Ținut sau regiune în partea centrală a Asiei Mici. De-a lungul timpului, granițele Frigiei au suferit multe modificări, astfel că este greu să se delimiteze regiunea fără să se precizeze o perioadă anume. În secolul I, Frigia se afla pe teritoriul provinciilor romane Galatia și Asia, ocupând platoul de la nord de munții Taurus, de la râul Halys, la est, până la cursurile superioare ale râurilor Hermos și Meandru, la vest. Apostolul Pavel a trecut prin unele locuri din Frigia în cel puțin două dintre călătoriile sale (Fa 16:6; 18:23; 19:1).

În general se crede că, spre sfârșitul mileniului al II-lea î.e.n., frigienii au migrat din Grecia spre sud, ocupând o mare parte din centrul și vestul Asiei Mici. Ei s-au stabilit la nord de munții Taurus, în regiunea cuprinsă între râul Halys și Marea Egee. Potrivit dovezilor arheologice, capitala lor se numea Gordion, iar un mare conducător al lor a fost regele Midas. Un aspect demn de remarcat în ce privește religia vechilor frigieni este cultul zeiței-mame Cybele (Rhea).

Partea vestică a Frigiei a ajuns sub stăpânirea regilor attalizi ai Pergamului. Regatul Pergamului a devenit mai târziu provincia romană Asia. Partea sud-estică a provinciei este numită deseori Frigia Asiei. (Vezi ASIA.) Partea estică a Frigiei s-a aflat sub conducerea regelui Galatiei, ajungând în cele din urmă să facă parte din provincia romană Galatia. Această parte estică este numită uneori Frigia Galatiei. Ea se afla la nord de Pisidia și la nord-vest de Licaonia. În funcție de perspectiva scriitorului și de perioada la care se face referire, Antiohia și Iconiumul puteau fi numite orașe frigiene, chiar dacă Antiohia este deseori asociată cu Pisidia, iar Iconiumul cu Licaonia (Fa 13:14; vezi ANTIOHIA 2; ICONIUM).

În Frigia locuiau și mulți evrei. Stabilirea lor acolo fusese încurajată de conducătorii seleucizi ai Siriei. Potrivit lui Josephus, Antioh III (223-187 î.e.n.) a strămutat în Lidia și în Frigia „din Mesopotamia și Babilonia două mii de familii iudaice, împreună cu gospodăriile lor”, pentru a stabiliza situația în rândul populației rebele de acolo (Antichități iudaice, XII, III, 4). Din câte se pare, evreii au rămas în număr mare în Asia Mică și sub stăpânirea romană. Cu ocazia Penticostei din 33 e.n., la Ierusalim erau prezenți evrei din „provincia Asiei, din Frigia, din Pamfilia” (Fa 2:9, 10).

În a doua călătorie misionară, Pavel și însoțitorii săi au mers spre nord-vest prin Cilicia și prin Licaonia și „au trecut prin Frigia și prin ținutul Galatiei, pentru că spiritul sfânt le interzisese să spună cuvântul în provincia Asiei” (Fa 15:41; 16:1-6). Astfel, ei au intrat în partea estică a vechii Frigii (în partea care, în zilele lui Pavel, aparținea Galatiei), însă nu au mers spre vest prin provincia Asia (prin Frigia ce aparținea Asiei), ci au mers spre nord, spre provincia Bitinia, și apoi spre vest, la Troa.

În a treia sa călătorie, Pavel a trecut atât prin Frigia Galatiei, cât și prin Frigia Asiei. El a pornit din Antiohia din Pisidia și „a mers din loc în loc prin ținutul Galatiei și prin Frigia” (Fa 18:23). Relatarea mai spune că el „a trecut prin ținuturile din interiorul țării [și] a coborât la Efes”, pe coasta Mării Egee (Fa 19:1). Se pare că el nu a mers pe drumul principal spre Efes, care cobora prin valea râului Lycus și trecea pe lângă orașele frigiene Laodiceea, Colose și Hierapolis (Col 2:1; 4:13), ci a mers pe o rută mai directă, pe un drum aflat mai la nord. (Vezi COLOSE.)