Oraș situat pe teritoriul lui Iuda, în Șefela (Ios 15:21, 33, 39). Lachișul este identificat cu Tell ed-Duweir (Tel Lakhish), un tell înconjurat de văi, aflat la circa 24 km V de Hebron. În vechime, orașul ocupa o poziție strategică pe ruta principală ce lega Ierusalimul de Egipt. La un moment dat avea o suprafață de aproximativ 8 ha și, probabil, între 6 000 și 7 500 de locuitori.

Pe vremea când israeliții au cucerit Canaanul, Iafia, regele Lachișului, s-a aliat cu alți patru regi ca să lupte împotriva Gabaonului, un oraș ce încheiase pace cu Iosua (Ios 10:1-5). Gabaoniții le-au cerut ajutor israeliților, astfel că armata israelită a pornit de la Ghilgal și a mărșăluit o noapte întreagă. Cu ajutorul lui Iehova, israeliții au înfrânt alianța canaanită. Cei cinci regi s-au ascuns într-o peșteră, dar israeliții i-au blocat acolo și ulterior i-au executat (Ios 10:6-27; 12:11). Orașul Lachiș a fost cucerit în mai puțin de două zile, iar locuitorii lui au fost uciși. Și Horam, regele Ghezerului, care a venit în ajutorul Lachișului, a fost înfrânt (Ios 10:31-35).

Unii arheologi consideră că stratul gros de cenușă descoperit la Tell ed-Duweir (în care, printre altele, s-a găsit și o amuletă în formă de scarabeu cu numele „Ramses” inscripționat pe ea) are legătură cu campania militară a israeliților împotriva Lachișului. Dar Biblia nu spune că orașul a fost ars, așa cum precizează în cazul altor orașe precum Ierihonul (Ios 6:24, 25), Aiul (Ios 8:28) sau Hațorul (Ios 11:11). De fapt, versetul din Iosua 11:13 lasă să se înțeleagă că israeliții rareori incendiau „orașele așezate pe coline”. Așadar, nu există nicio bază biblică pentru a considera că distrugerea în urma căreia a rămas stratul de cenușă a avut loc în vremea lui Iosua și pentru a determina în funcție de acest lucru perioada cuceririi Canaanului de către israeliți. Demn de remarcat este și faptul că nu se poate stabili cu certitudine la care dintre regii numiți „Ramses” se referă amuleta-scarabeu. Cel puțin un arheolog a considerat că este vorba despre Ramses III și a avansat ipoteza potrivit căreia Lachișul a fost distrus de filisteni în secolul al XII-lea î.e.n.

În timpul domniei lui Roboam (997–981 î.e.n.), Lachișul s-a numărat printre orașele care au fost fortificate (2Cr 11:5-12). Mai târziu, în aproximativ 830 î.e.n., regele Amația a fugit la Lachiș ca să scape de conspiratori, dar a fost urmărit și ucis acolo (2Re 14:19; 2Cr 25:27).

Asediat de Sanherib. În 732 î.e.n., Lachișul a fost asediat de Sanherib, regele Asiriei. De la Lachiș, regele i-a trimis pe rabșache, pe tartan și pe rabsaris cu o armată puternică la Ierusalim pentru a-l determina pe regele Ezechia să capituleze. Prin intermediul lui rabșache, principalul său purtător de cuvânt, Sanherib l-a sfidat pe Iehova. Tot în încercarea de a-l face pe Ezechia să capituleze, el a trimis apoi mesageri la Ierusalim cu scrisori ce conțineau batjocuri și amenințări. În cele din urmă, Iehova a pedepsit această atitudine insolentă, îngerul său ucigând într-o singură noapte 185 000 de soldați asirieni (2Re 18:14, 17-35; 19:8-13, 32-35; Is 36:1-20; 37:8-13, 33-36).

O reprezentare a asediului Lachișului se găsește în palatul lui Sanherib de la Ninive. Aceasta înfățișează orașul înconjurat cu un zid dublu cu turnuri dispuse la distanțe egale, precum și dealurile din jur acoperite cu palmieri, viță-de-vie și smochini. Scena în care este înfățișat Sanherib primind prada de război luată din Lachiș e însoțită de următoarea inscripție: „Sanherib, regele lumii, regele Asiriei, stă pe un tron nimedu și trece în revistă prada de război (luată) din Lachiș (La-ki-su)” (Ancient Near Eastern Texts, editată de J. B. Pritchard, 1974, p. 288).

Cucerit de babilonieni. Când armata babiloniană aflată sub conducerea lui Nebucadnețar a ocupat Iuda (609–607 î.e.n.), Lachișul și Azeca au fost ultimele orașe fortificate care au căzut înainte de cucerirea Ierusalimului (Ier 34:6, 7). Se pare că Scrisorile din Lachiș datează din această perioadă (18 dintre aceste fragmente de ceramică inscripționate au fost găsite la Tell ed-Duweir în 1935, iar 3 în 1938). Scrisoarea numărul IV conține un mesaj trimis, se pare, de la un avanpost către comandantul militar din Lachiș. În scrisoare se spune printre altele: „Ne uităm după semnalele din Lachiș, potrivit cu toate indicațiile pe care le-a dat domnul meu, căci nu putem vedea Azeca”. Din acest mesaj reiese că Azeca fusese deja cucerită și, de aceea, nu se mai primeau semnale de acolo. Un alt aspect interesant este că aproape toate scrisorile lizibile din Lachiș conțin formulări de genul: „Fie ca יהוה [Iahve sau Iehova] să facă în așa fel încât domnul meu să audă chiar astăzi vești bune!” (Ostraca IV din Lachiș) (Ancient Near Eastern Texts, p. 322). Aceste cuvinte dovedesc că, la vremea aceea, numele divin era folosit în mod curent.

După perioada de 70 de ani în care Iuda și Ierusalimul au fost pustii, Lachișul a fost repopulat de unii evrei întorși din exil (Ne 11:25, 30).

Menționat într-o profeție. În Mica 1:13, Lachișului îi sunt adresate următoarele cuvinte profetice: „Înhamă caii la car, locuitoare a Lachișului! Ea a fost începutul păcatului pentru fiica Sionului, căci în tine s-au găsit răzvrătirile lui Israel”. Aceste cuvinte fac parte din descrierea unei înfrângeri și par să sugereze că Lachișul se pregătea să fugă. Despre „păcatul” Lachișului nu se mai spune nimic în Scripturi. E posibil să fie vorba despre o formă de idolatrie care și-a avut rădăcinile în Lachiș și care a ajuns să fie practicată la Ierusalim. Sau e posibil să fie vorba despre încrederea pe care Iuda și-o pusese în caii și carele de război, aduse probabil din Egipt la Lachiș.