Scrisoare inspirată, scrisă în greacă de apostolul Pavel „către congregațiile din Galatia”. (Ga 1:1, 2)

Scriitorul. Chiar din primele cuvinte ale scrisorii reiese că Pavel este scriitorul acestei cărți. (Ga 1:1) Numele său apare și în alte pasaje din scrisoare, iar apostolul se referă la sine folosind persoana întâi. (5:2) O parte a scrisorii, scrisă sub forma unei autobiografii, vorbește despre convertirea lui Pavel și despre câteva dintre experiențele sale. Cuvintele sale referitoare la o boală fizică (4:13, 15) concordă cu alte pasaje din Biblie care, după cât se pare, fac referire la aceeași boală. (2Co 12:7; Fa 23:1-5) Pavel obișnuia să-și redacteze scrisorile cu ajutorul unui secretar, însă despre această scrisoare el spune că a fost scrisă chiar „cu mâna” lui. (Ga 6:11) În celelalte scrisori, aproape fără excepție, Pavel transmite salutările sale și ale celor care erau cu el, dar nu și în această scrisoare. Dacă scriitorul acestei cărți ar fi fost un impostor, foarte probabil că ar fi menționat un secretar și ar fi transmis salutări, cum făcea Pavel de obicei. Așadar, modul în care scriitorul se adresează cititorilor, precum și stilul său direct și sincer confirmă autenticitatea scrisorii. Nu pare logic să credem că altcineva ar fi scris-o în acest fel.

Pavel este acceptat, în general, drept scriitorul acestei cărți, excepție făcând cei care susțin că Pavel nu este scriitorul niciuneia dintre scrisorile atribuite în mod obișnuit lui. Printre dovezile extrabiblice care confirmă că Pavel este autorul scrisorii către galateni se numără și un text în care Ireneu (c. 180 e.n.) citează din această scrisoare și îi atribuie lui Pavel cuvintele citate.

Cui i-a fost adresată. Căror ‘congregații din Galatia’ (Ga 1:2) le-a adresat Pavel scrisoarea? Mult timp, această întrebare a stârnit controverse. Unii susțin că ar fi fost vorba de anumite congregații din partea de nord a provinciei Galatia, argumentând că locuitorii din acea zonă erau galateni de origine, ceea ce nu se putea spune despre cei care trăiau în partea de sud a provinciei. Totuși, în scrierile sale, Pavel folosește de obicei denumirea oficială romană a provinciilor, iar, în acea vreme, provincia Galatia cuprindea orașele licaoniene Iconium, Listra și Derbe, aflate la sud, precum și Antiohia din Pisidia. În toate aceste orașe, Pavel înființase congregații creștine cu ocazia primei sale călătorii de misionariat, când fusese însoțit de Barnaba. Că scrisoarea era adresată congregațiilor din orașele Iconium, Listra, Derbe și Antiohia din Pisidia se înțelege și din faptul că Pavel vorbește despre Barnaba ca și cum acesta le era cunoscut celor cărora le scria. (2:1, 9, 13) Nu se precizează nicăieri în Scripturi că Barnaba ar fi fost cunoscut de creștinii din nordul Galatiei sau că Pavel ar fi ajuns în acea parte.

Exclamația „Galateni fără minte!” nu indică faptul că Pavel s-a referit la un anumit grup etnic, exclusiv de origine galică, din partea de nord a Galatiei. (Ga 3:1) Mai degrabă, Pavel îi mustra pe unii membri ai acelor congregații pentru că se lăsau influențați de iudaizanți, evrei care încercau să-și stabilească propria dreptate prin lucrările Legii mozaice în loc să caute să fie ʻdeclarați drepți prin credință’, așa cum prevedea noul legământ. (2:15–3:14; 4:9, 10) „Congregațiile din Galatia” (1:2) cărora le scria Pavel erau formate din evrei și neevrei, aceștia din urmă fiind atât prozeliți circumciși, cât și oameni din națiuni care erau necircumciși; fără îndoială, unii dintre neevrei erau de origine celtică. (Fa 13:14, 43; 16:1; Ga 5:2) Toți aceștia erau creștini galateni, deoarece regiunea în care locuiau se numea Galatia. Așadar, întregul conținut al scrisorii lasă să se înțeleagă că Pavel le-a adresat scrisoarea unor persoane pe care le cunoștea bine, din partea de sud a acestei provincii romane, nu unor necunoscuți din nord, pe care, probabil, nu îi vizitase niciodată.

Când a fost scrisă. Perioada la care se referă scrisoarea este nedeterminată, însă perioada scrierii a fost încadrată aproximativ între anii 50 și 52 e.n. Din Galateni 4:13 reiese că, înainte de a redacta scrisoarea, Pavel îi vizitase pe galateni de cel puțin două ori. Capitolele 13 și 14 ale cărții Faptele apostolilor prezintă o vizită făcută de Pavel și Barnaba în orașele din sudul Galatiei prin anul 47 sau 48 e.n. Apoi, în jurul anului 49 e.n., după întrunirea de la Ierusalim privitoare la circumcizie, Pavel și Sila s-au întors în Derbe și Listra, aflate în Galatia, și în alte orașe în care Pavel și Barnaba ‘vestiseră cuvântul lui Iehova’ (Fa 15:36–16:1) în prima călătorie de misionariat. Ulterior, în timp ce era fie în afara Galatiei în cea de-a doua călătorie de misionariat, fie în Antiohia Siriană, de unde plecase, Pavel a primit vești care l-au determinat să le scrie ‘congregațiilor din Galatia’.

Dacă Pavel a consemnat această scrisoare în timpul șederii de un an și jumătate în Corint (Fa 18:1, 11), atunci, foarte probabil, perioada scrierii a fost cuprinsă între toamna anului 50 și primăvara anului 52 e.n., când a redactat și scrisorile inspirate către tesaloniceni.

Dacă scrisoarea a fost redactată în timpul scurtei opriri în Efes sau după ce Pavel s-a întors în Antiohia Siriană și „a stat un timp acolo” (Fa 18:22, 23), acest lucru a avut loc aproximativ în anul 52 e.n. Totuși, este puțin probabil ca Pavel să fi consemnat scrisoarea în Efes, deoarece nu a stat acolo mult timp. De asemenea, dacă ar fi fost atât de aproape de Galatia când a aflat despre problemele de acolo, i-ar fi vizitat personal pe frați sau ar fi explicat în scrisoare de ce nu putea să facă acest lucru.

Întrucât scrisoarea spune despre galateni că ʻau trecut atât de repede de la cel care i-a chemat’ (Ga 1:6), s-ar putea ca Pavel să fi scris-o la scurt timp după ce-i vizitase. Totuși, chiar dacă scrisoarea a fost consemnată abia în 52 e.n, în Antiohia Siriană, tot ar fi fost un timp relativ scurt pentru o asemenea schimbare de atitudine.

Canonicitatea. Primele dovezi ale canonicității acestei cărți se găsesc în Fragmentul muratorian și în scrierile lui Irineu, Clement din Alexandria, Tertulian și Origene. Aceștia au menționat cartea Galateni alături de celelalte 26 de cărți ale Scripturilor grecești creștine, sau de majoritatea dintre ele. Este menționată cu numele în canonul scurtat al lui Marcion; chiar și Celsus, un împotrivitor al creștinismului, face referire la ea. Toate cataloagele importante ale cărților din canonul Scripturilor inspirate, cel puțin până la Al Treilea Conciliu de la Cartagina, din 397 e.n., conțineau cartea Galateni. Ea s-a păstrat până azi, împreună cu alte opt scrisori inspirate ale lui Pavel, în Papirusul Chester Beatty nr. 2 (P⁴⁶), un manuscris care datează aproximativ din anul 200 e.n. Aceasta dovedește că primii creștini considerau cartea Galateni drept una dintre scrisorile lui Pavel. Și alte manuscrise antice, precum Sinaiticus, Alexandrinus, Vaticanus nr. 1209, Codex Ephraemi rescriptus, Codex Claromontanus și Peshitta (în siriacă), conțin cartea Galateni. De asemenea, ea este în armonie deplină cu celelalte scrieri ale lui Pavel, dar și cu restul Scripturilor, din care conține multe citate.

Circumstanțele în care a fost scrisă. Din scrisoare transpar multe trăsături ale locuitorilor Galatiei din timpul lui Pavel. În secolul al III-lea î.e.n., regiunea a fost invadată de celții galici veniți din nord. Prin urmare, în zonă se resimțea o puternică influență celtică. Celții, sau galii, erau considerați un popor crud și barbar; se spunea că ei îi aduceau pe prizonierii de război ca jertfe umane. Totodată, în literatura romană erau descriși drept un popor impresionabil, superstițios și cu multe ritualuri, fapt ce i-ar fi putut determina să respingă o formă de închinare lipsită de ritualuri, precum creștinismul.

Cu toate acestea, este posibil ca în congregațiile din Galatia să fi existat multe persoane care fuseseră cândva ca acești păgâni, precum și mulți iudei care se convertiseră, dar care nu renunțaseră complet la respectarea cu strictețe a unor ritualuri sau îndatoriri prevăzute de Legea mozaică. Caracterul nestatornic al galatenilor de origine celtică ar putea explica de ce unii din aceste congregații au fost o vreme zeloși pentru adevărul divin, însă în scurt timp au devenit o pradă ușoară ai împotrivitorilor adevărului, care insistau asupra respectării Legii, susținând că circumcizia și alte cerințe ale Legii erau necesare pentru salvare.

Iudaizanții, cum ar putea fi numiți acești dușmani ai adevărului, au continuat, după cât se pare, să alimenteze polemica privitoare la circumcizie chiar și după ce problema a fost clarificată de apostolii și bătrânii din lerusalim. De asemenea, este posibil ca unii creștini din Galatia să se fi lăsat influențați de normele morale decăzute ale celorlalți oameni, așa cum reiese din scrisoare, de la capitolul 5, versetul 13, până la sfârșitul ei. Oricum ar fi stat lucrurile, când a auzit despre abaterea lor, Pavel s-a simțit îndemnat să le dea prin această scrisoare sfaturi directe și încurajări energice. Este evident că scopul imediat al lui Pavel era să-și confirme statutul de apostol, să combată învățăturile false ale iudaizanților și să-i întărească pe frații din aceste congregații.

Iudaizanții erau vicleni și ipocriți. (Fa 15:1; Ga 2:4) Pretinzând că reprezentau congregația din Ierusalim, acești învățători falși i se opuneau lui Pavel și îi contestau statutul de apostol. Ei încurajau circumcizia creștinilor, însă nu pentru că le doreau binele galatenilor, ci pentru că voiau să păstreze aparențele și să câștige aprobarea iudeilor, determinându-i să nu se mai opună cu atâta înverșunare creștinilor. Iudaizanții nu doreau să fie persecutați pentru Cristos. (Ga 6:12, 13)

Pentru a-și atinge scopul, ei pretindeau că numirea lui Pavel nu venea de la însuși Cristos Isus, ci de la unii bărbați cu o poziție importantă în congregația creștină. (Ga 1:11, 12, 15-20) Ei voiau ca galatenii să-i urmeze (4:17) și, pentru a înlătura influența lui Pavel, trebuiau să-i facă să creadă că nu era apostol. După cât se pare, iudaizanții au pretins că, atunci când a fost în avantajul lui, Pavel a predat circumcizia. (1:10; 5:11) Ei încercau să promoveze un fel de sincretism între creștinism și iudaism: nu-l respingeau complet pe Cristos, dar susțineau că circumcizia le-ar fi fost benefică galatenilor, că i-ar fi ajutat să progreseze în creștinism și, mai mult, că prin ea ar fi devenit fii ai lui Avraam, cu care fusese încheiat inițial legământul circumciziei. (Ga 3:7)

Pavel a respins cu tărie învățăturile acestor creștini falși și i-a întărit pe frații din Galatia, ajutându-i să rămână fermi în Cristos. Este încurajator să știm despre congregațiile din Galatia că au rămas fidele lui Cristos și au fost stâlpi ai adevărului. Apostolul Pavel le-a vizitat în cea de-a treia călătorie de misionariat. (Fa 18:23) De asemenea, galatenii s-au numărat printre cei cărora Petru le-a adresat prima sa scrisoare. (1Pe 1:1)

[Chenarul de la pagina ]

IDEI IMPORTANTE DIN GALATENI

Scrisoarea subliniază aprecierea pentru libertatea pe care o au creștinii adevărați prin intermediul lui Isus Cristos

Redactată la un an sau, probabil, la câțiva ani după ce galatenii au fost informați despre decizia corpului de guvernare potrivit căreia circumcizia nu este o cerință pentru creștini

Pavel își apără apostolatul

Pavel nu fusese numit apostol de oameni, ci de Isus Cristos și de Tatăl; el nu s-a consultat cu apostolii din Ierusalim înainte de a începe să predice vestea bună; abia după trei ani de la numirea sa le-a făcut o vizită scurtă lui Chifa și lui Iacov (1:1, 13-24)

Vestea bună pe care o proclama nu era de la oameni, ci de la Isus Cristos, care i-o dezvăluise printr-o revelație (1:10-12)

În urma unei revelații, Pavel, împreună cu Barnaba și Tit, a mers la Ierusalim pentru rezolvarea problemei circumciziei; Iacov, Petru și Ioan nu i-au transmis nimic nou lui Pavel, dimpotrivă, au recunoscut că fusese împuternicit ca apostol al națiunilor (2:1-10)

În Antiohia, Pavel l-a mustrat pe Petru deoarece acesta a greșit când s-a separat de credincioșii neevrei de teama unor frați care veniseră în vizită de la Ierusalim (2:11-14)

Putem fi declarați drepți doar prin credința în Cristos, nu prin lucrările legii

Dacă cineva ar fi putut fi declarat drept prin lucrările legii, moartea lui Cristos n-ar mai fi fost necesară (2:15-21)

Galatenii au primit spiritul lui Dumnezeu datorită credinței lor în vestea bună, nu datorită lucrărilor legii (3:1-5)

Adevărații fii ai lui Avraam sunt aceia care au o credință ca a sa (3:6-9, 26-29)

Nereușind să respecte Legea în mod perfect, cei care caută să se dovedească drepți prin lucrările Legii sunt sub blestem (3:10-14)

Legea nu a anulat promisiunea asociată legământului avraamic, ci a avut rolul de a scoate în evidență fărădelegile și a servit ca tutore care a condus la Cristos (3:15-25)

Să rămânem fermi în ce privește libertatea creștină

Prin moartea sa, Isus Cristos i-a eliberat pe cei aflați sub lege, oferindu-le posibilitatea să devină fii ai lui Dumnezeu (4:1-7)

Faptul de a respecta din nou zile, luni, perioade și ani ar însemna să ne întoarcem în sclavie, ajungând într-o situație asemănătoare celei în care s-a aflat Ismael, fiul servitoarei Agar; împreună cu mama lui, el a fost alungat din casa lui Avraam (4:8-31)

Întrucât fuseseră eliberați de păcat și nu se mai aflau sub Lege, galatenii trebuiau să se împotrivească oricui încerca să-i convingă să accepte jugul sclaviei (1:6-9; 5:1-12; 6:12-16)

Să nu abuzăm de libertatea pe care o avem, ci să ne lăsăm influențați de spiritul lui Dumnezeu, manifestând rodul spiritului în viața noastră și evitând lucrările cărnii (5:13-26)

Cei care fac un pas greșit trebuie îndreptați în spiritul blândeții; fiecare are datoria să-și poarte propria sarcină, sau responsabilitate (6:1-5)