Consemnare a modului în care Iehova și-a împlinit promisiunile de restabilire a Israelului din exilul babilonian și a închinării adevărate la Ierusalim. Include decretele regale date după 70 de ani de la pustiirea Ierusalimului pentru restabilirea închinării la Iehova în rândul evreilor, precum și o evidență a lucrărilor efectuate în acest sens, în ciuda obstacolelor apărute. Ezra a urmărit cu consecvență aceste obiective în cartea sa. Se pare că din acest motiv el nu a consemnat ce s-a întâmplat în anumite perioade de timp, cum ar fi evenimentele petrecute între capitolele 6 și 7 ale cărții. Scopul scriitorului nu era să redea în mod complet evenimentele istorice petrecute în acele timpuri.

Scriitorul. Ezra era pe deplin calificat să scrie cartea ce îi poartă numele, fiind un preot, un erudit și un copist iscusit, care „își pregătise inima . . . să-l învețe pe Israel dispozițiile și dreptatea” și să îndrepte lucrurile care lăsau de dorit în închinarea pe care israeliții repatriați i-o aduceau lui Iehova. Puterea regală cu care a fost învestit de către regele Persiei i-a dat lui Ezra prilejul și autoritatea de a face cercetările necesare; este logic ca un bărbat într-o asemenea poziție să fi consemnat evenimentele petrecute în acea perioadă importantă din istoria națiunii sale. (Ezr 7:6, 10, 25, 26) Prin urmare, fragmentul care începe la capitolul 7, versetul 27, și continuă până la capitolul 9, este scris la persoana întâi. Majoritatea erudiților sunt de acord că evenimentele din cartea Ezra sunt o continuare a celor din cărțile Cronicilor, fapt demonstrat prin compararea pasajelor din 2 Cronici 36:22, 23 și Ezra 1:1-3. Aceasta este încă o dovadă că Ezra este scriitorul acestei cărți, iar tradiția iudaică confirmă acest lucru.

Autenticitatea. Cartea Ezra este inclusă în canonul ebraic. Inițial, aceasta era alăturată cărții Neemia și formau un singur sul. Talmudul babilonian (Bava Batra 14b) respectă această tradiție, însă, începând cu secolul al XVI-lea, Bibliile ebraice tipărite prezintă cele două cărți separat, cu toate că în totalul cărților din Scripturile ebraice, Ezra și Neemia sunt numărate ca una singură. În unele Biblii aceste două cărți sunt numite Întâia și A doua carte a lui Ezra, dar se menționează că a doua carte mai este numită și Neemia. În Biblia sinodală (1988) apare o carte apocrifă, intitulată Cartea a treia a lui Ezra. Ea este compusă din pasaje din 2 Cronici, Ezra și Neemia, împreună cu legende populare. Există unele Biblii în care apare și cartea numită în mod fals A patra carte a lui Ezra.

Cea mai mare parte a cărții Ezra a fost scrisă în ebraică. Însă o porțiune considerabilă a fost scrisă în aramaică, deoarece Ezra a transcris documente publice și acte oficiale. Printre acestea se numără atât scrisorile demnitarilor ʻde dincolo de Fluviul [Eufrat]ʼ adresate regilor persani, cât și răspunsurile primite de funcționari, împreună cu decretele regale și poruncile ce le erau adresate. Ezra a prezentat pe scurt și contextul istoric al acelor documente. În zilele sale, aramaica era limba folosită în mediul diplomatic și în cel comercial internațional. Capitolele 4 la 7 cuprind porțiuni în limba aramaică. Ezra a copiat și informații din arhivele evreiești, această parte a cărții fiind scrisă, evident, în limba ebraică. Aceste aspecte confirmă, de asemenea, autenticitatea cărții Ezra.

Din Ezra 7:23-26 aflăm că guvernul persan a aprobat aplicarea Legii mozaice în cazul evreilor, persanii contribuind astfel la restabilirea închinării adevărate. Scrierea lui Ezra menționează regii persani în ordinea corectă. În prezent majoritatea erudiților acceptă autenticitatea cărții, iar The New Westminster Dictionary of the Bible (editat de H. Gehman, 1970, p. 291) afirmă: „Nu există nicio îndoială cu privire la veridicitatea conținutului istoric”. Prin urmare, consemnările lui Ezra sunt demne de încredere, el însuși fiind un personaj istoric.

Perioada scrierii și contextul istoric. Cartea lui Ezra și cele două cărți ale Cronicilor au fost scrise aproximativ în 460 î.e.n. Ezra își începe scrierea consemnând decretul dat de Cirus pentru restabilirea evreilor din Babilon, decret emis în primul an al acestui rege persan. (Ezr 1:1) Iuda și Ierusalimul rămăseseră pustiite, fără locuitori, din toamna anului 607 î.e.n., când cei lăsați în urmă de Nebucadnețar s-au mutat în Egipt. Al șaptezecilea an de pustiire al Ierusalimului și ultimul sabat impus asupra țării urma să se încheie în toamna lui 537 î.e.n. Decretul lui Cirus trebuie să fi fost emis la finalul anului 538 î.e.n. sau la începutul anului 537 î.e.n., din două motive: pustiirea trebuia să dureze până la încheierea celui de-al șaptezecilea an și nu ar fi fost rezonabil să li se ceară israeliților eliberați să călătorească în timpul sezonului ploios de iarnă, ceea ce s-ar fi întâmplat dacă decretul ar fi fost emis cu câteva luni mai devreme. După toate probabilitățile, acesta a fost emis în primăvara anului 537 î.e.n. Astfel, evreii au putut călători în timpul sezonului secetos spre Ierusalim, unde au ridicat altarul în prima zi a lunii a șaptea (tișri) din anul 537 î.e.n., sau în 29 septembrie, conform calendarului gregorian. (Ezr 3:2-6)

După ce sunt descrise sărbătorile Paștelui și a Turtelor Nedospite, care s-au ținut după finalizarea templului în 515 î.e.n., următorul eveniment consemnat în carte are loc în al șaptelea an de domnie al lui Artaxerxes, regele Persiei (468 î.e.n.), când Ezra intră în scenă. Începând din capitolul 7, versetul 27, până în capitolul 9, Ezra scrie la persoana întâi, apoi trece la persoana a treia în capitolul 10. Astfel scriitorul trece pe un plan secundar, iar relatarea se concentrează asupra activităților prinților, ale preoților, ale leviților și ale celorlalți repatriați și prezintă soluționarea situației celor care își luaseră soții străine.

[Chenarul de la pagina ]

IDEI IMPORTANTE DIN EZRA

Reconstruirea templului și restabilirea închinării adevărate în Ierusalim, după exilul babilonian

Se referă la o perioadă de aproximativ 70 de ani de la întoarcerea evreilor din exilul babilonian

Cirus emite decretul de eliberare, iar o rămășiță a evreilor exilați se întoarce la Ierusalim (în 537 î.e.n.) pentru a reconstrui templul (1:1–3:6)

Reconstruirea templului (3:7–6:22)

Temelia este pusă în al doilea an după întoarcerea din exil

În repetate rânduri, dușmanii se opun lucrărilor de reconstruire a templului, până când, în cele din urmă reușesc să le oprească; însă, în al doilea an al lui Darius I (520 î.e.n.), profeții Zaharia și Hagai încurajează poporul să reia construcția

Cercetări oficiale în registrele persane din Babilon și Ecbatana dezvăluie că reconstruirea templului fusese aprobată de Cirus; prin urmare, Darius I hotărăște ca lucrările să continue fără piedici, decretând pedeapsa cu moartea pentru cei care s-ar opune

Construcția templului este finalizată în al șaselea an al lui Darius I (515 î.e.n.), fiind urmată de inaugurarea clădirii și sărbătorirea Paștelui

Ezra merge la Ierusalim (în 468 î.e.n.) pentru a duce daruri la templu și pentru a numi judecători (7:1–8:36)

Împăratul persan Artaxerxes (Longimanus) autorizează călătoria lui Ezra

Împreună cu 258 de leviți și netinimi din Casifia și alți aproximativ 1 500 de bărbați, Ezra pornește în călătorie dintr-un loc de întâlnire aflat pe malul râului Ahava, ducând cu el aur, argint și ustensile pentru templu; după trei luni și jumătate, ei ajung la Ierusalim

Israelul și preoții sunt curățați (9:1–10:44)

Când află că poporul s-a pângărit luând în căsătorie femei străine, Ezra îi adresează lui Iehova o rugăciune publică de mărturisire

Șecania recunoaște păcatul și propune încheierea unui legământ pentru alungarea tuturor soțiilor străine, împreună cu copiii lor

Tuturor foștilor exilați li se poruncește să se adune la Ierusalim; se hotărăște ca prinții să cerceteze, pe rând, fiecare caz de profanare în parte

Preoții, leviții și ceilalți bărbați își alungă soțiile străine și fiii acestora