Poate fi numit dumnezeu oricine sau orice constituie obiect de închinare, întrucât cel ce i se închină îi atribuie o putere mai mare decât a sa și îl venerează. Chiar și pântecele poate fi un dumnezeu (Ro 16:18; Flp 3:18, 19). Biblia spune că există mulți dumnezei (Ps 86:8; 1Co 8:5, 6), dar arată că dumnezeii națiunilor sunt dumnezei fără valoare (Ps 96:5; vezi DUMNEZEI; ZEI ȘI ZEIȚE).

Termenii ebraici. Unul dintre termenii ebraici traduși prin „Dumnezeu” este ʼEl, care înseamnă, probabil, „Cel puternic; Cel tare” (Ge 14:18). Termenul este folosit cu referire atât la Iehova, cât și la alți dumnezei și la oameni. De asemenea, termenul intră în componența foarte multor nume proprii, cum ar fi Elisei (care înseamnă „Dumnezeu este salvare”) și Mihael („Cine este ca Dumnezeu?”). În unele locuri, ʼEl apare cu articol hotărât (haʼÉl, literalmente „Dumnezeul”) cu referire la Iehova, astfel că se face distincție între Iehova și alți dumnezei (Ge 46:3; 2Sa 22:31; vezi Rbi8-E, apendicele 1G, p. 1567).

În Isaia 9:6, Isus Cristos este numit în mod profetic ʼEl Gibbốr, „Dumnezeu Puternic” (nu ʼEl Șaddái [Dumnezeu Atotputernic], titlu folosit cu referire la Iehova în Geneza 17:1).

Forma de plural, ʼelím, este folosită cu referire la alți dumnezei, de pildă în Exodul 15:11 („dumnezei”). De asemenea, este folosită ca plural al maiestății, de pildă în Psalmul 89:6: „Cine dintre fiii lui Dumnezeu [bivenế ʼElím] poate fi ca Iehova?”. Atât în acest verset, cât și în alte câteva pasaje, forma de plural ʼElím este folosită pentru a desemna o singură persoană, fapt confirmat de traducerea termenului ʼElím prin forma de singular Theós în Septuaginta (în greacă) și Deus în Vulgata (în latină).

Termenul ebraic ʼelohím (dumnezei) pare să provină dintr-o rădăcină care înseamnă „a fi puternic”. ʼElohím reprezintă forma de plural a termenului ʼelốah (dumnezeu). Uneori, acest plural se referă la mai mulți dumnezei (Ge 31:30, 32; 35:2), dar de cele mai multe ori e folosit ca plural al maiestății, pentru a transmite ideea de autoritate sau superioritate. ʼElohím este folosit în Scripturi cu referire la Iehova însuși, la îngeri, la dumnezei-idoli (unul sau mai mulți) și la oameni.

Când e folosit cu privire la Iehova, ʼElohím constituie un plural al maiestății (Ge 1:1). În acest sens, Aaron Ember a scris: „Faptul că în limba V[echiului] T[estament] s-a renunțat complet la ideea de pluralitate în cazul . . . [termenului ʼElohím] (când e folosit cu referire la Dumnezeul Israelului) se vede îndeosebi în aceea că este aproape întotdeauna folosit cu un predicat exprimat printr-un verb la singular și este determinat de un atribut adjectival la singular. . . . [ʼElohím] trebuie mai degrabă înțeles ca un plural intensiv, care denotă măreție și maiestate, echivalând cu [titlul] Mărețul Dumnezeu” (The American Journal of Semitic Languages and Literatures, vol. XXI, 1905, p. 208).

Titlul ʼElohím scoate în evidență puterea lui Iehova în calitate de Creator. În relatarea despre creație, titlul ʼElohím apare de 35 de ori singur, iar de fiecare dată verbul care descrie ce a spus și ce a făcut Iehova este la singular (Ge 1:1–2:4). În Iehova sunt însumate puteri infinite.

În Psalmul 8:5, termenul ʼelohím se referă la îngeri, după cum arată Pavel, care citează acest pasaj în Evrei 2:6-8. Ei sunt numiți benế haʼElohím, „fiii lui Dumnezeu” (BS), „fiii adevăratului Dumnezeu” (NW), în Geneza 6:2, 4 și în Iov 1:6; 2:1. În Lexicon in Veteris Testamenti Libros, de Koehler și Baumgartner (1958), la pagina 134, termenul este definit ca „ființe divine (individuale), dumnezei”, iar la pagina 51, ca „dumnezei (individuali)”, aici fiind menționate versetele din Geneza 6:2 și din Iov 1:6; 2:1; 38:7. De aceea, în Psalmul 8:5, ʼelohím este redat prin „îngeri” (LXX) sau „cei de natură divină” (NW).

Cuvântul ʼelohím este folosit și cu privire la dumnezeii-idoli. Uneori, această formă de plural înseamnă pur și simplu „dumnezei” (Ex 12:12; 20:23). Alteori, este un plural al maiestății și se referă la un sigur zeu (zeiță). Însă niciunul dintre acești zei nu reprezenta o trinitate (1Sa 5:7b [Dagon]; 1Re 11:5 [zeița Aștoret]; Da 1:2b [Marduk]).

În Psalmul 82:1, 6 – citat de Isus în Ioan 10:34, 35 – ʼelohím este folosit cu privire la oameni, la judecătorii umani ai Israelului, care puteau fi considerați dumnezei în calitatea lor de reprezentanți și purtători de cuvânt ai lui Iehova. Aceeași idee e transmisă și în contextul în care lui Moise i s-a spus să fie „Dumnezeu” pentru Aaron și pentru faraon (Ex 4:16; 7:1).

În multe pasaje din Scripturi, ʼElohím este precedat de articolul hotărât ha (Ge 5:22). Referitor la haʼElohím, F. Zorell spune: „În Sfintele Scripturi, acest cuvânt este folosit în special cu privire la singurul Dumnezeu adevărat, Iahve; . . . «Iahve este [singurul] Dumnezeu [adevărat]» De 4:35, 39; Ios 22:34; 2Sa 7:28; 1Re 8:60 etc.” (Lexicon Hebraicum Veteris Testamenti, Roma, 1984, p. 54; parantezele autorului).

Termenul grecesc. Termenul grecesc folosit de regulă ca echivalent al termenilor ʼEl și ʼElohím în Septuaginta este theós. Același termen este folosit pentru „Dumnezeu” și „dumnezeu” în Scripturile grecești creștine.

Adevăratul Dumnezeu, Iehova. Adevăratul Dumnezeu nu este un Dumnezeu fără nume. Numele său este Iehova (De 6:4; Ps 83:18). El este Dumnezeu întrucât a creat totul (Ge 1:1; Re 4:11). Adevăratul Dumnezeu este o persoană reală (Ioa 7:28; Fa 3:19; Ev 9:24), nu o lege impersonală a naturii care acționează independent de un legislator viu, nici o forță oarbă care aduce în existență un lucru sau altul printr-o serie de accidente. În The Encyclopedia Americana (ediția din 1956, vol. XII, p. 743), la cuvântul-titlu „Dumnezeu”, se spune: „În concepția creștină, mahomedană și iudaică, Ființa Supremă, Cauza Primă; în sens mai larg, potrivit concepției răspândite în toată lumea civilizată din zilele noastre, ființă spirituală care există prin sine, eternă, absolut autonomă și atotputernică, distinctă de diferitele forme de materie pe care le-a creat și pe care le ține în existență și le controlează. Se pare că de-a lungul istoriei nu a existat nicio perioadă în care oamenii să nu fi crezut în existența unui creator și conducător supranatural al universului”.

Dovezi ale existenței „Dumnezeului celui viu”. Existența lui Dumnezeu este dovedită de ordinea, complexitatea și forțele ce caracterizează creația, macroscopică și microscopică, precum și de modul său de a acționa în relațiile cu slujitorii săi de-a lungul timpului. Cercetând ceea ce s-ar putea numi Cartea creației lui Dumnezeu, oamenii de știință au învățat multe. Iar dintr-o carte se poate învăța doar dacă aceasta este rodul inteligenței și al muncii unui autor.

Spre deosebire de dumnezeii fără viață ai națiunilor, Iehova este „Dumnezeul cel viu” (Ier 10:10; 2Co 6:16). Pretutindeni există dovezi ale lucrării și ale măreției sale. „Cerurile anunță gloria lui Dumnezeu, întinderea lor vestește lucrarea mâinilor sale” (Ps 19:1). Negarea existenței lui Dumnezeu este nejustificată și de nescuzat, întrucât „ceea ce se poate cunoaște despre Dumnezeu este dezvăluit în mijlocul lor, pentru că le-a fost dezvăluit de Dumnezeu. Căci calitățile sale nevăzute, da, puterea sa eternă și dumnezeirea sa, se văd clar de la crearea lumii, deoarece sunt percepute prin lucrurile făcute, așa că ei sunt fără scuză” (Ro 1:18-20).

Biblia spune despre Iehova Dumnezeu că există din veșnicie în veșnicie (Ps 90:2, 4; Re 10:6) și că este Regele eternității, nepieritor și nevăzut, singurul Dumnezeu adevărat (1Ti 1:17). Înainte de el n-a existat niciun dumnezeu (Is 43:10, 11).

Un Dumnezeu de necuprins, dar de care te poți apropia. Adevăratul Dumnezeu nu poate fi cuprins cu mintea omului, este mai presus de puterea lui de înțelegere. Ființele create nu pot avea pretenția să-l egaleze vreodată pe Creatorul lor sau să-i înțeleagă în mod deplin gândurile (Ro 11:33-36). Totuși, îl pot găsi pe Dumnezeu și se pot apropia de el. Iar Dumnezeu le oferă închinătorilor săi tot ce este necesar pentru binele și fericirea lor (Fa 17:26, 27; Ps 145:16). Dumnezeu este întotdeauna dispus și pe deplin capabil să le dea creaturilor sale daruri bune, după cum este scris: „Orice dar bun și orice cadou perfect este de sus, căci coboară de la Tatăl luminilor cerești, iar la el nu este schimbare — el nu se întoarce ca umbra” (Iac 1:17). Iehova acționează întotdeauna potrivit normelor sale, tot ceea ce face are un temei legal (Ro 3:4, 23-26). De aceea, toate creaturile sale pot avea încredere deplină în el, știind că el nu se abate niciodată de la principiile pe care le stabilește. El nu se schimbă (Mal 3:6), la el nu există „schimbare” în ce privește aplicarea principiilor sale. El nu este părtinitor (De 10:17, 18; Ro 2:11) și nu poate să mintă (Nu 23:16, 19; Tit 1:1, 2; Ev 6:17, 18).

Atributele divine. Adevăratul Dumnezeu nu este omniprezent, întrucât despre el se spune că ʻlocuiește într-un locʼ (1Re 8:49; Ioa 16:28; Ev 9:24). Tronul său este în cer (Is 66:1). El este omnipotent, fiind Dumnezeul Atotputernic (Ge 17:1; Re 16:14). „Totul este gol și descoperit înaintea ochilor” săi. El „spune de la început sfârșitul” (Ev 4:13; Is 46:10, 11; 1Sa 2:3). Dumnezeu știe ce se întâmplă oriunde în univers și nu există loc unde să nu poată acționa cu puterea sa (2Cr 16:9; Ps 139:7-12; Am 9:2-4).

Adevăratul Dumnezeu este spirit (Ioa 4:24; 2Co 3:17). Deși nu are un corp material, el face uneori referire la vederea, puterea sau alte capacități ale sale folosind termeni ce desemnează caracteristici umane. Astfel, el vorbește în mod figurativ despre „brațul” (Ex 6:6), „ochii” și „urechile” sale (Ps 34:15) și arată că, întrucât el a creat ochiul și urechea omului, are în mod evident capacitatea să vadă și să audă (Ps 94:9).

Unele dintre calitățile principale ale lui Dumnezeu sunt iubirea (1Io 4:8), înțelepciunea (Pr 2:6; Ro 11:33), dreptatea (De 32:4; Lu 18:7, 8) și puterea (Iov 37:23; Lu 1:35). El este un Dumnezeu al ordinii și al păcii (1Co 14:33). El este sfânt, curat și pur la modul absolut (Is 6:3; Hab 1:13; Re 4:8), este fericit (1Ti 1:11) și îndurător (Ex 34:6; Lu 6:36). Iar Scripturile vorbesc despre multe alte trăsături ale personalității sale.

Poziția sa. Iehova este Domnul Suprem, Suveranul universului, Regele etern (Ps 68:20; Da 4:25, 35; Fa 4:24; 1Ti 1:17). Tronul său este mai presus de orice autoritate (Eze 1:4-28; Da 7:9-14; Re 4:1-8). El este „Măreția” (Ev 1:3; 8:1), „Dumnezeu Măreț”, „Cel Măreț” (1Sa 4:8; Is 33:21). El este Izvorul vieții (Iov 33:4; Ps 36:9; Fa 17:24, 25).

Dreptatea și gloria sa. Adevăratul Dumnezeu este un Dumnezeu drept (Ps 7:9). El este Dumnezeul glorios (Ps 29:3; Fa 7:2). Nimeni nu-l egalează în grandoare (De 33:26); el este îmbrăcat în măreție, demnitate și splendoare și este încins cu putere (Ps 93:1; 68:34; 104:1; 1Cr 16:27; Iov 37:22; Ps 8:1). „Lucrarea sa este plină de glorie și splendoare” (Ps 111:3). Gloria și splendoarea caracterizează domnia sa (Ps 145:11, 12).

Scopul său. Dumnezeu are un scop pe care îl va duce la îndeplinire și care nu poate fi zădărnicit (Is 46:10; 55:8-11). Acesta este, potrivit cu Efeseni 1:9, 10, „să adune din nou toate lucrurile în Cristos, lucrurile din ceruri și lucrurile de pe pământ”. Prin intermediul lui Cristos, toată creația inteligentă va fi adusă în deplină armonie cu Dumnezeu. (Compară cu Mt 6:9, 10.) Întrucât Iehova este Creatorul, înaintea sa n-a existat niciun alt dumnezeu; El este „cel dintâi” (Is 44:6). Nici după el nu va mai exista alt dumnezeu, deoarece națiunile nu își vor putea face niciodată un dumnezeu viu și adevărat, capabil să profețească (Is 43:10; 46:9, 10). Fiind Alfa și Omega (Re 22:13), Iehova este singurul Dumnezeu Atotputernic; el va soluționa pentru totdeauna controversa referitoare la dumnezeirea sa, dovedind în mod incontestabil că este singurul Dumnezeu Atotputernic (Re 1:8; 21:5, 6). El nu-și uită și nu-și abandonează niciodată scopurile sau legămintele, ceea ce îl face un Dumnezeu loial și demn de încredere (Ps 105:8).

Un Dumnezeu dispus să comunice. Întrucât își iubește mult creaturile, Dumnezeu le oferă posibilitatea să-l cunoască pe el și scopurile sale. În trei ocazii, oamenii de pe pământ au putut să-i audă vocea (Mt 3:17; 17:5; Ioa 12:28). El a comunicat prin intermediul îngerilor (Lu 2:9-12; Fa 7:52, 53), prin intermediul unor oameni cărora le-a dat instrucțiuni și revelații, precum Moise, și, în mod special, prin intermediul Fiului său, Isus Cristos (Ev 1:1, 2; Re 1:1). De asemenea, El comunică prin Cuvântul său scris, prin care îi ajută pe slujitorii săi să fie complet echipați în serviciul său și îi îndrumă pe calea vieții (2Pe 1:19-21; 2Ti 3:16, 17; Ioa 17:3).

Diferit de dumnezeii națiunilor. Adevăratul Dumnezeu, Creatorul strălucitoarelor corpuri cerești, are o glorie și o strălucire pe care ochiul uman nu poate să le privească; ʻniciun om nu poate să-l vadă pe Dumnezeu și să trăiascăʼ (Ex 33:20). Doar îngerii, ființe spirituale, îi pot vedea literalmente „fața” (Mt 18:10; Lu 1:19). Totuși, în bunătatea sa iubitoare, Dumnezeu le dă oamenilor posibilitatea să-i vadă calitățile prin intermediul Cuvântului său, care include ceea ce a revelat despre sine prin Fiul său, Cristos Isus (Mt 11:27; Ioa 1:18; 14:9).

În cartea Revelația, Dumnezeu ne ajută să ne facem o idee despre cât de impresionantă este prezența sa. Apostolul Ioan a primit o viziune care oarecum echivalează cu a-l vedea pe Dumnezeu și care dezvăluie cât de impresionant este faptul de a-l vedea pe Dumnezeu stând pe tronul său. În această viziune, Dumnezeu nu s-a revelat cu înfățișare de om. De fapt, el nu s-a revelat niciodată omului cu vreun chip, după cum Ioan însuși a spus mai târziu: „Niciun om nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu” (Ioa 1:18). Dumnezeu semăna la înfățișare mai degrabă cu pietrele prețioase bine șlefuite, scânteietoare și foarte frumoase, care atrag privirea și stârnesc admirația. „El semăna la înfățișare cu o piatră de jasp și cu o piatră prețioasă de culoare roșie, iar de jur împrejurul tronului era un curcubeu care semăna cu un smarald” (Re 4:3). Dumnezeu are o înfățișare atât de frumoasă și de încântătoare, încât oricine îl privește este copleșit de admirație. În jurul tronului său este splendoare și o atmosferă de pace și de liniște. Acest lucru este indicat de prezența curcubeului de smarald, perfect circular, care amintește de liniștea plăcută ce se așterne după o furtună. (Compară cu Ge 9:12-16.)

Așadar, cât de diferit este adevăratul Dumnezeu de dumnezeii națiunilor, care adesea sunt descriși ca fiind hidoși, furioși, fioroși, neînduplecați, neîndurători, capricioși, înfricoșători și cruzi, gata să-i tortureze pe oameni într-un așa-zis infern!

„Un Dumnezeu care pretinde devoțiune exclusivă.” „Chiar dacă ar exista cei ce sunt numiți «dumnezei», fie în cer, fie pe pământ, așa cum și există mulți «dumnezei» și mulți «domni», pentru noi există un singur Dumnezeu, Tatăl” (1Co 8:5, 6). Iehova este Dumnezeul Atotputernic, singurul Dumnezeu adevărat și el pretinde în mod legitim devoțiune exclusivă (Ex 20:5). Slujitorii săi nu trebuie să permită nimănui să ocupe în inima și în viața lor locul care i se cuvine doar lui. El le cere închinătorilor lui să i se închine cu spirit și cu adevăr (Ioa 4:24). Ei trebuie să manifeste teamă plină de venerație numai față de El (Is 8:13; Ev 12:28, 29).

Printre cei puternici numiți în Biblie „dumnezei” se numără și Isus Cristos, „dumnezeul unic-născut”. Însă el a spus clar: „Lui Iehova, Dumnezeul tău, să te închini și numai pentru el să îndeplinești un serviciu sacru” (Ioa 1:18; Lu 4:8; De 10:20). Îngerii sunt și ei „de natură divină”; dar, când Ioan a vrut să-i aducă închinare unui înger, acesta i-a spus: „Ai grijă! Să nu faci lucrul acesta! . . . Închină-te lui Dumnezeu” (Ps 8:5; Ev 2:7; Re 19:10). Unii oameni puternici din rândul evreilor erau numiți „dumnezei” (Ps 82:1-7); totuși, Dumnezeu n-a avut niciodată în vedere ca vreunui om să i se aducă închinare. Când Corneliu s-a plecat până la pământ înaintea lui Petru, apostolul l-a oprit spunându-i: „Ridică-te! Și eu sunt tot om!” (Fa 10:25, 26). În mod evident, nici dumnezeilor falși, inventați și făuriți de oameni de-a lungul secolelor care au trecut de la răzvrătirea din Eden, nu trebuie să li se aducă închinare. Legea mozaică interzicea în mod categoric faptul de a-l părăsi pe Iehova și a le sluji altor dumnezei (Ex 20:3-5). Iehova, adevăratul Dumnezeu, nu va tolera la nesfârșit rivalitatea dumnezeilor falși, fără valoare (Ier 10:10, 11).

După Domnia Milenară a lui Cristos, pe parcursul căreia el va reduce la nimic orice autoritate și putere aflate în opoziție cu Dumnezeu, Isus Cristos îi va preda Regatul Tatălui și Dumnezeului său, care va deveni „totul pentru toți” (Ro 8:33; 1Co 15:23-28). Atunci toți cei vii vor recunoaște suveranitatea lui Dumnezeu și vor aduce laude numelui său necontenit (Ps 150; Flp 2:9-11; Re 21:22-27; vezi IEHOVA).