În Biblie, a binecuvânta înseamnă a declara sfânt un lucru sau o persoană; a-i cere lui Dumnezeu favoarea sa; a acorda bunătate, favoare; a preamări ca sfânt; a glorifica; a vorbi bine despre; a ocroti sau a feri de rău; a aduce fericire.

Diversele forme ale termenilor ebraici traduși în general prin „a binecuvânta” sau „binecuvântare” apar de circa 400 de ori în Scripturi. Verbul barák este redat de regulă prin „a binecuvânta”. În câteva pasaje, termenul este redat prin „urări de bine” (1Sa 25:14); ‘a felicita’ (1Cr 18:10); ‘a saluta’ (2Re 4:29). Forma substantivală a termenului ebraic apare în denumirea Valea Beraca (însemnând „Binecuvântare”), întrucât aici l-au binecuvântat Iosafat și poporul său pe Iehova. (2Cr 20:26) O formă verbală analogă este tradusă prin ‘a îngenunchea’ sau ‘a se așeza în genunchi’. (Ge 24:11; 2Cr 6:13; Ps 95:6)

Soferimii evrei, sau scribii, au înlocuit în câteva pasaje verbul „a blestema” cu „a binecuvânta” (1Re 21:10, 13; Iov 1:5, 11; 2:5, 9), din convingerea că era o blasfemie chiar și să menționezi că cineva îl blestemase pe Dumnezeu. (Vezi Rbi8, apendicele 2B, p. 1569.)

Verbul grecesc eulogéō înseamnă literalmente „a vorbi bine despre”. Termenul eulogía (lit. „binecuvântare”) este folosit în Romani 16:18 cu sens negativ: „vorbiri măgulitoare”, care au menirea să amăgească inima cuiva.

Scripturile folosesc termenii „a binecuvânta” și „binecuvântare” în legătură cu cel puțin patru aspecte principale: 1) Iehova îi binecuvântează pe oameni; 2) oamenii îl binecuvântează pe Iehova; 3) oamenii îl binecuvântează pe Cristos; 4) oamenii îi binecuvântează pe semenii lor.

Iehova îi binecuvântează pe oameni. „Binecuvântarea lui Iehova îmbogățește și el nu-i adaugă nicio durere.” (Pr 10:22) Iehova îi binecuvântează pe cei aprobați de el ocrotindu-i, făcându-i să prospere, îndrumându-i, dându-le succes și satisfăcându-le necesitățile, toate spre folosul lor.

Bunăvoința lui Iehova față de creaturile sale pământești s-a manifestat atunci când le-a adus în existență. Pentru speciile de animale create în ziua a cincea, binecuvântarea lui Dumnezeu a constat în declararea scopului său cu privire la ele. (Ge 1:22) Binecuvântarea lui Dumnezeu pentru Adam și Eva la sfârșitul celei de-a șasea zile de creare le-ar fi permis, dacă ar fi rămas ascultători, să se bucure în continuare de favoarea sa, întrucât el le satisfăcea toate necesitățile spirituale și materiale. (Ge 1:28; 2:9; 5:2)

După ce Iehova și-a încheiat în cele șase zile lucrarea de creare pe pământ, nu lipsea nimic pentru bunăstarea creației sale. (Ge 1:31) Atunci Dumnezeu a început să se odihnească, sau a încetat să mai lucreze în această privință, binecuvântând ziua a șaptea și declarând-o sacră, sfântă. Creației umane i se oferea perspectiva de a se bucura de fericire și binecuvântări nesfârșite. (Ge 2:3; Ex 20:11)

Când Noe și familia lui au ieșit din arcă, Iehova i-a privit cu bunăvoință, binecuvântându-i și spunându-le ce aștepta din partea lor. Făcând voința lui Iehova, ei aveau să prospere și să se bucure de favoarea și ocrotirea sa. (Ge 9:1)

De importanță vitală pentru întreaga omenire este binecuvântarea referitoare la Avraam și la Sămânța lui. (Ge 12:3; 18:18; 22:18) Iehova i-a binecuvântat pe Avraam și pe Sara redându-le în mod miraculos capacitatea de reproducere, ca să aibă un fiu la bătrânețe. (Ge 17:16; 21:2) El l-a făcut pe Avraam să prospere, folosindu-l în sens simbolic pentru a prefigura lucruri mărețe. (Ga 4:21-26) Drept urmare, faptul că Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam cu o sămânță a căpătat o însemnătate mai mare prin promisiunea că oameni din toate națiunile vor fi binecuvântați prin intermediul celui prefigurat de Isaac, Isus Cristos. (Ga 3:8, 14; Fa 3:25, 26; Ev 6:13-20)

Binecuvântarea acordată de Iehova unei persoane sau unei națiuni depinde de ascultarea de el. (Ex 23:25) Contrastele izbitoare prezentate în Deuteronomul 27 și 28 arată cu claritate că blestemul lui Iehova, care aduce cu sine o pedeapsă aspră, se abate asupra celor neascultători, dar binecuvântarea sa se revarsă peste cei ascultători; aceasta le aduce prosperitate spirituală și le satisface necesitățile materiale, fiind evidentă în casele și țara lor, în privința urmașilor, a animalelor, a resurselor și a călătoriilor lor și în orice ar întreprinde. „Pe capul celui drept coboară binecuvântări.” (Pr 10:6, 7) Când slujitorii lui Iehova sunt fideli și ascultători, el este bucuros ‘să deschidă zăgazurile cerurilor și să reverse binecuvântări, astfel încât nimeni să nu ducă lipsă de nimic’. (Mal 3:10)

Oamenii îl binecuvântează pe Iehova. Oamenii îl binecuvântează pe Iehova în primul rând aducându-i laude, dar și când își exprimă recunoștința, când recunosc că de la el vin toate binecuvântările, când vorbesc bine despre el cu orice ocazie și când îl venerează și îi slujesc. (Ps 26:12) Predicarea veștii bune este o modalitate de a-l binecuvânta pe Iehova, fiind o laudă la adresa numelui și a scopurilor sale. (Mt 24:14; Ev 13:15)

Oamenii l-au binecuvântat pe Iehova pentru că și-a eliberat poporul de asuprire (Ex 18:9, 10); pentru că i-a satisfăcut necesitățile (De 8:10); pentru demnitatea, puterea, stăpânirea și frumusețea sa în calitate de Cap care este mai presus de toate (1Cr 29:10-12, 20); pentru că și-a îmboldit poporul să-i susțină închinarea (2Cr 31:8); într-o rugăciune de mărturisire, pentru că și-a ținut legământul și a arătat îndurare (Ne 9:5, 31, 32); pentru că a acordat înțelepciune și tărie (Da 2:19-23); pentru că și-a ocrotit slujitorii, demonstrându-și suveranitatea (Da 3:28; 4:34). Cartea Psalmilor îl binecuvântează necontenit pe Iehova și-i îndeamnă pe toți cei din ceruri și de pe pământ să-i laude numele pentru multele sale calități minunate. Un alt motiv pe care-l au oamenii de a-l binecuvânta pe Iehova este că l-au primit în dar pe Fiul său, Isus Cristos. (Ps 16:7; 103:1, 20-22; 145:2, 10; Ioa 3:16; compară cu Fa 2:8-11; Re 7:11, 12; 14:6, 7.)

Oamenii îl binecuvântează pe Cristos. Și Isus Cristos trebuie să fie binecuvântat de toți. Elisabeta a binecuvântat-o pe mama lui Isus, Maria, dar și rodul pântecelui ei, care nu se născuse încă. (Lu 1:42) Originea cerească a lui Isus, faptul că a venit în numele lui Iehova ca Fiu al său, serviciul lui, sacrificiul lui, preoția sa, regalitatea sa și bunătatea sa nemeritată, toate acestea justifică aclamarea și binecuvântarea sa. (Ioa 12:13; 2Co 8:9; Ev 1:2; 7:24-26) Ca împlinire a Psalmului 118:26, cu ocazia intrării sale triumfale în Ierusalim, mulțimea l-a aclamat drept cel binecuvântat de Iehova. (Mt 21:9) Atât creaturile cerești, cât și cele pământești trebuie să-l binecuvânteze. (Re 5:12, 13)

Oamenii îi binecuvântează pe semenii lor. Spre deosebire de Iehova, care acordă întotdeauna binecuvântarea promisă, când un om îl binecuvântează pe semenul său s-ar putea să nu-și poată ține cuvântul. În Biblie, binecuvântările rostite de oameni sunt deseori o invocare a binecuvântării divine, chiar dacă nu sunt exprimate neapărat într-o rugăciune. Prin urmare, deși un om îl poate binecuvânta pe semenul său, Sursa binecuvântării este, fără îndoială, Dumnezeu. De asemenea, oamenii îi binecuvântează pe alții adesea din recunoștință, pentru a-i lăuda datorită calităților deosebite sau muncii bine făcute.

Pavel a făcut referire la capacitatea de a binecuvânta într-un mod eficace, de a avea de la Dumnezeu autoritatea să binecuvântezi sau puterea să faci să se împlinească binecuvântarea când, arătând că preoția lui Melchisedec este superioară celei a lui Levi, a enunțat principiul: „Astfel, fără îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare”. (Ev 7:7) Fiind preot al lui Dumnezeu și rege, Melchisedec putea vorbi în numele lui Dumnezeu cu autoritate și în mod profetic când l-a binecuvântat pe Avraam. (Ge 14:18-20; Ev 7:1-4)

Când unii au făcut ceva spre lauda lui Iehova, alții au considerat potrivit să-i binecuvânteze. Moise i-a binecuvântat pe Bețaleel și pe ceilalți lucrători când au terminat de construit tabernacolul. (Ex 39:43) Preoții și leviții, în calitate de conducători spirituali ai Israelului, au fost numiți să binecuvânteze poporul în numeroase ocazii. (Nu 6:23-27; Le 9:22, 23; De 10:8; 21:5; 1Cr 23:13; 2Cr 30:27) Marele preot Eli i-a binecuvântat pe părinții lui Samuel când l-au dăruit pe fiul lor pentru a sluji la templu. (1Sa 2:20, 21) După ce a adus arca la Ierusalim, David a binecuvântat poporul. (2Sa 6:18; 1Cr 16:2) În înțelepciunea lui, Solomon a procedat la fel când i-a dedicat lui Iehova templul. (1Re 8:14, 55) Bătrânul Simeon i-a binecuvântat pe părinții lui Isus. (Lu 2:34) Isus i-a binecuvântat pe copiii care au venit la el. (Mr 10:16)

Ocazii de a binecuvânta. În rugăciune, îl binecuvântăm pe Dumnezeu când îl lăudăm și-i mulțumim; dar îi binecuvântăm și pe colaboratorii în credință și pe cei care îl caută pe Dumnezeu când ne rugăm pentru ei. În general, înainte de masă rostim sau cerem în rugăciune o binecuvântare cu privire la alimente. Într-o astfel de rugăciune îi aducem mulțumiri și laude lui Iehova pentru darurile sale spirituale și materiale și îi cerem să ne ajute să beneficiem de valoarea nutritivă a alimentelor, care să ne dea forța necesară de a-i sluji. (1Sa 9:13; Mt 14:19; Lu 9:16) Când sunt binecuvântate pâinea și vinul cu ocazia Cinei Domnului, îi sunt adresate laude și mulțumiri lui Dumnezeu, împreună cu rugămintea ca toți cei care se împărtășesc să tragă foloase spirituale din ceea ce simbolizează emblemele și să rămână uniți și integri în calitate de corp al lui Cristos. (Mt 26:26; 1Co 10:16)

Într-o societate patriarhală, adesea tatăl își binecuvânta fiii cu puțin înainte de moartea sa. Această binecuvântare era de mare importanță și foarte prețuită. De exemplu, Isaac l-a binecuvântat pe Iacob – întrucât crezuse că era întâiul născut, Esau –, spunând că Iacob avea să se bucure de mai multă favoare și prosperitate decât fratele său; fără îndoială, Isaac îi cerea lui Iehova să aducă această binecuvântare, deoarece el era bătrân și orb. (Ge 27:1-4, 23-29; 28:1, 6; Ev 11:20; 12:16, 17) Mai târziu, Isaac a întărit cu bună știință binecuvântarea, adăugând la ea. (Ge 28:1-4) Înainte de a muri, Iacob i-a binecuvântat mai întâi pe cei doi fii ai lui Iosif, iar apoi pe fiii săi. (Ge 48:9, 20; 49:1-28; Ev 11:21) Dar și Moise, înainte de moarte, a binecuvântat întreaga națiune Israel. (De 33:1) În toate aceste cazuri, timpul a confirmat că patriarhii rostiseră binecuvântările în mod profetic. Uneori, cel care rostea astfel de binecuvântări își punea mâna pe capul celui binecuvântat. (Ge 48:13, 14)

Ca formă de salut, când cineva își binecuvânta semenul, îi dorea, de fapt, binele. Iacob l-a binecuvântat pe faraon când s-a prezentat înaintea lui. (Ge 47:7; vezi și 1Sa 13:10; 25:14; 1Re 1:47; 2Re 10:15.) Puteau fi rostite binecuvântări și la plecare. Rebeca, de exemplu, a fost binecuvântată de familia ei când a plecat de-acasă pentru a se căsători cu Isaac. (Ge 24:60; vezi și Ge 28:1; 2Sa 19:39; 1Re 8:66.)

Uneori binecuvântările erau însoțite de daruri. (Ge 33:11; Ios 14:13; 15:18, 19) Este de înțeles de ce darul în sine putea fi numit o binecuvântare, „un dar ca binecuvântare”. Darurile puteau fi oferite ca urare de bine unei persoane dragi, pentru a câștiga favoare sau în semn de recunoștință. (1Sa 25:27; 30:26)

Binecuvântările pot îmbrăca forma laudelor. Boaz a binecuvântat-o pe Rut pentru bunătatea ei iubitoare. (Ru 3:10) Oamenii care s-au oferit să slujească în favoarea închinării aduse lui Iehova au fost binecuvântați de popor. (Ne 11:2) Părinții au dreptul să fie binecuvântați de copiii lor. (Pr 30:11)

O binecuvântare poate consta în cuvinte amabile și ziditoare. Isus i-a îndemnat pe ascultătorii lui ‘să-i binecuvânteze pe cei ce îi blestemă’. (Lu 6:28) „Binecuvântați-i în continuare pe cei ce vă persecută; binecuvântați și nu blestemați.” (Ro 12:14) Asta nu înseamnă să-i lăudăm pe împotrivitori, însă o conduită bună față de ei și cuvintele amabile, pline de considerație și conforme adevărului ar putea avea un efect bun asupra lor; astfel, le-am putea câștiga simpatia. (1Co 4:12; 1Pe 3:9) Nu este de neglijat nici modul în care vorbim. (Pr 27:14) Este o adevărată binecuvântare să întorci pe cineva de la faptele lui rele, fiind spre binele celui în cauză și spre lauda lui Iehova. (Fa 3:26)

A fi o binecuvântare pentru alții. Ascultând de Dumnezeu, o persoană poate fi o binecuvântare pentru alții. Compania celor pe care îi binecuvântează Iehova aduce binecuvântări. Laban a fost binecuvântat pentru că Iacob s-a îngrijit de turmele lui. (Ge 30:27, 30) Casa și câmpul lui Potifar au fost binecuvântate întrucât erau sub supravegherea lui Iosif. (Ge 39:5) Dacă ar fi fost zece locuitori drepți în Sodoma, Dumnezeu ar fi putut cruța orașul. (Ge 18:32) Dumnezeu poate arăta favoare față de partenerul de căsătorie necredincios sau de copiii mici ai unui slujitor dedicat al Său datorită acestuia. (1Co 7:14) Vorbind despre cel mai mare necaz care se va abate asupra lumii, Isus a spus că, „de dragul celor aleși, zilele acelea vor fi scurtate”, altminteri „nicio carne n-ar fi salvată”. (Mt 24:21, 22; compară cu Is 65:8.) Dacă vom imita exemplul celor pe care-i binecuvântează Dumnezeu, vom avea parte de mari binecuvântări. (Ga 3:9; Ev 13:7; 1Co 11:1; 2Te 3:7) Întrucât le fac bine fraților lui Cristos, „celor aleși” ai lui Dumnezeu, „oile” se vor bucura de binecuvântări din partea lui Iehova și vor primi ca răsplată viața veșnică. (Mt 25:31-34, 40, 46)