Carte a Scripturilor ebraice, al cărei titlu este dat de numele personajului principal. În unele copii ale Vulgatei latine cartea apare cu titlul „Ahașveroș”, după numele regelui persan cu rol important în această relatare. Evreii o numesc Meghillát ʼEstér sau, simplu, Meghilláh, care înseamnă „sul”, considerând-o în sine un sul important.

Scriitorul cărții. Biblia nu menționează cine este scriitorul cărții Estera. Unii erudiți îi atribuie această carte lui Ezra, însă multe dovezi îl indică pe Mardoheu drept scriitor. Mardoheu a fost în măsură să cunoască toate detaliile relatate în carte referitoare la problemele lui sau ale Esterei, la acțiunile familiei lui Haman și, mai ales, la ceea ce se petrecea în castelul din Susa. După ce a fost promovat în funcția de prim-ministru al guvernului persan, Mardoheu a avut acces la documentele oficiale menționate în relatare. În alte perioade, când Daniel, Ezra și Neemia au ocupat funcții oficiale în guvernul Persiei, aceștia au scris cărți biblice în care au descris relația evreilor cu acea putere mondială. Este foarte probabil ca și Mardoheu, cu binecuvântarea lui Iehova, să fi scris cartea Estera.

Context istoric. Relatarea plasează desfășurarea evenimentelor în timpul domniei lui Ahașveroș, perioadă în care Imperiul Persan se întindea din India până în Etiopia și includea 127 de provincii sau districte. (Es 1:1) Aceste informații, împreună cu includerea cărții Estera în canonul biblic de către Ezra, plasează evenimentele din această carte în timpul domniei unuia dintre următorii trei regi cunoscuți în istoria laică: Darius I Persanul, Xerxes I și Artaxerxes Longimanus. Însă se știe că Darius I și Artaxerxes Longimanus i-au tratat cu favoare pe evrei chiar și înainte de al doisprezecelea an de domnie al fiecăruia dintre ei. Aceasta nu coincide cu descrierea făcută acelui Ahașveroș din carte, care se pare că nu îi cunoștea bine pe evrei și religia lor și nici nu înclina să-i favorizeze în vreun fel. Astfel, se crede că Ahașveroș din cartea Estera a fost Xerxes I, fiul regelui persan Darius cel Mare. În unele traduceri (AT, Mo) numele „Ahașveros” chiar este înlocuit în text cu „Xerxes I”.

Se pare că în cartea Estera anii de domnie ai regelui sunt calculați din timpul coregenței cu tatăl său, Darius I cel Mare. Având în vedere că primele evenimente relatate în cartea Estera au avut loc în al treilea an de domnie al regelui, iar următoarele evenimente acoperă restul anilor de domnie, cartea se referă la perioada cuprinsă între 493 î.e.n. și aproximativ 475 î.e.n. (Vezi PERSIA, PERSANI [Domniile lui Xerxes și Artaxerxes].)

Scrierea cărții Estera a început după al doisprezecelea an al lui Xerxes, deci spre sfârșitul domniei sale (c. 475 î.e.n.). Cartea este scrisă într-un stil dinamic, sugerând că scriitorul a fost martor ocular la cele relatate. Deoarece deducem că scriitorul a avut acces la documente oficiale (Es 10:2), este foarte probabil ca scrierea cărții să fi avut loc în Susa, în provincia Elamului, care pe atunci făcea parte din Persia. Intercalarea unor cuvinte persane și caldeene în textul ebraic al cărții se potrivește perioadei amintite mai sus și indică Persia ca loc al scrierii.

Este posibil ca Ezra să fi adus această carte din Babilon la Ierusalim în 468 î.e.n., deoarece Marea Sinagogă din Ierusalim a inclus-o în canonul biblic înainte de a-și înceta activitatea, aproximativ în anul 300 î.e.n.

Autentică și canonică. Unii pun la îndoială canonicitatea cărții Estera, deoarece Scripturile grecești creștine nu o citează și nu fac referire la ea. Însă aceasta nu este o obiecție validă, deoarece în aceeași situație sunt și alte cărți a căror canonicitate este demonstrată, cum ar fi Ezra și Eclesiastul. Melito din Sardes, Grigorie de Nazianz și Atanasie se numără printre cei ce nu includ această carte în lista cărților canonice. Totuși, Ieronim, Augustin și Origene fac referire la această carte, spunându-i pe nume. În colecția Chester Beatty, cărțile Ezechiel, Daniel și Estera apar în același codex, compilat se pare în prima jumătate a secolului al III-lea e.n. Nu există dovezi că evreii sau primii creștini ar fi pus la îndoială vreodată autenticitatea cărții Estera. În Bibliile evreilor cartea Estera este inclusă de obicei în Hagiografa (sau Scrierile), între cărțile Eclesiastul și Daniel.

În carte au fost adăugate mai târziu unele porțiuni apocrife. Conform unor erudiți, acestea datează din aproximativ 100 î.e.n., adică la circa 300 de ani după ce, în opinia tradițională, canonul Scripturilor ebraice a fost definitivat.

Unii consideră exagerată mențiunea din cartea Estera referitoare la un ospăț ce a durat 180 de zile, în al treilea an de domnie al regelui Ahașveroș. (Es 1:3, 4) Însă un ospăț ar fi putut dura atât de mult pentru a-i găzdui pe numeroșii demnitari veniți din multele provincii, care nu ar fi putut participa la el în întregime sau toți în același timp, din cauza responsabilităților pe care le aveau. De fapt, textul nu afirmă că ospățul a durat atât de mult, ci că regele le-a arătat bogăția și gloria regatului său în 180 de zile. În Estera 1:3 și 1:5 se vorbește despre un ospăț. Este posibil să nu fie vorba de două ospețe, ci ambele versete să se refere la același ospăț, cel care a fost dat pentru toți cei din cetate, care a durat șapte zile și care s-a ținut la finalul acelei mari întâlniri. (Commentary on the Old Testament, de C. Keil și F. Delitzsch, 1973, Vol. III, Esther, p. 322-324)

Cartea nu face vreo referire directă la Dumnezeu, de aceea unii afirmă că nu ar avea caracter religios. Totuși, ea vorbește despre posturi și „strigăte după ajutor”, care implicau rugăciuni, din partea evreilor. (Es 4:3, 16; 9:31) De asemenea, se observă intervenția divină în ce privește lipsa de somn a regelui exact la momentul potrivit (6:1) și alegerea cu un scop divin a Esterei ca regină. (4:14) În plus, Mardoheu a refuzat categoric să se plece în fața dușmanului lui Dumnezeu, Haman, un agaghit ce se trăgea probabil din familia regală a amaleciților; aceasta dovedește că Mardoheu i se închina lui Iehova. (3:1-6; Ex 17:14)

Dovezi istorice și arheologice. Descoperirile istorice și arheologice confirmă autenticitatea cărții Estera. Câteva exemple vor fi suficiente pentru a demonstra acest lucru. Descrierea modului în care persanii onorau pe cineva este autentică. (Es 6:8) Culorile regale persane erau alb și albastru (sau violet). În Estera 8:15 citim că Mardoheu a purtat un „material albastru și pânză de in” și o mantie purpurie.

Estera „s-a dus în curtea interioară a casei regelui, în fața casei regelui. Regele stătea pe tronul său regal, în casa regală, chiar în dreptul intrării casei. Când regele a văzut-o pe regina Estera stând în curte, ea a câștigat favoare în ochii lui”. (Es 5:1, 2) Siturile arheologice au dezvăluit că detaliile acestei descrieri sunt exacte. Un coridor făcea legătura între casa femeilor și curtea interioară; în curtea interioară, pe partea opusă coridorului, se afla sala tronului din palat. Tronul se afla în centrul peretelui opus intrării, de unde regele putea privi peste paravanul despărțitor și o putea vedea pe regină așteptând să fie primită în audiență. Alte detalii din carte indică faptul că scriitorul cunoștea palatul în amănunțime. Evident, obiecțiile ridicate la adresa acestei cărți, de a fi în neconcordanță cu istoria și inexactă în ce privește obiceiurile persane, sunt nefondate.

O dovadă puternică a autenticității acestei cărții este sărbătoarea Purim (Sorții), comemorată de evrei până în ziua de azi; cu ocazia acestei aniversări, întreaga carte este citită în sinagogile lor. Se pare că o inscripție cuneiformă găsită în Borsippa face referire la un demnitar persan pe nume Mardukâ (Mardoheu?), care se afla în Susa spre finalul domniei lui Darius I sau la începutul domniei lui Xerxes I. (Zeitschrift für die alttestamentliche Wissenschaft, 1940/41, Vol. 58, p. 243, 244; 1942/43, Vol. 59, p. 219)

[Chenarul de la pagina ]

IDEI IMPORTANTE DIN ESTERA

O relatare dinamică a modului în care Estera, îndrumată de vărul ei mai în vârstă Mardoheu, a fost folosită de Dumnezeu pentru a-i salva pe evrei de la exterminare

Conform dovezilor, cartea a fost scrisă de Mardoheu și se referă la perioada 493–c. 475 î.e.n.

Estera devine regină în Susa

În timpul unui ospăț, regele Ahașveroș (conform dovezilor, Xerxes I) o cheamă pe regina Vasti pentru a se lăuda cu frumusețea ei, însă ea refuză cu încăpățânare să se prezinte; regele o detronează (1:1-22)

Estera este aleasă dintre toate fecioarele frumoase din țară și numită regină; sfătuită de Mardoheu, ea nu dezvăluie că este iudeică (2:1-20)

Haman plănuiește să-i extermine pe iudei, dar are loc o răsturnare de situație

Regele îl înalță pe Haman agaghitul deasupra celorlalți prinți, însă Mardoheu refuză să se plece înaintea lui (3:1-4)

Refuzul lui Mardoheu îl înfurie pe Haman, care pune la cale un plan pentru a-i nimici pe toți iudeii din imperiu; Haman îl determină pe rege să consimtă, data este stabilită, iar decretul este emis (3:5-15)

Mardoheu o îndeamnă pe Estera să se prezinte personal înaintea regelui, chiar dacă își risca viața apărând neinvitată înaintea lui (4:1-17)

Estera este primită cu bunăvoință de rege; ea îl invită pe rege și pe Haman la un ospăț; apoi le cere să participe și a doua zi la un ospăț (5:1-8)

Bucuria lui Haman este umbrită când Mardoheu refuză din nou să se plece înaintea lui; de aceea Haman înalță un stâlp foarte înalt, plănuind să-i ceară regelui să-l spânzure acolo pe Mardoheu înaintea banchetului de a doua zi (5:9-14)

În acea noapte regele nu poate dormi, i se citesc cronicile și află că Mardoheu nu a fost răsplătit pentru dezvăluirea unui plan de asasinare a regelui; când Haman sosește dimineața, regele îl întreabă ce ar trebui să i se facă unui om pe care regele vrea să-l onoreze; crezând că este vorba despre el, Haman face propuneri măgulitoare; apoi chiar lui Haman i se poruncește să îl onoreze astfel pe Mardoheu în public (6:1-13; 2:21-23)

La banchetul din acea zi, Estera îi dezvăluie regelui că Haman i-a vândut pe ea și pe poporul ei pentru a fi distruși; furios, regele poruncește ca Haman să fie spânzurat pe stâlpul ridicat de el pentru Mardoheu (6:14–7:10)

Mardoheu este avansat în rang și iudeii sunt eliberați

Mardoheu primește inelul cu sigiliu al regelui, care fusese luat de la Haman (8:1, 2)

Cu aprobarea regelui, este emis un decret ce le permite evreilor să se apere și să-și distrugă dușmanii, în ziua fixată inițial pentru propria lor distrugere; mii de dușmani ai iudeilor sunt uciși (8:3–9:19)

Se stabilește prin decret ca această eliberare să fie comemorată în fiecare an (9:20-32)

Mardoheu ajunge al doilea după rege și acționează în folosul poporului său (10:1-3)