Insulă situată în nord-estul Mării Mediterane, la circa 70 km de coasta Ciliciei (Asia Mică) și la circa 100 km de coasta siriană. Ciprul este a treia insulă ca mărime din Mediterană, după Sicilia și Sardinia. Insula are o lungime de aproximativ 160 km, la care se adaugă alți 72 km, cât măsoară fâșia îngustă de pământ ce se întinde ca un braț în extremitatea sa nord-estică. Insula atinge o lățime maximă de 97 km. Cel mai înalt vârf al munților Troodos, din sud-vestul Ciprului, este Muntele Olimp, cu o altitudine de 1 951 m. Paralel cu coasta nordică a insulei se întinde un lanț muntos, care este separat de munții din sud-vest de o câmpie centrală. Iarna, vârfurile munților sunt acoperite cu zăpadă, în timp ce vara, în câmpie, clima este caldă și uscată. Încă din vechime, Ciprul era renumit pentru zăcămintele bogate de cupru, numele insulei devenind sinonim cu acest metal. (Cuvântul românesc „cupru” vine din latinescul cuprum, provenit din cyprium aes, care înseamnă „aramă din Cipru”.)

Potrivit unor dovezi istorice, Ciprul corespunde cu „Chitimul” din Scripturile ebraice (Is 23:1, 12; Da 11:30). Insula era renumită nu doar pentru cupru, ci și pentru lemnul de calitate superioară, în special lemnul de chiparos, care era, se pare, exportat către Tir, pe coasta Feniciei, și folosit la construirea de corăbii (Eze 27:2, 6).

Având în vedere asocierea Ciprului cu Chitimul menționat în Biblie, ar fi logic să existe o legătură între primii locuitori ai Ciprului și greci. (Vezi Ge 10:4; Iavan este strămoșul ionienilor, sau vechii greci.) Așa cum reiese din articolul CHITIM, această legătură chiar există.

Regii orașelor-stat din Cipru s-au aliat cu Alexandru cel Mare după victoria acestuia în Bătălia de la Issos, din 333 î.e.n. După moartea lui Alexandru, controlul asupra Ciprului a fost preluat de dinastia egipteană a Ptolemeilor. Ciprul a rămas în cea mai mare parte sub dominație egipteană până în anul 58 î.e.n., când a fost anexat de romani. Foarte probabil, cu ocazia Penticostei din 33 e.n. la Ierusalim au fost prezenți și iudei din Cipru, deși aceștia nu sunt menționați în mod concret în relatarea biblică. Levitul Iosif, cunoscut mai bine cu numele Barnaba, era originar din Cipru (Fa 4:36).

Creștinismul. Din cauza persecuției ce a urmat după martiriului lui Ștefan, creștinii au fost împrăștiați, iar unii dintre ei au ajuns în Cipru și le-au depus mărturie iudeilor de acolo. Unii creștini ciprioți au mers în Antiohia, oraș aflat pe coasta siriană în dreptul Ciprului, și le-au predicat celor ce, asemenea lor, erau vorbitori de limbă greacă; lucrarea lor a avut un mare succes (Fa 11:19, 20). Când Pavel și Barnaba, însoțiți de Ioan Marcu, au fost trimiși din Antiohia în prima călătorie misionară (c. 47-48 e.n.), primul lor teritoriu a fost Ciprul, unde se născuse Barnaba. Ei au ajuns la Salamina, un important centru comercial de pe coasta estică a Ciprului. Aici au găsit mai multe sinagogi, de unde reiese că în oraș locuiau mulți evrei. După ce au predicat Cuvântul lui Dumnezeu aici, ei au traversat insula până pe coasta vestică și au ajuns la Pafos, care era pe atunci capitala provinciei romane. În acest oraș l-au întâlnit pe proconsulul Sergius Paulus, care a manifestat interes față de mesajul creștin, și pe vrăjitorul Elima (Bar-Isus), care li s-a împotrivit (Fa 13:1-12).

Faptul că istoricul Luca menționează existența unui proconsul în Cipru este cât se poate de corect. Ciprul a trecut sub controlul Senatului roman în 22 î.e.n., insula fiind apoi guvernată nu de un legat, ci de un proconsul, care acționa ca reprezentant al Senatului.

Pavel și însoțitorii lui s-au îmbarcat în portul Pafos și au călătorit până la Pamfilia, aflată pe coasta Asiei Mici (Fa 13:13). Aproximativ doi ani mai târziu, Barnaba, însoțit de Ioan Marcu, s-a întors în ținutul său natal pentru a continua lucrarea de facere de discipoli, iar Pavel a pornit în a doua călătorie misionară prin Asia Mică (c. 49 e.n.) (Fa 15:36-41). Spre sfârșitul celei de-a treia călătorii misionare (c. 56 e.n.), când călătorea de la Patara (aflată pe coasta sud-vestică a Asiei Mici) spre Fenicia, apostolul a ajuns în dreptul insulei Cipru, dar ‘a lăsat-o în urmă pe stânga’, corabia trecând fără îndoială pe la sud-vest de insulă în drumul ei spre Tir (Fa 21:1-3). La scurt timp după aceea, Pavel a ajuns la Ierusalim, unde a fost găzduit de Mnason, care, la fel ca Barnaba, era originar din Cipru (Fa 21:15, 16). În timpul călătoriei lui Pavel spre Roma, corabia pe care se afla apostolul a navigat la adăpostul Ciprului, pentru că vânturile erau potrivnice’. Vânturile predominante în această perioadă a anului bat dinspre vest și nord-vest, ceea n-ar fi permis traversarea mării prin largul ei. Din câte se pare, corabia a trebuit să ocolească extremitatea estică a Ciprului și să navigheze apoi de-a lungul coastei Asiei Mici, unde vânturile dinspre uscat înlesneau înaintarea spre vest (Fa 27:4, 5, 9, 12).