O carte poetică a Scripturilor ebraice care vorbește despre iubirea de neclintit a Sulamitei (o tânără de la țară din Sunem sau Sulem) pentru un tânăr păstor și încercarea nereușită a regelui Solomon de a o cuceri. Cuvintele introductive ale textului ebraic descriu acest poem ca fiind „cântarea cântărilor”, care reprezintă un superlativ absolut, cea mai frumoasă sau desăvârșită cântare. Cartea nu este o colecție de cântări, ci o singură cântare.

În introducere, Solomon este prezentat ca fiind scriitorul cărții. (Cân 1:1) Dovezile interne confirmă acest lucru, întrucât dezvăluie că scriitorul a fost o persoană care cunoștea bine creația lui Dumnezeu, așa cum era Solomon. (1Re 4:29-33) Plante, animale, pietre și metale prețioase apar de nenumărate ori în imaginile sugestive ale cărții. (Cân 1:12-14, 17; 2:1, 3, 7, 9, 12-15; 4:8, 13, 14; 5:11-15; 7:2, 3, 7, 8, 11-13) Scriitorul, așa cum ar fi de așteptat de la un rege ca Solomon, cunoștea bine ținutul locuit de israeliți: câmpia litorală; văile (2:1); zonele muntoase din Liban, Hermon, Antiliban și Carmel (4:8; 7:5); viile din En-Ghedi (1:14); și „bazinele Hesbonului, de lângă poarta Bat-Rabimului” (7:4).

Poemul a fost compus când Solomon avea 60 de regine și 80 de concubine. (Cân 6:8) Acesta e un indiciu către prima parte a domniei sale de 40 de ani (1037-998 î.e.n.), întrucât Solomon a ajuns în cele din urmă să aibă 700 de soții și 300 de concubine. (1Re 11:3)

Cuvintele pline de afecțiune cuprinse în Cântarea cântărilor pot părea neobișnuite pentru un cititor modern. Dar trebuie luat în considerare cadrul acestei cântări, un cadru oriental, de acum aproximativ 3 000 de ani.

Personaje. Personajul central al Cântării cântărilor este Sulamita. Alte personaje menționate în poem sunt: iubitul acesteia, care era păstor (Cân 1:7), mama și frații ei (1:6; 8:2), regele Solomon (3:11), „fiicele Ierusalimului” (doamnele de la curtea lui Solomon) și „fiicele Sionului” (femeile din Ierusalim) (3:5, 11). Personajele pot fi diferențiate prin ceea ce spun despre ele sau prin ceea ce li se spune. În textul ebraic, formele gramaticale exprimă, prin construcția lor, genul (masculin sau feminin) și numărul (singular sau plural), făcând, astfel, ușoară identificarea personajelor.

Drama. Sulamita l-a întâlnit pe tânărul păstor în locul unde s-a născut acesta. (Cân 8:5b) Îngrijorați în ce privește castitatea surorii lor, frații Sulamitei au încercat să o protejeze de tentații. Prin urmare, când ea a dorit să accepte invitația iubitului ei de a-l însoți pentru a contempla frumusețile primăverii (2:8-14), ei s-au mâniat pe sora lor și, profitând de necesitățile de sezon, au trimis-o să păzească viile de pagubele făcute de vulpi. (1:6; 2:15) Expunându-se razelor soarelui, pielea Sulamitei s-a înnegrit. (1:5, 6)

Mai târziu, în drumul ei spre grădina cu nuci, ea ajunge în mod neintenționat la tabăra regelui Solomon. (Cân 6:11, 12) Fie că a fost văzută de însuși regele sau remarcată de altcineva, Sulamita a fost dusă în tabăra lui Solomon. Regele își mărturisește admirația pentru ea, dar tânăra nu simte nicio atracție pentru el, ci își exprimă dorul față de păstorul ei iubit. (1:2-4, 7) „Fiicele Ierusalimului” o îndeamnă să părăsească tabăra pentru a-l găsi pe iubitul ei. (1:8) Totuși, Solomon nu este dispus să o lase să plece și începe să îi laude frumusețea, promițându-i „cerculețe de aur cu ținte de argint.” (1:9-11) Apoi Sulamita îi spune regelui că iubește pe altcineva. (1:12-14)

Tânărul păstor vine în tabăra lui Solomon și își exprimă afecțiunea pentru Sulamita. Și ea, la rândul ei, îl asigură de iubirea sa. (Cân 1:15-2:2) Vorbind cu „fiicele Ierusalimului”, Sulamita îl compară pe iubitul ei cu un pom fructifer în mijlocul copacilor din pădure și le pune să jure că nu vor stârni în ea o dragoste nedorită. (2:3-7) Chiar și în timpul nopților, ea continuă să tânjească după iubitul ei păstor și le reamintește fiicelor Ierusalimului că sunt sub jurământul de a nu încerca să trezească în ea iubirea până nu vrea ea. (2:16-3:5)

La întoarcerea în Ierusalim, Solomon o ia și pe Sulamita cu el. Unele „fiice ale Sionului” fac remarci despre apariția alaiului regelui Solomon. (Cân 3:6-11) În Ierusalim, tânărul păstor, care a urmărit alaiul, se întâlnește din nou cu Sulamita și îi laudă frumusețea, asigurând-o încă o data de iubirea sa. (4:1-5) Sulamita își exprimă dorința de a părăsi orașul (4:6), iar el continuă să-și declare admirația față de ea. (4:7-16a) Ea spune: „Să intre iubitul meu în grădina lui şi să mănânce fructele ei cele mai alese!“ (4:16b) Răspunsul lui la această invitație este: „Am intrat în grădina mea, sora mea, mireasa mea!”. (5:1a) Femeile din Ierusalim îi încurajează spunându-le: „Mâncaţi, prieteni! Beţi şi îmbătaţi-vă cu dezmierdări!“. (5:1b)

Sulamita le povestește fiicelor Ierusalimului un vis urât pe care l-a avut și le spune că este bolnavă de dragoste (Cân 5:2-8), iar ele o întreabă de ce e iubitul ei atât de special. Ea începe să îl descrie în termeni elogioși. (5:10-16) Întrebată unde este iubitul ei, ea răspunde că acesta își paște turma prin grădini. (6:1-3) Solomon o laudă din nou pe Sulamita. (6:4-10) Când tânăra îi spune că ea nu îi căutase compania (6:11, 12), Solomon o roagă să se întoarcă. (6:13a) Ea întreabă: „Ce vedeţi voi la Sulamita?“. (6:13b) Solomon se folosește de această ocazie pentru a-și exprima din nou admirația. (7:1-9) Însă Sulamita rămâne statornică în iubirea ei și le spune fiicelor Ierusalimului să nu trezească în ea dragostea până aceasta nu vine în mod natural. (7:10-8:4)

Din câte se pare, Solomon o lasă în cele din urmă pe Sulamita să se întoarcă acasă. Văzând-o apropiindu-se, frații săi se întreabă „Cine este femeia aceasta care urcă din pustiu, rezemată de iubitul ei?“. (8:5a) Frații Sulamitei nu își dăduseră seama că sora lor e atât de statornică în iubirea ei. În anii precedenți, unul dintre frații săi spusese despre ea: „Avem o soră mică ce nu are încă sâni. Ce vom face pentru sora noastră în ziua când va fi cerută de soţie?“. (8:8) Un altul a răspuns: „Dacă va fi zid, îi vom face deasupra creneluri de argint, dar, dacă va fi uşă, o vom închide cu o scândură de cedru.“. (8:9) Cu toate acestea, pentru că rezistase cu succes oricărei încercări de a fi cucerită, pentru că era mulțumită cu via sa și pentru că a rămas de neclintit în afecțiunea pentru iubitul său (8:6, 7, 11, 12), Sulamita a putut să afirme: „Eu sunt un zid, iar sânii mei sunt ca nişte turnuri. Astfel, în ochii lui am fost ca aceea care găseşte pace.” (8:10)

Cântarea se încheie cu exprimarea dorinței păstorului de a-i auzi vocea (Cân 8:13) și cu exprimarea dorinței ei ca el să traverseze munții care îi despărțeau. (8:14)

Valoare. Cântarea cântărilor ilustrează frumusețea iubirii statornice și de durată. O astfel de iubire neclintită reflectă și relația dintre Cristos Isus și mireasa lui. (Ef 5:25-32) Așadar Cântarea cântărilor îi poate încuraja pe cei care alcătuiesc mireasa lui Cristos să-i rămână fideli mirelui ceresc. (Compară cu 2Co 11:2)

[Chenarul de la pagina ]

IDEI IMPORTANTE DIN CÂNTAREA CÂNTĂRILOR

Iubirea statornică a Sulamitei pentru un tânăr păstor în pofida încercărilor regelui Solomon de a o cuceri

Scrisă de Solomon la începutul domniei sale

Sulamita în tabăra lui Solomon (1:1–3:5)

Ea tânjește după dragostea iubitului ei, un păstor, și își dorește ca acesta să o ia de la curtea regală

Le explică femeilor de la curte că are tenul închis la culoare pentru că a fost arsă de soare în timp ce păzea viile fraților ei

Solomon îi promite podoabe de aur și argint, dar ea insistă că iubitul ei este singurul pe care îl va iubi

Tânărul păstor își face apariția și laudă frumusețea Sulamitei, asemănând-o cu un crin printre spini

Sulamita le spune femeilor de la curte că păstorul ei este ca un măr după a cărui umbră tânjește; ea le pune să jure că nu vor încerca să trezească în ea o iubire nedorită pentru Solomon; își aduce aminte de timpul când iubitul ei o chema să îi țină companie; totuși, frații ei i-au spus că trebuie să păzească viile de vulpi

În timpul nopții, ea visează că îl caută pe iubitul ei și îl găsește

Pusă la încercare în Ierusalim (3:6–8:4)

Solomon se întoarce la Ierusalim împreună cu alaiul său

Păstorul se întâlnește din nou cu Sulamita (acoperită cu un văl) și vorbește despre frumusețea acesteia, asemănând-o cu o grădină zăvorâtă plină cu plante aromatice

Ea îl invită să intre în această grădină și să mănânce fructele

Sulamita le povestește doamnelor de la curte visul ei urât: Iubitul ei a sosit în timp ce ea era în pat; acesta a plecat înainte ca ea să poată deschide ușa; ea l-a căutat prin oraș fără să-l găsească, iar străjerii s-au purtat urât cu ea

Femeile de la curte o întreabă despre iubitul ei, iar ea le răspunde făcând o descriere emoționantă despre el

Solomon își exprimă iubirea pentru Sulamita, spunându-i că este mai frumoasă decât cele 60 de regine și 80 de concubine ale sale

Sulamita este de neclintit, spunând că se află în acel loc doar pentru că munca ei o adusese în apropierea taberei lui

Solomon descrie frumusețea Sulamitei, dar ea nu cedează în fața cuvintelor sale măgulitoare, declarându-și din nou atașamentul față de iubitul ei

Sulamita se întoarce, loialitatea ei este dovedită (8:5–14)

Sulamita se întoarce acasă, rezemându-se de iubitul ei

Mai înainte, frații ei se întrebau dacă va fi neclintită precum un zid sau nestatornică, precum o ușă care se deschide și primește pe oricine înăuntru

Sulamita a refuzat tot ce îi putea oferi Solomon, dovedindu-și devoțiunea exclusivă pentru iubitul ei; iubirea ei a fost tare ca moartea, iar flăcările sale asemenea flăcării lui Iah