Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; discuție aprinsă; conflict cu cineva din cauza unei dușmănii. Termenul ebraic tradus prin „ceartă” are și sensul de litigiu (De 17:8), proces (Ier 25:31) și cauză (Ier 11:20). Printre motivele de ceartă menționate în Scripturi se numără ura (Pr 10:12), furia (Pr 15:18; 29:22), intrigile (Pr 16:28), atitudinea batjocoritoare (Pr 22:10), beția (Pr 23:29, 30), calomnia (Pr 26:20), aroganța sau mândria și lipsa învățăturii sănătoase (Pr 28:25; 1Ti 6:3, 4).

Scripturile ne sfătuiesc să nu ne angajăm în certuri, sau litigii, fără motiv (Pr 3:30). Un proverb spune: „Ca omul care apucă un câine de urechi, așa este un trecător care se înfurie, amestecându-se într-o ceartă care nu-l privește” (Pr 26:17). Vorbirea celui fără minte duce la ceartă, iar lipsa stăpânirii de sine îl împiedică pe nebun să o evite (Pr 18:6; 20:3). „Întărâtarea mâniei” stârnește cearta (Pr 30:33), dar faptul de a fi încet la mânie o potolește (Pr 15:18). Cearta tulbură pacea și aduce nefericire. Cartea Proverbele subliniază de repetate ori efectul negativ pe care certurile îl au asupra altora și repulsia pe care le-o provoacă (Pr 19:13; 21:9, 19; 25:24; 27:15). Certurile pot strica aproape iremediabil chiar și relațiile dintre cei care la un moment dat erau ca frații. „Un frate împotriva căruia s-a comis o fărădelege este mai greu de câștigat decât o cetate puternică și unele certuri sunt ca zăvorul unui turn de locuit.” (Pr 18:19)

Cearta strică atmosfera pașnică (Pr 17:1) și îi poate face chiar și pe cei mai blânzi oameni să-și piardă stăpânirea de sine. De exemplu, când israeliții s-au luat la ceartă cu Moise și Aaron pentru că nu aveau apă la Cades, cei doi au ajuns să reacționeze în mod nesăbuit, motiv pentru care nu li s-a mai permis să intre în Țara Promisă. Moise și Aaron erau reprezentanții lui Iehova, astfel că cearta nejustificată a israeliților cu ei a însemnat, în realitate, ceartă cu Iehova (Nu 20:2, 3, 10-13; 27:14; Ps 106:32). Și astăzi, cei care se angajează în certuri sau dispute violente cu slujitorii lui Dumnezeu se află într-o situație foarte periculoasă, riscând să-și piardă viața. (Compară cu Is 41:8, 11, 12; 54:17.)

Având în vedere efectele negative ale certurilor, un proverb biblic dă următorul sfat: „Pleacă înainte să izbucnească cearta” (Pr 17:14). Avram (Avraam) a lăsat un bun exemplu în această privință. Dorind să evite orice conflict între păzitorii vitelor sale și păzitorii vitelor nepotului său Lot, el a sugerat să se separe unul de altul. Dovedind altruism, l-a lăsat pe Lot să aleagă ținutul unde să-și pască turmele (Ge 13:7-11). În schimb, israeliții infideli din timpul lui Isaia, departe de a urma exemplul strămoșului lor Avraam, ʻposteau ca să se certe și să se lupteʼ (Is 58:4). Da, ei se certau și aveau conflicte chiar în timpul postului!

Legea mozaică reglementa situațiile în care o ceartă ducea la vătămare corporală. Legea pretindea ca părții vătămate să i se plătească o despăgubire pentru timpul pierdut de la muncă (Ex 21:18, 19).

Numărându-se printre lucrările cărnii, pe care Iehova le urăște (Ga 5:19, 20; compară cu Pr 6:19; Ro 1:28, 29, 32; Iac 3:14-16), certurile sau disputele nu-și au locul în congregația creștină (Ro 13:13; 1Co 3:3; 2Co 12:20; Flp 2:3; Tit 3:9). Una dintre cerințele pentru supraveghetorii creștini este să nu fie certăreți (1Ti 3:1, 3). Prin urmare, cei care persistă în certuri vor primi de la Dumnezeu o judecată nefavorabilă (Ro 2:6, 8).

În secolul I, apostolul Pavel a avut de-a face și cu persoane certărețe. Unii declarau vestea bună „din spirit de ceartă”, urmărind probabil să iasă în evidență și să submineze autoritatea și influența lui Pavel. Dar Pavel n-a permis acestui lucru să-i răpească bucuria, întrucât știa că și în felul acesta Cristos era predicat (Flp 1:15-18).

Murmurele. Murmurele descurajează și dărâmă. La scurt timp după ieșirea din Egipt, israeliții au început să murmure împotriva lui Iehova, criticând conducerea pe care o exercita prin slujitorii săi Moise și Aaron (Ex 16:2, 7). La un moment dat, plângerile lor l-au descurajat atât de mult pe Moise, încât acesta a cerut să moară (Nu 11:13-15). Cel care murmură poate fi în pericol de moarte. Iehova a considerat lucrurile spuse împotriva lui Moise drept răzvrătire împotriva autorității Sale (Nu 14:26-30). Din cauza acestei atitudini critice, mulți și-au pierdut viața.

Scripturile grecești creștine fac referire la astfel de exemple din vechime pentru a avertiza împotriva efectului distructiv al murmurelor, sau plângerilor (1Co 10:10, 11). Referindu-se la cei ce „nesocotesc domnia și îi vorbesc de rău pe cei glorioși”, Iuda a spus: „Aceștia sunt oameni care murmură, care se plâng de soarta lor, care umblă după dorințele lor. Gura lor rostește cuvinte pompoase și ei admiră persoane pentru câștig” (Iuda 8, 16).

Isus a condamnat atitudinea critică; el a spus: „Nu mai judecați, ca să nu fiți judecați. De ce te uiți la paiul din ochiul fratelui tău și nu iei seama la bârna din ochiul tău? . . . Ipocritule! Scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea clar să scoți paiul din ochiul fratelui tău” (Mt 7:1, 3-5; compară cu Ro 2:1).