Termenul „ispășire”, așa cum este folosit în Biblie, înseamnă acoperire a păcatelor. În Scripturile ebraice apar de multe ori termeni care se referă la ispășire, îndeosebi în cărțile Leviticul și Numerele. Cuvântul ebraic pentru „a face ispășire” este kafár și, inițial, a însemnat probabil „a acoperi”, deși a fost propus și sensul „a șterge”.

Omul are nevoie de ispășire. Omul are nevoie de o acoperire a păcatului, sau de ispășire, din cauza păcatului moștenit (1Re 8:46; Ps 51:5; Ec 7:20; Ro 3:23), pentru care este răspunzător omul, nu Dumnezeu. (De 32:4, 5) Adam, care a pierdut perfecțiunea și viața veșnică, le-a lăsat moștenire descendenților săi păcatul și moartea. (Ro 5:12) Drept urmare, descendenții lui Adam au ajuns să fie condamnați la moarte. Pentru ca omenirea să recâștige posibilitatea de a se bucura de viață veșnică, era nevoie de o ispășire care să fie echivalentul exact pentru ceea ce pierduse Adam, în armonie cu principiul legal pe care Iehova l-a inclus mai târziu în Legea mozaică, și anume principiul echivalenței. (De 19:21)

Termenul „ispășire”, așa cum este folosit în Biblie, are sensul de bază de „acoperire” sau „schimb”, iar ceea ce este dat în schimb, sau ca „acoperire”, pentru un alt lucru trebuie să fie egal, sau identic, cu acesta. Astfel, ceea ce compensează un lucru care a fost pierdut trebuie să corespundă acelui lucru, acoperindu-l complet; trebuie să fie un echivalent exact al său, neavând nimic în plus și nimic în minus. Niciun om imperfect nu ar fi putut să ofere o astfel de acoperire, sau ispășire, care să restabilească viața umană perfectă pentru vreun om sau pentru întreaga omenire. (Ps 49:7, 8) O ispășire adecvată pentru ceea ce a pierdut Adam se putea face numai prin aducerea unei ofrande pentru păcat care să aibă exact valoarea unei vieți umane perfecte.

Iehova Dumnezeu a stabilit ca israeliții să aducă jertfe de ispășire, care prefigurau o măsură superioară. Astfel, lui Iehova însuși, nu vreunui om, îi revine meritul pentru că a stabilit și a dezvăluit mijlocul de a face ispășire pentru acoperirea păcatului moștenit și pentru că a adus eliberarea de consecința acestuia, condamnarea la moarte.

Jertfele de ispășire. Așa cum a poruncit Dumnezeu, pentru a face ispășire, israeliții trebuiau să ofere jertfe ca ofrande pentru păcat. (Ex 29:36; Le 4:20) O semnificație deosebită avea Ziua Ispășirii, care se ținea anual, iar cu această ocazie marele preot al Israelului oferea jertfe de animale și făcea ispășire pentru el, pentru ceilalți leviți și pentru triburile nepreoțești ale Israelului. (Le 16) Animalele pentru jertfă trebuiau să fie fără defect, indicând astfel că ceea ce prefigurau ele trebuia să fie perfect. De asemenea, faptul că era oferită viața animalului, sângele lui fiind vărsat pentru a face ispășire, arată că ispășirea presupune un preț. (Le 17:11) Ofrandele pentru păcat oferite de israeliți și diversele caracteristici ale sărbătorii anuale a Zilei Ispășirii îi conștientizau, fără îndoială, de gravitatea stării lor păcătoase, precum și de necesitatea de a avea parte de o ispășire completă. Totuși, jertfele de animale nu puteau face o ispășire completă pentru păcatul oamenilor, deoarece animalele sunt inferioare omului, căruia i s-a dat stăpânire peste ele. (Ge 1:28; Ps 8:4-8; Ev 10:1-4; vezi ZIUA ISPĂȘIRII; OFRANDE)

Împlinire în persoana lui Cristos Isus. Scripturile grecești creștine fac o legătură clară între ispășirea completă a păcatelor omenirii și Isus Cristos. Modelele profetice din Legea mozaică își găsesc împlinirea în Isus, deoarece el este Cel spre care îndreptau atenția diversele jertfe de animale. Ca om perfect, fără păcat, Isus a fost ofranda pentru păcat oferită în folosul tuturor descendenților lui Adam, care vor fi eliberați în cele din urmă de păcatul moștenit și de moarte. (2Co 5:21) Cristos „a oferit pentru totdeauna o singură jertfă pentru păcate” (Ev 10:12) și este, fără îndoială, „Mielul lui Dumnezeu care înlătură păcatul lumii”. (Ioa 1:29, 36; 1Co 5:7; Re 5:12; 13:8; compară cu Is 53:7) Iertarea nu este posibilă decât prin vărsare de sânge (Ev 9:22), iar creștinii care umblă în lumină sunt asigurați că „sângele lui Isus, Fiul [lui Dumnnezeu] ne curăță de toate păcatele”. (1Io 1:7; Ev 9:13, 14; Re 1:5)

Ofrandele pentru păcat au prefigurat jertfirea vieții umane perfecte a lui Isus. Prin această ofrandă valoroasă se realizează răscumpărarea omenirii și eliberarea ei din păcatul moștenit și din moarte. (Tit 2:13, 14; Ev 2:9) Cristos însuși a declarat: „Fiul omului n-a venit ca să i se slujească, ci să slujească și să-și dea sufletul ca răscumpărare [gr. lýtron] pentru mulți”. (Mr 10:45; vezi RĂSCUMPĂRARE) Jertfa sa de ispășire a fost echivalentul exact pentru ceea ce a pierdut Adam în urma păcatului său, întrucât Isus era perfect și astfel era egalul primului om, Adam, înainte ca acesta să păcătuiască. (1Ti 2:5, 6; Ef 1:7)

Împăcarea devine posibilă. Păcatul produce o separare între Dumnezeu și om, deoarece Iehova nu aprobă păcatul. Relația dintre om și Creatorul său putea fi restabilită numai dacă se îndeplinea cerința de a se face în mod complet ispășire, sau „acoperire”, pentru acel păcat. (Is 59:2; Hab 1:13; Ef 2:3) Iehova Dumnezeu a făcut posibilă împăcarea între el și omenirea păcătoasă prin omul perfect Isus Cristos. Astfel, apostolul Pavel a scris: „Exultăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care am primit acum împăcarea”. (Ro 5:11; vezi ÎMPĂCARE) Pentru a obține favoarea lui Iehova, trebuie să acceptăm măsura luată de Dumnezeu în vederea împăcării prin Isus Cristos. Numai prin acest mijloc este posibil să dobândim aceeași stare pe care a avut-o Adam înainte de a păcătui. Dumnezeu își dezvăluie iubirea făcând posibilă această împăcare. (Ro 5:6-10)

Împăcarea îndeplinește cerințele justiției. Trebuiau însă îndeplinite cerințele justiției. Omul, deși a fost creat perfect, a pierdut această stare din cauza păcatului; astfel, Adam și descendenții lui au ajuns sub condamnarea dată de Dumnezeu. Justiția și fidelitatea față de principiile dreptății cereau ca Dumnezeu să execute sentința prevăzută în legea sa împotriva lui Adam, care fusese neascultător. Dar iubirea l-a impulsionat pe Dumnezeu să ia o măsură care, printr-un schimb, să îndeplinească cerințele justiției și să permită, fără vreo încălcare a justiției, ca descendenții lui Adam care manifestau căință să fie iertați și să fie în pace cu Dumnezeu. (Col 1:19-23) Drept urmare, Iehova „l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de împăcare pentru păcatele noastre”. (1Io 4:10; Ev 2:17) Împăcarea are drept scop restabilirea păcii, sau redobândirea favorii. Jertfa de împăcare a lui Isus înlătură motivul pentru care Dumnezeu condamnă un om și face posibil ca acesta să se bucure de favoarea și de îndurarea sa. Această împăcare îndepărtează povara păcatului și condamnarea la moarte ca urmare a acestuia atât în cazul Israelului spiritual, cât și al celorlalți care acceptă această măsură. (1Io 2:1, 2; Ro 6:23)

Ideea de schimb apare în anumite pasaje biblice care fac referire la ispășire. De exemplu, Pavel a menționat că „Cristos a murit pentru păcatele noastre, potrivit Scripturilor” (1Co 15:3) și că „Cristos ne-a cumpărat și ne-a eliberat de blestemul Legii, făcându-se blestem în locul nostru [al iudeilor], pentru că este scris: «Blestemat este orice om atârnat pe stâlp»”. (Ga 3:13; De 21:23) Iar Petru a spus: „El însuși a purtat păcatele noastre în corpul său, pe stâlp, ca să terminăm cu păcatele și să trăim pentru dreptate. Și «prin rănile lui ați fost vindecați»”. (1Pe 2:24; Is 53:5) El a mai scris: „Cristos a murit o dată pentru totdeauna pentru păcate, un om drept pentru cei nedrepți, ca să vă conducă la Dumnezeu”. (1Pe 3:18)

O măsură iubitoare la care trebuie să răspundem cu credință. Măsura ispășirii complete pentru păcatul moștenit este o dovadă a iubirii lui Dumnezeu și a lui Cristos. (Ioa 3:16; Ro 8:32; 1Io 3:16) Însă, pentru a beneficia de această măsură, o persoană trebuie să se căiască sincer și să manifeste credință. Iehova nu găsea plăcere în jertfele aduse de locuitorii lui Iuda când ei le ofereau fără să aibă atitudinea potrivită. (Is 1:10-17) Dumnezeu l-a trimis pe Cristos „ca ofrandă de împăcare prin credința în sângele lui”. (Ro 3:21-26) Cei care acceptă cu credință măsura luată de Dumnezeu de a face ispășire prin Isus Cristos pot fi salvați, dar nu și cei care o refuză. (Fa 4:12) Iar pentru oricine ‘practică intenționat păcatul, după ce a primit cunoștința exactă a adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o așteptare înfricoșătoare a judecății’. (Ev 10:26-31)