[(Muntele) alb]

Lanțul vestic al ansamblului muntos al Libanului, alcătuit din două catene. E posibil ca numele să provină de la culoarea deschisă a culmilor și a stâncilor lui calcaroase sau de la albul zăpezii, ce-i acoperă crestele în cea mai mare parte a anului (Ier 18:14). Lanțul muntos Liban se întinde de-a lungul țărmului Mării Mediterane pe o distanță de circa 160 km (pe direcția N-N-E – S-S-V), pe o distanță de aproximativ 100 km fiind dispus paralel cu lanțul muntos Antiliban. Cele două lanțuri muntoase sunt despărțite de valea Beqaʽ (Coelesiria), o vale lungă și fertilă, cu o lățime ce variază între 10 și 16 km (Ios 11:17; 12:7). Prin această vale curg râul Oronte spre nord și râul Litani spre sud. Ajuns în capătul sudic al lanțului Liban, râul Litani își schimbă direcția, ocolindu-l; cursul său inferior se numește Nahr el-Kasimiye. Pe la capătul nordic al lanțului muntos curge un alt râu, Nahr el-Kebir (Eleutherus).

Cu mici excepții, dealurile submontane ale lanțului Liban aproape că se înalță direct din Marea Mediterană, lăsând loc doar unei fâșii înguste de câmpie litorală. Altitudinea munților Liban variază între 1 800 și 2 100 m, doar două vârfuri depășind 3 000 m. Pantele munților, atât pe partea vestică, cât și pe partea estică, sunt abrupte.

Versanții estici nu sunt udați de niciun curs de apă important și sunt lipsiți aproape complet de vegetație. În schimb, versanții vestici sunt bine udați, fiind brăzdați de pâraie și de văi adânci. (Compară cu Cân 4:15.) La altitudine mai joasă, pe pantele lor terasate se cultivă cereale, viță-de-vie, duzi, nuci și măslini, precum și alți pomi fructiferi. (Compară cu Os 14:5-7.) Solul fertil constituit dintr-un strat de gresie este propice pinilor. La altitudini mai mari se găsesc pâlcuri de cedri maiestuoși. În vechime, în munții Liban existau păduri întregi de cedri, al căror lemn era folosit în diferite scopuri (1Re 6:9; Cân 3:9; Eze 27:5; vezi CEDRU). Pe munții Liban cresc și frasini, chiparoși și ienuperi (1Re 5:6-8; 2Re 19:23; Is 60:13). Printre animalele sălbatice ce populează regiunea se numără șacalii, gazelele, hienele și lupii. În trecut, pădurile erau mult mai întinse, iar fauna mult mai bogată; aici trăiau și lei și leoparzi (Cân 4:8; Is 40:16). E posibil ca expresia „mireasma Libanului” (Cân 4:11) să fi făcut referire la mireasma pădurilor întinse de pe acești munți.

Regiunea munților Liban nu a fost cucerită de israeliți în campania condusă de Iosua; ea a constituit granița nord-vestică a Țării Promise (De 1:7; 3:25; 11:24; Ios 1:4; 9:1). Locuitorii păgâni de aici au fost un mijloc prin care a fost testată fidelitatea israeliților față de Iehova (Ju 3:3, 4). Secole mai târziu, o parte a regiunii Libanului s-a aflat sub controlul regelui Solomon, care a făcut aici unele lucrări de construcție (1Re 9:17-19; 2Cr 8:5, 6). S-ar putea ca una dintre aceste lucrări să fi fost „turnul Libanului, care privește spre Damasc” (Cân 7:4; deși unii consideră că ar fi vorba despre unul dintre vârfurile munților Liban). În aceeași perioadă, regele Hiram al Tirului controla o altă parte a regiunii Libanului, de unde i-a furnizat lui Solomon lemn de cedru și de ienupăr (1Re 5:7-14).

Sens simbolic. Când menționează Libanul, Scripturile fac referire de multe ori la fertilitatea solului său (Ps 72:16; Is 35:2) și la pădurile sale întinse, în special la pădurile de cedri maiestuoși (Ps 29:5). Deseori, Libanul este menționat în scop ilustrativ. De exemplu, se spune că Libanul „a rămas de rușine” compătimind Iuda, care fusese jefuită de asirieni (Is 33:1, 9). Despre armata asiriană se spune că avea să fie doborâtă asemenea copacilor din Liban (Is 10:24-26, 33, 34). Consecințele judecății nefavorabile din partea lui Iehova sunt comparate cu ofilirea florii Libanului (Na 1:4). În schimb, restabilirea completă a lucrurilor este ilustrată într-o profeție prin transformarea pădurilor Libanului într-o livadă plină de roade (Is 29:17, 18).

Prin intermediul lui Ieremia, Iehova a spus „despre casa regelui lui Iuda: «Tu ești pentru mine ca Galaadul și ca vârful Libanului»” (Ier 22:6). Din câte se pare, „casa regelui” se referă la palatul regal. Acest complex de edificii (Ier 22:1, 5), situat pe o înălțime, era grandios și impunător, la fel ca Libanul. De asemenea, la construirea multora dintre edificii se folosise foarte mult lemn de cedru (1Re 7:2-12). Regele Ioiachim, care a auzit cuvintele consemnate în Ieremia 22:6, folosise și el lemn de cedru pentru lambriurile palatului său luxos (Ier 22:13-15). Complexul regal era ca o pădure maiestuoasă de construcții din cedru; prin urmare, comparația cu Libanul și cu Galaadul acoperit de păduri era cât se poate de potrivită. Iehova a avertizat Iuda că, dacă regele Ioiachim, slujitorii lui și poporul nu aplicau normele dreptății, ‘această casă avea să fie un loc devastat’ (Ier 22:1-5), iar locuitorii Libanului figurat (Ierusalimul) – ‘cei ce-și făcuseră cuib în cedriʼ – aveau să sufere un dezastru (Ier 22:23; vezi și Eze 17:2, 3).

În mod asemănător, cuvintele prin care regele asirian Sanherib își exprima dorința de „[a] urca pe cei mai înalți munți, în cele mai îndepărtate părți ale Libanului, și [de a-i] tăia cedrii înalți” se pare că se referă la intențiile lui în legătură cu Ierusalimul (Is 37:21-24). Și cuvintele profetice despre violența cu care avea să fie distrus Libanul (Hab 2:17) s-ar putea să se refere la distrugerea ce avea să se abată asupra Ierusalimului. Sau s-ar putea să se refere chiar la distrugerea pădurilor Libanului din cauza războiului. (Compară cu Is 14:5-8.)

Profeția lui Zaharia (10:10) vorbește despre timpul când Iehova avea să-și aducă poporul înapoi în țara Galaadului și în Liban. Întrucât Galaadul desemna teritoriul de la est de Iordan, s-ar putea ca în acest context Libanul să se refere la teritoriul de la vest de Iordan.