Aceste scrisori au fost printre ultimele fragmente redactate din Scripturile inspirate. Deși numele apostolului Ioan nu apare nicăieri în aceste scrisori, erudiții acceptă în general opinia tradițională că scriitorul „Veștii bune după Ioan” și al celor trei scrisori intitulate Întâia, A doua și A treia Ioan este aceeași persoană. Există multe asemănări între a patra evanghelie și aceste scrisori.

Autenticitatea acestor scrisori este clar dovedită. Conținutul lor, care se armonizează cu restul Scripturilor, este o dovadă în acest sens. În plus, mulți scriitori antici susțin autenticitatea lor. Se pare că Policarp citează din 1 Ioan 4:3; Eusebiu spune că Papias, Tertulian și Ciprian au confirmat autenticitatea primei scrisori; aceasta este inclusă și în Peshitta (în siriacă). După cât se pare, Clement din Alexandria cunoștea celelalte două scrisori; Irineu citează din 2 Ioan 10, 11; Eusebiu confirmă că Dionisie din Alexandria face referire la ultimele două scrisori. Acești scriitori din urmă confirmă și autenticitatea Primei scrisori a lui Ioan.

Foarte probabil, Ioan a redactat în Efes aceste trei scrisori, în jurul anului 98 e.n., cam în aceeași perioadă în care a scris și evanghelia care îi poartă numele. Folosirea frecventă a expresiei „copilașilor” sugerează că Ioan a redactat aceste scrisori când era deja înaintat în vârstă.

Întâia Ioan. Această scrisoare este redactată în stilul unei expuneri, neavând o formulă de adresare sau de încheiere. În al doilea capitol, Ioan le vorbește taților, copiilor și tinerilor, ceea ce arată că aceasta nu era o scrisoare adresată unei anumite persoane. Foarte probabil, ea a fost adresată uneia sau mai multor congregații și, de fapt, li se aplică tuturor celor care sunt în unitate cu Cristos. (1Io 2:13, 14)

Ioan era ultimul apostol rămas în viață. Redactarea tuturor celorlalte scrisori din Scripturile grecești creștine se încheiase cu peste 30 de ani în urmă. În scurt timp, niciun apostol nu mai avea să fie în viață. Cu mulți ani în urmă, Pavel îi scrisese lui Timotei că nu avea să mai fie mult timp cu el. (2Ti 4:6) El l-a îndemnat pe Timotei să păstreze modelul cuvintelor sănătoase și să încredințeze unor oameni fideli lucrurile auzite de la el, pentru ca aceștia, la rândul lor, să îi poată învăța pe alții. (2Ti 1:13; 2:2)

Apostolul Petru avertizase cu privire la învățătorii falși care urmau să se ridice din interiorul congregației, introducând secte distrugătoare. (2Pe 2:1-3) De asemenea, Pavel le spusese supraveghetorilor congregației din Efes (unde Ioan și-a redactat mai târziu scrisorile) că printre ei aveau să intre „lupi asupritori” care nu vor trata turma cu tandrețe. (Fa 20:29, 30) El a prezis marea apostazie și apariția ʻomului nelegiuiriiʼ. (2Te 2:3-12) În 98 e.n., situația era așa cum a descris-o Ioan: „Copilașilor, este ceasul din urmă și, după cum ați auzit că vine anticristul, au și apărut acum mulți anticriști; din aceasta știm că este ceasul din urmă”. (1Io 2:18) Așadar, scrisoarea era oportună și de importanță vitală; ea îi întărea pe creștinii fideli, pentru a putea acționa ca bastion împotriva apostaziei.

Scopul. Totuși, scrisoarea lui Ioan nu urmărea doar combaterea învățăturilor false. Principalul său scop a fost acela de a întări credința primilor creștini în adevărurile pe care le primiseră; Ioan a arătat deseori diferențele dintre aceste adevăruri și învățăturile false. Este posibil ca Întâia Ioan să fi fost trimisă ca o circulară către toate congregațiile din zonă. Această idee este susținută de apariția frecventă în text a pronumelui la persoana a doua plural, „voi”.

Analiza scrisorii arată că argumentația lui Ioan este sistematică și plină de forță. Aceasta are un profund caracter emoțional, fiind evident faptul că Ioan și-a redactat scrisoarea din iubire pentru adevăr și aversiune pentru păcat, din iubire pentru lumină și ură pentru întuneric.

Trei teme principale. În prima sa scrisoare, Ioan a abordat pe larg trei teme principale: anticristul, păcatul și iubirea.

El a vorbit deschis despre anticrist, spunând: „Vă scriu aceste lucruri despre cei care caută să vă inducă în eroare”. (1Io 2:26) Acești bărbați negau faptul că Isus Cristos era Fiul lui Dumnezeu venit în carne. Ioan a explicat că aceștia fuseseră cândva în congregație, dar au ieșit ca să se vadă că nu erau „de-ai noștri”. (2:19) Ei nu erau persoane loiale și iubitoare, care să aibă „credință spre păstrarea sufletului în viață”, ci erau „din aceia care dau înapoi spre distrugere”. (Ev 10:39)

Câteva puncte principale pe tema păcatului sunt: 1) toți păcătuim, iar cei care spun că nu păcătuiesc nu au adevărul și îl fac mincinos pe Dumnezeu (1Io 1:8-10); 2) toți trebuie să luptăm cu păcatul (2:1); 3) Dumnezeu a furnizat o jertfă de împăcare pentru păcate prin Isus Cristos, pe care îl avem ca ajutor la Tatăl (2:1; 4:10); 4) creștinii adevărați nu practică păcatul – deși uneori ar putea comite un păcat, ei nu persistă în păcat (2:1; 3:4-10; 5:18); 5) există două tipuri de păcat: cel care poate fi iertat și cel intenționat, deliberat, care este de neiertat (5:16, 17).

Ioan abordează și mai deschis tema iubirii. El spune: 1) Dumnezeu este iubire (1Io 4:8, 16); 2) Dumnezeu și-a demonstrat iubirea trimițându-și Fiul să moară ca jertfă de împăcare pentru păcatele noastre și făcând posibil ca prin Cristos cei unși să devină copii ai lui Dumnezeu (3:1; 4:10); 3) iubirea lui Dumnezeu și a lui Cristos ne obligă să arătăm iubire față de frații noștri (3:16; 4:11); 4) iubirea de Dumnezeu înseamnă să respectăm poruncile sale (5:2, 3); 5) iubirea perfectă alungă teama, înlătură această piedică, pentru a avea libertate de exprimare în fața lui Dumnezeu (4:17, 18); 6) iubirea față de frați nu se exprimă doar prin vorbe, ci și prin fapte, oferindu-le din bunurile noastre dacă aceștia sunt în nevoie (3:17, 18); 7) cine își urăște fratele este un ucigaș (3:15); și 8) creștinii nu trebuie să iubească lumea, nici lucrurile din ea (2:15).

A doua Ioan. Ioan începe a doua sa scrisoare prin cuvintele: „Bătrânul, către aleasa doamnă și către copiii ei”. (2Io 1) Astfel, în mod discret, Ioan arată că el este scriitorul. Ioan era într-adevăr ʻbătrânʼ, având în acel moment aproximativ 90-100 de ani. El era bătrân și în sensul maturității creștine, fiind un ʻstâlpʼ al congregației. (Ga 2:9)

Unii consideră că scrisoarea „către aleasa doamnă” este adresată uneia dintre congregațiile creștine și că acei copii menționați sunt, de fapt, copii spirituali, iar „copiii surorii” (2Io 13) sunt membrii unei alte congregații. Alții consideră că această scrisoare a fost adresată unei persoane, care este posibil să se fi numit Kyria (termenul grecesc pentru „doamnă”).

În a doua sa scrisoare, Ioan rezumă multe dintre ideile din prima scrisoare. El vorbește despre adevărul care rămâne în cei ce îl cunosc cu adevărat și despre bunătatea nemeritată și pacea de la Dumnezeu. Ioan se bucură că unii continuă să ʻumble în adevărʼ. Ei arată iubire unii față de alții și respectă poruncile lui Dumnezeu. Însă, în lume au ieșit mulți amăgitori, anticristul negând că Fiul lui Dumnezeu a venit în carne. (Compară 2Io 7 și 1Io 4:3.) În 2 Ioan 10, 11, el oferă instrucțiuni suplimentare la cele din prima scrisoare, arătând ce acțiune trebuie să întreprindă membrii congregației față de cei se îndepărtează de învățătura lui Cristos și aduc o învățătură proprie sau a altor oameni. Ioan le poruncește creștinilor să nu salute și să nu primească în case astfel de persoane.

A treia Ioan. A treia scrisoare a ʻbătrânuluiʼ i-a fost adresată lui Gaius, transmițând salutări și altora din congregație. A fost scrisă într-un stil epistolar obișnuit. Fiind foarte asemănătoare ca stil și conținut cu primele două scrisori, a fost evident scrisă de aceeași persoană, apostolul Ioan. Nu se știe cu siguranță cine a fost Gaius. Deși în Scripturi se vorbește despre câteva persoane cu acest nume, este posibil ca acest Gaius să fi fost diferit de cei menționați în Faptele, Romani și Întâia Corinteni, cărți redactate cu peste 30 de ani înainte. (Fa 19:29; 20:4; Ro 16:23; 1Co 1:14)

Ioan îi îndeamnă pe creștini să fie ospitalieri și spune că un anume Diotref, căruia îi plăcea să aibă locul întâi în congregație, nu a primit cu respect mesajele de la Ioan sau de la cei aflați în poziții de răspundere. De asemenea, Diotref nu a arătat respect față de supraveghetorii itineranți din congregația creștină timpurie. El chiar a vrut să îi dea afară din congregație pe cei care i-au primit cu ospitalitate pe acești frați. Prin urmare, Ioan a spus că dacă urma să vină personal, așa cum spera, avea să îndrepte lucrurile în această privință. (3Io 9, 10) Ioan i-l încredințează lui Gaius pe Dimitrie, un frate fidel, probabil chiar purtătorul scrisorii. Ioan îl îndeamnă pe Gaius să îi primească cu ospitalitate pe cei care călătoreau pentru a întări congregațiile creștine.

Cele trei scrisori ale lui Ioan pun accentul pe promovarea unității creștine, demonstrarea iubirii de Dumnezeu prin respectarea poruncilor sale, evitarea întunericului și umblarea în lumină, demonstrarea iubirii față de frați și umblarea în continuare în adevăr. Chiar și la o vârstă înaintată, „bătrânul” Ioan a fost o excelentă sursă de încurajare și întărire pentru congregațiile din Asia Mică, dar și pentru toți creștinii care i-au citit scrisorile.

[Chenarul de la pagina ]

IDEI IMPORTANTE DIN ÎNTÂIA IOAN

O expunere energică, având ca scop protejarea creștinilor de influențe apostate

Scrisă de apostolul Ioan în jurul anului 98 e.n., după scrierea Revelației, cu puțin timp înainte de moartea sa

Păziți-vă de neadevărurile referitoare la Isus

Venirea lui Isus în carne este confirmată de faptul că a fost auzit, văzut și atins (1:1-4)

Oricine neagă că Isus este Cristosul este un mincinos, un anticrist; credincioșii unși cunosc adevărul și nu trebuie să dea atenție altei învățături (2:18-29)

Orice declarație inspirată care neagă că Isus Cristos a venit în carne nu provine de la Dumnezeu; au ieșit mulți profeți falși (4:1-6)

Oricine neagă că Isus este Fiul lui Dumnezeu respinge mărturia proprie a Tatălui despre Fiul său (5:5-12)

Creștinii nu trăiesc în păcat

Dacă evităm întunericul și umblăm în lumină, sângele lui Isus ne curăță de păcat (1:5-7)

Totuși, dacă am comis un păcat, trebuie să ne mărturisim greșeala și vom fi curățați pe baza jertfei lui Isus (1:8–2:2)

Creștinii nu practică păcatul; cine practică păcatul provine de la Diavol; copiii lui Dumnezeu urmăresc dreptatea și evită păcatul (3:1-12; 5:18, 19)

Creștinii sunt încurajați să se roage pentru fratele lor care comite un păcat – atât timp cât nu este un păcat „care duce la moarte” (5:16, 17)

Iubirea pentru Dumnezeu și pentru colaboratorii creștini ne va proteja

Cel ce își iubește fratele umblă în lumină și nu se va poticni (2:9-11)

Pentru a fi iubit de Tatăl, un creștin trebuie să facă voia Sa și să nu iubească lumea și atracțiile ei (2:15-17)

Iubirea sinceră a unei persoane față de frați arată că aceasta a trecut de la moarte la viață; dacă nu dăm dovadă de iubire ajutându-ne frații aflați în nevoie, iubirea de Dumnezeu nu este în noi (3:13-24)

Creștinii trebuie să se iubească unii pe alții, pentru că Dumnezeu este iubire; noi îl iubim deoarece El ne-a iubit primul; dacă un creștin pretinde că îl iubește pe Dumnezeu, dar își urăște fratele, este un mincinos (4:7–5:2)

[Chenarul de la pagina ]

IDEI IMPORTANTE DIN A DOUA IOAN

O scrisoare către „aleasa doamnă” – după cât se pare, o persoană individuală sau o congregație

Scrisă de apostolul Ioan în jurul anului 98 e.n.

Continuă să umbli în adevăr (vers. 1-6)

Atât Ioan, cât și ceilalți care cunosc adevărul îi iubesc pe „aleasa doamnă” și pe copii ei care umblă în adevăr

El o încurajează să continue să cultive iubire

Iubirea înseamnă „să umblăm potrivit poruncilor sale”

Păziți-vă de amăgitori (vers. 7-13)

Amăgitorii neagă că Isus Cristos a venit în carne

Credincioșii trebuie să evite pe oricine nu rămâne în învățătura lui Cristos; ei nu trebuie să primească în casă și nici măcar să salute o astfel de persoană; altfel ar deveni părtași la faptele ei rele

[Chenarul de la pagina ]

IDEI IMPORTANTE DIN A TREIA IOAN

O scrisoare inspirată către Gaius, utilă tuturor creștinilor

Scrisă de apostolul Ioan în jurul anului 98 e.n., aproximativ în aceeași perioadă cu celelalte două scrisori

Avem obligația de a fi ospitalieri față de colaboratorii noștri creștini (vers. 1-8)

Ioan a simțit o mare bucurie când supraveghetorii itineranți i-au relatat despre Gaius, care umbla în adevăr, și despre iubirea de care a dat dovadă primindu-i cu ospitalitate

Ne dovedim „colaboratori în adevăr” dacă suntem ospitalieri cu frații care călătoresc de dragul numelui lui Dumnezeu

Fii un imitator a ceea ce este bine, nu a ceea ce este rău (vers. 9-14)

Diotref, căruia îi place să fie pe primul loc, refuză să accepte cu respect vreun lucru care vine de la Ioan

El nu îi primește pe supraveghetorii itineranți și încearcă să îi excludă pe cei ce le arată ospitalitate

Nu imita răul; imită binele