[Uscat; pustiu]

„Muntele adevăratului Dumnezeu“, din câte se pare unul și același cu muntele Sinai (1Re 19:8; Ex 33:6). De cele mai multe ori însă, se pare că Horeb desemnează regiunea muntoasă din jurul muntelui Sinai, numită și pustiul Sinai (De 1:6, 19; 4:10, 15; 5:2; 9:8; 18:16; 29:1; 1Re 8:9; 2Cr 5:10; Ps 106:19; Mal 4:4; compară cu Ex 3:1, 2; Fa 7:30; vezi SINAI 1 și 2).

La Horeb, îngerul lui Iehova i s-a arătat lui Moise într-o flacără de foc, în mijlocul unei tufe de mărăcini și i-a încredințat misiunea de a-i scoate pe israeliți din Egipt (Ex 3:1–15). Mai târziu, în timp ce se aflau la Refidim, israeliții eliberați s-au plâns că nu aveau apă de băut. Drept urmare, la porunca lui Iehova, Moise, însoțit de câțiva bătrâni ai lui Israel, s-a dus la o stâncă, în Horeb (evident regiunea muntoasă Horeb), a lovit stânca cu toiagul, iar din stâncă a început să curgă în mod miraculos apă (Ex 17:1–6; compară cu Ps 105:41). Secole mai târziu, ca să scape de răzbunătoarea regină Izabela, profetul Ilie a fugit la Horeb, trecând prin Beer-Șeba (1Re 19:2–8).