Cel mai lung și mai important fluviu din sud-vestul Asiei. În limba turcă este numit Firat Nehri, nume ce seamănă cu Perát, din ebraică, și cu Ufratu, din persana veche. Este menționat prima oară în Geneza 2:14, ca fiind unul dintre cele patru brațe ale fluviului ce izvora din Eden.

Graniță a teritoriului dat ca moștenire lui Israel. Când a încheiat un legământ cu Avraam, Dumnezeu i-a promis că-i va da seminței lui țara ce se întindea „de la râul Egiptului până la fluviul cel mare, fluviul Eufrat” (Ge 15:18). Această promisiune i-a fost repetată națiunii Israel (Ex 23:31; De 1:7, 8; 11:24; Ios 1:4). Înainte de domnia lui David, unii descendenți ai lui Ruben și-au extins teritoriul „până la intrarea în pustiul de lângă fluviul Eufrat” (1Cr 5:9). Totuși, întrucât Eufratul se afla la circa 800 km pornind „din estul Galaadului” (1Cr 5:10), versetele ar putea arăta că rubeniții și-au extins teritoriul de la est de Galaad până la marginea Deșertului Siriei, deșert care se întinde până la Eufrat. (Vezi JB: „până la începutul deșertului care se termină la fluviul Eufrat”.) Astfel, se pare că promisiunea lui Iehova s-a împlinit în mod deplin abia în timpul domniei lui David și a lui Solomon, când teritoriul lui Israel a ajuns să cuprindă și regatul arameean al Țobei, întinzându-se până la malurile Eufratului, evident până la porțiunea Eufratului din nordul Siriei (2Sa 8:3; 1Re 4:21; 1Cr 18:3-8; 2Cr 9:26). Datorită importanței sale, Eufratul era deseori numit simplu „Fluviul” (Ios 24:2, 15; Ps 72:8).

Izvoare și curs. Eufratul, care măsoară circa 2 700 km lungime, se formează prin unirea a două râuri. Unul, cunoscut cu numele Karasu, izvorăște din N-E Turciei, de la aproximativ 100 km de extremitatea sud-estică a Mării Negre. Celălalt, Murat Nehri, își are izvoarele cam la jumătatea distanței dintre lacul Van și muntele Ararat. Aproximativ la jumătatea distanței dintre cele două râuri se află valea râului Araks, pe care unii îl asociază cu râul Ghihon din Geneza 2:13. Râurile Karasu și Murat Nehri curg aproape paralel spre vest, până în zona orașului Keban, unde se unesc într-un punct aflat la circa 610 m deasupra nivelului mării.

Din acest punct, cele două cursuri de apă formează Eufratul propriu-zis. Astfel, după ce parcurge circa 640 km printr-o regiune muntoasă (distanță măsurată de la izvoarele râului Murat Nehri), fluviul o ia spre sud și parcurge alți aproximativ 480 km, porțiune pe care se întâlnesc din loc în loc cataracte și repezișuri. Apoi, Eufratul pătrunde în zona de câmpie a Siriei în apropiere de locul unde s-a aflat Carchemișul.

Vadul de la Carchemiș. Orașul Carchemiș controla principalul vad pe unde treceau armatele și caravanele pentru a ajunge din nordul Mesopotamiei în nordul Siriei. Carchemișul era o fortăreață importantă care a ajuns la un moment dat sub stăpânire asiriană (Is 10:5-9). În jurul anului 629 î.e.n., orașul a fost cucerit de faraonul Neco. În timp ce se îndrepta spre Carchemiș, Neco a luptat la Meghido cu armata lui Iosia, regele lui Iuda, pe care l-a omorât (2Re 23:29; 2Cr 35:20-24). Trei, patru ani mai târziu (625 î.e.n.), armata lui Nebucadnețar a traversat Eufratul și i-a înfrânt pe egipteni la Carchemiș, fapt ce a marcat declinul dominației egiptene în regiunea siro-palestiniană (Ier 46:2, 6, 10; 2Re 24:7).

De la Carchemiș la Golful Persic. În dreptul Carchemișului, Eufratul se află la numai 160 km de Marea Mediterană. Însă fluviul își schimbă apoi direcția, luând-o spre sud-est, și se îndreaptă spre Golful Persic, aflat la peste 1 100 km distanță. Cursul mijlociu al Eufratului se întinde de la Carchemiș până la orașul Hit, situat într-o regiune cu gropi de bitum. Pe această porțiune, fluviul este alimentat de apele a doi afluenți: râul Balikh și râul Khabur. După ce trece de Hit, fluviul traversează câmpia fertilă a Mesopotamiei. La circa 80 km de Hit, în apropiere de Bagdad, se află la mai puțin de 40 km de fluviul Tigru. În cursul său inferior, Eufratul își pierde din ape în terenuri mlăștinoase întinse și în canale părăsite, astfel că viteza lui de scurgere scade considerabil.

În cele din urmă, Eufratul și Tigrul se unesc lângă Basra, formând fluviul Shatt-al-Arab, care se varsă în Golful Persic. Potrivit lui Pliniu și altor istorici din antichitate, Eufratul și Tigrul aveau inițial guri de vărsare diferite (Naturalis Historia, VI, XXVI, 128–131). În general se crede că țărmul Golfului Persic era mult mai la nord, probabil cam în dreptul anticului Ur (oraș caldeean unde a locuit Avraam la început), dar că aluviunile depuse de cele două râuri au format delta din actualul capăt al golfului.

Eufratul atinge cel mai scăzut nivel în septembrie și crește treptat până în luna mai, când atinge debitul maxim normal. Primăvara, din cauza topirii zăpezilor, au loc inundații. Revărsările anuale ale Eufratului și ale Tigrului sunt, fără îndoială, motivul pentru care Isaia s-a referit la Babilonia folosind expresia ‘pustiul mării’ (Is 21:1, 2). Aceste revărsări erau controlate în trecut prin stăvilare și canale care deviau apele în canale de irigație și în bazine de colectare. Acestea formau o rețea de irigație între Tigru și Eufrat care asigura productivitatea solului pe o zonă întinsă din Babilonia inferioară. De-a lungul secolelor, majoritatea canalelor s-au înfundat, ceea ce a dus la declinul agriculturii. Acumularea de săruri în sol din cauza apei de irigație a dus, de asemenea, la degradarea treptată a acestei văi, odinioară fertile.

Orașe importante. Pe malurile Eufratului s-au aflat multe orașe antice, printre care Ur, Erec, Kish și Babilon. Cursul fluviului oarecum s-a modificat, deviind spre vest, astfel că majoritatea ruinelor acestor orașe antice se află la câțiva kilometri est de actualul curs.

Marele oraș Babilon a fost construit de-o parte și de alta a Eufratului, ceea ce-l făcea să pară că „stătea” pe Eufrat. În plus, apele fluviului au fost direcționate pentru a forma un șanț lat și adânc în jurul orașului, precum și o rețea de canale în interiorul orașului. În 539 î.e.n., când a căzut Babilonul, Cirus a deviat apele Eufratului pentru ca trupele sale să poată înainta prin albia fluviului până în oraș, ai cărui locuitori nu bănuiau nimic. Astfel, apele Eufratului au fost ‘secate’ (Is 44:27, 28; 45:1). Potrivit cu Revelația 16:12, acest lucru este profețit să se întâmple, simbolic vorbind, și când al șaselea înger își varsă „cupa“ peste „marele fluviu Eufrat”. În Revelația capitolul 17 este descrisă distrugerea simbolicului „Babilon cel Mare”, despre care se spune că „stă pe multe ape”, ape ce reprezintă „popoare, mulțimi, națiuni și limbi” (Re 17:1, 5, 15-18).

Graniță; loc până unde a mers Ieremia. Eufratul a constituit granița de nord a regiunii siro-palestiniene, pentru care se luptau Egiptul și Babilonul. Pe vremea Imperiului Persan, fluviul separa Estul de Vest, după cum reiese din expresia „dincolo de Fluviu” (Ezr 4:10, 11; 5:3; 6:6; Ne 2:7). Mai târziu, Eufratul a constituit granița estică a Imperiului Roman.

Pasajul din Ieremia 13:1-7 a fost subiectul mai multor discuții deoarece călătoria lui Ieremia de la Ierusalim la fluviul Eufrat – chiar și până în cel mai apropiat punct, la sud de Carchemiș – ar fi însemnat un drum de peste 500 km dus, iar din versete reiese că el ar fi făcut această călătorie de două ori (deși nu se spune la ce interval de timp). Într-o traducere (editată de Jewish Publication Society), termenul ebraic este transliterat „Perath”, iar unii sunt de părere că se referă nu la Eufrat, ci la localitatea Para (Ios 18:23), din apropierea Anatotului, situat la câțiva kilometri de Ierusalim. Totuși, faptul că numele Perát (Eufrat) apare de patru ori în pasajul biblic arată că locul numit astfel avea o semnificație aparte în mesajul profetic ilustrat prin acțiunea lui Ieremia, în timp ce Para, un sat necunoscut, n-ar fi avut nicio relevanță în acest context. Deși unii erudiți atrag atenția că, în acest pasaj, termenul ebraic nahár (râu; fluviu) nu apare împreună cu Perát, se poate observa că termenul nu apare nici în Ieremia 51:63, verset care se referă clar la fluviul Eufrat. Prin urmare, se pare că nu există motive întemeiate pentru a presupune că pasajul din Ieremia 13:1-7 se referă la alt loc decât la fluviul Eufrat.

Este foarte posibil ca Ieremia să fi ascuns brâul în zona pe unde au traversat Eufratul armatele babiloniene, conduse de Nebucadnețar, în campania care a dus la distrugerea lui Iuda și a Ierusalimului. În orice caz, călătoria sau, posibil, cele două călătorii ale lui Ieremia la Eufrat au dat cu siguranță greutate mesajului de avertizare ce trebuia transmis poporului lui Iuda, un popor degradat din punct de vedere spiritual. (Compară cu Ier 2:18, 19.)