În Scripturile ebraice, termenul tradus cel mai frecvent prin „glorie” este kavốd, care înseamnă în esență „greutate”. (Compară cu 1Sa 4:18, unde forma adjectivală kavéd este redată prin „greu”.) Așadar, cuvântul „glorie” poate desemna tot ceea ce îi conferă unei persoane sau unui lucru greutate ori un aspect impozant, precum bogățiile materiale (Ps 49:16), poziția sau reputația. (Ge 45:13) Echivalentul grecesc al cuvântului kavốd este dóxa, care inițial însemna „opinie; reputație”, dar care în Scripturile grecești creștine a căpătat sensul de „glorie”. Termenul poate însemna și renume sau ‘onoare’ (Lu 14:10), splendoare (Lu 2:9; 1Co 15:40) sau ceea ce-i aduce onoare proprietarului ori făuritorului. (1Co 11:7)

Scripturile menționează adesea gloria în legătură cu Iehova Dumnezeu. Iată ce se spune în Theological Dictionary of the New Testament, editat de G. Kittel, referitor la sensul cuvântului în aceste cazuri: „Când este folosit cu privire la oameni, [kavốd] indică ceea ce îi face impozanți, indiferent că e vorba de bunuri materiale sau de orice altceva prin care se remarcă [prestigiu, poziție]; când este folosit cu privire la Dumnezeu, indică ceea ce îl face impunător pe Dumnezeu în ochii oamenilor”. (Tradus în engleză de G. Bromiley, 1971, vol. II, p. 238) Prin urmare, termenul „glorie” poate desemna o manifestare impresionantă a omnipotenței lui Dumnezeu. Astfel, despre corpurile cerești s-a putut spune că „anunță gloria lui Dumnezeu”. (Ps 19:1) La muntele Sinai, „gloria lui Iehova” s-a manifestat prin unele fenomene înfricoșătoare, precum „un foc mistuitor”. (Ex 24:16-18; compară cu 16:7, 10; 40:34.)

Biblia spune că, atunci când a înfăptuit primul său miracol, Isus „și-a arătat gloria”. (Ioa 2:11) În acest caz, gloria desemnează o manifestare extraordinară a puterii miraculoase care-l identifica pe Isus drept promisul Mesia. (Compară cu Ioa 11:40-44.) Cu altă ocazie, Isus s-a rugat: „Tată, glorifică-mă alături de tine cu gloria pe care am avut-o alături de tine înainte de a fi lumea”. (Ioa 17:5) Aici, Isus a folosit termenul cu referire la poziția înălțată de care se bucura în cer înainte de a veni pe pământ. Ca răspuns la acea rugăciune, Iehova „l-a glorificat pe Slujitorul său, Isus”, înviindu-l și ridicându-l din nou la cer. (Fa 3:13-15) La transfigurarea lui Isus, apostolii care au fost prezenți „au văzut gloria lui”. (Lu 9:29-32) Aceasta are legătură cu ‘măreția’ regală pe care trebuia să o primească Isus în timpul ‘prezenței’ sale ca rege al Regatului. (2Pe 1:16)

Slujitorii lui Dumnezeu sunt îndemnați ‘să facă toate lucrurile spre gloria lui Dumnezeu’. (1Co 10:31) Gloria lui Dumnezeu este pusă în evidență prin onoarea sau laudele care i se aduc. Conduita unei persoane îi poate îndemna pe alții „să-l glorifice pe Dumnezeu”. (Mt 5:16; 1Pe 2:12) Creștinii care se lasă cu adevărat îndrumați de Iehova sunt „transformați din glorie în glorie”, continuând să reflecte într-o măsură tot mai mare gloria lui Dumnezeu. (2Co 3:18) Însă ar trebui să fim atenți să nu căutăm glorie de la oameni, cum făceau unii în secolul I. (Ioa 12:42, 43) Atât Isus, cât și apostolul Pavel nu au căutat și nu au acceptat glorie de la oameni, lăsându-ne un exemplu excelent. (Ioa 5:41; 8:50; 1Te 2:5, 6)