Pe vremea apostolilor, Capadocia era o regiune continentală vastă, din estul Asiei Mici, cu puține păduri și o climă în general rece. Platoul pe care se întindea Capadocia antică are în cea mai mare parte 900 m înălțime și e presărat cu formațiuni înalte de rocă. Deși granițele regiunii s-au modificat de-a lungul istoriei, în cea mai mare parte a timpului regiunea s-a învecinat la nord cu Pontul, la vest cu Galatia și cu Licaonia, la sud cu Cilicia (fiind delimitată de munții Taurus) și la est cu Armenia (fiind delimitată de cursul superior al fluviului Eufrat). Principala activitate din regiune era creșterea animalelor, în special a oilor, dar și a vitelor și a cailor de rasă. Dintre cereale, cea mai cultivată plantă era grâul.

În timpul lui Cirus, Capadocia a fost anexată la Imperiul Persan și a fost împărțită în două satrapii: Pont și Capadocia. În perioada în care s-a aflat sub stăpânirea dinastiei seleucide, din Siria, a fost guvernată de regi tributari. În anul 17 e.n., împăratul roman Tiberiu a transformat Capadocia în provincie romană, aflată sub administrarea unui procurator. În 70 e.n., Vespasian a extins provincia, unind-o cu Armenia, pentru a avea la granița de est a imperiului o provincie mai mare. Importanța strategică a Capadociei se datora drumurilor care o traversau. Unul dintre acestea pornea de la Tars, de pe țărmul Mediteranei, trecea prin trecătoarea numită Porțile Ciliciei, din munții Taurus, traversa Capadocia și ajungea în provincia Pont, la porturile de pe țărmul Mării Negre.

Capadocienii erau, din câte se pare, indo-europeni de origine iafetică, însă există dovezi că, în secolul al II-lea î.e.n., aici se găseau și comunități evreiești. Cu ocazia Penticostei din 33 e.n., la Ierusalim au fost prezenți și evrei din Capadocia (Fa 2:9). Probabil că așa se explică de ce creștinismul s-a răspândit în Capadocia de timpuriu, iar creștinii de aici s-au numărat printre cei cărora Petru le-a adresat prima sa scrisoare (1Pe 1:1).