[probabil derivă din Galeed, care înseamnă „Movila mărturiei”] (Ge 31:47, 48)

1. Fiu al lui Machir și nepot al lui Manase; strămoș al iezeriților și al helechiților (Nu 26:29, 30; 27:1; Ios 17:1, 3; 1Cr 2:21, 23; 7:14-17).

2. Gadit ce figurează în genealogia lui Abihail (1Cr 5:11-14).

3. Tatăl lui Iefta (Ju 11:1, 2).

4. Denumire geografică folosită în Biblie pentru a desemna diferite regiuni. Galaadul propriu-zis era regiunea muntoasă de la est de Iordan care se întindea la nord și la sud de valea torențială Iaboc (Ios 12:2). La nord se învecina cu Basanul, la sud cu platoul de la nord de valea torențială Arnon, iar la est cu teritoriul amoniților (De 2:36, 37; 3:8-10). Uneori însă denumirea „Galaad” sau „ținutul Galaadului” era folosită cu sens generic, cu referire la întregul teritoriu israelit de la est de Iordan, teritoriu ce cuprindea și Basanul și platoul de la nord de Arnon (Ios 22:9; Ju 20:1, 2; 2Sa 2:9; 2Re 10:32, 33; vezi GALEED).

Din câte se pare, se considera că Galaadul era format din două părți: teritoriul ocupat de jumătate din tribul lui Manase și teritoriul ocupat de triburile Gad și Ruben, aflat la sud de cel ocupat de jumătate din tribul lui Manase. În Biblie, fiecare dintre aceste teritorii este numit simplu „Galaad” (Nu 32:40; 32:29). Însă, când se referă la cele două teritorii în mod mai concret, Biblia folosește expresiile „restul Galaadului” (De 3:13) și „jumătate din Galaad” (Ios 13:31) cu referire la teritoriul ocupat de jumătate din tribul lui Manase și expresia „jumătate din regiunea muntoasă a Galaadului” (De 3:12) cu referire la teritoriul ocupat de triburile Gad și Ruben. Numele „Galaad” era folosit și pentru a desemna porțiunea ocupată de Gad (unde se găsea orașul de refugiu Ramot) (Ios 13:24, 25; 21:38).

De la Valea Iordanului, de la cel puțin 210 m sub nivelul mării, Galaadul se înalță până la o altitudine de peste 1 000 m. Udată de ploi abundente iarna și de rouă din belșug vara, precum și de numeroase izvoare, această regiune fertilă era în trecut acoperită de păduri întinse. De asemenea, regiunea era bine cunoscută pentru balsamul ei cu proprietăți curative (Ier 8:22; 46:11; vezi BALSAM, BALSAM DIN GALAAD). Platourile sale vălurite erau ideale pentru creșterea vitelor, precum și pentru cultivarea cerealelor și a viței-de-vie (Nu 21:22; 32:1).

Evenimente istorice. Cu puțin timp înainte ca israeliții să intre în Țara Promisă, partea Galaadului de la sud de valea Iaboc era controlată de regele amorit Sihon, iar partea de la nord, de Og, regele Basanului (Ios 12:1-4). Israeliții, sub conducerea lui Moise, i-au înfrânt pe cei doi regi, iar triburile Gad și Ruben au cerut regiunea ca moștenire întrucât aveau multe vite (Nu 21:21-24, 33-35; 32:1-5). Cererea lor a fost acceptată, cu condiția ca bărbații de război din ambele triburi să treacă Iordanul și să ajute la cucerirea Țării Promise (Nu 32:20-24, 28-30). Ei au fost de acord cu această condiție și s-au apucat imediat să reconstruiască orașele pentru familiile lor, care au rămas în Galaad (Nu 32:25-27, 31-38). La est de Iordan și-a primit moștenirea și jumătate din tribul lui Manase (Nu 32:33, 39, 40).

Pe drumul de întoarcere la moștenirea lor din Galaad, rubeniții, gadiții și jumătate din tribul lui Manase au ridicat un altar ca mărturie peste timp a fidelității lor față de Iehova (Ios 22:9, 10, 26-29). Mai târziu, ei luat parte alături de celelalte triburi la acțiunea împotriva beniaminiților, care au refuzat să-i predea pe bărbații din Ghibea ca să fie pedepsiți pentru nelegiuirea lor (Ju 20:1-48). În schimb, cu altă ocazie, „Galaadul” a fost mustrat pentru că nu i s-a alăturat lui Barac în lupta împotriva lui Sisera (Ju 5:17). Iar într-o perioadă ulterioară, bărbații din Sucot și din Penuel, două orașe din Galaad, au refuzat să le dea alimente lui Ghedeon și oamenilor lui, aflați în urmărirea madianiților (Ju 8:4-9).

După moartea judecătorului Iair din Galaad, Israelul s-a întors la practicile idolatre, astfel că au urmat 18 ani de asuprire amonită. Aflându-se în această situație apăsătoare, bărbații din Galaad au renunțat la închinarea falsă și i-au cerut galaaditului Iefta să le fie comandant în lupta împotriva amoniților. În cele din urmă, amoniții au fost subjugați (Ju 10:3, 5-10; 11:4-11, 32, 33).

Totuși, ani mai târziu, amoniții le-au provocat din nou necazuri locuitorilor din Galaad (Am 1:13). La scurt timp după ce Saul a fost uns ca rege al Israelului, Nahaș, amonitul, a asediat Iabeș-Galaadul și a spus că nu avea să accepte capitularea orașului decât dacă bărbații de acolo acceptau să li se scoată ochiul drept. Când a aflat lucrul acesta, Saul a strâns repede o armată de 330 000 de bărbați și i-a înfrânt pe amoniți (1Sa 11:1-11). Se pare că după această victorie Galaadul a intrat într-o perioadă de pace relativă. Această pace a continuat chiar și după moartea lui Saul, după cum reiese din faptul că Abner a ales orașul galaadit Mahanaim ca loc unde să-l facă rege pe Iș-Boșet, fiul lui Saul (2Sa 2:8, 9). Însă, la un moment dat în timpul domniei lui David, conflictul cu amoniții a izbucnit din nou. În Galaad și în împrejurimi s-au purtat lupte care, în cele din urmă, au dus la subjugarea totală a amoniților (2Sa 10:6-19; 11:1; 12:26-31).

Mai târziu, în timpul revoltei lui Absalom, regele David a fugit în Galaad. La Mahanaim, el a fost bine primit și tratat cu ospitalitate, îndeosebi de vârstnicul Barzilai (2Sa 17:27-29; 19:32). Din câte se pare, în Galaad a avut loc și confruntarea dintre armata lui David și cea a lui Absalom. După înfrângerea zdrobitoare a lui Absalom, David a putut să părăsească Galaadul și să se întoarcă la tron (2Sa 17:24; 18:6-8).

La scurtă vreme după formarea regatului celor zece triburi (997 î.e.n.), sirienii au luat unele teritorii din Galaad. În timpul regelui Ahab și a profetului galaadit Ilie, Ramot-Galaadul (orașul de refugiu gadit din estul Galaadului) se afla sub stăpânirea sirienilor (1Re 17:1; 22:3). Apoi, în timpul domniei regelui Iehu și a fiului său, Ioahaz, Galaadul a mai pierdut o parte din teritorii și a fost „treierat”, sau zdrobit în repetate rânduri, de regii sirieni Hazael și Ben-Hadad III, fiul său (2Re 10:32-34; 13:1, 3, 7; Am 1:3, 4). Însă Ioas, fiul lui Ioahaz, i-a înfrânt pe sirieni de trei ori și a luat înapoi orașele pe care le pierduseră israeliții în timpul domniei tatălui său (2Re 13:25).

În cele din urmă, în timpul regelui israelit Pecah (c. 778–759 î.e.n.), regele asirian Tiglat-Pileser III i-a dus pe locuitorii Galaadului în exil (2Re 15:29). Din câte se pare, amoniții s-au grăbit să profite de această situație și au început să ocupe teritoriul Galaadului (Ps 83:4-8; Ier 49:1-5). Totuși, prin intermediul profeților săi, Iehova i-a asigurat pe israeliți că, după un timp, aveau să revină în regiune (Ier 50:19; Mi 7:14; Za 10:10).

5. „Cetate” despre care Osea a spus că era plină de minciună, de vărsare de sânge și de răufăcători (Os 6:8; compară cu 12:11). Întrucât Scripturile nu mai menționează nicăieri în altă parte Galaadul ca oraș, unii consideră că este vorba fie despre Iabeș-Galaad, fie despre Ramot-Galaad. Alții sunt de părere că Osea se referă la întreaga regiune de la est de Iordan.