A cincea insulă ca mărime din Marea Mediterană și locuitorii ei. Insula are o lungime de circa 250 km și o lățime ce variază între 13 și 56 km. Creta este situată în extremitatea sudică a Mării Egee, la circa 100 km S-E de Grecia. Această insulă îngustă este străbătută pe toată lungimea ei de munți, unii având vârful acoperit cu zăpadă câteva luni pe an. Aproximativ în centrul Cretei se înalță muntele Ida, cu o altitudine de 2 456 m. Pe coasta nordică există câteva porturi bune. În schimb, pe coasta sudică nu sunt decât puține locuri potrivite pentru porturi (așa cum reiese și din relatarea biblică despre călătoria lui Pavel la Roma). Aici, linia țărmului este mai dreaptă, iar pe o porțiune mare de coastă munții coboară abrupt în mare.

În general se crede că insula Creta este una și aceeași cu insula Caftor, menționată în Scripturile ebraice, și, prin urmare, locul de unde au migrat filistenii în Canaan (Ier 47:4; Am 9:7). Unii erudiți au stabilit o legătură și între cretani și „cheretiți”. În Septuaginta, în loc de „cheretiți” apare „cretani” atât în Ezechiel 25:15-17, cât și în Țefania 2:5-7. (Vezi CHERETIȚI.) Dacă insula Caftor corespunde într-adevăr Cretei – și pare logic să fie așa –, atunci primii locuitori ai insulei au fost descendenți ai lui Mițraim, nume folosit în Biblie și cu privire la Egipt (Ge 10:13, 14).

Civilizația care s-a dezvoltat în Creta, deși foarte diferită de civilizația din Mesopotamia și de cea din Egipt, a fost la fel de impresionantă. Religia cretană punea un mare accent pe elementul feminin, zeitatea supremă fiind o zeiță-mamă. La fel ca în alte religii în care se practica cultul fertilității, șarpele apare frecvent în reprezentările zeiței, fie în mâinile ei, fie încolăcit în jurul trupului ei. Cu zeița-mamă este de regulă asociată o zeitate masculină de rang inferior, între cele două zeități existând, probabil, raportul mamă-fiu, des întâlnit în acest tip de cult. La Knossos s-a descoperit o cruce de marmură, crucea fiind și ea un vechi simbol folosit în cultul fertilității. Antica civilizație a dispărut spre sfârșitul mileniului al II-lea î.e.n. În mileniul I î.e.n., Creta a ajuns în cele din urmă sub stăpânire greacă. În secolul al II-lea î.e.n., insula era un sălaș al piraților, ce jefuiau corăbiile de pe Marea Mediterană. În anul 67 î.e.n., Creta a fost cucerită de generalul Pompei, formând apoi, împreună cu regiunea Cirenaica, din nordul Africii, o provincie romană.

Activitatea lui Pavel. Printre cei prezenți la Ierusalim cu ocazia Penticostei din 33 e.n. au fost și evrei și prozeliți din Creta (Fa 2:5, 11). Probabil că prin intermediul lor a pătruns creștinismul în Creta.

Apostolul Pavel a ajuns în Creta în toamna anului 58 e.n., în timpul călătoriei sale spre Roma, unde urma să fie judecat. El se afla pe o corabie care transporta cereale din Alexandria și care avea la bord 276 de persoane. Corabia ‘a navigat la adăpostul Cretei’, adică de-a lungul coastei sudice a insulei, unde era ferită de vânturile potrivnice care suflau dinspre nord-vest. De la Salmone, promontoriu pe coasta estică a Cretei, corabia a înaintat cu greu spre vest, până la Porturi Frumoase, un mic golf aflat chiar înainte de punctul unde linia țărmului cotește brusc spre nord. Contrar sfatului lui Pavel, s-a luat decizia ca vasul să-și continue drumul până la Fenix, un alt port de pe coasta Cretei, aflat la circa 65 km distanță. După ce a trecut de capul Lithino (Matala), corabia ‘a început să navigheze de-a lungul coastei, aproape de țărm’. Deodată s-a dezlănțuit un vânt năprasnic, ce bătea dinspre E-N-E, dinspre culmile muntoase, din cauza căruia corabia n-a mai putut înainta în direcția dorită. Vântul a făcut ca vasul să meargă în derivă, împingându-l dincolo de insula Cauda, aflată la circa 65 km de Porturi Frumoase (Fa 27:6-16, 37, 38).

Există dovezi că, după cei doi ani de detenție la Roma, Pavel a mers în Creta, astfel că în ultima parte a serviciului său a fost ocupat cu activități creștine aici. La plecare, el i-a cerut lui Tit să rămână în Creta ca ‘să îndrepte unele lucruri’ în congregații și ‘să numească bătrâni în fiecare oraș’ (Tit 1:5). Mai târziu, când a abordat unele probleme legate de congregații în scrisoarea sa către Tit, Pavel a citat cuvintele unui profet cretan: „Cretanii sunt întotdeauna mincinoși, fiare periculoase, mâncăi fără ocupație” (Tit 1:10-12). Aceste cuvinte îi sunt atribuite lui Epimenides, un poet cretan din secolul al VI-lea î.e.n., și reflectă un punct de vedere împărtășit de grecii de atunci, pentru care „cretan” devenise sinonim cu „mincinos”.