată, având cea mai mare concentrație de localități din Palestina.

Săpăturile arheologice efectuate la Beitin au dezvăluit că orașul a fost locuit din timpuri străvechi. Se presupune că prima așezare umană de aici datează cam din secolul al XXI-lea î.e.n. De asemenea, s-au găsit dovezi că orașul a suferit o distrugere și un incendiu devastator, care au lăsat în urmă un strat de cenușă și de moloz ce ajunge în unele locuri până la 1,5 m grosime. Se crede că această distrugere a avut loc în perioada cuceririi Canaanului de către israeliți.

Când a intrat în Canaan, Avraam s-a oprit la Sihem, după care a mers spre sud până în „regiunea muntoasă de la est de Betel și și-a așezat cortul așa încât Betelul era la vest și Aiul era la est” (Ge 12:8). Apoi a stat o vreme în Egipt din cauza unei foamete ce se abătuse asupra Canaanului, iar după aceea s-a stabilit din nou la est de Betel împreună cu nepotul său Lot. Întrucât în ambele ocazii Avraam și-a așezat cortul la est de Betel, s-a sugerat că locul unde a campat el corespunde cu Burj Beitin, aflat la mică distanță S-E de Beitin. Burj-Beitinul este considerat „un loc cu una dintre cele mai bune panorame ale Palestinei” (Encyclopædia Biblica, editată de T. K. Cheyne, Londra, 1899, vol. I, col. 552). E posibil ca dintr-un astfel de loc Avraam să-l fi invitat pe Lot să aleagă în ce direcție să meargă după separarea lor. „Lot și-a ridicat ochii și a văzut tot ținutul Iordanului” și a ales această regiune (Ge 13:8-11). Apoi Iehova l-a invitat pe Avraam să privească țara în toate direcțiile și l-a asigurat că el și sămânța lui aveau s-o moștenească (Ge 13:14, 15).

Deși a numit „Betel” orașul lângă care a campat Avraam, Moise a arătat într-o relatare ulterioară din Geneza că numele inițial al orașului a fost „Luz”, un nume canaanit. (Vezi LUZ 1.) În timp ce călătorea de la Beer-Șeba spre Haran, Iacob a înnoptat lângă acest oraș. El a avut aici un vis în care a văzut o scară ce ajungea până la ceruri și în care l-a auzit pe Dumnezeu întărind promisiunea făcută lui Avraam. Apoi a ridicat un stâlp și a numit acel loc „Betel”, „deși numele orașului era înainte Luz” (Ge 28:10-19). Aproximativ 20 de ani mai târziu, Dumnezeu i-a vorbit lui Iacob în Haran, identificându-se drept Cel care îi vorbise la Betel, și i-a poruncit să se întoarcă în Canaan (Ge 31:13).

După ce Dina a fost violată la Sihem, iar fiii lui Iacob s-au răzbunat pe locuitorii acestui oraș, Dumnezeu i-a poruncit lui Iacob să se întoarcă la Betel. Iacob a înlăturat de la familia și de la slujitorii lui toate obiectele ce aveau legătură cu închinarea falsă și, ocrotit de Dumnezeu, a mers la Betel. Acolo a construit un altar și a numit locul „El-Betel”, adică „Dumnezeul din Betel”, folosind numele pe care îl dăduse mai înainte acelui loc. Aici a murit și a fost înmormântată doica Rebecăi, Debora. Tot aici, Iehova a confirmat schimbarea numelui lui Iacob în „Israel”, repetând promisiunea făcută lui Avraam (Ge 35:1-16).

Secole mai târziu, după intrarea națiunii Israel în Canaan (1473 î.e.n.), este folosit din nou numele „Betel”, dar cu referire la orașul numit inițial „Luz”, nu la locul unde și-au așezat tabăra Avraam și Iacob. Din relatarea despre atacul asupra Aiului, care era vecin cu Betelul, reiese că bărbații canaaniți din Betel au încercat să-i ajute pe bărbații din Ai, însă fără niciun rezultat. Ori cu acea ocazie, ori mai târziu, regele Betelului a fost înfrânt de armata lui Iosua (Ios 7:2; 8:9, 12, 17; 12:9, 16). În continuare, Betelul este menționat în descrierea hotarului dintre teritoriile triburilor Efraim și Beniamin. Deși e menționat printre orașele lui Beniamin, relatarea arată că orașul a fost, de fapt, cucerit de casa lui Iosif (din care făcea parte Efraim) (Ios 16:1, 2; 18:13, 21, 22; Ju 1:22-26). După această perioadă, numele „Luz” nu mai este folosit cu referire la oraș.

În perioada judecătorilor, profetesa Debora locuia într-un loc aflat „între Rama și Betel, în regiunea muntoasă a lui Efraim” (Ju 4:4, 5). Când tribul lui Beniamin a fost pedepsit pentru crima odioasă comisă de membrii lui, se pare că arca legământului fusese mutată temporar de la Șilo la Betel întrucât acest oraș era situat mult mai aproape de Ghibea, în jurul căreia s-au purtat luptele (Ghibea se afla la circa 12 km S de Betel) (Ju 20:1, 18, 26-28; 21:2).

Mai târziu, Betelul a fost unul dintre orașele pe care Samuel le vizita anual ca să judece poporul, celelalte fiind Ghilgalul și Mițpa (1Sa 7:16; 10:3). Totuși, de atunci și până la divizarea regatului (997 î.e.n.), Betelul nu mai este menționat în relatarea biblică decât o dată, și aceasta în legătură cu poziționarea trupelor regelui Saul, care se pregăteau să lupte cu filistenii (1Sa 13:2).

Pe vremea lui Ieroboam, Betelul – care era un oraș important al regatului de nord și care odinioară fusese un loc unde adevăratul Dumnezeu își revela voința – a devenit un centru al închinării false. La Betel (situat în extremitatea sudică a regatului nou-format al lui Israel) și la Dan (situat în extremitatea nordică), Ieroboam a făcut doi viței de aur pentru ca poporul din regatul său să nu mai meargă la templul din Ierusalim (1Re 12:27-29). Având propriul altar și locaș de închinare, o sărbătoare special stabilită și preoți aleși din triburile nelevitice, Betelul a devenit un simbol al apostaziei crase (1Re 12:31-33). Iehova și-a exprimat fără întârziere dezaprobarea. El a trimis la Betel un „om al adevăratului Dumnezeu” ca să anunțe judecata împotriva altarului folosit în închinarea la vițel. Despicarea altarului a fost un semn prevestitor că toate cuvintele profetului aveau să se împlinească negreșit. Însă, după ce a plecat de la Betel, „omul adevăratului Dumnezeu” s-a lăsat convins de un profet bătrân din Betel să acționeze potrivit unui presupus mesaj îngeresc și a încălcat porunca expresă a lui Dumnezeu. Acest lucru a avut consecințe dezastruoase pentru el. Ucis de un leu, a fost înmormântat la Betel, în mormântul ce-i aparținea profetului bătrân, care a înțeles din cele întâmplate că împlinirea cuvântului lui Iehova era sigură. Acest profet a cerut ca, după moartea lui, trupul să-i fie pus în același mormânt (1Re 13:1-32).

Betelul și alte orașe aflate în regatul de nord au fost cucerite de Abiia, regele lui Iuda (2Cr 13:19, 20). Se pare însă că Betelul a trecut din nou sub stăpânirea regatului de nord cel târziu pe vremea regelui Baeșa al Israelului, întrucât despre acesta se spune că a început să fortifice Rama, aflată cu mult la sud de Betel (1Re 15:17; 2Cr 16:1). Mai târziu, regele Iehu a înlăturat din Israel închinarea la Baal, dar n-a distrus vițeii de aur din Dan și din Betel (2Re 10:28, 29).

Chiar dacă la Betel predomina închinarea falsă, în timpul lui Ilie și al lui Elisei aici exista un grup de profeți. La Betel locuiau și acei băieți ce și-au bătut joc de Elisei, fapt pentru care mulți dintre ei au fost pedepsiți cu moartea (2Re 2:1-3, 23, 24).

Spre sfârșitul secolului al IX-lea și pe la mijlocul secolului al VIII-lea î.e.n., profeții Amos și Osea au anunțat mesajele prin care Dumnezeu condamna degradarea religioasă din Betel. Chiar dacă Osea a menționat Betelul propriu-zis (care înseamnă „Casa lui Dumnezeu”) doar când a amintit că Dumnezeu i s-a revelat fidelului Iacob în acest loc (Os 12:4), se pare că el a făcut referire la acest oraș și cu numele „Bet-Aven” (care înseamnă „Casa nelegiuirii”), pe care l-a folosit pentru a descrie efectul închinării false practicate acolo (Os 4:15; 5:8). El a avertizat că vițelul-idol căruia îi slujeau preoții dumnezeilor străini avea să ajungă un motiv de jale pentru Israelul idolatru, că locurile înalte aveau să fie distruse, că altarele aveau să fie acoperite de spini și mărăcini și că poporul, de teama exilului asirian, avea să le spună munților: „Acoperiți-ne!” și dealurilor: „Cădeți peste noi!” (Os 10:5-8; compară cu Lu 23:30; Re 6:16). În mod asemănător, profetul Amos a spus că, oricât de multe jertfe aducea poporul pe altarele din Betel, pelerinajele făcute în acel loc nu erau decât fărădelege și a avertizat că mânia lui Iehova avea să se aprindă împotriva lor ca un foc de nestins (Am 3:14; 4:4; 5:5, 6). La auzul acestor cuvinte profetice rostite chiar în Betel, preotul apostat Amația s-a înfuriat și l-a acuzat pe Amos de uneltire. El i-a poruncit să se întoarcă în Iuda și să profețească acolo. Amația a adăugat: „Dar în Betel să nu mai profețești, căci este sanctuarul regelui și casa regatului!” (Am 7:10-13).

Betelul a continuat să fie un sanctuar al închinării idolatre până în 740 î.e.n., când regatul de nord a fost cucerit de Asiria. De aceea, după mai bine de un secol, Ieremia l-a putut menționa ca exemplu-avertisment pentru cei care-și puneau încrederea în dumnezeii falși (Ier 48:13). Și după cucerirea asiriană Betelul a fost un centru religios. Regele Asiriei a trimis înapoi în Israel un preot dintre cei exilați ca să-i învețe pe locuitori „religia Dumnezeului țării”, deoarece locuitorii erau atacați de lei. Preotul s-a stabilit la Betel și i-a învățat „cum să se teamă de Iehova”. Totuși, rezultatele arată clar că el era un preot al vițelului de aur: acei oameni „au ajuns să se teamă de Iehova, dar se închinau la dumnezeii lor”, perpetuându-se astfel modelul religios fals și idolatru introdus de Ieroboam (2Re 17:25, 27-33).

Așa cum profețise Osea, vițelul de aur din Betel i-a fost dus regelui Asiriei (Os 10:5, 6). Însă altarul ridicat de Ieroboam a rămas în Betel până în timpul lui Iosia, regele lui Iuda. În al 18-lea an al domniei lui (642 î.e.n.) sau la puțin timp după aceea, Iosia și-a extins campania de eradicare a religiei false până la Betel și la orașele Samariei. Iosia a distrus locul închinării idolatre din Betel, dar mai întâi a ars pe altar oasele din mormintele din apropiere, profanând astfel altarul ca împlinire a profeției rostite de „omul adevăratului Dumnezeu” cu peste 300 de ani mai înainte. Singurul mormânt neatins a fost cel al „omului adevăratului Dumnezeu”, astfel că nici oasele profetului bătrân n-au fost atinse (2Re 22:3; 23:15-18; 1Re 13:2, 29-32).

Printre israeliții care s-au întors din exilul babilonian s-au numărat și bărbați din Betel (Ezr 2:1, 28; Ne 7:32). Betelul a fost repopulat de beniaminiți (Ne 11:31). În perioada macabeilor, orașul a fost fortificat de generalul sirian Bacchide (c. 160 î.e.n.), iar mai târziu a fost cucerit de generalul roman Vespasian, care ulterior a devenit împărat la Roma.

2. Unul dintre orașele cărora David le-a trimis daruri după victoria sa asupra amaleciților (1Sa 30:18, 26, 27). Faptul că orașul este menționat printre „locurile pe unde umblase David cu oamenii lui” pare să indice că este vorba despre orașul numit în alte versete Betul sau Betuel, un oraș simeonit de pe teritoriul lui Iuda (1Sa 30:31; Ios 19:1, 4; 1Cr 4:30; vezi BETUEL 2).