Salt la conţinut

Salt la cuprins

Dreaptă

Dreaptă

Stradă în Damasc (Siria) (Fa 9:10, 11; IMAGINE, vol. 2, p. 748, engl.). În perioada romană, era o stradă principală, cu o lungime de aproximativ 1,5 km, care lega partea estică a orașului de cea vestică. Banda din mijloc, pe unde circulau vehiculele, avea o lățime de 15 metri. De-o parte și de alta a ei era câte o alee mărginită de colonade, pe unde circulau pietonii, lățimea totală a acestui drum impunător fiind de 26 de metri. În prezent, această stradă, care începe de la Poarta de Est a orașului și se întinde spre vest, este numită cu un echivalent arab al vechiului nume (Darb al-Mustaqim), deși nu mai este dreaptă în totalitate. Pe această stradă, în casa unui om pe nume Iuda a stat o vreme Saul din Tars, după ce i s-a arătat Isus Cristos. Prin intermediul unei viziuni, Isus l-a trimis pe discipolul Anania la casa lui Iuda de pe „strada numită Dreaptă” pentru a-i reda lui Saul vederea (Fa 9:3-12, 17-19).