Probitate morală; însușirea de a fi complet, ireproșabil și desăvârșit.

Termenii ebraici folosiți cu privire la integritate (tom, tummáh, tam, tamím) provin dintr-un cuvânt care înseamnă „ceea ce este complet sau întreg”. (Compară cu Le 25:30; Ios 10:13; Pr 1:12.) Tamím este folosit de câteva ori cu sensul de integru, sănătos, fără cusur din punct de vedere fizic, de exemplu cu referire la animalele aduse ca jertfă. (Ex 12:5; 29:1; Le 3:6) Însă, de cele mai multe ori, termenii ebraici sunt folosiți cu referire la a fi integru, sănătos, fără cusur și ireproșabil din punct de vedere moral.

Folosit cu referire la Dumnezeu, tamím poate fi tradus pe bună dreptate prin „perfect”, când sunt descrise acțiunile, lucrările, calea, cunoștința și legea lui Iehova. (De 32:4; Iov 36:4; 37:16; Ps 18:30; 19:7) Calitățile divine și toate aceste manifestări ale lor sunt de o desăvârșire și plenitudine fără egal, dovedind cu claritate că Sursa lor nu poate fi decât singurul Dumnezeu adevărat. (Ro 1:20; vezi PERFECȚIUNE.)

Importanța integrității omului. În câteva contexte, termenul ebraic tom transmite, pur și simplu, ideea de motivație sinceră, de absență a intențiilor rele. (Compară cu Ge 20:5, 6; 2Sa 15:11.) Însă, în general, termenii ebraici denotă devotament de nezdruncinat față de dreptate. Exemplele și modul în care sunt folosiți în Biblie subliniază cât de vital este să se manifeste devoțiune de neclintit față de o persoană, Iehova Dumnezeu, și față de voința și scopul său declarate.

Importantă în controversa supremă. Primilor doi oameni li s-a dat ocazia să dea dovadă de integritate în Eden. Restricția referitoare la pomul cunoașterii le-a pus la încercare devoțiunea față de Creatorul lor. Lăsându-se influențați de Dușmanul lui Dumnezeu, care a stârnit în ei dorințe egoiste, ei au încălcat porunca lui Iehova. Sentimentele de rușine, faptul că s-au ascuns de Creator, evitând să vorbească cu el, și modul lipsit de onestitate în care i-au răspuns la întrebări au dovedit că nu și-au păstrat integritatea. (Compară cu Ps 119:1, 80.) Este clar însă că nu Adam și Eva au fost primii care au renunțat la integritate, întrucât ființa spirituală care i-a atras pe calea răzvrătirii făcuse deja acest lucru. (Ge 3:1-19; compară calea urmată de Satan cu descrierea din cântecul de jale compus împotriva regelui Tirului din Ezechiel 28:12-15; vezi SATAN.)

Răzvrătirea lui Satan, ale cărei prime dovezi vizibile au fost în Eden, a dat naștere unei controverse de importanță universală, aceea referitoare la legitimitatea suveranității lui Dumnezeu, adică a dreptului lui Iehova de a domni peste toate creaturile sale și de a le pretinde ascultare deplină. Întrucât în această controversă nu se punea la îndoială superioritatea puterii lui Dumnezeu, controversa fiind mai degrabă de natură morală, ea nu putea fi rezolvată printr-o simplă demonstrație de putere, prin care Dumnezeu să-i șteargă imediat din existență pe Satan și pe prima pereche umană. Acest fapt ne ajută să înțelegem de ce Iehova a permis ca răutatea și Satan, promotorul ei, să existe de atât de mult timp. (Vezi RĂUTATE.) Întrucât Dușmanul lui Dumnezeu a căutat susținere în răzvrătirea lui mai întâi în rândul oamenilor (primele dovezi că unii fii spirituali ai lui Dumnezeu au trecut de partea lui Satan au fost evidente doar cu câtva timp înainte de Potop; Ge 6:1-5; compară cu 2Pe 2:4, 5), chestiunea integrității oamenilor față de voința suverană a lui Dumnezeu a devenit o parte esențială a controversei universale (deși, în sine, suveranitatea lui Iehova nu depinde de integritatea creaturilor sale). O dovadă în acest sens este cazul lui Iov.

Iov. Iov, care se pare că a trăit în perioada cuprinsă între moartea lui Iosif și zilele lui Moise, este descris ca un om „drept și integru [ebr., tam] [care] se temea de Dumnezeu și respingea ce este rău”. (Iov 1:1; vezi IOV.) Faptul că integritatea omului este o parte esențială a controversei ridicate de Satan împotriva lui Iehova reiese cu claritate din întrebările pe care Dumnezeu i le pune Dușmanului său cu privire la Iov în cadrul unei întruniri a îngerilor în curțile cerești. Satan i-a atribuit lui Iov motivații greșite, pretinzând că Iov i se închina lui Dumnezeu și îi slujea nu din devoțiune sinceră, ci pentru câștig egoist. Astfel, el a pus la îndoială integritatea lui Iov față de Dumnezeu, iar Iehova i-a permis să-l pună la încercare pe Iov. Deși, din cauza acțiunii lui Satan, Iov și-a pierdut toate averile și chiar copiii, Satan nu a reușit să-i știrbească lui Iov integritatea față de Dumnezeu. (Iov 1:6–2:3) Atunci Satan a insinuat că Iov era dispus să îndure toate aceste pierderi atât timp cât își putea salva pielea. (Iov 2:4, 5) Apoi l-a lovit cu o boală cumplită, dureroasă. Chiar soția lui Iov a încercat să-l facă pe acesta să renunțe la integritate, iar așa-zișii săi prieteni, care au prezentat într-o lumină falsă normele și scopurile lui Iehova, l-au criticat și l-au denigrat. (Iov 2:6-13; 22:1, 5-11) Însă Iov a rămas ferm în hotărârea de a-și păstra integritatea. El a spus: „Până la ultima suflare, nu voi renunța la integritatea mea! Voi ține cu tărie la dreptatea mea și n-o voi părăsi; inima nu mă va condamna cât voi trăi”. (Iov 27:5, 6) Rămânând integru, Iov a demonstrat că Dușmanul lui Dumnezeu e un mincinos.

Din afirmațiile calomniatoare făcute de Satan cu privire la Iov reiese un aspect important: Satan susține că toți oamenii pot fi îndepărtați de Dumnezeu și că nimeni nu-i slujește din motive sincere și neegoiste. Prin urmare, păstrându-și integritatea față de Dumnezeu, oamenii, dar și fiii spirituali ai lui Dumnezeu, au marele privilegiu de a contribui la justificarea suveranității lui Iehova și la sfințirea numelui său. Iehova „își găsește plăcerea în cei a căror cale este ireproșabilă”. (Pr 11:20; vezi prin comparație concepția greșită susținută de Elifaz în Iov 22:1-3.)

Bază pentru judecata divină. Păstrarea integrității este esențială pentru a primi o judecată favorabilă din partea lui Dumnezeu. (Ps 18:23-25) După cum a scris regele David, „Iehova va pronunța sentința împotriva popoarelor. Judecă-mă, o, Iehova, după dreptatea mea și după integritatea mea! Pune, te rog, capăt faptelor rele ale celor răi. Dar pe cel drept fă-l de neclintit”. (Ps 7:8, 9; compară cu Pr 2:21, 22.) Când suferea în încercări, Iov și-a exprimat încrederea în Iehova astfel: „Să mă cântărească Dumnezeu într-o balanță exactă și îmi va recunoaște integritatea.” (Iov 31:6) Apoi Iov a enumerat mai multe atitudini și comportamente din viața reală, pe care, dacă le-ar fi adoptat, ar fi dovedit că nu era un om integru. (Iov 31:7-40)

Ce presupune păstrarea integrității în cazul oamenilor imperfecți?

Întrucât toți oamenii sunt imperfecți și nu pot trăi pe deplin la înălțimea normelor perfecte ale lui Dumnezeu, este evident că integritatea în cazul oamenilor nu înseamnă a fi perfecți în vorbire și în acțiune, ci mai degrabă, așa cum subliniază Scripturile, înseamnă a avea o inimă complet devotată. David a comis mai multe păcate grave din cauza slăbiciunii, însă ‘a umblat cu o inimă întreagă’ (1Re 9:4) acceptând mustrarea și corectându-se. Astfel, David a dovedit că încă îl iubea pe Iehova Dumnezeu din toată inima. (Ps 26:1-3, 6, 8, 11) Mai târziu, David l-a îndemnat pe fiul său Solomon: „Cunoaște-l pe Dumnezeul tatălui tău și slujește-i cu o inimă întreagă și cu un suflet plin de bucurie, căci Iehova cercetează toate inimile și observă orice înclinație a gândurilor”. Totuși, inima lui Solomon „n-a fost întreagă față de Iehova, Dumnezeul său, ca inima tatălui său, David”. (1Cr 28:9; 1Re 11:4; cuvântul tradus prin „întreg” în aceste două versete provine dintr-un alt termen ebraic, şalém, folosit și în Pr 11:1; 1Re 15:14.)

Integritatea nu se limitează la un singur domeniu al vieții omului și nici nu se referă doar la chestiuni strict religioase. Pentru slujitorii lui Dumnezeu înseamnă un mod de viață; ei „umblă” în integritate, căutând permanent să cunoască voința lui Iehova. (Ps 119:1-3) David „a păstorit” națiunea Israel „cu o inimă integră”, atât în chestiunile legate de închinarea la Iehova, cât și în cele legate de guvernare. El a dorit ca inclusiv cei din anturajul său și slujitorii săi să fie persoane integre, care „umblă ireproșabil”. (Ps 78:72; 101:2-7) Integritatea unui om față de Dumnezeu se dovedește în timp, după cum reiese din exemplul lui Noe, al lui Avraam și al altora. (Ge 6:9; 17:1; 2Sa 22:24)

Un om integru îi este întotdeauna loial lui Dumnezeu; el nu face compromis și face ce este drept tot timpul, nu doar în împrejurări favorabile. Potrivit cuvintelor psalmistului, Iehova îl primește doar pe cel ce rămâne integru și „spune adevărul în inima lui”. Acesta „nu-și încalcă promisiunea, chiar dacă este în paguba lui”. (Ps 15:1-5; compară cu Ro 1:31; 1Ti 1:10.) Prin urmare, integritatea unui om se vede mai ales când devoțiunea lui față de Dumnezeu este pusă la încercare și când se fac presiuni asupra lui să renunțe la calea dreaptă. Chiar dacă este batjocorit de împotrivitori (Iov 12:4; compară cu Ier 20:7) sau devine ținta cuvintelor lor pline de cruzime (Ps 64:3, 4), a urii și a persecuției violente (Pr 29:10; Am 5:10), chiar dacă își pierde sănătatea sau trece prin încercări grele, un om trebuie ‘să țină cu tărie la integritatea lui’ indiferent de preț, asemenea lui Iov. (Iov 2:3)

O persoană își poate păstra integritatea nu prin propria-i forță morală, ci doar printr-o credință profundă și încredere în Iehova și în puterea sa de salvare. (Ps 25:21) Dumnezeu promite că va fi „un scut” și „o fortăreață” pentru cei ce umblă în integritate și că ‘le va ocroti calea’. (Pr 2:6-8; 10:29; Ps 41:12) Faptul că ei se străduiesc permanent să fie aprobați de Iehova le dă stabilitate în viață și îi ajută să nu se abată de la obiectivul lor. (Ps 26:1-3; Pr 11:5; 28:18) Chiar dacă, așa cum a observat și Iov cu nedumerire, cel nevinovat poate suferi din cauza stăpânirii celor răi și poate chiar muri asemenea celor răi, Iehova arată clar că știe prin ce trec cei ireproșabili și îi asigură că moștenirea lor va fi veșnică, viitorul lor, plin de pace și că vor avea parte de tot ce este bun (Iov 9:20-22; Ps 37:18, 19, 37; 84:11; Pr 28:10) La fel ca în cazul lui Iov, ceea ce îi conferă cu adevărat valoare unui om și îl face demn de respect este integritatea lui, nu bogăția. (Pr 19:1; 28:6) Copiii care au asemenea părinți sunt numiți fericiți (Pr 20:7), exemplul de viață al părintelui lor fiind o moștenire de neprețuit, deoarece și ei se bucură într-o anumită măsură de bunul nume și respectul pe care acesta și le-a câștigat.

Pe lângă exemplul lui Iov și al lui David, Scripturile ebraice conțin numeroase relatări despre oameni integri. Avraam a demonstrat o loialitate de neclintit față de Dumnezeu când a fost gata să-l dea ca jertfă pe fiul său Isaac. (Ge 22:1-12) Daniel și cei trei tovarăși ai săi sunt exemple extraordinare de păstrare a integrității în încercări, atât în anii tinereții, cât și în anii de mai târziu. (Da 1:8-17; 3:13-23; 6:4-23) Iar în Evrei capitolul 11, apostolul Pavel enumeră o listă întreagă de slujitori ai lui Iehova din timpurile precreștine care au rămas integri prin credință în cele mai variate și mai dificile împrejurări. (Vezi în special versetele 33 la 38.)

Integritatea în Scripturile grecești creștine. Deși în Scripturile grecești creștine nu există un termen specific pentru „integritate”, ideea de integritate se regăsește din plin în toate cărțile acestei părți a Bibliei. Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, constituie cel mai mare exemplu de păstrare a integrității și de încredere desăvârșită în puterea și grija Tatălui său ceresc. Astfel, el a fost „făcut perfect” pentru poziția de Mare Preot și de Rege Uns al Regatului ceresc, un regat cu mult superior celui al lui David. (Ev 5:7-9; 4:15; 7:26-28; Fa 2:34, 35) Ideea de integritate e cuprinsă și în cea mai mare poruncă dată de Isus, și anume aceea de a-l iubi pe Iehova Dumnezeu cu toată inima, cu toată mintea, cu tot sufletul și cu toată puterea. (Mt 22:36-38) Și îndemnul său ‘de a fi perfecți, așa cum Tatăl nostru ceresc este perfect’ (Mt 5:48) subliniază ideea de a fi compleți în devoțiunea pentru dreptate. (Termenii grecești pentru „perfect”, „perfecțiune” transmit ideea de „lucru încheiat, complet, adus la măsura deplină”, fiind astfel similar ca sens cu termenii ebraici deja analizați.)

Învățăturile lui Isus pun accentul pe puritatea inimii, pe ochiul simplu, adică ochi concentrat asupra unui singur lucru, și pe lipsa de ipocrizie, calități ce caracterizează un om integru. (Mt 5:8; 6:1-6, 16-18, 22, 23; Lu 11:34-36) Asemenea lui David și altor slujitori fideli din vechime, apostolul Pavel a fost preocupat să fie ireproșabil și fără vină. El s-a străduit ca în serviciul său și în relațiile cu ceilalți să fie liber de orice acuzație de corupție sau falsitate. (2Co 4:1, 2; 6:3-10; 8:20, 21; 1Te 1:3-6)

Atât Pavel, cât și alți creștini din secolul I și-au dovedit integritatea perseverând în lucrarea încredințată de Dumnezeu în pofida opoziției, suportând privațiuni și persecuții și îndurând mari suferințe pentru a rămâne pe calea devoțiunii sfinte. (Fa 5:27-41; 2Co 11:23-27)