Bunăvoință
Termenul ebraic rațốn și termenul grecesc eudokía, precum și formele derivate ale acestora, se referă la ceea ce face plăcere sau la faptul de a găsi plăcere, de a fi mulțumit. Acești termeni sunt traduși prin „plăcere”, „buna plăcere”, „bunul plac”, „aprobare”, „bunăvoință” etc.
Bunăvoința lui Dumnezeu. În Biblie, termenii amintiți anterior sunt folosiți cu referire la bunăvoința, plăcerea sau aprobarea lui Dumnezeu (Ps 51:18; 106:4; Ef 1:5, 9). Dumnezeu arată clar ce trebuie să facem pentru a-i fi plăcuți; el stabilește pe cine acceptă ca prieten, sau cui îi arată bunăvoință. Cei ce resping Cuvântul său și se răzvrătesc nu au parte de bunăvoința sa, ci mai degrabă își atrag dezaprobarea sa (Ps 2:5; Ev 3:16-19).
Bunăvoința oamenilor. Aceiași termeni sunt folosiți și cu referire la aprobarea, sau bunăvoința, oamenilor (2Cr 10:7; Es 1:8; Ro 15:25, 26). Apostolul Pavel a spus despre unii creștini că îl predicau pe Cristos din bunăvoință (Flp 1:15). Acești creștini sinceri manifestau bunăvoință față de Pavel și deci și față de Dumnezeu și de Fiul său, pe care îi reprezenta apostolul. Ei aveau să se bucure de bunăvoința lui Dumnezeu (Pr 8:35; 10:32; 11:27). Un alt exemplu de bunăvoință manifestată de un om față de semenii lui îl găsim în cuvintele apostolului Pavel cu privire la evrei, pe care îi considera frații săi după carne: „Fraților, dorința [gr. eudokía] inimii mele și implorarea mea pentru ei înaintea lui Dumnezeu sunt pentru salvarea lor” (Ro 10:1).
„Oamenii bunăvoinței.” Când s-a născut Mesia, îngerul care a anunțat nașterea lui li s-a arătat unor păstori umili, nu conducătorilor religioși ai iudeilor. Cu acea ocazie, mulțimi de îngeri au proclamat: „Glorie lui Dumnezeu în înălțimi și pace pe pământ printre oamenii bunăvoinței!” (Lu 2:14). Prin aceste cuvinte, îngerii nu le anunțau pace dușmanilor lui Dumnezeu, pentru că între ei și Dumnezeu nu poate fi pace. „«Pentru cei răi nu este pace», spune Dumnezeu.” (Is 57:21) King James Version redă Luca 2:14 astfel: „Glorie lui Dumnezeu în înălțimi, iar pe pământ, pace, bunăvoință față de oameni”. Totuși, declarația îngerilor nu sugera că Dumnezeu arăta bunăvoință față de oameni în general și nici că pacea sa le era acordată celor ce aveau doar o oarecare evlavie. Mai degrabă, ea făcea referire la oamenii care aveau să-i fie plăcuți lui Dumnezeu datorită credinței lor autentice în el și care aveau să devină continuatori ai Fiului său.
Această înțelegere este susținută și de alte traduceri în limba română, care clarifică ideea: „Pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui” (BC), „pace pe pământ, printre oamenii plăcuți Lui” (NTTM), „pace pe pământ, între oamenii peste care se odihnește bunăvoința Lui” (NTR).
În ce privește „bunăvoința” ca aspect al rodului spiritului (Ga 5:22), vezi BUNĂTATE (Parte a rodului spiritului).