Cirenian

Vechea capitală a regiunii Cirenaica, aflată pe coasta de nord a Africii, aproximativ în dreptul insulei Creta. Orașul era situat la circa 16 km de țărmul Mării Mediterane, pe un platou cu o altitudine de 550 m. Din anticul oraș au rămas azi doar niște ruine; acestea se găsesc în apropiere de actualul Shahhat (anterior, Cirena), în Libia.

Din câte se pare, Cirena a fost întemeiată de greci în secolul al VII-lea î.e.n. și a ajuns să fie considerată una dintre coloniile lor cele mai importante. În 96 î.e.n., orașul a ajuns sub controlul politic al romanilor, iar din 67 î.e.n. regiunea Cirenaica a format împreună cu insula Creta o singură provincie.

Bărbatul pe nume Simon care a fost obligat să-l ajute pe Isus să-și ducă stâlpul de tortură era născut în Cirena (Mt 27:32; Mr 15:21; Lu 23:26). El era, probabil, un evreu elenizat. E posibil ca, deși născut în Cirena, Simon să se fi stabilit ulterior în Palestina. Pe baza versetului din Faptele 6:9, unde se menționează că printre cei ce s-au ridicat să-l contrazică pe Ștefan erau și „cirenieni”, unii erudiți au tras concluzia că în Palestina locuia un număr suficient de mare de evrei din Cirena ca să-și poată înființa propria sinagogă în Ierusalim.

E posibil însă ca Simon, „născut în Cirena”, să fi fost un străin venit, asemenea altora, la Ierusalim cu ocazia Paștelui. La fel, 51 de zile mai târziu, la sărbătoarea evreiască a Penticostei au fost prezenți mulți „oameni cu teamă de Dumnezeu, din toate națiunile”, inclusiv unii „din regiunea Libiei, care este spre Cirena” (Fa 2:5, 10, 41). Unii dintre aceștia s-au numărat, probabil, printre cele aproximativ „trei mii de suflete” care s-au botezat după turnarea spiritului sfânt și după discursul lui Petru. Ei au dus, probabil, mesajul creștin în țara lor natală.

Creștinismul. Câțiva ani mai târziu, după convertirea la creștinism a lui Corneliu, unii bărbați din Cirena au venit în Antiohia din Siria și au început să le predice „vestea bună despre Domnul Isus” celor numiți în Faptele 11:20, în majoritatea manuscriselor grecești, Hellēnistás. Întrucât același termen grecesc este redat în Faptele 6:1 prin „iudeii de limbă greacă” (NW) sau „evreii care vorbeau grecește” (BC), unii erudiți consideră că cei cărora li s-a predicat în Antiohia din Siria trebuie să fi fost evrei sau prozeliți, circumciși, care vorbeau limba greacă. Totuși, predicarea la evreii și prozeliții vorbitori de limbă greacă se efectua încă de la Penticosta din 33 e.n., pe când convertirea în Antiohia a unui număr mare de vorbitori de limbă greacă pare să fi fost un lucru nou și neobișnuit. Noutatea este indicată de faptul că Barnaba a fost trimis în Antiohia probabil pentru a vedea care era situația și pentru a încuraja lucrarea (Fa 11:22, 23). În plus, predicarea efectuată de cirenieni și de colaboratorii lor pare să fie prezentată în contrast cu predicarea efectuată de alți discipoli veniți în Antiohia, care nu le vorbeau „decât iudeilor” (Fa 11:19, 20). Având în vedere aceste lucruri, precum și faptul că mai multe manuscrise grecești vechi, demne de încredere folosesc în loc de Hellēnistás termenul Héllēnas („greci”; vezi Fa 16:3), majoritatea traducătorilor moderni folosesc cu referire la cei convertiți cu ajutorul bărbaților din Cirena termenul „greci” (NTTM; NTÎT; NTBB; NTP); alții preferă termenii „păgâni” (CK) sau „națiuni” (TEV, NE), care ar lăsa să se înțeleagă că cei cărora li s-a predicat în Antiohia nu erau de religie iudaică. Totuși, unii erudiți admit posibilitatea ca persoanele respective să fi fost deopotrivă oameni de religie iudaică și oameni din națiuni vorbitori de limbă greacă și de aceea folosesc expresia „vorbitori de limbă greacă” (NW). Printre profeții și învățătorii care făceau parte din congregația din Antiohia când Pavel a pornit în prima sa călătorie misionară (c. 47 e.n.) era și „Lucius din Cirena” (Fa 11:20; 13:1).