Carte profetică plasată în Bibliile din limba română în grupul „profeților mari”, imediat după Ezechiel. Această ordine este respectată și în traducerile Septuaginta (în greacă) și Vulgata (în latină). În canonul ebraic, cartea Daniel este inclusă în „Scrieri”, sau „Hagiografa”.

Scriitorul. Cartea însăși îl prezintă pe Daniel drept scriitor. În ea citim: „În primul an al lui Belșațar, regele Babilonului, Daniel a văzut un vis și niște viziuni când era culcat în patul său. Atunci a așternut în scris visul și a istorisit totul”. (Da 7:1) Capitolele 7 la 12, scrise la persoana întâi, sunt un alt indiciu că Daniel este scriitorul cărții.

Capitolele 1 la 6 sunt scrise la persoana a treia, însă aceasta nu infirmă faptul că Daniel este scriitorul, el relatând din perspectiva unui observator al evenimentelor la care au participat el și alții. Și scriitorul biblic Ieremia a procedat de multe ori la fel, relatând atât la persoana a treia (Vezi Ier 20:1-6; 21:1-3 și cap. 26, 36.), cât și la persoana întâi. (Ier 1, 13, 15, 18; vezi DANIEL 2.)

Locul și data scrierii. Cartea a fost scrisă în Babilon, iar una dintre viziunile prezentate în carte se desfășoară în cetatea Susa, pe malul râului Ulai. Nu este clar dacă Daniel a fost prezent fizic în Susa sau dacă a fost purtat acolo prin intermediul viziunii. Scrierea cărții s-a încheiat în jurul anului 536 î.e.n., cuprinde perioada care începe în 618 și se încheie în jurul anului 536 î.e.n. (Da 8:1, 2)

Autenticitate. Unii critici contestă autenticitatea cărții lui Daniel, susținând teoria lui Porfir, filosof păgân din secolul al III-lea și dușman al creștinismului, conform căreia cartea lui Daniel ar fi fost scrisă de un iudeu din Palestina în timpul lui Antioh Epifanul. Conform teoriei lui, scriitorul a prezentat drept profeții evenimente care, de fapt, avuseseră loc în trecut. Totuși, autenticitatea cărții lui Daniel nu a mai fost serios contestată din timpul lui Porfir până în prima parte a secolului al XVIII-lea. În plus, faptul că Isus Cristos a acceptat profeția lui Daniel este o dovadă a autenticității acesteia. (Mt 24:15; Da 11:31)

Aspecte istorice. În peșterile de la Marea Moartă au fost descoperite mai multe manuscrise cu fragmente din cartea lui Daniel. Cel mai vechi manuscris datează din prima jumătate a secolului I î.e.n.; pe atunci, cartea lui Daniel era acceptată ca parte integrantă a Scripturilor și le era atât de cunoscută evreilor, încât fuseseră realizate numeroase copii ale acesteia. Canonicitatea cărții lui Daniel era recunoscută în acea perioadă, fapt confirmat de scriitorul Cărții întâi a Macabeilor (2:59, 60) – carte apocrifă, dar istorică – care face referire la eliberarea lui Daniel din groapa cu lei și a celor trei evrei din cuptorul cu foc.

O altă dovadă o constituie mărturia istoricului evreu Josephus, care afirmă că, atunci când a intrat în Ierusalim, lui Alexandru cel Mare i s-a arătat profeția lui Daniel. Acest eveniment a avut loc în jurul anului 332 î.e.n., cu peste 150 de ani înainte de perioada macabeilor. Josephus relatează: „Când i s-a arătat cartea lui Daniel, în care figura profeția că un grec va nimici puterea perșilor, Alexandru a susținut că el însuși se socotea grecul acela”. (Antichități iudaice, traducere de Ioan Acsan, Editura Hasefer, București, 2001, XI, VIII, 5) Istoria consemnează și că Alexandru le-a arătat o mare favoare iudeilor, probabil datorită a ceea ce s-a spus despre el în profeția lui Daniel.

Limba. Pasajele din Daniel 1:1–2:4a și 8:1–12:13 sunt scrise în ebraică, iar fragmentul din Daniel 2:4b–7:28 este scris în aramaică. The International Standard Bible Encyclopedia (editată de G. Bromiley, 1979, vol. 1, p. 860) spune următoarele despre vocabularul folosit în fragmentul arameic al cărții Daniel: „Examinând vocabularul arameic folosit de Daniel, observăm că 90% din el este similar cu cel al inscripțiilor semitice occidentale și al papirusurilor din secolul al V-lea î.e.n. sau chiar mai vechi. Celelalte 10% din cuvinte au fost găsite în surse din aramaica vorbită în Nabatea sau Palmyra, limbi apărute după secolul al V-lea î.e.n. Deși, teoretic, este posibil ca această parte a vocabularului arameic să fi apărut brusc după secolul al V-lea î.e.n., este, de asemenea, posibil ca ea să fi existat cu ceva timp înainte, însă numai în formă orală. Totuși, cea mai plauzibilă explicație pentru lipsa celor 10% din cuvinte este, pur și simplu, că ne lipsesc unele informații despre contextul lingvistic respectiv, informații ce ne putem aștepta să fie descoperite de-a lungul timpului”.

În cartea lui Daniel există și unele cuvinte care se presupun a fi de origine persană, însă aceasta nu este ceva neobișnuit, având în vedere legăturile pe care evreii le aveau cu babilonienii, mezii, perșii și cu alte popoare. Mai mult, cea mai mare parte a vocabularului străin folosit de Daniel este compus din numele funcționarilor de la curtea regelui, nume de articole de îmbrăcăminte, termeni juridici sau cuvinte asemănătoare, pentru care nu exista, se pare, un echivalent în limbile ebraică și aramaică folosite în acea perioadă. În scrierile sale, Daniel li s-a adresat în principal evreilor, care în acel moment se aflau în Babilonia sau erau risipiți în alte regiuni. Prin urmare, el a folosit un limbaj pe care aceștia îl puteau înțelege.

Aspecte doctrinare. Unii critici contestă autenticitatea cărții lui Daniel deoarece face referire la înviere. (Da 12:13) Ei susțin că această doctrină a apărut mai târziu sau a fost preluată dintr-o credință păgână, însă ocurența din Daniel este în armonie cu Scripturile ebraice, care conțin declarații despre credința în înviere. (Iov 14:13, 15; Ps 16:10) De asemenea, ele chiar menționează învieri ce au avut loc. (1Re 17:21, 22; 2Re 4:22-37; 13:20, 21) Însuși apostolul Pavel a consemnat că Avraam avea credință în înviere (Ev 11:17-19) și că, în antichitate, alți slujitori fideli ai lui Dumnezeu așteptau și ei învierea. (Ev 11:13, 35-40; Ro 4:16, 17) Isus însuși a spus: „Dar că morții vor fi sculați a dezvăluit chiar Moise în relatarea despre tufa de mărăcini, când îl numește pe Iehova «Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob»”. (Lu 20:37)

Dacă am pretinde că această carte nu are caracter profetic și că a fost consemnată după ce evenimentele relatate au avut loc, ar trebui să plasăm scrierea cărții Daniel după serviciul pământesc al lui Isus, deoarece capitolul 9 conține o profeție despre venirea și jertfa lui Mesia. (Da 9:25-27) De asemenea, profeția din Daniel vorbește despre regatele care vor domni „până la timpul sfârșitului”, când vor fi distruse de Regatul lui Dumnezeu condus de Mesia. (Da 7:9-14, 25-27; 2:44; 11:35, 40)

Importanța cărții. Cartea Daniel este remarcabilă deoarece menționează mai multe perioade profetice: cele 69 de săptămâni (de ani) de la decretul de reconstruire a Ierusalimului până la venirea lui Mesia; evenimentele ce se petrec în cea de-a șaptezecea săptămână și distrugerea ulterioară a Ierusalimului (Da 9:24-27); cele „șapte timpuri” pe care Isus le-a numit „timpurile fixate ale națiunilor”, despre care a spus că erau încă în desfășurare când el a fost pe pământ și că urmau să se încheie mult mai târziu (Da 4:25; Lu 21:24); perioadele de 1 290, 1 335 și 2 300 de zile și ʻtimp, timpuri și jumătate de timpʼ. Semnificația tuturor acestor perioade profetice este esențială pentru a înțelege relația lui Dumnezeu cu poporul său. (Da 12:7, 11, 12; 8:14; vezi TIMPURILE FIXATE ALE NAȚIUNILOR; ȘAPTEZECI DE SĂPTĂMÂNI.)

Daniel oferă detalii despre ascensiunea și declinul puterilor mondiale începând cu Babilonul antic și încheind cu momentul când Regatul lui Dumnezeu va distruge aceste puteri pentru totdeauna. Profeția îndreaptă atenția spre Regatul lui Dumnezeu, a cărui conducere i-a fost încredințată Regelui numit de El și „sfinților Celui Suprem”, coregenții săi. Acest Regat va domni pentru totdeauna, revărsând binecuvântări asupra tuturor celor care îi slujesc lui Dumnezeu. (Da 2:44; 7:13, 14, 27)

Interpretarea inspirată dată de înger profețiilor despre fiarele ce simbolizează puteri mondiale (Da 7:3-7, 17, 23; 8:20, 21) este de mare ajutor pentru a înțelege valoarea simbolică a fiarelor menționate în Revelația. (Re 13:1-18; vezi FIARE, SIMBOLICE.)

Relatarea lui Daniel despre cei trei prieteni ai săi care au fost salvați din cuptorul cu foc după ce au refuzat să se plece în fața marii statui de aur a lui Nebucadnețar (Da 3) arată cum, în timpul domniei primei puteri mondiale din „timpurile națiunilor”, dreptul slujitorilor lui Iehova de a-i da Lui devoțiune exclusivă a fost recunoscut legal. De asemenea, această relatare îi ajută pe creștini să înțeleagă că supunerea pe care trebuie să o manifeste față de autoritățile superioare este relativă, așa cum se menționează în Romani 13:1; Faptele 4:19, 20 și 5:29 arată că și apostolii au acționat la fel. În plus, această relatare le întărește creștinilor hotărârea de a rămâne neutri față de chestiunile politice ale lumii, arătând în același timp că ei ar putea suferi din cauza neutralității. Însă, fie că Dumnezeu îi va salva în acele momente, fie că va permite chiar să fie uciși pentru integritatea lor, creștinii sunt hotărâți să se închine și să-i slujească doar lui Iehova Dumnezeu. (Da 3:16-18)

[Chenarul de la pagina ]

IDEI IMPORTANTE DIN DANIEL

Prezintă profeții despre ascensiunea și declinul unor guverne umane, începând cu Babilonul antic și încheindu-se cu momentul când Regatul lui Dumnezeu va zdrobi toate guvernele omenești pentru a prelua conducerea asupra lumii

Scrisă de Daniel, care a trăit în Babilon din anul 617 î.e.n. până după întoarcerea la Ierusalim a evreilor exilați, în 537 î.e.n.

Daniel și cei trei prieteni ai săi se dovedesc loiali lui Iehova în exilul babilonian

În timp ce sunt instruiți pentru serviciul la curtea lui Nebucadnețar, aceștia se abțin de la vinul și mâncărurile alese ale regelui; Dumnezeu îi binecuvântează, dându-le cunoștință și perspicacitate (1:1-21)

Șadrac, Meșac și Abed-Nego refuză să se închine chipului uriaș făcut de Nebucadnețar; ei îi spun cu fermitate regelui furios că nu se vor închina înaintea dumnezeilor săi; regele poruncește să fie legați și aruncați într-un cuptor foarte încins; salvați de un înger, cei trei ies din foc nevătămați (3:1-30)

Plini de invidie, unii funcționari complotează împotriva lui Daniel; el continuă să se roage Dumnezeului său fără să se ascundă, în ciuda interdicției impuse de rege; este aruncat în groapa cu lei; un înger îl scoate din groapă nevătămat (6:1-28)

Vise și viziuni profetice care indică spre Regatul lui Dumnezeu condus de Mesia

O piatră se desprinde dintr-un munte fără ajutorul vreunei mâini și zdrobește un chip uriaș; chipul prezintă succesiunea puterilor mondiale, începând cu Babilonul și încheindu-se cu momentul când toate vor fi zdrobite și înlocuite cu Regatul lui Dumnezeu (2:1-49)

Un copac foarte înalt este tăiat și legat pentru șapte timpuri; prima împlinire are loc când regele înnebunește și trăiește ca fiarele câmpului timp de șapte ani, până când recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste regatul oamenilor și că îl dă celui ales de El (4:1-37)

Când Belșațar folosește vasele de la templul lui Iehova pentru a bea în cinstea dumnezeilor săi, apare o scriere pe perete; fiind chemat pentru a o explica, Daniel îl mustră plin de curaj pe rege și îi spune că regatul său a fost dat mezilor și perșilor (5:1-31)

Este prezentată succesiunea puterilor mondiale, simbolizate de un leu, un urs, un leopard, o fiară înfricoșătoare cu zece coarne și un corn mic de pe capul fiarei; Cel Bătrân de Zile îi dă celui ca un fiu al omului stăpânirea peste toate popoarele (7:1-28)

Un berbec, un țap și un corn mic reprezintă puterile mondiale care vor succeda Babilonul; cornul cel mic îl sfidează pe Prințul armatelor cerești și este zdrobit fără ajutorul vreunei mâini (8:1-27)

Șaptezeci de săptămâni (de ani); după 7 săptămâni și 62 de săptămâni va apărea Mesia, însă va fi nimicit; legământul (avraamic) va fi păstrat în vigoare pentru iudei timp de o săptămână (9:1-27)

Regele nordului și regele sudului se luptă; Mihael apare ca eliberator; alte evenimente ulterioare (10:1–12:13)