În perioada în care apostolul Pavel a făcut a doua călătorie misionară, Filipi era „principalul oraș din provincia Macedoniei”, deși se pare că nu era capitală. Orașul se afla în partea estică a provinciei, în apropiere de țărmul nordic al Mării Egee, nu departe de granița cu provincia Tracia. Venind cu corabia de la Troa, Pavel a debarcat la Neapolis, portul orașului Filipi, și a mers circa 15 km spre N-V pe Via Egnatia, importantul drum comercial și militar ce lega Asia de Roma. În această zonă, drumul traversa un lanț muntos printr-o trecătoare aflată la circa 500 m altitudine, după care cobora în câmpia din jurul orașului Filipi (Fa 16:11, 12).

Orașul era situat pe un deal ce se înălța în câmpie, în apropiere de râul Gangites. La sud se afla o zonă mlăștinoasă întinsă. Acropola orașului se afla pe o formațiune stâncoasă mare, în partea nord-estică a orașului. Săpăturile arheologice au arătat că Via Egnatia trecea prin mijlocul orașului și că de-a lungul ei se găsea un for, sau o piață publică, destul de mare. După ce a plecat din Filipi, Pavel a mers la Amfipoli, din câte se pare capitala provinciei, aflată la aproximativ 50 km S-V de Filipi. De la Amfipoli, Pavel a mers spre S-V circa 35 km, până la Apollonia, iar de acolo a mers circa 45 km spre V, până la Tesalonic, unde a rămas cam 3 săptămâni. Apoi a mers la Bereea, aflată la S-V, după care s-a îmbarcat spre Atena.

Istorie. Inițial, orașul se numea Crenides (Krenides). Filip II al Macedoniei (tatăl lui Alexandru cel Mare) a cucerit orașul de la traci pe la mijlocul secolului al IV-lea î.e.n. și i-a dat numele său. În zonă existau mine bogate în aur, astfel că s-au bătut monede cu numele lui Filip. În aproximativ 168 î.e.n., consulul roman Lucius Aemilius Paulus l-a înfrânt pe Perseu, ultimul rege macedonean, și a luat în stăpânire orașul Filipi și teritoriul din jur. În 146 î.e.n., întreaga Macedonie a fost constituită într-o singură provincie romană. Bătălia în care Octavian și Marc Antoniu au învins armatele lui Brutus și ale lui Caius Cassius Longinus (asasinii lui Iuliu Cezar) s-a purtat în câmpia din jurul orașului Filipi (42 î.e.n.). În amintirea acestei mari victorii, Octavian a transformat orașul în colonie romană (Fa 16:12). Câțiva ani mai târziu, când Senatul roman i-a acordat titlul de Cezar August, Octavian a numit orașul Colonia Augusta Iulia Philippensium.

Având statut de colonie romană, orașul era scutit de taxe și se bucura de unele privilegii. E posibil ca locuitorii orașului să fi beneficiat de un fel de cetățenie care le conferea, în esență, aceleași drepturi ca ale romanilor. Din aceste motive, filipenii erau și mai atașați de Roma. Așa s-ar putea explica de ce, când i-au acuzat pe Pavel și pe Sila înaintea magistraților, stăpânii fetei din care apostolul Pavel a scos un demon de ghicire au ținut să sublinieze: „Suntem romani” (Fa 16:16-24). Locuitorii orașului Filipi puneau mare preț pe cetățenia romană și chiar se mândreau cu ea. De aceea, creștinii din Filipi au înțeles bine ce a vrut să spună Pavel când le-a dat îndemnul de ‘a se purta [lit. „a se purta ca cetățeni”] într-un mod demn de vestea bună despre Cristos’ și când le-a amintit că ‘cetățenia lor era în ceruri’ (Flp 1:27; 3:20).

Vizitele lui Pavel. Filipi a fost primul oraș din Europa în care Pavel a predicat vestea bună (în circa 50 e.n., în timpul celei de-a doua călătorii misionare). El a ajuns aici în urma unei viziuni pe care a avut-o în Troa (Asia Mică) și în care un macedonean l-a implorat: „Treci în Macedonia și ajută-ne!“ (Fa 16:8-10). Pavel și însoțitorii lui, printre care era fără îndoială și Luca, cel ce a consemnat călătoria, au stat în Filipi câteva zile. În ziua de sabat ‘au ieșit în afara porții, aproape de un râu’, unde ‘s-au gândit că era un loc de rugăciune’. Unii cred că, deoarece orașul avea caracter militar, în Filipi nu exista sinagogă, evreilor fiindu-le, probabil, interzis să se întrunească în oraș pentru închinare. Oricum au stat lucrurile, Pavel le-a vorbit femeilor adunate în acel loc, printre care se afla și Lidia, o închinătoare a lui Dumnezeu. Iehova „i-a deschis larg inima ca să ia aminte la lucrurile pe care le spunea Pavel”, iar ea și casa ei s-au botezat. Lidia a dovedit foarte multă apreciere și ospitalitate, insistând ca Pavel și însoțitorii lui să accepte să stea în casa ei (Fa 16:11-15).

Însă chiar în acest prim oraș pe care l-a vizitat ca urmare a invitației de a trece în Macedonia Pavel s-a confruntat cu persecuții. De data aceasta, persecutorii nu au fost iudei, așa cum se întâmplase în Galatia. Magistrații orașului au acționat în urma acuzațiilor false aduse de stăpânii fetei demonizate. (Aceștia pierduseră o sursă de mare câștig deoarece fata nu mai putea să facă preziceri.) Astfel, Pavel și Sila au fost bătuți cu nuiele și aruncați în închisoare, unde temnicerul le-a strâns picioarele în butuci (Fa 16:16-24).

Pe la miezul nopții însă, în timp ce Pavel și Sila se rugau și îi cântau laude lui Dumnezeu în auzul tuturor, a avut loc un miracol. Un cutremur de pământ a făcut ca lanțurile deținuților să se desfacă și ușile să se deschidă. Temnicerul, crezând că deținuții fugiseră și că avea să fie pedepsit cu moartea, a vrut să se omoare, însă Pavel a strigat: „Să nu-ți faci vreun rău, căci suntem cu toții aici!”. Temnicerul și casa lui au ascultat mesajul predicat de Pavel și de Sila, le-au îngrijit rănile și, în cele din urmă, s-au botezat (Fa 16:25-34; IMAGINE, vol. 2, p. 749, engl.).

În dimineața următoare, auzind, probabil, de miracolul ce avusese loc, magistrații orașului i-au poruncit temnicerului să-l elibereze pe Pavel. Însă pentru Pavel era mai important să fie apărată și stabilită legal vestea bună decât să fie el eliberat cât mai repede. Apostolul n-a vrut să accepte să fie eliberat pe ascuns doar pentru ca magistrații să scape cu fața curată. Pavel a subliniat că și el era cetățean roman și că el și Sila fuseseră bătuți în public, fără să fi fost condamnați. De aceea, magistrații trebuiau să recunoască public că nu creștinii încălcaseră legea, ci ei. Auzind că Pavel și Sila erau romani, magistrații s-au înfricoșat. Ei au venit personal la Pavel și Sila și „i-au implorat”, iar după ce i-au scos din închisoare, i-au rugat să plece din oraș (Fa 16:35-40).

În pofida celor întâmplate, Pavel a înființat o congregație frumoasă în Filipi, față de care a avut mereu o afecțiune deosebită. La rândul lor, filipenii și-au manifestat iubirea față de apostol fiind întotdeauna gata să-l susțină și să-i vină în ajutor, chiar și când era departe (Flp 4:16). Pavel a revenit în Filipi în a treia sa călătorie misionară și, posibil, încă o dată, după ce a fost eliberat din prima detenție de la Roma (Fa 20:1, 2, 6; Flp 1:19; 2:24).