Orice reprezentare sau reproducere a înfățișării unei ființe sau a unui lucru. (Mt 22:20)

În Biblie, termenii „chip” sau „imagine” sunt deseori asociați cu idolatria. Totuși, în unele contexte, termenii sunt folosiți cu sensul de „asemănare”. De exemplu, când a creat omul, Dumnezeu a spus: „Să facem om după chipul [sau umbra, înfățișarea] și asemănarea noastră”. (Ge 1:26, 27, Rbi8, n.s.) Întrucât Fiul lui Dumnezeu a spus că Tatăl său este „Spirit”, acest lucru exclude orice asemănare fizică între Dumnezeu și om. (Ioa 4:24) În schimb, omul are calități care oglindesc calitățile Făuritorului său ceresc și care îl disting de creaturile din regnul animal. (Vezi ADAM 1.) Însă, deși a fost creat după chipul Creatorului său, omul nu a fost făcut pentru a fi venerat, sau a i se aduce închinare.

Despre Set, fiul lui Adam (născut după ce Adam a devenit imperfect), se menționează că a fost „după chipul și asemănarea” lui Adam. (Ge 5:3) În aceeași idee, asemănarea lui Adam cu Dumnezeu a fost ceea ce l-a identificat inițial pe acesta ca fiu pământesc al lui Dumnezeu. (Lu 3:38) După Potopul din zilele lui Noe, faptul că la început omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu – chiar dacă apoi a devenit imperfect – a fost menționat ca bază pentru legea divină care-i autoriza pe oameni să aplice pedeapsa cu moartea în cazul ucigașilor. (Ge 9:5, 6; vezi RĂZBUNĂTORUL SÂNGELUI.) Mai târziu, când creștinii au primit instrucțiuni cu privire la situațiile în care o femeie trebuie să-și acopere capul, bărbaților li s-a spus că nu trebuiau să-și acopere capul deoarece bărbatul „este chipul și gloria lui Dumnezeu”, în timp ce femeia este gloria bărbatului. (1Co 11:7)

S-a asemănat întotdeauna Isus cu Tatăl său în aceeași măsură?

Fiul întâi născut al lui Dumnezeu, care mai târziu a devenit omul Isus, este chipul Tatălui. (2Co 4:4) Întrucât înțelegem că acestui Fiu i-a spus Dumnezeu: „Să facem om după chipul și asemănarea noastră”, este clar că Fiul s-a asemănat cu Tatăl, Creatorul său, încă de când a fost creat. (Ge 1:26; Ioa 1:1-3; Col 1:15, 16) Când a trăit ca om perfect pe pământ, el a reflectat calitățile și personalitatea Tatălui său în măsura maxim posibilă în limitele omenești, astfel că a putut spune: „Cine m-a văzut pe mine l-a văzut și pe Tatăl”. (Ioa 14:9; 5:17, 19, 30, 36; 8:28, 38, 42) Asemănarea lui Isus cu Tatăl său, Iehova Dumnezeu, a devenit și mai mare când Isus a fost înviat la viață spirituală și a primit „toată autoritatea . . . în cer și pe pământ”. (1Pe 3:18; Mt 28:18) Întrucât atunci Dumnezeu l-a ridicat pe Isus „într-o poziție înălțată”, Fiul a reflectat gloria Tatălui său într-o măsură mult mai mare decât a reflectat-o înainte de a părăsi cerul pentru a veni pe pământ. (Flp 2:9; Ev 2:9) El este acum „reprezentarea exactă a ființei [lui Dumnezeu]”. (Ev 1:2-4)

Toți membrii unși ai congregației creștine sunt aleși de Dumnezeu să fie „modelați după chipul Fiului său”. (Ro 8:29) Cristos Isus este modelul lor nu doar în ce privește modul de viață – în sensul că ei calcă pe urmele lui și urmează exemplul său de conduită și de acțiune –, ci și în ce privește moartea și învierea lor. (1Pe 2:21-24; 1Co 11:1; Ro 6:5) După ce poartă „chipul celui făcut din țărână” (Adam), ei vor purta, în calitate de creaturi spirituale, „chipul celui ceresc” (ultimul Adam, Cristos Isus). (1Co 15:45, 49) Pe parcursul vieții lor pământești, cei unși au privilegiul de a ‘reflecta ca niște oglinzi gloria lui Iehova’, care strălucește peste ei prin Fiul său, luând treptat chipul acestui Fiu, ce este, la rândul său, o reflectare a gloriei divine. (2Co 3:18; 4:6) Astfel, Dumnezeu creează în ei o nouă personalitate – o reflectare, sau imagine, a calităților sale. (Ef 4:24; Col 3:10)

Folosirea nepotrivită a imaginilor. Deși oamenii trebuie să reflecte cât pot de bine calitățile Tatălui lor ceresc și să urmeze exemplul Fiului său, Scripturile condamnă fără excepție venerarea imaginilor sau închinarea la ele. Legea dată Israelului arată clar că Dumnezeu detestă această practică. Ea interzicea nu doar chipurile cioplite, ci și folosirea ca obiect de cult a reproducerii vreunui lucru din ceruri, de pe pământ sau din mare. (Ex 20:4, 5; Le 26:1; Is 42:8) Dumnezeu condamna venerarea lor indiferent de materialul din care erau făcute (lemn, metal, piatră), de felul în care erau făcute (cioplite, turnate, lucrate cu ciocanul sau tăiate) sau de forma lor (reprezentări de oameni, de animale, de păsări, de lucruri inanimate sau simple simboluri). El considera confecționarea unor astfel de imagini un lucru „rău”, detestabil și ofensator, astfel că cei care le făceau își atrăgeau blestemul divin. (De 4:16-19, 23-25; 27:15; Nu 33:52; Is 40:19, 20; 44:12, 13; Eze 7:20) Faptul că erau placate cu aur și cu argint nu le făcea mai puțin dezgustătoare în ochii lui Dumnezeu și nu constituia un motiv pentru a nu fi pângărite și înlăturate ca un lucru necurat. (De 7:5, 25; Is 30:22)

În ochii lui Dumnezeu, cei ce se închină la imagini sunt „fără scuză”, deoarece această practică sfidează rațiunea, trădează lipsă de judecată și vădește refuzul lor de a accepta realități evidente. (Is 44:14-20; Ier 10:14; Ro 1:20-23) Imaginile nu sunt de niciun folos; nu oferă cunoștință, îndrumare sau ocrotire; sunt mute, neputincioase, fără viață, ba chiar sunt un motiv de rușine pentru cel ce le folosește. (Is 44:9-11; 45:20; 46:5-7; Hab 2:18-20) În plus, declarațiile profetice ale lui Iehova, care preziceau cu exactitate evenimente viitoare, zădărniceau orice încercare a israeliților infideli de a atribui împlinirea acestor evenimente idolilor lor. (Is 48:3-7)

În pofida avertismentelor clare din partea lui Dumnezeu, israeliții, precum și alții au încercat în mod nesăbuit să includă folosirea imaginilor religioase în închinarea adusă adevăratului Dumnezeu, Iehova. (Ex 32:1-8; 1Re 12:26-28; 2Re 17:41; 21:7) În timpul judecătorilor, o femeie chiar a sfințit câțiva arginți pentru Iehova, iar apoi i-a folosit ca să facă un chip cioplit. (Ju 17:3, 4; 18:14-20, 30, 31) Înainte ca Ierusalimul să fie distrus de babilonieni, în templu fuseseră aduse imagini religioase dezgustătoare. Una dintre ele este numită ‘simbolul geloziei’, fără îndoială deoarece a-i aduce unei imagini lauda ce i se cuvine lui Dumnezeu provoacă gelozia lui Dumnezeu. (Eze 8:3-12; Ex 20:5)

Totuși, au fost și unele obiecte reprezentând plante, animale și chiar heruvimi care au fost făcute la porunca lui Iehova și, prin urmare, nu erau ceva rău. Ele serveau drept reprezentări simbolice în cadrul închinării aduse lui Dumnezeu, însă nu erau venerate, nu erau obiecte de închinare; nu li se adresau rugăciuni și nu li se aduceau jertfe. (Vezi IDOL, IDOLATRIE.)

Imagini în cartea Daniel. În al doilea an al domniei lui Nebucadnețar (evident, calculând din momentul în care acesta a cucerit Ierusalimul în 607 î.e.n.), regele babilonian a avut un vis care l-a tulburat atât de mult, încât n-a mai putut să doarmă. Se pare că el nu și-a amintit visul în totalitate, deoarece le-a cerut înțelepților și preoților să-i dezvăluie atât visul, cât și interpretarea lui. Deși s-au lăudat că pot dezvălui lucrurile tainice, înțelepții Babilonului nu au fost capabili să îndeplinească cererea regelui, atrăgându-și astfel condamnarea la moarte. Din cauza acestei condamnări, și viața lui Daniel și a tovarășilor lui era în pericol. Însă grație ajutorului divin, Daniel a putut să dezvăluie nu doar visul, ci și interpretarea lui. Când i s-a dezvăluit visul, Daniel i-a adus laude și mulțumiri lui Dumnezeu, arătând astfel că Iehova Dumnezeu era Sursa înțelepciunii și a tăriei, Cel care „schimbă timpurile și perioadele, îndepărtând regi și punând regi”. (Da 2:1-23) Visul era, fără îndoială, de origine divină și ilustra în mod profetic controlul deplin pe care îl are Dumnezeu asupra evenimentelor de pe pământ.

În visul său, Nebucadnețar a văzut un chip uriaș, în formă de om. Părțile corpului erau din diverse metale; de la cap până la picioare, erau folosite metale tot mai puțin valoroase, dar mai dure, de la aur până la fier; labele picioarelor și degetele însă erau din argilă amestecată cu fier. Întregul chip a fost sfărâmat de o piatră desprinsă dintr-un munte, piatra umplând apoi pământul. (Da 2:31-35)

Ce reprezintă părțile chipului din visul lui Nebucadnețar?

Interpretarea dată sub inspirație de Daniel arată clar că acel chip are legătură cu guvernarea pământului și cu scopul lui Iehova Dumnezeu referitor la aceasta. Capul de aur îl reprezenta pe Nebucadnețar, cel care, cu permisiunea lui Dumnezeu, a ajuns principalul conducător mondial, dar, și mai important, a cucerit regatul al lui Iuda. Totuși, prin cuvintele „tu ești capul de aur”, se pare că Daniel nu a limitat semnificația capului la domnia lui Nebucadnețar. Având în vedere că celelalte părți ale corpului reprezentau regate, capul reprezenta, fără îndoială, dinastia regilor babilonieni, începând cu domnia lui Nebucadnețar și până la căderea Babilonului în timpul regelui Nabonid și al fiului său Belșațar. (Da 2:37, 38)

Regatul reprezentat de pieptul și brațele de argint avea să fie puterea medo-persană, care a cucerit Babilonul în 539 î.e.n. Acest regat a fost „inferior” Babilonului, dar nu din perspectiva mărimii ori a puterii militare și economice. Babilonul ar putea fi considerat superior deoarece a cucerit Ierusalimul, simbol al regatului lui Dumnezeu, ceea ce Medo-Persia nu a făcut. Dinastia medo-persană de conducători ai lumii s-a încheiat cu Darius al III-lea (Codoman), a cărui armată a suferit o înfrângere zdrobitoare în fața armatei lui Alexandru Macedon în 331 î.e.n. Astfel, Grecia este puterea reprezentată de pântecele și coapsele de aramă ale chipului. (Da 2:39)

Deși ulterior a fost împărțit în patru, Imperiul grec, sau elen, a continuat să domine lumea, până a fost absorbit de Imperiul roman, aflat în ascensiune. Puterea mondială romană este simbolizată de fier, un metal inferior, dar cu duritate mai mare, din care erau făcute picioarele chipului. Duritatea cu care Roma a înfrânt și a sfărâmat puterile oponente, așa cum a indicat profeția, este bine-cunoscută în istorie. (Da 2:40) Totuși, picioarele și labele picioarelor chipului nu puteau reprezenta doar Roma, deoarece în timpul Imperiului Roman nu s-a împlinit finalul visului profetic: desprinderea pietrei simbolice din munte, care avea să distrugă chipul în întregime și să umple apoi pământul.

Așadar, unii bibliști sunt de aceeași părere cu M. F. Unger, care a spus: „Visul lui Nebucadnețar, dezvăluit de Daniel, descrie «timpurile . . . națiunilor» și sfârșitul lor (Luca 21:24; Rev. 16:19), adică al puterii mondiale a națiunilor care va fi distrusă la a doua venire a lui Cristos”. (Unger’s Bible Dictionary, 1965, p. 516) Daniel însuși i-a spus lui Nebucadnețar că visul are legătură cu „ce se va întâmpla la sfârșitul zilelor”. (Da 2:28) Și, întrucât piatra simbolică reprezintă Regatul lui Dumnezeu, este de așteptat ca guvernarea reprezentată de picioarele de fier și de labele picioarelor ale imaginii să rămână până la întemeierea acestui Regat și până când el va trece la acțiune pentru ‘a zdrobi și a pune capăt tuturor acestor regate’. (Da 2:44)

Istoria arată că, deși Imperiul Roman a continuat să existe sub forma Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, în cele din urmă, în locul său s-a impus ca putere mondială Britania, odinioară supusă Imperiului Roman. Întrucât au fost mereu în relații strânse și, în general, au acționat în unitate, Marea Britanie și Statele Unite sunt adesea numite în prezent puterea mondială anglo-americană, putere care domină scena actuală a lumii.

Amestecul de fier și argilă din care erau făcute labele picioarelor acestui chip uriaș ilustrează cât se poate de bine situația din timpul dominației ultimei puteri mondiale. În alte pasaje din Scripturi, argila (sau lutul) este folosită în sens metaforic cu referire la omul fizic, făcut din țărână. (Iov 10:9; Is 29:16; Ro 9:20, 21) În interpretarea lui Daniel, argila ar corespunde cu „urmașii oamenilor”, prezența ei în amestec denotând fragilitatea puterii simbolizate de labele picioarelor ale chipului și degetele de la ele. Acest lucru indică o lipsă de coeziune ce caracterizează ultima putere mondială pământească și o slăbire a tăriei ei comparate cu fierul. (Da 2:41-43) Omul obișnuit avea să exercite o tot mai mare influență în chestiunile legate de guvernare.

Chipul de aur ridicat mai târziu de Nebucadnețar în câmpia Dura nu are legătură directă cu chipul uriaș din visul său. Având în vedere dimensiunile lui – 60 de coți (27 m) înălțime și doar 6 coți (2,7 m) lățime, ceea ce înseamnă o proporție de zece la unu –, nu pare să fi fost o statuie în formă de om, decât dacă ar fi avut un piedestal foarte înalt, mai înalt decât statuia însăși. Între înălțimea și lățimea corpului uman, proporția este de numai patru la unu. Așadar, e posibil ca imaginea să fi fost o reprezentare simbolică, probabil de genul obeliscurilor din Egiptul antic. (Da 3:1)

Imaginea fiarei. După ce a văzut într-o viziune o fiară cu șapte capete care se ridică din mare, apostolul Ioan a văzut și o fiară cu două coarne care se ridică din pământ, vorbește ca un balaur și le spune locuitorilor pământului „să-i facă o imagine fiarei [cu șapte capete]”. (Re 13:1, 2, 11-14) În Biblie, fiarele simbolizează, de regulă, guvernele politice. Prin urmare, imaginea fiarei cu șapte capete trebuie să fie o entitate care reflectă caracteristicile și scopurile sistemului politic ce domină pământul, sistem reprezentat de fiara cu șapte capete. În mod logic, imaginea fiare trebuie să aibă șapte capete și zece coarne, la fel ca fiara care iese din mare și pe care o reprezintă. Este demn de remarcat că, în Revelația capitolul 17, este descrisă o altă fiară cu șapte capete, diferită de fiara care iese din mare. Semnificația ei, precum și cea a fiarei cu șapte capete și a fiarei cu două coarne sunt analizate la subiectul ANIMALE SIMBOLICE.

După prima mențiune a ei în Revelația, capitolul 13, imaginea fiarei este amintită mereu împreună cu fiara, în mod special în legătură cu închinarea adusă acesteia și primirea semnului ei, aspecte în care este implicată și imaginea fiarei. (Re 14:9-11; 15:2; 16:2; 19:20; 20:4; vezi SEMN, I.)