Salt la conţinut

Salt la cuprins

Disciplinare

Disciplinare

Substantivul ebraic mûsár și forma verbală yasár transmit ideea de „disciplinare”, „pedeapsă”, „corectare”, „îndemn”. În Septuaginta (în greacă) și în Scripturile grecești creștine, termenii corespondenți – substantivul paideía și verbul paideúō – au, în esență, același sens. Fiind un derivat al termenului pais, care înseamnă „copil”, paideía are legătură în primul rând cu ceea ce este necesar în creșterea copiilor: disciplinare, instruire, educare, corectare, pedeapsă.

Sursa și scopul. Ca dovadă a iubirii sale, Iehova își disciplinează slujitorii. (Pr 3:11, 12) El îi instruiește astfel încât să le corecteze ideile greșite și să le modeleze gândirea și comportamentul. În cazul israeliților din timpul lui Moise, disciplinarea a inclus faptul de a fi martori la manifestări ale măreției lui Dumnezeu, când el, cu puterea sa inegalabilă, a executat judecata asupra tuturor zeilor Egiptului, și-a eliberat poporul și a distrus armata egipteană în Marea Roșie. Iehova a executat și judecăți înfricoșătoare asupra israeliților neascultători. De asemenea, el i-a furnizat în mod miraculos poporului hrană și apă, dându-i totodată unele lecții care arătau cât de important era să acorde atenție tuturor cuvintelor lui Iehova și să le aplice. Scopul acestei disciplinări a fost de a-i face umili și de a le insufla o teamă sănătoasă de Iehova, pe care o puteau dovedi manifestând credință și ascultare. (De 8:3-5; 11:2-7)

Iehova disciplinează deseori prin intermediul reprezentaților săi, cărora le acordă autoritatea cuvenită. Un israelit care își acuza soția pe nedrept că nu a fost virgină la încheierea căsătoriei trebuia disciplinat de bătrânii numiți ca judecători. (De 22:13-19) Părinții îl reprezintă pe Iehova când își disciplinează în mod potrivit copiii. Iar copiii trebuie să considere această disciplinare o dovadă a iubirii părinților lor, care au în vedere binele lor de durată. (Pr 1:8; 4:1, 13; 6:20-23; 13:1, 24; 15:5; 22:15; 23:13, 14; Ef 6:4) În congregația creștină, bătrânii folosesc Cuvântul lui Dumnezeu pentru a oferi disciplinare: sfaturi, corectare, mustrare. (2Ti 3:16) Disciplinarea administrată de Iehova creștinilor care au comis un păcat are drept scop restabilirea lor în urma căderii în păcat și ocrotirea lor de condamnarea de care va avea parte lumea. (1Co 11:32) În calitate de cap al congregației creștine, Isus Cristos se asigură, ca expresie a afecțiunii sale, că este oferită disciplinarea necesară. (Re 3:14, 19)

O formă severă de disciplinare este excluderea din congregație. Apostolul Pavel a recurs la această măsură când ‘i-a dat pe mâna lui Satan’ pe Alexandru și pe Imeneu. (1Ti 1:20) Odată înlăturați din congregație, aceștia erau din nou în lumea aflată sub controlul lui Satan. (1Co 5:5, 11-13)

Persecuțiile pe care Iehova le-ar putea permite asupra slujitorilor săi pot constitui o formă de disciplinare, sau instruire, producând „un rod pașnic, și anume dreptatea”, de care se bucură după ce încercarea ia sfârșit. (Ev 12:4-11) Chiar și Fiul lui Dumnezeu a fost ajutat să devină un mare preot plin de compasiune prin intermediul suferințelor prin care Tatăl său a permis să treacă. (Ev 4:15)

Rezultatul acceptării și al respingerii. Cei răi, cei fără minte sau cei lipsiți de moralitate își dovedesc ura față de disciplinarea lui Iehova respingând-o categoric. (Ps 50:16, 17; Pr 1:7) Rezultatele negative ale unei astfel de atitudini nesăbuite constituie o disciplinare suplimentară, iar deseori o pedeapsă severă. Așa cum spune proverbul: „Nebunii sunt disciplinați de propria nebunie”. (Pr 16:22) Aceștia ar putea suporta drept consecințe sărăcia, rușinea, boala și, în cele din urmă, moartea. Istoria israeliților ilustrează bine cât de mare poate fi pierderea. Ei nu au acordat atenție disciplinării primite sub formă de mustrare și corectare prin intermediul profeților. Israeliții nu au ținut cont de disciplinarea lui Iehova nici când el și-a retras ocrotirea și binecuvântarea de la ei. În cele din urmă, ei au avut parte de o disciplinare severă, anunțată dinainte: cucerirea și exilul. (Ier 2:30; 5:3; 7:28; 17:23; 32:33; Os 7:12-16; 10:10; Țe 3:2)

Acceptarea disciplinării, însoțită de o teamă sănătoasă de Iehova, îl face pe cineva înțelept, capabil să folosească în mod corect cunoștința și îl ajută să evite multă durere și suferință. Cel care acceptă cu recunoștință disciplinarea și acționează în armonie cu ea se poate bucura de o viață mai lungă în prezent și are promisiunea unui viitor etern. Prin urmare, disciplinarea trebuie prețuită. (Pr 8:10, 33-35; 10:17)