[Movila mărturiei]

Loc în regiunea muntoasă a Galaadului, la est de Iordan, unde, în aproximativ 1761 î.e.n., patriarhii Iacob și Laban au încheiat un legământ (Ge 31:43–48). Probabil că numele „Galaad“, pe care l-a primit ulterior regiunea, provine de la „Galeed“, nume dat locului respectiv când s-a încheiat legământul.

La porunca lui Dumnezeu și fără să înștiințeze pe cineva, Iacob a plecat din Padan-Aram, unde îi slujea lui Laban, unchiul și socrul său (Ge 28:2). Luându-și soțiile, copiii și toate bunurile, Iacob a trecut fluviul Eufrat, îndreptându-se spre țara Canaanului. După trei zile, Laban, însoțit de „frații“ săi, a pornit în urmărirea lor și, după șapte zile de drum, a ajuns din urmă caravana lui Iacob în regiunea muntoasă a Galaadului, la nord de valea torențială Iaboc (Ge 31:17–25).

Iacob și Laban au rezolvat divergențele dintre ei în mod pașnic și au încheiat un legământ. Cu acea ocazie, Iacob a ridicat un stâlp de piatră și le-a spus „fraților“ lui să facă o movilă de pietre, probabil ca o masă, pe care au mâncat în semn de încheiere a legământului. De la această movilă, Laban a numit locul „Iegar-Sahaduta“, folosind o expresie aramaică (siriană), iar Iacob l-a numit „Galeed“, folosind echivalentul ebraic. Laban a spus: „Această movilă [ebr. gal] este astăzi martoră [ebr. ʽed] între mine și tine“ (Ge 31:44–48). Movila de pietre (precum și stâlpul de piatră) a slujit ca mărturie pentru toți cei ce treceau pe acolo. Ea a fost, așa cum se arată în versetul 49, „Turnul de veghe [ebr. mițpáh]“, o dovadă că Iacob și Laban consimțiseră să păstreze pacea atât între familiile lor, cât și în cadrul fiecărei familii (Ge 31:50–53). Și în ocazii ulterioare pietrele au fost folosite ca martori tăcuți (Ios 4:4–7; 24:25–27).