Întrucât Iehova Dumnezeu este Cel Atotputernic, Conducătorul suveran al universului și Creatorul tuturor lucrurilor, el este singurul care are libertate absolută. (Ge 17:1; Ier 10:7, 10; Da 4:34, 35; Re 4:11) Toate celelalte ființe trăiesc și acționează în limita capacităților cu care au fost create și trebuie să se supună legilor universale ale lui Iehova. (Is 45:9; Ro 9:20, 21) Printre acestea se numără legea gravitației, legile care guvernează reacțiile chimice, influența soarelui și creșterea și legile morale. În plus, libertatea fiecărui om este influențată de drepturile și acțiunile celorlalți. Prin urmare, toate ființele create de Dumnezeu beneficiază de o libertate relativă.

Libertatea limitată se deosebește de sclavie. Libertatea de care ne bucurăm în cadrul limitelor fixate de Dumnezeu aduce fericire, în timp ce a fi sclavii altor ființe, ai imperfecțiunii, ai slăbiciunilor sau ai unor ideologii greșite duce la asuprire și nefericire. De asemenea, libertatea nu înseamnă autodeterminare, adică nu avem dreptul de a ignora legile divine și de a decide singuri ce este bine și ce este rău. Autodeterminarea duce la încălcarea drepturilor celorlalți și cauzează probleme grave, lucru dovedit de consecințele pe care le-a avut spiritul de independență și răzvrătire insuflat de Șarpe lui Adam și Evei în Eden. (Ge 3:4, 6, 11-19) Adevărata libertate există între limitele stabilite de legea lui Dumnezeu, care-i permite unei persoane să se exprime liber, atât timp cât o face într-un mod potrivit, constructiv și util și pretinde respectarea drepturilor celorlalți; aceasta contribuie la fericirea tuturor. (Ps 144:15; Lu 11:28; Iac 1:25)

Dumnezeul libertății. Iehova este Dumnezeul libertății. El i-a eliberat pe israeliți din sclavia egipteană și le-a spus că, atât timp cât ascultau de poruncile sale, nu aveau să ducă lipsă de nimic. (De 15:4, 5) David a vorbit despre „siguranța” (sau „eliberarea de toate grijile”, Rbi8-E) care era posibilă doar în turnurile de locuit ale Ierusalimului. (Ps 122:6, 7) Conform Legii, un evreu care ajungea sărac se putea vinde ca sclav pentru a-i asigura familiei sale cele necesare vieții, însă în al șaptelea an de sclavie el era eliberat. (Ex 21:2) Cu ocazia Jubileului, care avea loc o dată la 50 de ani, în țară se proclama libertatea pentru toți locuitorii ei. Fiecare se întorcea la proprietățile moștenite și oricărui sclav evreu i se reda libertatea. (Le 25:10-19)

Libertatea care vine prin Cristos. Apostolul Pavel a vorbit despre nevoia omenirii de a fi eliberată „din sclavia degradării”. (Ro 8:21) Totodată, Isus Cristos le-a spus evreilor care crezuseră în el: „Dacă rămâneți în cuvântul meu, sunteți într-adevăr discipolii mei. Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va elibera”. Unii evrei se considerau liberi doar pentru că erau descendenții carnali ai lui Avraam, însă Isus le-a explicat că aceasta nu-i elibera din sclavia păcatului. Isus a adăugat: „Deci, dacă Fiul vă eliberează, veți fi cu adevărat liberi”. (Ioa 8:31-36; compară cu Ro 6:18, 22.)

În Scripturile grecești creștine se spune despre discipolii lui Cristos că sunt liberi. Pavel arată că aceștia nu sunt ʻcopii ai servitoarei, ci ai femeii libereʼ (Ga 4:31), pe care o numește „Ierusalimul de sus”. (Ga 4:26) Apoi, el oferă următorul îndemn: „Pentru această libertate (sau «cu libertatea ei», Rbi8-E, n.s.) ne-a eliberat Cristos. Rămâneți deci neclintiți și nu permiteți să ajungeți din nou în jugul sclaviei”. (Ga 5:1) La vremea respectivă, anumiți oameni care pretindeau că sunt creștini se alăturaseră congregațiilor din Galatia. Scopul acestora era de a-i convinge pe creștinii din acea provincie să renunțe la libertatea lor în Cristos și să caute să fie declarați drepți prin lucrările Legii, nu prin credința în Cristos. Prin urmare, Pavel i-a avertizat că acționând astfel se privau de bunătatea nemeritată a lui Cristos. (Ga 5:2-6; 2:12, 13)

Eliberarea primilor creștini din sclavia păcatului, a morții și a fricii („căci Dumnezeu nu ne-a dat un spirit de lașitate, ci de putere, de iubire și de judecată sănătoasă”) a fost evidentă în îndrăzneala și libertatea cu care apostolii au proclamat vestea bună. (2Ti 1:7; Fa 4:13; Flp 1:18-20) Ei au înțeles că libertatea de exprimare cu privire la Cristos este prețioasă și trebuie cultivată, ocrotită și păstrată pentru a primi aprobarea lui Dumnezeu. De asemenea, era necesar să se roage pentru această calitate. (1Ti 3:13; Ev 3:6; Ef 6:18-20)

Folosirea corectă a libertății creștine. Scriitori creștini inspirați au înțeles scopul cu care Dumnezeu acordă bunătate nemeritată prin Cristos. „Voi ați fost chemați la libertate, fraților!” Astfel, ei i-au sfătuit în repetate rânduri pe creștini să ocrotească libertatea pe care o primiseră și să nu o folosească în mod greșit, ca pretext pentru a-și satisface dorințele carnale (Ga 5:13) sau ca scuză pentru a face răul. (1Pe 2:16) Iacov a vorbit despre ʻadâncirea privirii în legea perfectă a libertățiiʼ și a arătat că acela care nu este un ascultător uituc, ci perseverează în înfăptuirea lucrării, va fi fericit. (Iac 1:25)

Apostolul Pavel s-a bucurat de libertatea dobândită prin Cristos, însă nu a folosit-o pentru a-și plăcea lui însuși sau în așa fel încât să-i afecteze pe alții. În scrisoarea către congregația din Corint, Pavel a explicat că era dispus să renunțe la ceva ce-i era permis din punct de vedere scriptural, dacă acel lucru ar fi tulburat sau ar fi lezat conștiința unei persoane cu mai puțină cunoștință. El a adus ca exemplu în acest sens carnea care, înainte de a se vinde la piață, era oferită unui idol. Deși avea libertatea de a consuma această carne, Pavel ar fi putut fi criticat și judecat de creștinii cu o conștiință slabă, ceea ce ar fi fost greșit. El a spus: „De ce să fie judecată libertatea mea de conștiința altuia? Dacă eu îmi iau partea cu mulțumiri, de ce să fiu vorbit de rău din cauza unui lucru pentru care aduc mulțumiri?”. Totuși, apostolul a fost hotărât ca prin felul în care își exercita libertatea să nu-i dărâme, ci să-i zidească pe ceilalți. (1Co 10:23-33)

Lupta creștină și speranța omenirii. Pavel atrage atenția asupra unui lucru ce amenință libertatea unui creștin. Cu toate că ʻlegea spiritului care dă viață în unitate cu Cristos Isus l-a eliberat [pe creștin] de legea păcatului și a morțiiʼ (Ro 8:1, 2), această lege a păcatului și a morții este încă prezentă în corpul lui și luptă să-l readucă la starea de sclavie. Prin urmare, pentru a ieși învingător, un creștin trebuie să se concentreze asupra lucrurilor spiritului. (Ro 7:21-25; 8:5-8)

După ce descrie conflictul lăuntric al unui creștin, Pavel îi numește „fii ai lui Dumnezeu” pe cei ce vor fi comoștenitori cu Cristos. Apoi, el prezintă scopul minunat al lui Dumnezeu cu privire la restul oamenilor, pe care îi numește „creația”: „Și creația va fi eliberată din sclavia degradării și va avea glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu”. (Ro 8:12-21)

Sens figurat. În timp ce suferea, Iov a dorit să găsească alinare în moarte, comparând-o cu o eliberare pentru toți cei îndurerați. Cu siguranță, el a făcut aluzie la viața grea a sclavilor când a declarat: „[În moarte] sclavul scapă de stăpânul lui”. (Iov 3:19; compară cu versetele 21 și 22.)