Nume dat ‘fortăreței Sionului’ după cucerirea ei de la iebusiți (2Sa 5:6-9). Se consideră că această fortăreață era situată pe pintenul, sau culmea, ce se întinde spre sud de la muntele Moria. Astfel, Cetatea lui David se afla la sud de platoul unde Solomon a construit mai târziu templul. În prezent, platoul îngust unde s-a aflat fortăreața se găsește la o înălțime mult mai mică decât cea a muntelui Moria. În zonă s-au efectuat ample lucrări de extracție a pietrei, îndeosebi în timpul domniei împăratului Adrian, când a fost construit orașul roman Aelia Capitolina (c. 135 e.n.). Astfel, se pare că în timpurile antice acest loc se afla la o înălțime mai apropiată (totuși, mai mică) de cea a platoului de pe muntele Moria, unde se găsea templul (IMAGINE, vol. 1, p. 747 și vol. 2, p. 947, engl.).

Locul era ideal pentru o fortăreață, întrucât era protejat pe trei laturi de văi adânci: la vest era valea Tyropoeon, iar la est valea Chedron, ce se unea în capătul sudic al pintenului cu Valea lui Hinom (1Cr 11:7). Doar în partea de nord a orașului erau necesare fortificații mai solide. Totuși, un atac din această direcție ar fi fost foarte dificil întrucât culmea este aici și mai îngustă. Nu se știe exact care a fost marginea de nord a Cetății lui David, deși unii erudiți consideră că e foarte probabil să fi fost acea porțiune unde culmea se îngustează. Astăzi avantajele strategice ale locului nu se mai observă atât de bine, întrucât de-a lungul secolelor văile din jur s-au umplut cu dărâmături și pietriș. Se estimează că suprafața totală a Cetății lui David era de 4-6 ha.

În valea Chedron, la poalele versantului estic al pintenului pe care se afla fortăreața există un izvor numit Ghihon (1Re 1:33). Descoperirile arheologice indică faptul că în timpurile antice un tunel săpat în stâncă făcea legătura între acest izvor și un puț. Astfel, locuitorii aveau acces la izvor din interiorul fortăreței, fără să iasă în afara zidurilor. S-a sugerat că Ioab și oamenii lui au reușit să pătrundă în fortăreața iebusită și s-o cucerească urcând prin acel puț (2Sa 5:8; 1Cr 11:5, 6).

Locul a fost numit „Cetatea lui David” deoarece David și-a stabilit aici reședința regală, după ce a domnit șapte ani și jumătate la Hebron. Cu lucrători și cu materiale de la Hiram, regele Tirului, David și-a construit în Cetate ‘casa de cedru’ (2Sa 5:5, 9, 11; 7:2). De asemenea, el a adus în Cetate arca legământului din casa lui Obed-Edom, soția sa Mical putând vedea alaiul de la o fereastră a casei lui David (2Sa 6:10-16; 1Cr 15:1, 29). La moartea sa, regele David a fost înmormântat în Cetate, și tot aici au fost înmormântați mulți alți regi din linia davidică (1Re 2:10).

În timpul domniei lui Solomon și după aceea. Solomon a mutat Arca în templul pe care l-a construit pe platoul mai întins de la nord de Cetatea lui David. Din formularea ‘au urcat arca din Cetatea lui David’ reiese că templul se afla la o altitudine mai mare, muntele Moria fiind mai înalt decât pintenul sudic (1Re 8:1). După căsătoria sa cu fiica faraonului, Solomon a adus-o în Cetatea lui David (1Re 3:1). Însă, după ce a terminat de construit un alt palat mai aproape de zona templului, el a mutat-o din Cetatea lui David întrucât Cetatea era considerată sfântă, fiindcă acolo fusese ținută Arca (1Re 9:24; 2Cr 8:11). Solomon a întreprins și alte lucrări de construcție în Cetatea lui David. Mai târziu, Ezechia a făcut lucrări de reparație când se pregătea să înfrunte atacul regelui asirian Sanherib (1Re 11:27; 2Cr 32:5). De asemenea, Ezechia a deviat apele izvorului Ghihon și le-a adus până pe partea vestică a Cetății lui David, din câte se pare printr-un tunel tăiat în stâncă, ce făcea legătura între izvor și bazinul Siloam (de pe versantul sud-vestic al pintenului) (2Cr 32:30). Manase, fiul și succesorul lui Ezechia, a construit un zid exterior de-a lungul versantului estic, aflat înspre valea Chedron (2Cr 33:14).

Din versetele menționate anterior reiese că, deși Ierusalimul s-a extins de-a lungul timpului, Cetatea lui David a fost întotdeauna un sector aparte. Lucrul acesta a fost valabil chiar și după întoarcerea din exilul babilonian, anumite locuri din Cetate fiind menționate în legătură cu echipele care au lucrat la repararea zidurilor orașului (Ne 3:15, 16). Se pare că „Treptele Cetății lui David” duceau în afara orașului dintr-un punct aflat în extremitatea sudică a acestuia (Ne 12:37). În urma săpăturilor arheologice au ieșit la lumină porțiuni ale unei astfel de structuri cu trepte; și astăzi un șir de trepte săpate brut în stâncă coboară panta dealului din același punct al orașului.

În Scripturile grecești creștine, expresia redată în unele traduceri prin „cetatea lui David” (BC; BS) („orașul lui David”, NW) se referă la Betleem, locul unde s-au născut David și Isus (Lu 2:4, 11; Ioa 7:42; vezi IERUSALIM).